Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1966 din 1 iunie 2011
Prin ordonanţa preşedinţială 415 din 20 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială privind instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str.A. nr. 19, jud. Cluj formulată de reclamanţii C.I., C.E.T., C.S..
Pentru a pronunţa această ordonanţă, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii au solicitat instanţei pe cale de ordonanţa preşedinţială instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului aflat la mansarda imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str.A. nr. 19, jud. Cluj, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. aaa/117/2010 a Tribunalului Cluj, în cadrul căruia aceiaşi reclamanţi, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi au solicitat instituirea unui drept de retenţie asupra aceluiaşi imobil, până în momentul în care pârâţii vor achita reclamanţilor suma de 623.782,78 lei, reprezentând contravaloarea investiţiei în apartamentul menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 5073/29.03.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de către pârâţi, declinându-se competenţa în favoarea Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, prin ordonanţă preşedinţială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin Încheierea civilă nr. 4460/2011 pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. 6043/211/2011, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite, s-a dispus în mod irevocabil suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuţional nr.50/2011 al SCPEJ Adam, Dragoş şi Oszoczki până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi executări silite formulate în cadrul contestaţiei la executare ce formează obiectul dosarului nr. bbb/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care aşa cum rezultă din considerentele acestei încheieri are primul termen de judecată fixat la data de 01.06.2011.
Dreptul de retenţie se prezintă ca un adevărat drept real de garanţie imperfect, în virtutea căruia cel care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea ori îmbunătăţirea acelui bun.
Pornind de la această definiţie, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiţia urgenţei care să justifice instituirea dreptului de retenţie pe calea ordonanţei preşedinţiale, în speţă din nici o probă administrată nerezultând caracterul urgent al acestei solicitări sau producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, aceasta cu atât mai mult cu cât, executarea silită din dosarul execuţional 50/2011 al SCPEJ Adam, Dragoş şi Oszoczki, privind evacuarea reclamanţilor din imobilul apartament situat în Cluj-Napoca, str.Argeş, nr. 19, jud.Cluj, este în prezent suspendată.
Pe de altă parte, pentru a putea fi invocat, dreptul de retenţie trebuie să aibă ca suport drepturi de creanţă determinate şi deplin stabilite, drepturi certe şi nu unele eventuale care nu au fost stabilite, cum sunt cele din prezenta speţă.
Tribunalul a apreciat că s-ar putea recunoaşte reclamanţilor un drept de retenţie, pe calea dreptului comun însă, în momentul în care drepturile lor de creanţă ar fi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească, şi nu pe calea ordonanţei preşedinţiale în care instanţa cercetează doar aparenţa dreptului.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 581 C pr civ., a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială privind instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str.A. nr.19, jud. Cluj formulată de reclamanţii C.I., C.E.T., C.S..
Împotriva acestei ordonanţe au declarat recurs în termen legal reclamanţii, solicitând modificarea în sensul admiterii cererii şi obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în fond şi recurs.
În motivarea recursului recurenţii au invocat nelegalitatea ordonanţei prin prisma art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., pe următoarele considerente:
Ordonanţa este pronunţată în contradicţie cu dispoziţiile art. 581 Cod proc.civ., întrucât instanţa nu a luat în considerare îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de acest text de lege – caracterul vremelnic al măsurii, nejudecarea fondului şi urgenţa.
Reclamanţii au solicitat instituirea pe cale de ordonanţa preşedinţială a dreptului de retenţie, până la soluţionarea irevocabilă a recunoaşterii aceluiaşi drept în cadrul dosarului nr. 7323/211/2010 a Tribunalului Cluj.
Ordonanţa preşedinţială este şi netemeinică, întrucât din probele depuse la dosar reiese că cererea acordării dreptului de retenţie în favoarea reclamanţilor se justifică prin aceea că aceştia nu deţin în prezent o altă locuinţă şi nici nu sunt în măsură să şi-o procure.
Este profund inechitabil să fie evacuaţi din apartamentul care a fost construit exclusiv prin contribuţia financiară a reclamanţilor, înainte de a fi despăgubiţi în vreun fel de către pârâţi. Prin soluţia adoptată, au fost încălcate principiile echităţii şi bunei credinţe, care trebuie să guverneze raporturile juridice civile.
Pârâţii nu au formulat întâmpinare, însă au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat instituirea pe cale de ordonanţă preşedinţială a unui drept de retenţie asupra unui apartament cu privire la care afirmă că a fost construit prin contribuţia lor financiară exclusivă, între ei şi pârâţi derulându-se litigiul înregistrat sub nr. aaa/117/2010 al Tribunalului Cluj, având ca obiect instituirea dreptului de retenţie asupra apartamentului pe calea dreptului comun, până la momentul când pârâţii le vor restitui contravaloarea investiţiei.
Pârâţii sunt posesorii unui titlu executoriu în baza căruia s-a dispus evacuarea reclamanţilor din apartament, însă executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. 50/2011 este în prezent suspendată provizoriu, în baza încheierii civile nr. 4460/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, până la soluţionarea cererii de suspendare a aceleiaşi executări silite formulate în cadrul contestaţiei la executare, ce formează obiectul dosarului nr. bbb/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Problema de drept care se pune în prezentul litigiu este aceea dacă instituirea unui drept de retenţie este susceptibilă a fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Curtea apreciază că statuările primei instanţe în raport de natura juridică a dreptului de retenţie, în sensul că acesta nu poate fi dispus pe calea ordonanţei preşedinţiale, sunt corecte.
Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, domeniul de aplicare al ordonanţei preşedinţiale este relativ limitat, tocmai în considerarea faptului că aceasta constituie o procedură de excepţie, regula fiind aceea că orice drept subiectiv devenit litigios urmează a fi ocrotit pe cale judecătorească, însă pe calea dreptului comun, cu administrare de probe în raport cu specificul fiecărei cauze.
Ordonanţa preşedinţială îşi găseşte aplicarea în materia raporturilor de familie, locative, de vecinătate şi proprietate, a executării silite.
Reclamanţii şi solicitarea lor nu se încadrează în niciuna din domeniile cu privire la care doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că procedura ordonanţei preşedinţiale este incidentă.
Desigur, odată cu evoluţia societăţii şi dreptul evoluează, astfel încât, în timp, se pot naşte situaţii de fapt care neavând o acoperire legală se impun a fi soluţionate, aici intervenind rolul instanţelor şi al practicii judiciare, până la momentul în care în raport şi de realităţile sociale, se adoptă şi o reglementare legală.
Solicitarea reclamanţilor, de instituire a dreptului de retenţie pe cale de ordonanţa preşedinţială, nu se circumscrie însă unei situaţii inedite, întrucât dreptul de retenţie este o veche creaţie a practicii judiciare, aceeaşi care a stabilit că acesta nu se încadrează în sfera drepturilor cu privire la care pretinsul titular poate solicita instituirea pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Reclamanţii nu deţin în prezent o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care să le confere calitatea de creditori ai pârâţilor.
Or, dreptul de retenţie este acel drept real care conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa, şi de a refuza restituirea lui până când debitorul, la rândul său creditor al lucrului plăteşte datoria ce s-a născut în sarcina şi în legătură cu lucru respectiv.
Deocamdată, reclamanţilor nu li s-a recunoscut în baza unui titlu executoriu un drept de creanţă constând în contravaloarea investiţiei pretinsă a fi făcută de către aceştia la apartamentul asupra căruia solicită instituirea dreptului de retenţie.
Cele trei condiţii cumulative pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale nu sunt întrunite, întrucât: condiţia urgenţei lipseşte, deoarece reclamanţii nu deţin în prezent un drept împotriva pârâţilor, drept cu privire la care să fi făcut dovada că le-ar fi păgubit prin întârziere ori că s-ar produce o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara.
Nici cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât în absenţa unui titlu care să le recunoască reclamanţilor un drept de creanţă în contradictoriu cu pârâţii, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenţie pretins, instanţa nu se poate limita la a cerceta doar aparenţa dreptului, ci ar fi ţinută să judece însuşi fondul dreptului, pronunţându-se şi asupra eventualului drept de creanţă al reclamanţilor, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale.
Încălcarea principiilor echităţii şi bunei credinţe invocate ca motive de recurs nu pot fi analizate, în condiţiile în care procedând la verificarea prealabilă a condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, s-a stabilit că acestea nu sunt întrunite.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat. (Judecător Marta Vitos)
