Minor. Stabilire legături fireşti cu părintele. Criterii.


Minor. Stabilire legături fireşti cu părintele. Criterii.

C. fam. – art. 43

Legea nr. 272/2004 – art. 14 şi 15

Legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având  în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea  un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă –

complet specializat de familie şi minori,

 decizia nr. 176 din 24 ianuarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 5739 din 1 iunie 2005, pronunţată de Judecătoria Timişoara  în dosar nr. 3117/2005 a fost admisă acţiunea principală şi a fost admisă în parte acţiunea reconvenţională, dispunându-se desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi, reluarea numelui de familie avut anterior de către reclamantă, încredinţarea la reclamantă spre creştere şi educare a minorului M.R. născut la 22.03.2003 şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de  întreţinere în favoarea minorului de 50 euro sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, obligând pe reclamantă să permită pârâtului să-l viziteze pe minor la domiciliul său  în prima şi a treia săptămână din lună, în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10 – 12 şi 17 – 20.

Totodată s-a luat act de tranzacţia intervenită între părţi în ce priveşte partajul bunurilor comune şi a respins în rest acţiunea reconvenţională.

Instanţa de fond a avut în vedere că relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate din vina ambilor, astfel că a făcut aplicarea art. 38 alin. 1 şi 40 alin. 3 din Codul familiei.

S-a apreciat, de asemenea, că în raport de dispoziţiile art. 42 alin. 1 – 3 din Codul familiei, de concluziile anchetei sociale şi de vârsta fragedă a copilului, se  impune ca acesta să fie încredinţat spre creştere şi educare reclamantei, iar reclamanta să fie obligată să permită pârâtului să-l viziteze pe copil întrucât deplasarea acestuia este obositoare.

Prin decizia civilă nr. 558/A din 7.10.2005, pronunţată în dosar nr. 8692/C/2005 Tribunalul Timiş a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârât.

Tribunalul a reţinut că prima instanţă a stabilit modalitatea de menţinere a relaţiilor personale după analiza probelor administrate în cauză şi în raport de vârsta copilului şi de nevoile aferente acestei vârste ce fac necesară prezenţa permanentă a mamei.

De asemenea, a avut în vedere că locul de muncă al pârâtului este în Satu-Mare, iar acesta are  un program încărcat în calitate de medic la Spitalul Judeţean Satu-Mare, aşa încât deplasarea copilului la Satu-Mare, lăsarea lui în grija bunicilor paterni sau luarea lui la reşedinţa din Timişoara a pârâtului, nu este în acord cu interesul copilului la această vârstă.

A mai reţinut că modalitatea de reglementare a relaţiilor personale  nu încalcă principiul egalităţii  în drepturi a părinţilor, ci este consecinţa faptului că odată cu divorţul, copilul a fost  încredinţat reclamantei, dar că  nimic  nu-l împiedică pe pârât să solicite o modificare a acestui program în viitor.

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs solicitând modificarea  ei în sensul admiterii apelului şi schimbării în parte a sentinţei prin stabilirea programului solicitat.

Prin decizia civilă nr. 176/F din 24 ianuarie 2006, pronunţată în dosar nr. 136/C/2006, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamant, a modificat în tot decizia recurată în sensul că a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile atacate, pe care a schimbat-o în parte, astfel: a admis şi cererea reconvenţională formulată de pârât contra reclamantei şi a încuviinţat şi ca pârâtul să-l ia la domiciliul său pe minorul M.R. o săptămână în vacanţa de iarnă, două săptămâni în vacanţa de vară în timpul concediului de odihnă al pârâtului şi alternativ cu ocazia uneia din sărbătorile de Crăciun şi de Paşti, cu obligaţia de a-l duce la domiciliul reclamantei la sfârşitul perioadei.

Curtea a reţinut că potrivit art. 43 din Codul familiei odată cu divorţul instanţa stabileşte şi  programul de relaţii personale dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi copil. Aceste dispoziţii consacră dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat copilul de a menţine legături personale cu acesta pentru a veghea la creşterea şi educarea lui.

Dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului consacră însă şi dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinţi cât şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate. Art. 15 din lege reglementează modalităţile de exercitare a relaţiilor personale.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având  în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea  un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale nu numai cu ambii părinţi, ci şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie şi acela de a creşte în familie.

Curtea a apreciat că susţinerile pârâtului recurent sunt întemeiate, deoarece, de principiu,  trebuie găsită modalitatea care să permită ambilor părinţi  şi copilului să aibă legături fireşti cât mai mult timp posibil, aceasta fiind în interesul superior al copilului, iar nu în interesul părintelui.

Cele două instanţe au apreciat greşit că pârâtul este îndreptăţit numai la vizitarea copilului la domiciliul reclamantei, ignorând faptul că în acest mod  dreptul pârâtului şi al copilului sunt stânjenite, câtă vreme reclamanta locuieşte cu părinţii săi, iar pârâtul nu poate stabili o relaţie normală tată-fiu şi bunicii paterni nu au nici o posibilitate de a-şi cunoaşte nepotul.

În cauză nu s-a dovedit că există vreun impediment de natură să afecteze interesul copilului, ci dimpotrivă, acesta frecventează creşa şi ca atare poate fi deplasat la domiciliul tatălui, cel puţin  în perioada corespunzătoare vacanţelor şcolare şi a sărbătorilor religioase.

Având  în vedere vârsta fragedă a copilului şi nevoia acestuia de a creşte şi se dezvolta  într-un mediu familial stabil, Curtea a apreciat că nu este  întemeiată cererea  pârâtului de a-l lua pe copil la domiciliul său în fiecare săptămână de vineri de la orele 1400 şi până duminica la orele 2000, soluţia primei instanţe de  încuviinţare numai a vizitării copilului la domiciliul reclamantei fiind justificată în prezent.

Pârâtul va putea însă solicita modificarea acestui program în viitor, având  în vedere că  în această materie hotărârea are autoritate de lucru judecat relativă, întrucât soluţia se raportează la împrejurările de fapt existente la data pronunţării ei.

Curtea a avut în vedere că cererea formulată de reclamant s-a impus a fi analizată şi în contextul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 272/2004, ce consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, în acest sens fiind  întemeiate susţinerile pârâtului, deoarece împiedicarea ori limitarea legăturilor fireşti dintre părinte şi copil afectează dreptul la respectul vieţii de familie, aşa cum conţinutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii.