Dreptul părintelui divorţat de a avea legături cu copilul său, încredinţat celuilalt părinte cu ocazia divorţului trebuie să se realizeze efectiv şi real, prin stabilirea unui program de vizitare extins şi care să ţină cont de interesul superior al copilului.
Prin sentinţa civilă nr. 2444 din l8.09.2006 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar civil nr. 3808/l90/2006 s-a admis în parte acţiunea civilă introdusă de reclamantul M.A., împotriva pârâtei M.M.C. ca fiind întemeiată şi în consecinţă:
– a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale la domiciliul său cu minorul M.A.T., născut la data de 27.02.2004, după următorul program: câte doză zile pe săptămână de la ora l6.00 la ora l8,00 , sâmbăta de la ora l0,00 şi până duminica la ora l9,00 , în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, o săptămână în vacanţa de vară şi trei zile în vacanţa de iarnă, cu obligaţia reclamantului de a lua minorul la locuinţa pârâtei şi de a-l readuce în acelaşi loc.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond în baza probelor administrate a reţinut următoarea stare de fapt în cauză:
Prin sentinţa civilă 898/2006 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 8424/2005 ,s-a desfăcut căsătoria încheiată de părţi , din vina ambilor soţi, iar pârâtei i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul M.A.T., născut la data de 27.02.2004.
Potrivit disp.art.43 alin.3 Cod familiei, părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea , învăţătura şi pregătirea lui profesională, ambii părinţi având aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor.
Exerciţiul dreptului tatălui la legături personale cu minorul, în sensul stabilirii unui program de vizitare, se presupune a fi efectiv, impunându-se ca dispoziţiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire şi , în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului subiectiv.
Probatoriul testimonial administrat în cauză nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorului – în vârstă de 2 ani şi jumătate – prin aproprierea de tată şi nici nu s-a probat că prezenţa minorului în locuinţa tatălui ar fi nocivă pentru acesta. Astfel,s-a reţinut că martora M.S., a închiriat reclamantului un apartament, unde acesta deţine condiţii care să confere un cadru moral şi material suficient pentru desfăşurarea în bune condiţii a relaţiilor dintre tată şi fiu în cadrul programului de vizite ce urma a fi stabilit.
Susţinerea pârâtei, potrivit căreia stabilirea unui program de vizitare de doar 3 ore în două zile pe săptămână, ar fi ideal pentru minor, ar duce la o nerecunoaştere a dreptului tatălui de a avea legături personale fireşti cu minorul, ajungându-se doar la o aplicare formală a dispoziţiilor art.43 alin.3 din Codul familiei.
Stabilirea unui program de vizitare a minorului la domiciliul reclamantului, chiar şi peste noapte şi chiar şi în perioada corespunzătoare vacanţelor de vară şi de iarnă, sunt de natură să asigure realizarea unei relaţii afective şi a unei stabilităţi emoţionale între tată şi fiu , iar crearea unei astfel de legături de afectivitate este doar în interesul minorului, fiind în măsură să contribuie la echilibrul său. Instanţa a apreciat că o astfel de legătură se poate crea pe perioada a mai mult zile consecutive când minorul urmează a rămâne la domiciliul reclamantului, care deşi este un spaţiu străin, nu s-a dovedit că ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică , ci dimpotrivă, a permis desfăşurarea firească a relaţiei parentale în mediul de viaţă al tatălui.
Ţinând seama de aceste considerente şi având în vedere concluziile anchetei sociale , instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată în parte, astfel că a admis-o ca atare şi a încuviinţat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul câte două zile pe săptămână de la ora l6,00 la ora l8,00 ; sâmbăta de la ora l0,00 şi până duminica la ora l9,00 în prima şi a treia săptămână a fiecărei luni; o săptămână în vacanţa de vară şi trei zile în vacanţa de iarnă, cu obligaţia reclamantului de a lua minorul de la locuinţa pârâtei şi de a-l readuce în acelaşi loc, în deplin acord cu interesele acestuia.
La adoptarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere atât vârsta minorului cât şi interesul superior al acestuia, dar şi dispoziţiile inserate în art.97 alin.l Cod familiei, potrivit cărora ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii minori.
Împotriva sentinţei expuse a declarat apel în termen pârâta M.M.C., solicitând admiterea acestuia , schimbarea sentinţei atacate în sensul modificării programului de vizitare stabilit de către instanţa de fond prin stabilirea numai a două zile de vizitare pe săptămână între orele l6.00 – l9,000 , fără deosebire după cum este vorba de vacanţă de vară sau iarnă.
In motivarea apelului său, apelanta critică sentinţa pentru netemeinicie, arătând că instanţa a apreciat în mod greşit probatoriul în cauză, deoarece datorită vârstei fragede a minorului, care este dependent de mama sa, programul stabilit de către instanţa de fond este în dezavantajul acestuia şi de natură a-i crea stări de agitaţie ce i-ar putea afecta siguranţa, echilibrul fizic şi psihic .
Pentru a lămuri exact legăturile dintre părţi şi dintre aceştia cu minorul, instanţa de apel în baza art.295 alin.2 Cod procedură civilă a dispus acvirarea dosarului mr. 8424/2005 al Judecătoriei Bistriţa, având ca obiect divorţul părţilor, după cum a organizat în camera de consiliu o întâlnire cu minorul şi cei doi părinţi pentru a aprecia relaţia, afectivitatea acestuia faţă de aceştia, aspecte consemnate în procesul verbal din l2.ian.2007 (f.23).
Apelul declarat în cauză este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Văzând dosarul instanţei de fond, dosarul de divorţ, probele administrate, dar şi constatările instanţei de apel cuprinse în procesul verbal din l2 ianuarie 2007, instanţa apreciază că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală în ceea ce priveşte stabilirea unor relaţii personale ale minorului cu tatăl său, dar este greşită întrucât nu stabileşte în mod precis orele, zilele şi perioadele în care aceste vizite se vor desfăşura.
Dreptul copilului la relaţia de familie este una dintre cele mai importante drepturi ale acestuia, fiind garantat atât de legislaţia internă cât şi de art.8 din Convenţia europeană a dreptului omului, stabilirea acestuia trebuind a fi făcută în strânsă concordanţă cu interesul superior al copilului, după cum restrângerea poate avea loc numai pentru motive serioase „ de protecţie” a acestuia, motive ce în cazul din speţă nu pot fi invocate. Din toate probele administrate rezultă că minorul este ataşat de tatăl său, că legăturile cu acesta nu-i afectează în nici un mod integritatea şi dezvoltarea fizică şi psihică.
Cu ocazia întâlnirii instanţei de apel cu minorul şi părinţii acestuia s-a constatat că acesta are sentimente şi manifestări de afecţiune faţă de ambii părinţi , fără ca vreun moment să manifeste reţinere sau teamă faţă de tatăl său, ceea ce pe lângă probele administrate de către instanţa de fond, a întărit concluzia că legăturile personale ale reclamantului cu minorul în modul avut în vedere de către instanţa de fond , pentru un interval mai mare de timp în cursul unei săptămâni , în timpul vacanţelor şi prin luarea acestuia la domiciliul său, este în principiu corectă.
Cu toate acestea în vederea desfăşurării programului de vizitare în condiţii corecte, clare şi pentru a evita eventualele stări conflictuale ce ar putea apărea între părinţi în cadrul derulării programului , instanţa de apel apreciază că se impune stabilirea acestuia cu mai mare precizie, prin indicarea zilelor, orelor şi perioadelor exacte în care se derulează ţinând cont în toate acestea de vârsta şi interesul major al copilului.
Având în vedere considerentele expuse şi potrivit art.296 teza II-a Cod procedură civilă s-a admis apelul declarat în cauză şi s-a schimbat sentinţa atacată în sensul stabilirii ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul în zilele de marţi şi vineri fiecărei săptămâni între orele l6,00 – l8,00 ; în ziua de sâmbătă ora ll,00 până duminica la ora l6,00 , în ultima săptămână a fiecărei luni şi o săptămână în vacanţa de vară în intervalul l-7 iulie şi 3 zile în vacanţa de iarnă respectiv 3-5 ianuarie a fiecărui an şi perioade în care reclamantul îl va lua pe minor de la domiciliul pârâtei şi îl va readuce în acelaşi loc la sfârşitul orei sau zilei din perioadele de vizitare stabilite.
