Stabilire program de vizitare. Conditii
Prin sentinţa civilă nr. 3219/10.05.2004 a fost admisa în parte cererea formulată de reclamantul M S în contradictoriu cu pârâta si s-a incuviinţat reclamantului exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora Mîrza Mădălina Ioana, născută la 02.05.1999, prin luarea minorei la domiciliul reclamantului în prima şi a treia sâmbătă din lună, de sâmbătă, ora 10,00 până duminică ora 16,00, precum şi o săptămână în cursul vacanţei de vară, 5 zile în vacanţa de iarnă şi 5 zile în vacanţa de primăvară.
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantul M S a chemat în judecată pârâta T D O solicitând instanţei modificarea programului de vizitare a minorei M I, născută la 02.05.1999, în următorul sens: să i se permită să aibă legături cu minora la domiciliul său de două ori pe lună în prima şi a treia săptămână de vineri orele 16.00 până duminică orele 16.00 şi să i se permită să aibă în domiciliul său pe minoră pe perioada vacanţelor de Crăciun şi Paşte câte o săptămână, şi în vacanţa de vară timp de o lună.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr.596/A/2002 a Tribunalului Bucureşti Secţia a-V-a Civilă s-a stabilit un program de vizitare al minorei M I, născută la 02.05.1999 de două ori pe lună în prima şi a patra sâmbătă a fiecărei luni între orele 18-20 în domiciliul fostei soţii.
Reclamantul arată că la data pronunţării deciziei civile , minora avea numai doi ani, iar el nu avea un spaţiu de locuit propriu, fapt care a determinat instanţa să adopte acest program de vizitare în opinia sa restrictiv.
A mai aratat reclamantul că a fructificat acest program de vizitare în tot acest interval având legături fireşti dintre un părinte şi copilul său, contribuind material la creşterea minorei.
Reclamantul consideră că programul de vizitare solicitat este cu atât mai imperios cu cât în prezent relaţiile dintre el şi minoră sunt vădit obstrucţionate de cele două ore fixate de instanţă cât şi de atitudinea adversă a fostei sale soţii şi a părinţilor acesteia.
De asemenea, reclamantul consideră că vizita în domiciliul său nu ar avea decât un efect benefic asupra copilului putându-se dezvolta relaţii de afecţiune fireşti nu numai între ei ca tată şi fiică dar şi între minoră şi bunicii paterni care nu au văzut-o pe aceasta de peste doi ani întrucât prezentul program de vizitare face practic imposibil acest lucru.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.43 alin.3 Codul Familiei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
S-a arătat că prin decizia civilă nr.596/A/2002 a Tribunalului Bucureşti Secţia a-V-a Civilă s-a stabilit un program de vizitare al minorei M I, născută la 02.05.1999 de două ori pe lună în prima şi a patra sâmbătă a fiecărei luni între orele 18-20 de către reclamant, la domiciliul pârâtei.
Pârâta a încercat în perioada programului de vizitare să creeze o apropiere firească între minoră şi tatăl ei, să se poată realiza o punte care să ducă la comunicare şi o înţelegere din partea tatălui a comportamentului unei fetiţe la o vârstă foarte fragedă, însă acest lucru nu a fost posibil având în vedere împrejurarea că pe perioada convieţuirii cu fostul soţ, minora a asistat de foarte mică la discuţiile care se transformau în scandaluri determinate de consumul excesiv de alcool al reclamantului, acesta având o fire deosebit de violentă şi agresivă. În acelaşi context reclamantul are o fire autoritară, nu suportă să fie contrazis, repede fetiţa la întrebările care aceasta i le adresează, devine agresiv când cineva nu este de acord cu afirmaţiile sale.
De asemenea pârâta arată că a permis ca reclamantul să vină la fetiţă ori de câte ori a dorit şi nu numai în programul stabilit de instanţă cu speranţa că tatăl va încerca măcar să-şi cunoască propriul copil şi să înceapă să o înţeleagă. Se menţionează că de la momentul stabilirii programului de vizitare, de două ore, în cei aproape doi ani care au trecut, o singură dată a stat întreaga perioadă stabilită, în rest câte o jumătate de oră maxim.
S-a mai arătat că în încercările pârâtei de a-i lăsa singuri pe cei doi să se aproprie, fetiţa o căuta prin casă pe mama sa vizibil timorată de prezenţa tatălui său.
Nu este reală susţinerea reclamantului că acesta şi-a achitat în permanenţă şi constant obligaţia de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească, având în vedere că au trecut şi 7 luni de la o plată la următoarea, iar din suma pe care reclamantul trebuia să o achite până în prezent a achitat doar jumătate.
Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul reclamantului şi declaraţia martorului G G pentru pârâtă.
Instanţa a reţinut ca minora M M I, născută la 02.05.1999, este fiica reclamantului şi a pârâtei, născută în timpul căsătoriei acestora, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr.11095/29.10.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Odată cu desfacerea căsătoriei s-a dispus încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei pârâte, reclamantă în cauza având ca obiect divorţul, precum şi stabilirea unui program de vizitare pentru reclamantul din prezenta cauză în prima şi a treia săptămână din lună de vineri de la orele 18.00 până sâmbătă la orele 12.00, cu obligaţia de a duce şi de a aduce minora la domiciliul mamei, precum şi o săptămână în vacanţa de iarnă şi o săptămână în vacanţa de vară a minorei.
Prin decizia civilă nr.596/08.04.2002 a Tribunalului Bucureşti Secţia a-V-a Civilă măsura luată de prima instanţă cu privire la vizitarea minorei a fost modificată prin admiterea apelului pârâtei în sensul stabilirii programului de vizitare în prima şi ultima săptămână a fiecărei luni, sâmbăta între orele 18.00 – 20.00, în favoarea tatălui, la domiciliul mamei.
Din mijloacele de probă administrate în cauză instanţa a reţinut că cererea reclamantului este întemeiată si a admis-o în parte.
Astfel, la pronunţarea soluţiei menţionată mai sus în anul 2002 instanţa de apel a avut în vedere vârsta minorei, de trei ani, apreciind că programul de vizitare stabilit de prima instanţă era prea larg în raport de acest aspect.
S-a constatat din susţinerile părţilor şi din situaţia de fapt ce a reieşit din mijloacele de probă administrate că în prezent exercitarea de către reclamant a dreptului său de a avea legături personale cu fiica sa minoră, creează o situaţie tensionată în raporturile familiale şi afective dintre părinte şi copil, generată de starea de conflict evidentă şi necontestată dintre părinţi.
Ambele părţi au arătat că în împrejurările în care reclamantul se întâlneşte cu minora la domiciliul pârâtei părţile au discuţii în contradictoriu şi consecinţa este că reclamantul nu petrece timpul afectat copilului său astfel cum legea îi permite, fiind firesc rezultatul afirmat de pârâtă în sensul că reclamantul nu are o legătură reală afectivă cu fiica sa.
Din acest punct de vedere susţinerile pârâtei, deşi reale, au fost retinute tocmai ca un argument în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi al asigurării posibilităţii reclamantului de a petrece un timp util cu fiica sa, şi de a crea legătura afectivă specifică relaţiei de rudenie dintre ei, în condiţiile în care reclamantul şi-a exprimat această dorinţă.
Nu au fost reţinute afirmaţiile pârâtei în sensul că reclamantul ar putea constitui un pericol pentru siguranţa fiicei sale motivat de caracterul acestuia violent şi de agresivitatea sa manifestată pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, întrucât aceste împrejurări nu au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate.
Astfel, nici din concluziile referatelor de anchetă socială efectuate şi nici din declaraţia martorului audiat la propunerea pârâtei nu a reieşit că pârâtul ar avea un comportament violent faţă de copil, aspectele privind violenţa în limbaj caracteristice relaţiei dintre părinţi având relevanţă mai mică în raport de importanţa protejării dreptului copilului de a fi apropriat de ambii părinţi şi al părintelui de a veghea la creşterea şi educarea minorei.
Dimpotriva, prin acordarea către reclamant a dreptului de a petrece timpul încuviinţat cu minora la domiciliul său se va obţine efectul contrar de a evita ca minora să fie de faţă la discuţiile în contradictoriu dintre părinţi, acestea fiind cauza situaţiei conflictuale invederată de pârâtă.
Pentru toate aceste considerente instanţa a apreciat că este în interesul minorei dar şi al părinţilor ca reclamantul să exercite dreptul de a avea legături personale cu minora la domiciliul său, urmând a fi avute în vedere şi împrejurările relevate de ancheta socială la domiciliul reclamantului cu privire la condiţiile locative pe care acesta le poate oferi, precum şi dovezile depuse la dosar privind achiziţionarea de către reclamant a unei locuinţe în proprietate personală.
Cu toate acestea s-a constatat că perioada pentru care a solicitat reclamantul să fie admisă cererea privind modificarea programului de vizitare nu este în concordanţă cu vârsta minorei şi, deşi situaţia reţinută în considerentele deciziei menţionate mai sus s-a schimbat, minora având acum vârsta de 5 ani, interesele copilului nu ar fi cel mai bine protejate prin stabilirea unui program în care să petreacă întreg sfârşitul de săptămână la domiciliul tatălui său.
Faţă de acest aspect instanţa a apreciat că scopul avut în vedere de instanţă prin dispoziţia de modificare a programului de vizitare a minorei, respectiv de a permite părintelui şi minorei să creeze o legătură afectivă puternică, este posibil a fi atins prin stabilirea unui orar mai restrâns decât cel solicitat de reclamant, în prima şi a treia sâmbătă din lună, de sâmbătă, ora 10,00 până duminică ora 16,00.
Aceleaşi considerente au fost avute în vedere de instanţă şi la stabilirea perioadei în care minora va sta cu tatăl său în perioada vacanţelor, astfel încât reclamantul va putea să ia minora la domiciliul său 5 zile în vacanţa de iarnă şi 5 zile în vacanţa de primăvară, precum şi o săptămână în cursul vacanţei de vară.
