În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 919 cod procedură civilă , care prevăd că: „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.” şi ale art. 996 cod procedură civilă care prevăd că :
„(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.
(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.
(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.”
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.”
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 8164/190/2013*, pronunţată în dosarul nr. 43/2014
Prin Sentinţa civilă nr.3564/25 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar 3644/190/2013, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta P.L. şi pe cale de consecinţă s-a dispus emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului P.C.O. pe o perioadă de 4 luni, ordin prin care au fost luate măsurile de evacuare a pârâtului din locuinţa familiei din municipiul B., str. V.J FN, jud. B.-N şi obligarea acestuia să păstreze o distanţă minimă de 200 m faţă de reclamantă. Pentru a dispune luarea măsurilor de protecţie solicitate, instanţa a apreciat că sunt întrunite cumulativ dispoziţiile art.23 din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi că măsura adoptată, în maniera expusă va antrena consecinţa restabilirii unui comportament firesc şi adecvat al pârâtului faţă de reclamantă, intervalul de timp menţionat creând premisa unei distanţări emoţionale de frustrarea pe care neîmplinirile familiale şi procesul de divorţ le-au adus cu sine.
Măsurile dispuse prin acest ordin urmează au expirat la data de 15 sep.2013, iar reclamanta în cauza pendinte a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale evacuare pârâtului începând cu data de 15.09.2013 din imobilul mai sus arătat, ce s-a constituit a fi locuinţa familiei, înregistrându-se pe rolul judecătoriei B. dosarul 81647190/2013, dosar în care instanţa în urma admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei a respins acţiunea reţinând că din interogatoriul luat reclamantei şi pârâtului rezultă că acesta a respectat ordinul de interdicţie emis, comunicarea dintre pârât cu reclamantă în aceasta perioada s-a realizat doar prin mesaje, iar tatăl şi-a păstrat legăturile personale cu minorul M.A, născut la data de 31.07.2004. Din actele depuse la dosar nu a rezultat că violenta ce a avut loc la data de 2.04.2013 s-a repetat sau că au existat alte episoade care să determine convingerea instanţei că pârâtul si-a menţinut acelaşi comportament, că reprezintă o ameninţare imediată pentru reclamantă şi copilul său. Unul dintre elementele esenţiale ale dreptului exerciţiului la acţiune îl reprezintă interesul reclamantului, prin acesta înţelegându-se folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.
A mai reţinut instanţa că cerinţele interesului pentru validarea dreptului la acţiunea sunt: să fie determinat, legitim, adică să nu fie în conflict cu legea; să fie personal, adică folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la procedura judiciară; să fie născut şi actual, în sensul că dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune la momentul respectiv ar suferi un prejudiciu. Condiţia ca interesul să fie născut şi actual vizează faptul că interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, indiferent de forma sa concretă de manifestare, în sensul că partea nu ar mai obţine folosul practic urmărit dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, fiind ca atare prejudiciată. Art.33 teza a-II-a din NCPC instituie excepţia potrivit căreia, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente. Această excepţie este strâns legată de condiţia urgenţei măsurii ce urmează a fi dispusa. Astfel, instanţa a reţinut că urgenţa dispunerii unei măsuri pe calea unei ordonanţe preşedinţiale se traduce în iminenţa producerii unui prejudiciu sau pentru păstrarea unui drept după caz, în continuitatea, permanenţa efectelor prejudiciului deja produs. În cauza precizată dreptul subiectiv lezat respectiv integritatea fizică şi psihică,dreptul de folosinţă paşnică a locuinţei de către reclamantă a fost restabilit cu ocazia măsurii provizorii dispuse de evacuare prin ordinul de protecţie. Pentru a aprecia ab iniţio, şi pe baza prezumţiilor că şi după 15 septembrie 2013 pârâtul va avea acelaşi comportament, ar însemna să se prezume că acesta este de rea-credinţă, iar reaua-credinţă nu se prezumă. Mai mult comportamentul manifestat de pârât a fost a unui tată responsabil care şi-a dorit să păstreze legăturile cu minorul petrecându-şi timpul şi cu acesta în perioada supusă ordinului de protecţie. Dacă un copil ar fi traumatizat de comportamentul unuia dintre părinţi ar refuza compania acestuia. Pe de altă parte evacuarea unui soţ poate avea loc doar în cazul în care celălalt soţ nu are locuinţă, iar locuinţa comună nu poate fi împărţită provizoriu.
Împotriva sentinţei expuse a declarat apel, în termen legal, reclamanta P.L., solicitând admiterea acestuia, în baza disp. art. 480 alin.3 din NCPC, anularea hotărârea atacate, respingerea excepţiei lipsei de interes şi, evocându-se fondul, să se admită cererea formulată în sensul de a dispune evacuarea provizorie a pârâtului începând cu data de 15 septembrie 2013 până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ obiect a dosarului Judecătoriei B., nr. 3635/190/2013, din locuinţa domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, judeţul B.-N, edificată pe terenul din c.f. nr. 51320, nr. cadastral 51320(c.f. vechi 12.025/N B., nr. cadastral vechi 5628) şi c.f. 51318, nr. cadastral 51318 (c.f. vechi 12025, nr. cadastral vechi 5629; fără somaţie sau trecerea unui termen, cu cheltuieli de judecată în instanţa de fond şi apel, pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la 19.08.2013 sub nr. 8164/190/2013 s-a solicitat evacuarea provizorie a pârâtului, începând cu data de 15 septembrie 2013 până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ obiect a dosarului Judecătoriei B., nr. 3635/190/2013, din locuinţa domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, judeţul B.-N, motivat de faptul că la 15.09.2013 expiră ordinul de protecţie luat prin sentinţa Judecătorie B. nr. 3564/2013, în baza căruia pârâtul a fost evacuat din domiciliul comun o perioadă de 4 luni. La formularea acestei cereri s-a avut în vedere că pe rolul Judecătoriei B. este înregistrată acţiune de divorţ sub nr. 3635/19072013, iar pe parcursul celor 4 luni de zile relaţiile de familie au cunoscut o degradare accentuată, pârâtul intrând în relaţii de concubinaj cu o altă femeie, astfel că este exclusă reluarea convieţuirii lor. Totodată s-a avut în vedere şi disp. art. 919 din NCPC privitor la luarea unor măsuri vremelnice potrivit cărora: „Instanţa, poate lua pe tot timpul procesului (de divorţ n.n.), prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.” Literatura de specialitate a precizat că deşi calea procedurală este cea a ordonanţei preşedinţiale atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919, instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiţii de admisibilitate: vremelnicia şi neprejudecarea fondului. Aceasta, deoarece, din interpretarea textului legal, condiţia urgenţei este-prezumată de legiuitor în această materie. De altfel, şi doctrina a reţinut că: „aceste măsuri (la care se referea textul art. 6132 CPC 1865-n.n.) pot fi luate pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru că aşa prevede legea, deci fără a fi necesară justificarea vreunei urgenţe din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorţ, sub toate aspectele.
La primul termen de judecată instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a reclamantei şi în acest sens a acordat termen de o săptămână de zile, apoi a respins acţiunea formulată de reclamantă ca lipsită de interes. Cu stupoare însă se constată că în motivarea admiterii ei instanţa nu se ocupă în nici un fel de analizarea caracterului interesului de a promova prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, ci, practic soluţionează cererea pe fond înainte de a se pronunţa cu privire la cererea de probaţiune şi fără a avea în vedere actele dosarului de divorţ şi a celui în care s-a luat măsura de protecţie a evacuării provizorii.
Deşi nu s-a discutat măsura urgenţei despre care reclamanta a vorbit detaliat, atât în cererea iniţială cât şi în notele de şedinţă, instanţa aminteşte vag despre aceasta spunând că ea se traduce în „iminenţa producerii unui prejudiciu sau pentru păstrarea unui drept după caz, în continuitatea, permanenţa efectelor prejudiciului deja produs.” Ori, această susţinere se confirmă în totul în cazul nostru, în sensul că data de 15:09.2013 este o dată iminentă la care încetează măsura provizorie a cărui continuitate se solicită şi se riscă pierderea dreptului deja câştigat de folosinţă exclusivă a locuinţei. Este adevărat că dreptul subiectiv lezat, respectiv integritatea fizică şi psihică , precum şi dreptul de folosinţă paşnică a locuinţei a fost restabilit cu ocazia măsurii provizorii de evacuare prin ordinul de protecţie doar că această măsură durează doar până la 15.09.2013, iar între timp părţile au promovată acţiune de divorţ cu privire la care ambele părţi îşi exprimă finalizarea ei prin pronunţarea divorţului. Aserţiunile din motivarea sentinţei cu privire la comportamentul pârâtului şi la existenţa sau inexistenţa unei alte locuinţe nu au legătură cu excepţia lipsei de interes şi nici concluzia că evacuarea pârâtului ar fi admisibilă doar în condiţiile în care pârâtul ar avea acelaşi comportament violent după 15.09.2013.
O asemenea concluzie denotă faptul că nu s-au avut în vedere în nici un fel susţinerile reclamantei din notele de şedinţă privitoare la aplicabilitatea disp. art. 33 teza a II-a din NCPC, respectiv la acţiunile preventive în cazul existenţei unui „interes de securitate” ori „de siguranţă”. Prin prisma acestor dispoziţii legale prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Întrucât instanţa de fond a considerat ca lipsind doar caracterul actual al interesului reclamantei de a promova acţiunea înainte de data de 15.09.2013, reclamanta va demonstra contrariul, actualitatea interesului şi înainte de data de 15.09.2013, când expiră ordinul de protecţie luat anterior de instanţă.
Existând pe rolul instanţei un dosar de divorţ în care se solicită evacuarea pârâtului şi observând disp. art. 919 NCPC care permit luarea de măsuri provizorii privitoare la folosinţa locuinţei pe durata procesului de divorţ, din capul locului trebuie să se facă abstracţie de ordinul de protecţie şi să se constate că o cerere de evacuare provizorie poate fi promovată pe întreaga durată a divorţului. Cererea reclamantei nu este singura cerere de evacuare provizorie pe durata divorţului formulată vreodată la Judecătoria B. pentru a supune atenţiei existenţei interesului în promovarea unei asemenea cereri. Ori, lecturând cu bună-credinţă disp. art. 33 din NCPC în partea privitoare la posibilitatea formulării cererii apare cu evidenţă legalitatea formulării cererii anterior datei de 15.09.2013 deoarece în cazul formulării cererii dar după această dată ar fi încălcat dreptul reclamantei de folosinţă asupra imobilului în discuţie, aşa cum s-a dispus anterior prin ordinul de protecţie. Interesul personal al reclamantei, aşa cum s-a arătat şi prin notele de şedinţă depuse la dosar, nu se identifică, în mod necesar, cu vătămarea, contestarea sau ignorarea unui drept subiectiv (bunăoară, în cazul unora dintre drepturile extrapatrimoniale, interesul personal poate îl exclusiv moral, iar prejudiciul individual invocat poate să rezulte din violarea unei libertăţi fundamentale, nu stricto sensu a unui drept subiectiv). Se ajunge la aceiaşi concluzie observând şi dispoziţiile art. 34 alin. (3) NCPC privitoare la realizarea drepturilor afectate de termen, art. prevăzând în mod expres excepţiile de la cerinţa dreptului pretins de a fi actual, acţiunile promovate în aceste condiţii fiind cunoscute în doctrina juridică sub denumirea de acţiuni preventive. Astfel de acţiuni se află sub semnul „utilităţii” constatarea îndeplinirii exigenţelor legii pentru ca pe temeiul acesteia să se asigure eficacitatea juridică unui act sau unui fapt. Prin urmare, interesul poate fi considerat „născut şi actual” în situaţii prevăzute de art. 34 NCPC, deşi un prejudiciu încă nu s-a produs efectiv, pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual, iar cererea poate fi tăcută chiar. Înainte de împlinirea acestui termen; se poate cere , înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii de întreţinere sau a altei prestaţiuni periodice, se poate încuviinţa, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii ori de câte ori consideră că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată, pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului. In aceste situaţii interesul pare a fi doar eventual. Aparent însă, pentru că atunci când primejdia de a compromite securitatea raportului juridic este gravă sau serioasă, partea are neîndoios un interes actual sau – cum este uneori numit – un „interes de securitate” ori de „siguranţă”.
Faţă de cele mai sus arătate consideră că susţinerea excepţiei lipsei de interes este o construcţie artificială fără nici un suport raţional şi logic raportat la situaţia de fapt existentă şi a disp. art. 919 din NCPC, solicitând admiterea apelul, anularea hotărârea atacată şi să se respingă excepţia ca neîntemeiată. Respingând excepţia se pune problema evocării fondului asupra căruia urmează să se aprecieze dacă apare necesară administrarea probatoriului testimonial solicitat de reclamantă şi respins de instanţa de fond. In principal, faţă de existenţa acţiunii de divorţ a disp. art. 919 din NCPC şi a stării de fapt evocate de reclamantă cu privire la escaladarea stării conflictuale dintre părţi confirmată de apelurile la serviciul 112, consideră că poate fi dispusă evacuarea provizorie în baza acestor acte.
In drept, se invocă disp. art. 466 şi următoarele NCPC şi ale art. 451 din NCPC.
Pârâtul intimat P.C.O. a formulat întâmpinare(f. 17-19) prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate nr.6787/05.09.2013, pronunţată de Judecătoria B. – Secţia civilă, în dosarul nr.8164/190/2013; în situaţia în care se va constata că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în conformitate cu disp. art.480 alin. (2) teza a doua din codul de procedură civilă; cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.
În motivare intimatul apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca lipsită de interes, având în vedere următoarele:
Condiţiile exercitării acţiunii civile sunt reglementate de art.32 cod proc.civ, interesul de a acţiona, una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile, fiind reglementat de art.33 cod proc.civ, care prevede că interesul trebuie să fíe determinat, personal, născut şi actual, condiţiile menţionate trebuind să existe deodată pentru a oferi persoanei care invocă un drept, calitatea de a acţiona. De la condiţia ca dreptul să fie actual, legiuitorul a stabilit excepţii care, asemenea oricărei excepţii, sunt de strictă interpretare, ele neputând fi extinse prin analogie, este cazul acţiunilor preventive, respectiv a acelor acţiuni afectate de un termen suspensiv care nu s-a împlinit, art.34 cod proc.civ. reglementând trei astfel de acţiuni preventive. Conform art.33 teza a Il-a, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv grav ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. În accepţiunea legiuitorului, articolul mai sus menţionat instituie o excepţie de la regula impusă interesului de a fi prezent şi actual, însă acest aspect nu trebuie interpretat în sensul că recunoaşte existenţa unor cereri pentru exercitarea cărora nu trebuie să se justifice un interes, aşa cum greşit interpretează şi susţine apelanta reclamantă, ci conform punctului de vedere exprimat în doctrină „In cazul acestor acţiuni, interesul de a acţiona „nu este născut şi actual”, deoarece: a)Fie nu a avut loc o încălcare a dreptului; b)Fie dreptul este afectat de termen sau condiţie suspensivă, şi aceste modalităţi nu s-au împlinit. Esenţial pentru a putea fi exercitată o astfel de acţiune preventivă este existenţa unei ameninţări grave de încălcare a dreptului sau posibilitatea producerii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara “.
Potrivit art. 919 cod proc.civ., „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.”.
Din analiza motivelor de apel formulate, se poate observa că ceea ce se critică este faptul că instanţa de fond soluţionează pe fond cererea şi în niciun fel nu analizează caracterul interesului de a promova cererea de ordonanţă preşedinţială. Or, lipsa interesului, fiind o excepţie de fond, impune instanţei să analizeze cu precădere dacă dreptul subiectiv a fost exercitat cu sau fară interes legitim, sens în care se raportează la situaţia şi starea de fapt reclamată prin acţiune, respectiv dacă există sau nu o ameninţare gravă de încălcare a dreptului reclamat, sau a producerii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Faptul că doctrina prezumă urgenţa în cazul cererilor prin care se solicită, pe care de ordonanţă preşedinţială, o măsură cu caracter provizoriu, formulată în condiţiile art.919 cod proc.civ., nu înseamnă că pericolul iminent sau riscul unei vătămări grave care s-ar răsfrânge în viitor asupra reclamantului nu trebuie probat. Din acesta perspectivă, instanţa, va analiza îndeplinirea condiţiilor exercitării cererii reglementate de art.919 cod proc.civ., prin raportare la starea de pericol concreta şi iminentă asupra persoanei reclamante, respectiv existenţa unei ameninţări grave de încălcare a dreptului sau posibilitatea producerii unei pagube care nu s-ar putea repara.
Art.255 alin. (1) din Codul civil, prevede că dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
Prin cererea formulată reclamanta apelantă s-a rezumat doar la a arăta că la data de 15 septembrie 2013 expiră ordinul de protecţie emis în beneficiul său, fără a arăta în concret în ce constă pericolul actual şi iminent care îi poate cauza în viitor un prejudiciu greu de reparat, susţinând în esenţă că: „ulterior pronunţării ordinului de protecţie (…) am fost de acord (n.n. ca reclamantul) să ia în două după-amiezi (marţi şi joi) pe minor de la şcoală până seara în jurul orei 19.00, precum şi în weekend”; „nu am găsit înţelegerea necesară” cu privire la partajul bunurilor comune; „din conduita ulterioară evacuării pârâtului, care a intrat în relaţie cu o femeie”; „ceea ce mă deranjează cel mai mult este faptul că în perioada în care minorul se află cu pârâtul, respectiv cu părinţii acestuia, ei încearcă să mă denigreze”. Mai mult, contrar susţinerilor din apel, instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriul părţilor şi, din interogatoriul administrat apelantei, rezultă că pârâtul şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile rezultate din hotărârea prin care s-a încuviinţat cererea de emitere a ordinului de protecţie, sens în care nu am depăşit limita de distanţă faţă de aceasta.
De asemenea, instanţa de apel trebuie să ţină seama şi de faptul că atât la data formulării cererii de ordonanţă preşedinţială, cât şi la data la care s-a judecat cauza, pârâtul era în executarea ordinului de protecţie, lipsa interesului în promovarea unei noi cereri prin care să se dispună evacuarea acestuia din imobilul în care nu locuia fiind evidentă. In cuprinsul considerentelor Deciziei civile nr.66A/27.05.2013, pronunţată în dosarul nr.3644/190/2013, Tribunalul B.-N. judicios a reţinut că măsura evacuării temporare a pârâtului din domiciliul comun timp de 4 luni este suficient a ocroti dreptul reclamantei la integritate fizică, măsura fiind dispusă în raport cu un incident conflictual izolat din data de 02.04.2013. Or, conform doctrinei, „faptul că un drept subiectiv este ameninţat grav, este la aprecierea instanţelor de fond, în funcţie de cele invocate în concret de către reclamant. Gravitatea ameninţării poate să fie dedusă din natura dreptului, din mijloacele folosite de către pârât, din consecinţele încălcării dreptului”.
Examinând hotărârea judecătorească atacată prin prisma motivelor de apel, precum şi sub toate aspectele conform art. 479 alin. 1 teza finală din Noul cod de procedură civilă, tribunalul a reţinut următoarele:
Pretenţia dedusă judecăţii la data de 19.08.2013, în procedura ordonanţei preşedinţiale, vizează evacuarea provizorie, fără somaţie sau trecerea vreunui termen, din locuinţa comună începând cu data de 15 septembrie 2013 (momentul expirării ordinului de protecţie stabilit prin sentinţa civilă nr. 3564/2013 pronunţată în dosar nr. 3644/190/2013) şi până la soluţionarea definitivă a procesului de divorţ înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 3635/190/2013. Soţia beneficiară a ordinului de protecţie reclamă anticipat, în cursul producerii efectelor acestuia, instituirea măsurii evacuării provizorii a soţului din locuinţa-domiciliu comun, începând cu momentul încetării efectelor restricţiei judecătoreşti dispusă, iar pentru dovedirea argumentelor invocate în justificarea cererii solicită administrarea mai multor probe.
Controversa litiganţilor a fost rezolvată de instanţa de judecată, după interogarea lor şi acvirarea dosarului de divorţ, prin prisma excepţiei lipsei de interes supusă dezbaterii contradictorii încă de la primul termen de judecată, soluţionată favorabil, pentru motivele expuse în considerentele hotărârii a cărei reformare se pretinde.
Criticile reclamantei apelante referitoare la soluţia pronunţată sunt fondate. Măsura vremelnică a cărei instituire se urmăreşte, asupra unuia dintre imobilele aparţinând soţilor – acela în care şi-au stabilit cel mai recent domiciliu comun – poate fi reclamată anticipat, cu succes dacă sunt respectate exigenţele prescrise de art. 33 din NCPC ce stabileşte caracteristicile interesului de acţiona, anume de a fi determinat, legitim, personal şi în scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Or prima instanţă a conchis că interesul soţiei în evacuarea soţului este în relaţie cu manifestarea de către colocatar a aceluiaşi comportament violent după expirarea ordinului de restricţie, 15.09.2013, fără a cerceta dacă la momentul sesizării sale exista vreo ameninţare gravă de încălcare de către pârât, începând cu data de 15 septembrie 2013, a dreptului reclamantei la integritate fizică şi psihică şi la folosinţa paşnică a locuinţei sau iminenţa producerii, începând cu acelaşi moment, a unei pagube ce nu s-ar putea repara, ci. Este adevărat că reaua-credinţă nu se prezumă, însă prin acţiunea pendinte tocmai această împrejurare se invocă, imputându-se pârâtului, în justificarea acţiunii promovată anticipativ. Astfel, justa soluţionare a cauzei impunea efectuarea prealabilă a acestor verificări, doar consecutiv administrării probatoriului de care părţile au înţeles să se folosească, apreciat ca util şi pertinent de judecător, putându-se aprecia dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor pentru instituirea măsurii reclamate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 3 NCPC, hotărârea pronunţată de judecătorie urmează a fi anulată şi pricina trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a o soluţiona după ce va fi administrat probaţiunea apreciată ca necesară şi utilă justei rezolvări a cererii de ordonanţă preşedinţială. Instanţa de trimitere urmează a avea în vedere şi celelalte argumente invocate de litiganţi în calea de atac, privitoare la (ne)întrunirea condiţiilor prescrise de art. 919 NCPC, urmând a statua şi asupra cererilor vizând acordarea cheltuielilor de judecată.
În rejudecarea cauzei reclamanta a depus note de şedinţă prin care a învederat instanţei situaţia la zi a relaţiilor de familie cu pârâtul care o determină să-şi menţină cererea de evacuare aşa cum a fost formulată , a precizat că după expirarea ordinului de protecţie şi întoarcerea pârâtului în locuinţa comună relaţiile s-au acutizat şi situaţia este explozivă. De la întoarcere pârâtul o şicanează prin toate mijloacele posibile pentru a-i induce o stare de teamă, trântind uşile şi deschizând televizorul foarte tare, nu-şi spală vasele folosite, aruncă hainele prin casă, provoacă discuţii contradictorii cu privire la programul minorului, nu are alte preocupări în casă faţă de îngrijirea minorului, nu contribuie cu nimic la întreţinerea minorului şi a plăţii cheltuielilor comune. Totodată pârâtul ar incita pe părinţii săi să o urmărească şi să o acosteze cu propuneri incorecte.
Mai precizează reclamanta că în data de 15.11.2013 când s-a întors acasă a găsit câinele familiei într-o baltă de sânge în condiţiile în care pârâtul se afla în casă, el fiind toată săptămâna 11- 15 .11.2013 în concediu. I-a cerut ajutorul dar el a refuzat să se ridice din pat spunând că are alte priorităţi. Reclamanta îl suspectează pe pârât că ar fi otrăvit câinele, ulterior evenimentului pârâtul a ameninţat-o că moartea câinelui îi va deschide ochii să plece de acolo că altfel ce nenorociri o aşteaptă. În data de 20.11.2013 a fost urmărită de socrul său care i-a adresat cuvinte jignitoare de faţă cu copilul său şi alte persoane.
Reclamanta a depus la dosar înscrisuri privind carnetul de sănătate a câinelui şi actul de necropsie( filele 48 – 52).
În probaţiune, reclamanta a solicitat proba testimonială şi proba cu înscrisuri, pârâtul a solicitat în probaţiune proba testimonială, proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamatei şi ascultarea minorului.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 73- 87) referitoare la suportarea cheltuielilor comune, fotografii ce-l ilustrează alături de fiul minor( filele 88 – 93).
Reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 103- 115) referitoare la suportarea cheltuielilor comune.
La data de 23.12.2013 instanţa a procedat la ascultarea minorului părţilor în camera de consiliu , întocmind în acest sens proces verbal ( fila 127).
În şedinţa din 09.01.2013 s-a procedat la administrarea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul reclamantei.
Analizând actele de la dosar instanţa a reţinut următoarele :
În data de 10.07.1999 părţile din prezentul dosar s-au căsătorit, din convieţuirea lor a rezultatul minorul M.A, născut la data de 31.07.2004 (certificat căsătorie, seria CB, nr. 18062 – fila 17; certificat naştere seria NF, NR. 286829 – fila 18 din dosar 8164/190/2013).
Prin sentinţa civilă nr. 3564/2013 pronunţată în data de 25.04.2013 (filele 20- 26 din dosar 8164/190/2013), rămasă definitivă prin respingerea recursului promovat împotriva ei, s-a emis un ordin de protecţie împotriva pârâtului din prezenta cauză, pe o perioadă de 4 luni, referitor la măsurile: evacuarea pârâtului din locuinţa familiei din B., strada J., FN şi obligarea lui la păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de reclamanta din prezentul dosar.
La momentul rejudecării prezentei cauze, conform dispoziţiilor instanţei de recurs, dispoziţiile ordinului de protecţie încetaseră, cauza fiind înregistrată în rejudecare la data de 29.10.2013, dată la care expiraseră cele 4 luni dispuse ca durată a ordinului de protecţie emis.
În considerentele sentinţei civile nr. 3564/2013 s-a reţinut că între cele două părţi din prezentul dosar există tensiuni şi neînţelegeri, fie din cauza serviciului reclamantei, fie din cauza discuţiilor referitoare la divorţ şi partaj şi că reclamanta a fost victima mai multor acte de violenţă din partea pârâtului, atât de natură fizică, cât şi de natură psihică, care i-au pus în pericol sănătatea.
După reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun în urma expirării efectelor ordinului de protecţie anterior precizat, reclamanta a povestit mai multor persoane că este stresată şi că îi este frică întrucât a primit ameninţări de la pârât, după un incident în care a fost implicat câinele lor (declaraţii martori B.D.M, C.D).
Minorul părţilor are o relaţie normală fiu – părinţi cu ambele părţi din prezentul dosar, părţile se comportă corespunzător ca părinţi în faţa minorului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă au împodobit împreună bradul la domiciliul comun al acestora (proces ascultare minor – fila 127, declaraţie martor B.I).
În afară de locuinţa comună din strada J., părţile mai deţin în coproprietate un apartament în B., situat în strada A.M (extras carte funciară nr. 5609 – fila 122,123).
Ambele părţi susţin cheltuielile căsniciei (înscrisuri filele 73-93, 103-115).
Părţile au avut un câine, rasa ciobănesc german, cu numele Scooby, născut la data de 18.12.2009, care a decedat în data de 15.11.2013, cauza morţii fiind hemoragie masivă internă (înscrisuri filele 48 – 52) .
În drept, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 919 cod procedură civilă , care prevăd că: „Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.” şi ale art. 996 cod procedură civilă care prevăd că : „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În cauză obiectul litigiului priveşte folosinţa locuinţei familiei, obiect ce se încadrează în situaţiile enumerate de art. 919 Cod procedură civilă în care instanţa poate lua pe cale de ordonanţă preşedinţială, în timpul procesului de divorţ, măsuri provizorii.
Din analiza probatoriului administrat instanţa reţine că reclamanta, după expirarea ordinului de protecţie şi reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun, este stresată şi speriată, martorii audiaţi în cauză au discutat în repetate rânduri cu reclamanta şi au putut observa starea psihică a acesteia.
Probatoriul administrat în cauză nu a evidenţiat că pârâtul ar fi elementul generator al stresului reclamantei, martorii propuşi de reclamantă şi audiaţi în cauză au auzit despre existenţa unor ameninţări din partea pârâtului doar de la reclamantă, nu au fost de faţă la momentul la care s-ar fi produs aceste ameninţări.
După reîntoarcerea pârâtului la domiciliul comun acesta nu a mai exercitat nici un act de agresiune fizică asupra reclamantei, aşa cum şi reclamanta a precizat cu ocazia interogatoriului luat acesteia.
Susţinerile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul ar fi otrăvit câinele familiei şi că ar fi ameninţat – o că şi ea va păţi la fel nu sunt probate în cauză, rămânând la stadiul de simple afirmaţii, astfel în actul de necropsie depus la dosarul cauzei se specifică expres că nu s-au prelevat probe pentru examen de laborator, situaţie în care nu se poate afirma că decesul câinelui ar fi fost cauzat de o otrăvire doar prin existenţa unei asemănări între simptomele pe care le-a manifestat câinele înainte de deces şi simptomele cauzate de o otrăvire, respectiv o hemoragie internă masivă.
Deşi ameninţările invocate de reclamantă au fost precizate de martorii propuşi de reclamantă şi audiaţi, nu au fost confirmate de restul probatoriului administrat în cauză, iar martorii nu au constatat personal aceste ameninţări, ci acestea le-au fost relatate de reclamantă.
Afirmaţiile reclamantei referitoare la faptul că pârâtul ar trânti uşile locuinţei şi ar folosi televizorul la un volum ridicat nu sunt dovedite în cauză, chiar martorii propuşi de reclamantă nu cunosc despre aceste lucruri din relatările ce le-au fost făcute de reclamantă.
Consumul de băuturi alcoolice de către pârât şi venirea lui la domiciliu în stare de ebrietate nu sunt probate în cauză, singura referire la aceste lucruri este făcută de martorul C.D, martor ce nu a constatat personal aceste lucruri, ci i-au fost relatate de către reclamantă.
Susţinerile reclamantei privind atitudinea părinţilor pârâtului faţă de ea şi la suportarea cheltuielilor familiei nu sunt relevante în cauză, obiectul acţiunii fiind evacuarea pârâtului şi nu a membrilor familiei sale, iar suportarea cheltuielilor familiale nu poate constitui un motiv pentru a evacua o persoană.
Pârâtul are o atitudine normală faţă de fiul său, minorul fiind ascultat de instanţă a precizat că pe perioada ordinului de protecţie i-a lipsit compania tatălui său, martorul B.I a observat personal cu ocazia vizitei ce i-au făcut-o pârâtul şi fiul minor că minorul era foarte vesel, s-a jucat şi cei doi aveau o relaţie normală tată – fiu. Totodată martorul a precizat că minorul i-a relatat că a împodobit acasă bradul împreună cu reclamanta şi pârâtul.
Este adevărat că în cauză s-a probat starea de stres a reclamantei, însă această stare de stres în general întâlnită la persoanele aflate în curs de divorţ, fără a fi coroborată cu probarea generării ei de către pârât cât şi probarea intensităţii ridicate a acestei stări, nu poate conduce la admiterea acţiunii .
În cauză reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept care, dacă nu s-ar admite acţiunea, s-ar păgubi prin întârziere şi nici existenţa pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi în consecinţă i se va respinge acţiunea ca nefondată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de cele două părţi instanţa reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiile art. 451, 452, 453 cod procedură civilă şi reţinând că reclamanta urmează a pierde procesul i se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârât, instanţa le admite în parte, doar cu privire la onorariul avocaţial, acesta fiind probat a fi suportat de pârât, cheltuielile de transport şi cazare nu au fost probate a fi suportate de pârât, ci de avocatul acestuia, condiţii în care aceste cheltuieli nu pot fi acordate în lipsa dovedirii unei convenţii între pârât şi avocatul său din care să reiasă că cheltuielile suportate de avocat cu cazarea şi transportul vor fi suportate ulterior efectuării şi suportării de către avocat de către pârât.
Împotriva aceste hotărâri a declarat, în termen legal, apel reclamanta P.L., solicitând admiterea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 43/2014 pronunţată în dosarul 8164/190/2013* în baza dispoziţiilor art. 480 alin.2 din Codul Procedură Civilă şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială şi pe cale de consecinţă să se dispună evacuarea provizorie a pârâtului până la soluţionau definitivă a procesului de divorţ obiect a dosarului Judecătoriei B. nr. 3635/190/2013, din locuinţa domiciliu comun situată în municipiul B., str. V.J , FN, judeţul B.-N, iar evacuarea să se facă tară somaţie sau trecerea vreunui termen. De asemenea s-au solicitat cheltuieli de judecată la instanţa de fond, apel şi rejudecare.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că în cursul audierii martorilor după cum rezultă din preambulul sentinţei (pag.2 alin.4 şi 5) instanţa de fond a refuzat să chestioneze martorii şi chiar să consemneze cele relatate de aceştia cu privire la conduita părinţilor pârâtului faţă de reclamantă, deşi a arătat că aceştia fac parte din noţiunea de familie extinsă şi în repetate rânduri au acostat-o şi agresat-o pe reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 217/2003 în sensul prezentei legi prin noţiunea de familie se înţelege: ,,a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;”
Instanţa de fond, tot în mod nejustificat a omis de a lua în considerare discuţiile şi ameninţările pârâtului transcrise de reclamantă sub semnătură contextul otrăvirii câinelui părţilor.
Cu toate acestea, deşi noi reclamanta s-a opus, martorii au fost interogaţi la cererea pârâtului cu privire la veniturile pârâtului (el fiind funcţionar public existau posibilităţi de a depune acte justificative) precum şi cu privire la închirierea apartamentului părţilor de pe str. A.M., fără ca pârâtul să depună un contract de închiriere în acest sens.
Apelata susţine că instanţa de fond a dat o interpretare subiectivă şi distorsionată probatoriului administrat în cauză. Prin notele de şedinţă depuse la 22.11.2013 a învederat instanţei situaţia la zi a relaţiilor de familie ce o determină pe reclamantă să-şi menţină cererea de evacuare tocmai pentru a avea în vedere împrejurările ce va încerca să le dovedească cu martorii propuşi, însă instanţa a direcţionat declaraţiile martorilor cu privire la cu totul alte aspecte nerelevante în cauză.
A învederat instanţei că după expirarea ordinului de protecţie şi întoarcerea pârâtului în locuinţa comună împotriva voinţei sale conflictele de familie s-au acutizat şi mai mult, astfel încât în prezent situaţia este explozivă. De la întoarcere pârâtul continuă să o şicaneze prin toate mijloacele posibile pentru a-i induce o stare de teamă care să o determine fie să plece ea cu minorul din locuinţă, fie să cedeze nervos presiunilor sale şi ale familiei. Cu titlu de exemplu a arătat că de fiecare dată când vine acasă, îşi facă simţită prezenţa prin trântirea uşilor şi a deschide televizorul foarte tare. Apoi, ori de câte ori mănâncă în bucătărie nu îşi spală vasele folosite, iar hainele le aruncă prin casă, ori le lasă răvăşite în baie. Nu scapă nici o ocazie când este prezent minorul să provoace discuţii contradictorii cu privire la programul sau activităţile minorului, încercând să-i inducă acestui ideea că reclamanta este prea severă cu el şi cere prea multă disciplină şi doar el îl protejează.
Se mai arată că, dacă imediat după ordinul de protecţie două zile pe săptămână a dus minorul la şcoală după aceea nu s-a mai trezit niciodată dimineaţa când reclamanta pleacă cu copilul la şcoală şi nici alte preocupări faţă de îngrijirea minorului nu are, iar de la promovarea acţiunii de divorţ pârâtul nu a mai contribuit absolut cu nimic la întreţinerea minorului şi a plăţii altor cheltuieli comune, toate fiind achitate de reclamantă. Deşi au rate bancare de cca. 1.000 euro/lună, din luna aprilie 20 pârâtul nu a contribuit în nici un fel la achitarea acestora.
Se susţine în continuare că pârâtul îi incită pe părinţii lui să o urmărească aproape tot timpul şi să o acosteze pe stradă, cu injurii şi propuneri incorecte, fapt ce o aduce pe reclamantă într-o stare de disperare. Toate aceste au culminat în 15.1 1.2013 când a găsit câinele familie agonizând într-o baltă de sânge în condiţiile în care pârâtul se afla în casă, el fiind de altfel toată săptămâna 11- 15.11.2013 în concediu. În această situaţie limită i-a cerut disperată ajutorul de faţă cu copilul lor, care era oripilat şi plângea, dar el a refuzat să se ridice din pat, spunând că are alte priorităţi, fiind nevoită să cheme pe vecina sa Sângeorzan Violeta şi medicul veterinar curant. Precizează că aveau un câine ciobănesc german dresat cu pedigree de rasă, care era închis în ţarc, la cca. 200 m de intrarea din faţă şi la cca. 5-7 m de părţile laterale (una este la cca. 20 m) astfel încât este îndreptăţită să-l suspecteze pe pârât de a fi otrăvit câinele. Mai arătă că ulterior evenimentului pârâtul a ameninţat-o spunându-i că poate moartea câinelui îi va deschide ochii să plec de acolo, că altfel alte nenorociri o aşteaptă.
Toate aceste împrejurări desfăşurându-se în intimitatea casei lor, este foarte greu de a fi probate cu mijloace de probă directe, mai a ales când demnitatea şi funcţia nu-ţi permit „darea în spectacol”. Tocmai de aceea era necesar ca martorii să fie chestionaţi şi despre atitudinea şi conduita părinţilor pârâtului, care o urmăresc sistematic la lucru, pe stradă, la cumpărături şi vin la fiul lor când doresc.
În aprecierea probatoriului trebuia avut în vedere faptul că imobilul discuţie se află în extravilanul municipiului B., iar după naşterea stării conflictuale şi promovarea divorţului cunoştinţele lor evită să îi mai viziteze.
A fost apreciată incorect lipsa contribuţiei pârâtului la plata creditelor curente de cca. 1000 euro/lună şi la cheltuielile de întreţinere a casei şi minorului. Actele depuse de pârât sunt ulterioare precizărilor reclamantei cu privire la lipsa lui de contribuţie, iar unele din ele se referă la operaţiuni băneşti din anul 2008, care au cu totul alte explicaţii. La susţinerea cauzei în fond pârâtul s-a plâns de un salariu foarte mic de cea. 900 lei/lună care nu-i permite promovarea unei acţiuni de împărţire a bunurilor, uitând de cheltuielile de întreţinere a casei, a cheltuielilor de şcolarizare a minorului şi de plata creditelor cca. 1000 Euro/lună. Pârâtul a uitat în totalitate că tot confortul pe care îl are în domiciliul comun se datorează exclusiv reclamantei.
Tot greşit a aprecia instanţa de fond existenţa celui de-al doilea apartament proprietatea părţilor care se află în folosinţa exclusivă a pârâtului, fiind mobilat în cele mai bune condiţii. Acest apartament este liber i pârâtul poate să se mute în el oricând, iar susţinerea că apartamentul ar fi închiriat nu a fost dovedită.
În continuare se arată că s-a ajuns până acolo încât şi atitudinea corectă a reclamantei în relaţiile cu minorul, respectiv de a-i permite să păstreze legăturile fireşti cu tatăl său să fie interpretate în detrimentul reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut că nu a dovedit existenţa unui drept care, dacă nu s-ar admite acţiunea s-ar păgubi prin întârziere şi nici existenţa unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Or, deformarea şi proasta creştere şi educare a minorului, scăparea lui de sub autoritatea părintească constituie cu certitudine o pagubă iminentă pe care nimeni nu mai poate repara niciodată. În ce priveşte dreptul care s-ar păgubi, nu trebuie identificat în mod necesar, cu vătămarea, contestarea sau ignorarea unui drept subiectiv, în cazul unora din drepturile extrapatrimoniale, interesul personal poate fi exclusiv moral, iar prejudiciul individual invocat poate să rezulte din violarea unei libertăţi fundamentale, nu stricto sensu, a unui drept subiectiv. În cazul de faţă, în opinia apelantei, agresiunile care au determinat evacuarea pârâtului pentru 4 luni, continuă sub alte forme, mai voalată, respectiv prin agresiuni psihice şi economice, confirmată de conduita procesuală în prezentul dosar şi în cel de divorţ.
În continuare sunt citate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Apelanta evidenţiază că existenţa şi perpetuarea stărilor tensionate, a unei stări de teamă, îngrijorare permanentă a reclamantei, precum şi afectarea educaţiei copilului minor respectiv existenţa tuturor formelor de violenţă mai sus arătate, raport la dispoziţii art. 919 şi 996 Cod procedură civilă justifică luarea măsurii provizorii a evacuării atât mai mult cu cât pârâtul are unde locui.
Literatura de specialitate a precizat că deşi calea procedurală este cea ordonanţei preşedinţiale atunci când obiectul acesteia intră în categoria cererilor prevăzute de art. 919, instanţa trebuie să verifice doar îndeplinirea cumulativă a două condiţii de admisibilitate: vremelnicia şi neprejudecarea fondului. Aceasta, deoarece, din interpretarea textului legal, condiţiei urgentei este prezumată de legiuitor în această materie. De altfel, şi doctrina a reţinut că: ..aceste măsuri (la care se referea textul art. 613- CPC 1865-n.n.) pot fi luate pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru că aşa prevede legea, deci fără a fi necesar; justificarea vreunei urgenţe din partea celui care le solicită. Pe de altă parte, având caracter vremelnic, ele nu sunt de natură să prejudece fondul procesului, care rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorţ, sub toate aspectele.
Intimatul P.C.O., în temeiul disp. art.205, art.999 şi următoarele cod proc.civ., a formulat întâmpinare la cererea şi motivele de apel formulate de reclamanta – apelantă P.L., solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei apelate nr.43/09.01.2014, pronunţată de Judecătoria B. – Secţia civilă, în dosarul nr.8164/190/2013*, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la „chestiunea prealabilă soluţionării” invocată de apelantă, se arată că suplimentarea materialului probator nu reprezintă un motiv de apel de natură să fie pusă în discuţia părţilor cu titlu prealabil. Potrivit art.478 cod proc.civ, părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului. Cu titlu de excepţie instanţa poate administra şi alte probe în cursul soluţionării apelului, dar numai dacă rezultă cu necesitate din dezbateri. Astfel, solicitarea de a fi suplimentat materialul probator în niciun caz nu poate fi prealabilă începerii dezbaterilor.
Raportat la fondul cauzei se arată că susţinerile reclamantei –apelante cu privire la situaţia dintre soţi, după expirarea ordinului de protecţie şi întoarcerea intimatului în locuinţa comună, nu constituie motive întemeiate pentru cererea de evacuare întemeiată pe dispoziţiile art.919 cod proc.civ. şi nici pentru susţinerea căii de atac a apelului, care, chiar dacă are caracter devolutiv, trebuie să cuprindă în mod explicit motivele de fapt şi de drept formulate împotriva sentinţei apelate, conform art.470 alin.(l) lit.c) cod proc.civ.
Potrivit disp. art.996 alin.(l) cod proc.civ. rap. la art.919 cod proc.civ., apelanta nu a făcut dovada existenţei unui drept care, dacă nu s-ar admite acţiunea, s-ar păgubi prin întârziere şi nici existenţa unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Pentru a dispune evacuarea provizorie a intimatului din imobilul domiciliu comun al familiei, respectiv cel în care locuieşte împreună cu apelanta şi cu fiul său minor, instanţa trebuie cu prioritate să analizeze îndeplinirea celor două condiţii de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, a existenţei unei cereri de divorţ formulate de partea care solicită emiterea ordonanţei de evacuare, precum şi dacă restrângerea folosinţei bunului imobil este justificată prin necesitatea evitării prejudicierii drepturilor sau interesele legitime ale acesteia.
Potrivit disp. art.53 din Constituţie „ (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”
Pentru verificarea îndeplinirii condiţiei privind proporţionalitatea restrângerii dreptului de folosinţă al domiciliului comun, instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul de proprietate şi motivele pentru care s-a solicitat evacuarea, măsurile nefiind proporţionale cu scopul urmărit de apelanta reclamantă.
Prin Decizia nr.172/28.02.2012 pronunţată de Curtea Constituţională, privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.613 din vechiul cod de procedură civilă, s-a reţinut că: „o altă condiţie impusă de art.53 este aceea ca restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie analizat în ce măsură există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul de proprietate şi interesul public protejat de această limitare”.
Interesul ocrotit invocat de apelanta reclamantă este cel reglementat de dispoziţiile Legii nr.217/22.05.2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta susţine că este victimă a violenţei în familie, violenţa de natură morală, constând în aceea că este supusă permanent unor „agresiuni psihice şi economice confirmate de conduita procesuală în prezentul dosar şi în cel de divorţ şi în familie”.
Potrivit art.4 lit.b) din susmenţionatul act normativ, prin violenţa psihologică se înţelege „ impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar”, iar prin violenţa economică se înţelege „interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar. ”
Intimatul apreciază că din ansamblul probator administrat de instanţa fondului nu rezultă existenţa niciunuia dintre actele materiale care ar conduce la interpretarea potrivit căreia reclamanta ar fi victima violenţei psihologice sau economice.
A susţine că violenţa constă în „trântirea uşilor”, „deschide televizorul foarte tare”, „nu îşi spală vasele”, „aruncă hainele prin casă”, „nu s-a trezit niciodată dimineaţa”, „pârâtul nu contribuie la cheltuieli”, „pârâtul incită pe părinţii lui să mă urmărească”, „am găsit câinele familiei agonizând într-o baltă de sânge”, „am fost urmărită de socrul meu”, „cunoştinţele noastre evită să ne viziteze”, înseamnă a cere instanţei de judecată să adauge la lege şi să extindă acele acte materiale definiţie de legiuitor ca intrând în ansamblul unei conduite violente de natură să pericliteze viaţa şi sănătatea apelantei şi a fiului lor minor.
Or, exceptând faptul că nici cele reclamate nu au fost dovedite, din ansamblul probator rezultă exact contrariul, respectiv că intimatul are o relaţie extrem de apropiată cu fiul său, că se implică în activităţile sale şcolare şi extraşcolare, că parte din activităţile acestuia sunt coordonate exclusiv de intimat, aspect recunoscut şi de reclamantă din răspunsul la interogatoriu (a se vedea consemnările din procesul verbal de audiere a minorului în camera de consiliu). Faptul că se află în imposibilitate materială să susţină în mod egal cheltuielile pe care le angajează apelanta, care de cele mai multe ori sunt voluptorii, nu înseamnă că este întrunită ipoteza acelei violenţe economice de interzicere a continuării activităţii profesionale, privare de mijloace economice sau de mijloace de existenţă primară.
Aşa cum a susţinut în faţa instanţei de fond şi cum rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi, lucrează în sistemul bugetar, veniturile sale fiind fixe şi limitate, însă aceste venituri le realizează de la data la care s-au căsătorit, înainte de a avea un copil şi înainte de mutarea în domiciliul din a cărui locuinţă se cere evacuarea sa. A depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că este implicat în acoperirea cheltuielilor de întreţinere a minorului şi a acoperirii cheltuielilor pentru utilităţi, iar faptul că apelanta le apreciază insuficiente în niciun caz nu poate constitui un argument de natură a proba existenţa violenţei economice.
Menţionează că părinţii îl ajută financiar, aşa cum au făcut-o şi anterior formulării cererii de divorţ, contribuind cu suma de 200.000 euro la edificarea construcţiei din V.J (în acest sens sunt depuse la dosar extrase bancare din care rezultă cu evidenţă faptul că intimatul a împrumutat împreună cu soţia sa această sumă de bani de la părinţii intimatului în anul 2008, suma fiind virată în contul personal al apelantei).
Mai susţine apelanta că instanţa fondului a greşit atunci când, în cursul administrării probei testimoniale, a respins acele întrebări relative privitoare la relaţiile acesteia cu părinţii mei, pentru că prin noţiunea de „familie” se înţelege inclusiv ascendenţii, întrebările fiind astfel de natură să edifice instanţa cu privire la presiunile psihice la care este expusă. În raport de cererea de chemare în judecată, care are ca obiect evacuarea provizorie a intimatului din domiciliul comun în care locuieşte doar cu apelanta şi cu fiul lor, împrejurările privitoare la relaţiile acesteia cu socrii săi nu poate fi de natură să dovedească pretinsele stări emoţionale pe care le parcurge în interiorul domiciliului.
Cu privire la decesul câinelui de companie, aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, nu există nicio probă la dosarul cauzei de natură a dovedi faptul că i se poate imputa intimatului acest lucru. Doctorul veterinar, în ziua în care a consultat câinele ce se afla în agonie, a precizat că în cursul săptămânii anterioare a fost o amplă campanie de deratizare şi că mai mulţi câini din zonă au consumat din substanţele toxice, fapt ce le-a cauzat decesul.
În drept: art.205, art.999 şi următoarele Cod proc.civ., Legea nr.217/22.05.2003, art.53 din Constituţia României.
Apelul este nefondat.
