DREPTUL DE RETENŢIE PE CALE DE ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ
Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe, reclamanta ELENA în contradictoriu cu pârâţii LAURENTIU PAUL şi ADRIANA INGRID a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială instituirea în favoarea sa a unui drept de retenţie asupra apartamentului, aparţinând pârâţilor până la soluţionarea dosarului …./200/2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a procedat la vânzarea garsonierei proprietate personală, iar banii astfel obţinuţi au fost remişi pârâţilor în scopul de a-i ajuta să plece la muncă în străinătate, înţelegerea acestora fiind ca reclamanta să locuiască în apartamentul nr. 2 al pârâţilor până la momentul la care aceştia îşi vor permite să procure din surse proprii o altă garsonieră pentru reclamantă. Precizează că a fost de acord cu această propunere, fără să se gândească la faptul că la vârsta de 70 de ani, va fi evacuată din imobilul în care locuieşte de 16 ani, de către pârâţi.
Întrucât nu avea posibilităţi materiale să-şi închirieze un imobil şi exista riscul de a fi evacuată din imobil, reclamanta a introdus cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor, solicitând obligarea acestora la plata îmbunătăţirilor aduse imobilului, pârâţii achitând pretenţiile solicitate.
În luna mai 2015, reclamantei i-a fost comunicat prin intermediul av. Daniel o notificare prin care i se punea în vedere ca în termen de 5 zile să părăsească imobilul proprietatea pârâţilor, ulterior fiind acţionată în justiţie într-o acţiune având ca obiect evacuare-…./200/2015.
Precizează că înţelegerea părţilor nu a fost concretizată în scris, fiind în imposibilitatea morală de a constitui un înscris în acest sens.
Consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii în conformitate cu art. 996 NCPC. Astfel, aparenţa de drept este în favoarea reclamantului dacă poziţia acestuia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanţa preşedinţială, este preferabilă din punct de vedere legal. Menţionează că locuieşte în acel apartament de 17 ani, iar dacă nu exista nicio înţelegere între părţi în sensul celor arătate, pârâţii nu ar fi tolerat prezenţa sa în apartamentul lor.
De asemenea, măsura dispusă pe cale de ordonanţă preşedinţială are caracter provizoriu şi urgent, în sensul că instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei nu face imposibilă restabilirea situaţiei anterioare, producând efecte până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond cu nr. …./200/2015.
Caracterul urgent este determinat de faptul că pe rolul Judecătoriei Buzău se află dosarul nr. …/200/2015, având ca obiect evacuarea reclamantei din imobil, iar în situaţia soluţionării acestui dosar în mod favorabil pârâţilor, reclamanta s-ar vedea în situaţia de a fi evacuată din imobilul în care locuieşte de aproximativ 17 ani, neavând posibilităţi materiale de a-şi procura cele necesare traiului.
Cu privire la condiţia neprejudecării fondului, reclamanta precizează că prin sentinţa ce s-ar pronunţa în prezenta cauză nu se rezolvă litigiul în fond, cererea de instituire a dreptului de retenţie având caracter accesoriu cererii principale de obligare a pârâţilor să achiziţioneze în proprietatea reclamantei un imobil cu aceleaşi caracteristici ale garsonierei pe care a vândut-o, iar în caz de refuz, obligarea pârâţilor la plata sumei de 20000 euro în relaţie evidentă de interdependenţă.
În drept, a invocat art. 996 NCPC coroborat cu art. 2495 NCC.
În dovedire a solicitat proba cu interogatoriul pârâţilor, martori, precum şi cu înscrisuri depunând în acest sens copii conforme cu originalul de pe contract de vânzare cumpărare nr. …/07.10.1998, contract de vânzare cumpărare nr. …/20.10.1998, contract de vânzare cumpărare nr. …/14.10.1999, contract de vânzare cumpărare din 14.11.1997, procura autentificată nr. …/10.08.2007, declaraţia autentificată nr. …/16.08.2012, notificare evacuare, carte de identitate, cupoane pensie, adeverinţă medicală, certificat de grefă, împuternicire avocaţială.
Pârâţii au formulat întâmpinare în care au arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii de4 chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, precizează că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens, numai simple afirmaţii nesusţinute de niciun mijloc de probă.
Nici condiţia neprejudecării fondului nu este îndeplinită pentru că litigiul de faţă este chiar fondul dintre părţi.
În continuare, menţionează că sunt proprietarii imobilului cu nr. 2 din data de 14.11.1997, imobil în care locuieşte reclamanta.
După decesul tatălui pârâtului, au împărţit moştenirea astfel:fratele pârâtului a primit terenul şi casa de la Potârnicheşti, iar reclamanta a primit apartamentul cu 3 camere situat în cartier Dorobanţi 1, pârâtul primind o sumă infimă de bani. Întrucât cheltuielile de întreţinere ale apartamentului erau mari, reclamanta s-a hotărât să vândă apartamentul, achiziţionându-şi o garsonieră confort 1 în cartier Dorobanţi 2.
În anul 1999, pârâţii au decis să plece în Spania, iar reclamanta s-a mutat cu acordul lor în apartamentul proprietate personală. De-a lungul anilor, pârâţii au plătit întreţinerea apartamentului şi cheltuielile necesare, întrucât reclamanta le-a spus că nu se poate descurca financiar din pensia pe care o are.
Din anul 2012, de când reclamanta a reluat legătura cu celălalt fiu al său, acesta fiind stabilit tot in Spania, aceasta a început să le solicite să vândă apartamentul deoarece este la parter, este răcoros şi să cumpere un altul într-o zonă mai bună, propunere acceptată iniţial de pârâţi.
În anul 2014, pârâţii au fost citaţi in Spania cu o acţiune în pretenţii formulată de reclamantă, prin care aceasta solicita suma de 10000 lei, cu titlu de investiţii făcute la apartament, sumă pe care au remis-o către aceasta, conform Sentinţei civile nr. …/11.03.2015.
Ulterior, au procedat la notificarea şi chemarea în judecată a reclamantei în sensul părăsirii imobilului ai cărui proprietari sunt pârâţii, întrucât aceasta nu are nici un titlu care să-i confere dreptul de a locui în imobil.
Arată că potrivit art. 2495 NCC, orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. Astfel, condiţia esenţială pentru a putea opera acordarea dreptului de retenţie, este aceea a exista o conexiune materială între creanţa datorată şi posesia imobilul litigios.
În drept, au invocat art. 205 şi urm. NCPC, art. 996 şi urm. NCPC, art. 1295 şi urm. NCC.
În probaţiune, au solicitat proba cu martori, interogatoriu şi proba cu înscrisuri depunând în copii conforme cu originalul sentinţa civilă nr. …/11.03.2015, contract de vânzare cumpărare nr. …/14.11.1997 şi chitanţa din data de 18.02.2015.
La termenul din data de 02.07.2015, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi a respins probele cu interogatoriu şi martori, ca fiind neconcludente soluţionării cauzei.
Analizând actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Potrivit art. 996, alin. 1 NCPC, Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Această dispoziţie legală stabileşte trei condiţii ce trebuie a fi îndeplinite pentru a fi admisibilă ordonanţa preşedinţială, respectiv: urgenţa, caracterul provizoriu al măsurii solicitate a se lua pe aceasta cale şi neprejudecarea fondului prin măsura luată.
În ceea ce priveşte urgenţa, instanţa reţine că reclamanta a justificat această condiţie prin faptul introducerii de către pârâţi a unei acţiuni în justiţie, în care au solicitat evacuarea reclamantei din imobilul proprietatea lor, respectiv dosarul nr. …/200/2015.
Este necesar ca urgenţa să persiste pe tot parcursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, nefiind suficient ca ea să existe la data introducerii cererii, dar să dispară ulterior acestui moment şi înainte de pronunţarea hotărârii.
Instanţa constată că dosarul nr. …/200/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău, având ca obiect evacuare a fost suspendat în baza art. 413, alin. 1, pct. 1 NCPC până la soluţionarea dosarului nr. …/200/2015, la data de 03.06.2015, fără ca pârâţii să fi formulat recurs.
De asemenea, instanţa reţine că motivul pentru care reclamanta a solicitat instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa, a fost determinat de acţiunea pârâţilor de evacuare a sa din imobil. Or, atât timp cât urgenţa a dispărut, cererea de ordonanţă preşedinţială nu mai poate fi admisă.
Nici cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât în absenţa unui titlu care să îi recunoască reclamantei un drept de creanţă în contradictoriu cu pârâţii, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenţie pretins, instanţa nu se poate limita la a cerceta doar aparenţa dreptului, ci ar fi ţinută să judece însuşi fondul dreptului, pronunţându-se şi asupra eventualului drept de creanţă al reclamantei, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale.
Referitor la condiţia vremelniciei, instanţa constată că simpla existenţă a litigiului pe fond nu deschide în mod automat calea ordonanţei preşedinţiale pentru luarea unor măsuri provizorii, dacă nu sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 996, alin. 1 NCPC.
Pentru aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
De asemenea, reţinând culpa procesuală a reclamantei, instanţa va respinge şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
În ceea ce priveşte cererea pârâţilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat, potrivit art. 451, alin. 2 NCPC, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Instanţa constată că onorariul avocațial solicitat de pârâţi a fi suportat de partea căzută în pretenții, în cuantum de 1000 de lei, depășește un cuantum rezonabil în raport de obiectul și complexitatea cauzei prezente și de activitatea concretă desfășurată de avocatul acestei părți în pregătirea apărării în cauză, soluţionată în două termene, fiind administrată numai proba cu înscrisuri, impunându-se reducerea acestui onorariu la suma de 500 de lei, sumă la care va fi obligată reclamanta.
