Evacuarea din domiciliul comun. Ordonanţă preşedinţială. Inaplicabilitatea disp. art. 581 Cod procedură civilă pentru evacuarea soţului acuzat de violenţă în familie – Legea nr. 217/2003.


Prin cererea înregistrata la nr. 5973/740/2012 la Judecatoria Alexandria, reclamanta BBC l-a chemat în judecata pe pârâtul  BS pentru ca pe cale de ordonanta presedintiala sa i se atribuie provizoriu dreptul de folosinta asupra apartamentului ce reprezinta domiciliul comun al partilor si evacuarea pârâtului din acest domiciliu pâna la solutionarea cererii de divort si partaj judiciar ce fac obiectul altei cauze.

A aratat reclamanta ca au dobândit în timpul casatoriei un apartament în care partile si cei doi copii rezultati din casatoria acestora locuiesc si ca din cauza relelor tratamente aplicate de pârât, reclamanta a parasit domiciliul comun împreuna cu minorii.

Pârâtul a formulat întâmpinare si cerere reconventionala, solicitând sa se stabileasca la el locuinta minorilor, parasirea domiciliului comun de catre reclamanta producându-se ca urmare a unei relatii extraconjugale pe care aceasta o are cu un coleg de munca.

Prin sentinta civila nr. 4783/21.09.2012, Judecatoria Alexandria a admis în parte actiunea si a respins cererea reconventionala.

A stabilit la reclamanta locuinta celor 2 minori pâna la solutionarea irevocabila a dosarului de divort si a dispus evacuarea pârâtului, provizoriu, pe o perioada de 6 luni.

A respins celelalte capete de cerere principala.

S-a apreciat de catre instanta ca este în interesul celor 2 minori sa aiba locuinta împreuna cu mama lor, data fiind vârsta lor frageda, faptul ca aceasta este cadru didactic si împreuna cu familia sa le asigura conditiile unei dezvoltari armonioase.

Cererea pentru atribuirea dreptului de folosinta asupra apartamentului a fost considerata neîntemeiata, câta vreme ambele parti au un drept egal de proprietate.

Cât priveste evacuarea pârâtului, instanta a retinut incidenta disp. art. 23 din Legea nr. 217/22.05.2003, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 25/2012 si a posibilitatii reale ca reclamanta sa fie supusa în continuare unor violente domestice din partea pârâtului, ceea ce ar putea avea un impact negativ si asupra copiilor.

Împotriva sentintei a declarat recurs pârâtul care a solicitat modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii si admiterea cererii reconventionale.

Recursul a fost gasit întemeiat doar în ceea ce priveste motivul referitor la evacuare.

Sub acest aspect, tribunalul a constatat ca Legea 217/2003 instituie o procedura speciala privind protectia victimelor violentei în familie. În cazurile anume prevazute de lege si urmând procedura instituita de acest act normativ victima violentei putând sa obtina, conform art. 23 lit. a un ordin de protectie prin care agresorul sa fie evacuat pe o perioada determinata din locuinta chiar daca este proprietarul acesteia. Fiind vorba de o norma prin care se restrânge drepturile persoanei aceasta este de stricta interpretare si aplicare conform art. 10 C Civ. neputând fi aplicata prin analogie. Prin urmare, evacuarea coproprietarului din locuinta sa poate fi dispusa strict numai în cadrul procedurii de emitere a ordinului de restrictie si ca urmare a emiterii unui astfel de ordin, în conditiile Legii 217/2003 si nu pe calea ordonantei presedintiale.

Fata de cele ce preced, tribunalul, în temeiul art. 312 C P Civ a admis recursul si a modificat sentinta în sensul ca a respins cererea de evacuare a recurentului din locuinta, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei.

Recurentul a solicitat cu ocazia dezbaterilor si întoarcerea executarii. O asemenea cerere întemeiata pe disp. art. 404/2 C Pr Civ este admisibila în masura în care întoarcerea executarii mai este posibila, respectiv daca functie de caracteristicile concrete ale cauzei sunt necesare acte de executare pentru punerea partilor în situatia anterioara. În cauza, dupa cum reiese din procesul verbal de executare ( fila 27 dosar recurs) masura evacuarii a fost executata prin aceea ca i s-a pus în vedere recurentului sa nu mai patrunda în locuinta pe o perioada de 6 luni. Cum masura evacuarii a fost înlaturata ca urmare a admiterii recursului, sub acest aspect hotarârea de fond nemaiavând nici o putere, conform art. 311 C Pr Civ, actele de executare facute în puterea unei asemenea hotarâri sunt desfiintate de drept. Drept consecinta, recurentul poate patrunde în locuinta coproprietate în virtutea dreptului sau de proprietate fara a mai fi nevoie de interventia sau autorizarea instantei sau a executorului judecatoresc.