Refuzul părintelui divorţat căruia nu i-a fost încredinţat minorul de a respecta programul de vizită stabilit prin hotărâre judecătorească, prin neaducerea minorului la domiciliul celuilalt părinte, la sfârşitul programului. Lipsirea părintelui respectiv de posibilitatea de a lua minorul la domiciliul părintelui căruia i-a fost încredinţat.
C.fam., art.42 şi 44
C.pr.civilă, art.296
Pretinsul comportament necorespunzător al mamei, contrar interesului superior al minorului, nu l-ar fi îndreptăţit pe pârât să ignore dispoziţiile cuprinse în hotărârea judecătorească prin care minorul fusese încredinţat mamei spre creştere şi educare. Dacă ar fi existat un pericol real pentru dezvoltarea fizică şi psihică a minorului, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, pârâtul ar fi avut posibilitatea să ceară instanţei de judecată, chiar pe cale de ordonanţă preşedinţială, reîncredinţarea acestuia către el.
Pretinsul comportament necorespunzător al mamei, contrar interesului superior al minorului, nu l-ar fi îndreptăţit pe pârât să ignore dispoziţiile cuprinse în hotărârea judecătorească prin care minorul fusese încredinţat mamei spre creştere şi educare. Dacă ar fi existat un pericol real pentru dezvoltarea fizică şi psihică a minorului, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, pârâtul ar fi avut posibilitatea să ceară instanţei de judecată, chiar pe cale de ordonanţă preşedinţială, reîncredinţarea acestuia către el.
Făcându-se dovada refuzului făţiş al pârâtului-apelant de a respecta dispoziţiile hotărârii judecătoreşti anterioare, prin menţinerea programului extins de vizită stabilit la momentul încredinţării minorului ar fi prejudiciată în mod grav şi iremediabil dezvoltarea emoţională a acestuia, deoarece ar fi în permanenţă subiectul disputei dintre părinţi şi al intervenţiei organelor de poliţie, chemate să restabilească legalitatea prin readucerea lui în domiciliul mamei, la sfârşitul programului de vizită stabilit în favoarea tatălui.
Prin sentinţa civilă nr.1787/C/20.07.2009 pronunţată în dosarul nr.346/256/2009, Judecătoria Medgidia a admis acţiunea formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul C.A. şi a dispus modificarea programului de vizita in sensul ca paratul va avea legaturi personale cu minorul C.A.A.A., nascut la data de 28.12.2004, numai la domiciliul reclamantei, in prima si a treia sambata din luna, intre orele 10.00-12.00.
În considerentele hotărârii, analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada schimbării împrejurărilor avute în vedere la pronunţarea sentinţei civile nr.10189/6.11.2008 în dosarul nr.15029/301/2008. Astfel, s-a arătat că, din declaraţiile martorilor, din înscrisurile depuse şi din răspunsul la interogatoriu al pârâtului rezultă fără echivoc faptul că pârâtul nu a respectat programul de vizită încuviinţat prin sentinţa civilă arătată mai sus, refuzând să aducă înapoi minorul la locuinţa reclamantei, aspect ce reiese şi din procesul verbal încheiat la data de 23.01.2009 în dosarul de executare silită nr.11/2009 al BEJ Solomon Nicolae.
S-au avut în vedere recunoaşterea pârâtului prin răspunsul la întrebarea nr.18 din interogatoriu, în sensul că a dat telefoane în această perioadă, spunând că este plecat cu minorul în mun.Constanţa, precum şi procesul verbal din data de 24.02.2009 emis în acelaşi dosar de executare silită, potrivit căruia pârâtul a arătat că nu este de acord cu hotărârea judecătorească şi a refuzat semnarea procesului verbal, astfel încât s-a efectuat executarea silită, executorul judecătoresc încredinţând minorul reclamantei, cu sprijinul Grupării Mobile de jandarmi Constanţa.
Având în vedere disp.art.42 şi 44 C.fam., principiul interesului superior al copilului, precum şi faptul că pârâtul nu a respectat hotărârea judecătorească irevocabilă în detrimentul interesului minorului, instanţa a apreciat că se impune modificarea programului de vizită stabilit în favoarea pârâtului în modalitatea cerută de reclamantă.
În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor a arătat că interesul superior al copilului, la care se referă prima instanţă, nu poate fi realizat prin vizitarea minorului doar 4 ore/lună, în prezenţa mamei şi a părinţilor acesteia, iar vina sa aparentă, pe care instanţa a refuzat să o cerceteze în profunzime, respingându-i probele ca tardiv solicitate, nu poate atrage limitarea (până la interzicere) dreptului său de a păstra legăturile personale cu minorul, în condiţiile în care nu a fost decăzut din drepturile părinteşti.
A învederat apelantul că a fost nevoit să execute silit hotărârea prin care i s-a stabilit programul de vizitare a minorului, că minorul era subnutrit, speriat şi cu stări de anxietate şi că s-a aflat în situaţia de alege între nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi voinţa copilului, care a refuzat să se întoarcă la domiciliul bunicului patern la data de 18.01.2009.
În aceste condiţii, a susţinut că, spre deosebire de intimata-reclamantă, nu a acţionat împotriva interesului minorului, astfel că nu există nici un motiv pentru interzicerea dreptului de a păstra legăturile personale cu acesta, prin impunerea vizitelor numai la domiciliul mamei, timp de 4 ore pe lună.
În susţinerea motivelor de apel, a fost depusă Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 05.10.2008, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia în dosarul nr.1559/P/2009 (f.20) şi s-a cerut administrarea probei testimoniale.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în motivarea poziţiei sale procesuale că apelantul nu a respectat nici programul de vizitare astfel cum a fost modificat de către instanţele de judecată.
În apărare, intimata a depus înscrisuri, reprezentând: adresă nr.1290183/05.03.2010 emisă de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Sectorului 3-Secţia 11, adeverinţe medicale, scrisoare medicală.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate prin prisma motivelor de apel şi a materialului probator existent la dosarul cauzei, în conformitate cu disp.art.295 alin.1 C.proc.civ.
Apelantul susţine că, în măsura în care i s-ar fi administrat probele solicitate în faţa instanţei de fond, ar fi dovedit că prin comportamentul pe care l-a avut nu a acţionat împotriva interesului minorului.
Ori, deşi a avut posibilitatea să-şi administreze probele respective în calea de atac, acesta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiei instanţei de control judiciar de a depune la dosar, în condiţiile art.186 alin.1 C.proc.civ., lista cu numele şi adresele martorilor şi nici nu le-a asigurat prezenţa în instanţă la termenul stabilit în vederea ascultării lor, motiv pentru care a fost decăzut din dovada cu martori în temeiul art.170 alin.3 C.proc.civ.
Oricum, aspectele redate în expunerea de motive a cererii de apel şi pe care apelantul-pârât a tins a le demonstra prin probele solicitate ţin de însăşi măsura încredinţării minorului, fără a avea vreo legătură cu programul de vizită a acestuia stabilit prin hotărâre judecătorească, respectiv cu argumentele pentru care instanţa de fond a apreciat că se impune modificarea acestui program.
În condiţiile în care, din declaraţia martorei A.A.-M., audiată în faţa instanţei de fond, a rezultat intenţia vădită a pârâtului în timpul executării silite de a nu înapoia copilul mamei, “cu orice riscuri”, în mod just a apreciat instanţa de fond că se impune restrângerea programului de vizitare stabilit anterior prin hotărâre judecătorească, prin lipsirea pârâtului de posibilitatea de a-l lua pe minor de la domiciliul mamei. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu s-au adus dovezi în sensul că lăsarea copilului la acel moment în grija mamei ar fi avut consecinţe negative iremediabile pentru lui.
Nu lipsit de relevanţă sub aspectul perseverenţei pârâtului în refuzul de a respecta programul de vizită a minorului stabilit prin hotărâre judecătorească este şi faptul că, prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din data de 05.10.2008, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia în dosarul nr.1559/P/2009, i se aplicase pentru fapta prevăzută de art.307 alin.1 C.pen. o sancţiune cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 800 lei.
Totodată, urmare a incidentului din ianuarie 2009, care a determinat-o pe reclamantă să ceară modificarea programului de vizită, împotriva lui a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.305 lit.c C.pen. şi art.307 alin.1 C.pen., aşa cum rezultă din adresa nr.1290183/05.03.2010 emisă de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Poliţia Sectorului 3-Secţia 11.
Făcându-se dovada refuzului făţiş al pârâtului-apelant de a respecta dispoziţiile sentinţei civile nr.10189/6.11.2008, prin menţinerea programului extins de vizită stabilit la momentul încredinţării minorului ar fi prejudiciată în mod grav şi iremediabil dezvoltarea emoţională a acestuia, deoarece ar fi în permanenţă subiectul disputei dintre părinţi şi al intervenţiei organelor de poliţie, chemate să restabilească legalitatea prin readucerea lui în domiciliul mamei, la sfârşitul programului de vizită stabilit în favoarea tatălui.
Este greu de crezut că, pe viitor, apelantul-pârât ar da dovada de bună credinţă şi ar respecta hotărârea judecătorească prin care s-a dat posibilitatea de a-l lua pe minor de la domiciliul mamei, în condiţiile în care starea conflictuală dintre părţi este mai mult decât evidentă, accentuându-se odată cu formularea de către intimata-reclamantă a plângerii penale pentru faptele menţionate mai sus.
În considerarea argumentelor expuse şi în temeiul art.296 C.proc.civ., neexistând motive temeinice pentru reformarea hotărârii primei instanţe în sensul pretins de pârât, se va respinge ca nefondat prezentul apel.
1
