Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta V J-I, aceasta a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul V G, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului V G-M, născut la 05.07.2005, până finalizarea acţiunii de divorţ ce face obiectul dosarului nr. 1758/320/2010. În acelaşi timp, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.
În motiva a arătat faptul că este căsătorită cu pârâtul din data de 19.05.2005, iar din căsătorie a rezultat minorul V G M. Din luna decembrie 2010 părţile sunt despărţite în fapt, minorul fiind luat din grija mamei de către tată, în momentul în care aceasta se afla internată în spital. De la preluare, minorul s-a aflat mai mult la sora pârâtului, în localitatea Periş.
Pârâtul are un comportament violent pe fondul consumului de alcool. Ca urmare a problemelor apărute în cuplu pe acest fond, reclamanta a avut o tentativă de suicid. În urmă cu trei ani, reclamanta a mai părăsit domiciliul conjugal, pârâtul fiind obligat prin sentinţă judecătorească la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului.
Reclamanta a arătat faptul că, până la ridicarea copilului împotriva voinţei ei în decembrie 2010, acesta a fost crescut de ea împreună cu bunica maternă, copilul fiind puternic ataşat de mamă.
În probaţiune au fost depuse următoarele acte: certificat de naştere al minorului (f.5), certificat de căsătorie (f.6), adeverinţă emisă de Centrul de prevenire, monitorizare şi combatere a violenţei în familie (f.7).
Pârâtul V G a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată. A invocat faptul că în prezenta cauză nu este justificată condiţia urgenţei, în conformitate cu prevederile art. 581 Cod procedură civilă.
Reclamanta a fost internată în perioada 5-16 decembrie 2010 în spital, ca urmare a unei tentative de sinucidere. Ulterior, nu a revenit la domiciliu, având o relaţie extraconjugală. Ca urmare, pârâtul a revenit la casa părintească împreună cu minorul. Reclamanta a avut numeroase probleme medicale, suferind de depresie majoră şi fiind instabilă din punct de vedere psihic. Problemele psihice de care suferă au determinat şi desfacerea unei căsătorii anterioare a acesteia. Deşi ca urmare a acelui divorţ, cei 2 copii din căsătoria anterioară i-au fost încredinţaţi reclamantei, aceasta a fost incapabilă să îşi îndeplinească îndatoririle de mamă, copii fiind crescuţi în prezent de tată.
Minorul nu doreşte în prezent să se întoarcă la mamă, locuind cu tatăl. În lipsa tatălui, de creşterea lui se ocupă sora şi mama lui
În cauză a fost administrată proba testimonială cu martora Fekete Eva (f.36).
În cauză a fost efectuată anchetă socială la domiciliul părţilor şi au fost depuse următoarele înscrisuri:ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală (f.21), sentinţa nr. 3899/29.07.2008 (f.22), sentinţa nr. 6299/11.12.2003 (f.23-24), scrisoare medicală (f.25), adeverinţă eliberată de angajatorul reclamantei (f.-37), adeverinţă eliberată de angajatorul pârâtului, raport psihologic.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea stare de fapt:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat încredinţarea spre creştere şi educare a minorului V G-M, născut la 05.07.2005, până la finalizarea acţiunii de divorţ, precum şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere.
În conformitate cu prevederile art. 6132 Cod procedură civilă, „ instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei”.
În cauză instanţa reţine faptul că reclamanta a introdus acţiune de divorţ, acţiune ce face obiectul dosarului nr. 1758/320/2011, cu termen de judecată la 13.05.2011.
În prezent minorul se află în grija tatălui, la domiciliul acestuia din com. Ernei sat Dumbrăvioara nr.210.
Reglementând prin dispoziţiile art. 58l-582 Cod procedura civila procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această procedură urgentă.
Astfel, stabilind că „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice in cazuri grabnice”, art. 58l Cod procedura civilă fixează două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale. Din această ultimă condiţie decurge şi o a treia cerinţă şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
Sub un prim aspect, cu privire la condiţia urgenţei, instanţa reţine faptul că pârâtul, prin reprezentant legal, a invocat faptul că nu este îndeplinită această condiţie.
Instanţa constată faptul că în prezenta cauză este vorba despre încredinţarea unui minor. Cu privire la acest aspect, practica constantă a instanţelor, ca şi punctele de vedere exprimate în doctrină, este că urgenţa este prezumată, nefiind necesară dovedirea ei. Potrivit art. 98 alin. 1 Codul Familiei „masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de către părinţi,de comun acord.” Ori de câte ori acest lucru nu este posibil, datorită situaţiei tensionate existente între părinţi, datorate inclusiv introducerii unei acţiuni de divorţ, urgenţa în clarificarea situaţiei minorului este prezumată, nefiind necesară administrarea altor probe în acest sens.
În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei , instanţa reţine faptul că reclamanta a solicitat încredinţarea minorului până la soluţionarea acţiunii de divorţ ce face obiectul dosarului nr. 1758/320/2011, dosar în care urmează a se rezolva în mod definitiv şi petitul de încredinţare a minorului.
În acelaşi timp, instanţa constată faptul că încredinţarea provizorie a minorului nu prejudecă în nici un fel fondul procesului de divorţ, în acea cauză urmând a fi administrate probe mai ample cu privire la părintele care este în măsură să ofere cele mai bune condiţii pentru creşterea şi educarea acestuia.
Ca urmare, instanţa constată faptul că prezenta cerere îndeplineşte condiţiile imperative cerute de lege pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, urmând a analiza în continuare temeinicia cererii raportat la probele administrate în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 „prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.”.
Instanţa reţine aşadar că orice măsură de încredinţare a minorului trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul superior al copilului.
Raportat la prezenta cauză, instanţa reţine faptul că minorul, în prezent în vârstă de 5 ani şi jumătate, a fost crescut de la naştere şi până în luna decembrie 2010, de către mamă, cu ajutorul bunicii materne. Pârâtul nu a contestat faptul că mama s-a ocupat de creşterea şi educarea minorului şi acelaşi aspect a fost relevat şi de către martora audiată în cauză.
De asemenea, instanţa reţine faptul că în această perioadă de timp, minorul a fost crescut corespunzător, fiind bine îngrijit şi educat. În cauză nu au fost invocate şi nici nu s-au produs probe în sens contrar. În ciuda problemelor de ordin medical, până în luna decembrie 2010 reclamanta s-a îngrijit constant de creşterea minorului, nefiind separată de acesta nici măcar pentru scurte perioade de timp.
Instanţa reţine de asemenea faptul că şi anterior reclamanta a mai părăsit domiciliul conjugal, împreună cu minorul, pârâtul fiind obligat la acel moment să contribuie la creşterea şi educarea minorului printr-o sentinţă judecătorească, respectiv sentinţa 3899/29.07.2008. Această părăsire anterioară a domiciliului conjugal relevă existenţa unor probleme în cuplu cu mult înainte de actuala separare în fapt, probleme în cursul cărora pârâtul nu a înţeles să contribuie financiar la creşterea minorului aflat la acea dată cu mama.
Raportat la prezenta situaţie de fapt, instanţa constată faptul că nu este investită să analizeze în profunzime relaţiile dintre părţi, precum şi relaţiile dintre părinţi şi copilul minor. În cadrul ordonanţei preşedinţiale, instanţa evaluează sumar aceste relaţii, fără a administra un probatoriu amplu, urmând a pronunţa o hotărâre vremelnică în baza concluziilor rezultate.
Instanţa reţine faptul că ambele părţi din prezenta cauză au probleme care pot avea influenţă asupra capacităţii lor de a asigura creşterea şi educarea minorului. Astfel, reclamanta suferă de probleme psihice, având un istoric medical marcat de încercări de sinucidere. În acelaşi timp, pârâtul are o serie de probleme legale rezultând din faptul că a înjunghiat o persoană, fiind cercetat într-un dosar penal.
Faţă de aceste aspecte relevate din probele sumare administrate în cauză, instanţa urmează a analiza care dintre părinţi este cel mai în măsură să asigure minorului un mediu propice pentru dezvoltarea sa normală.
Potrivit probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorei, anchetele sociale efectuate şi interogatoriul pârâtului, de la data preluării minorului de către tată, acesta s-a aflat mai mult în îngrijirea familiei fratelui său, care domiciliază în altă localitate, respectiv în com. Periş. Potrivit declaraţiilor reclamantei şi datelor rezultate din ancheta socială efectuată de către Primăria com. Ernei, copilul a revenit la domiciliul tatălui de curând, după promovarea acţiunii de divorţ şi a prezentei cereri de ordonanţă preşedinţială.
La domiciliul tatălui, minorul este îngrijit de către acesta, iar în lipsa lui de către o soră, care potrivit datelor furnizate de serviciul de autoritate tutelară, se află la acest domiciliu în mod provizoriu.
Instanţa constată, pe de altă parte, că minorul a fost îngrijit, de la naştere şi până în decembrie 2010, de către mamă, ajutată de bunica maternă. În prezent, mama locuieşte împreună cu bunica şi fratele mamei în com. Ernei, la mică distanţă de casa în care locuieşte pârâtul.
Instanţa constată, comparând datele ce rezultă din probele administrate, că în ipoteza încredinţării copilului spre creştere şi educare mamei, acesta ar urma să domicilieze la mică distanţă de casa pârâtului (a doua casă), împreună cu mama, bunica şi unchiul său. În ipoteza încredinţării copilului tatălui, conform probaţiunii efectuate, sumare potrivit specificului ordonanţei preşedinţiale, există o probabilitate mare ca minorul să revină la familia la care s-a aflat până în prezent, respectiv în loc. Periş. O astfel de posibilitate ar putea crea prejudicii legăturii dintre părinţi şi copil, având în vedere că mama va fi lipsită de posibilitatea reală de a-şi vizita minorul. În acelaşi timp, creşterea minorului de către o terţă persoană, chiar parte a familiei pârâtului, nu este o opţiune, în condiţiile în care mama doreşte să se ocupe personal de copil.
Instanţa reţine, pe de altă parte, că indubitabil între mamă şi copil există o relaţie apropiată de ataşament reciproc. Deşi din interogatoriul luat pârâtului ar rezulta faptul că minorul nu vrea să locuiască cu mama, fiind speriat de aceasta, interogatoriu parţial confirmat de martoră, instanţa constată faptul că mama este cea care s-a preocupat de copil timp de mai mult de 5 ani, de la naşterea acestuia. Ca atare, instanţa consideră că este practic imposibil ca între cei 2 să nu se fi format o legătură sufletească specifică raporturilor dintre mamă şi copil.
Tot în acest context, instanţa reţine că reclamanta a făcut demersuri, imediat după rezolvarea problemelor sale medicale, în vederea recuperării minorului, demonstrând astfel preocupare şi interes pentru soarta acestuia. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială, promovată la 18 februarie 2011, după ce minorul a fost preluat de tată la începutul lui ianuarie 2011.
În decizia de încredinţare a minorului, instanţa urmează a avea în vedere, în determinarea interesului superior al minorului, o serie de factori precum : posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportamentul părinţilor faţă de copil înainte de divorţ, legăturile de afecţiune stabilite între copii şi familie (decizia 10/1969 a fostului Tribunal Suprem).
Aşa cum s-a arătat anterior, este indubitabilă existenţa unei legături de afecţiune între mamă şi copil, legătură care este posibil să fi suferit transformări în perioada în care cei 2 au fost despărţiţi în fapt.
În ceea ce priveşte posibilităţile materiale, instanţa constată faptul că, potrivit anchetelor sociale efectuate în cauză, posibilităţile materiale ale celor 2 părinţi sunt aproximativ similare, fără diferenţe semnificative. Reclamanta are în prezent un loc de muncă, potrivit adeverinţei depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte posibilităţile de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală a copilului, instanţa a arătat anterior faptul că ambii părinţi au specificul lor de probleme. Totuşi, instanţa reţine faptul că problemele de natură psihică ale mamei , respectiv episodul depresiv major a apărut, potrivit scrisorii medicale depuse la dosarul cauzei, pe fond situaţional. În acelaşi timp, căderile psihice ale mamei nu au vizat niciodată minorul, concentrându-se doar asupra propriei persoane, fără a pune în pericol viaţa sau sănătatea copilului.
În acelaşi timp, instanţa reţine faptul că tatăl afirmativ consumă băuturi alcoolice şi este implicat într-o anchetă penală, demarată ca urmare a unui scandal în care acesta a înjunghiat o persoană. Ca urmare a acestui scandal, reclamanta a fost ameninţată de tatăl persoanei vătămate, conform ordonanţei de scoatere sub urmărire penală depusă la dosar. Este deci evident că fapta pârâtului are repercursiuni asupra siguranţei fizice a întregii familii.
În acelaşi timp, instanţa reţine şi faptul că pârâtul, pe fondul consumului de alcool, a pus în pericol întreaga familie, inclusiv minorul. Astfel, din declaraţiile martorei rezultă că pârâtul, deşi aflat în postura de conducător auto, a oprit la un bar din localitate pentru a consuma băuturi alcoolice, în ciuda faptului că transporta în maşină martora, soţia şi copilul minor.
Ca urmare, instanţa consideră că, în ciuda antecedentelor medicale, reclamanta oferă mai multe garanţii morale care să asigure, pentru o perioadă limitată, până la pronunţarea divorţului, o bună creştere şi educare a minorului. În adoptarea acestei soluţii instanţa va avea în vedere şi sprijinul oferit reclamantei de către bunica maternă, care potrivit tuturor probelor administrate în cauză a avut un rol important în creşterea minorului încă de la naşterea sa.
În ceea ce priveşte concluziile raportului psihologic depus la dosarul cauzei de către pârât, instanţa va remarca mai întâi caracterul său de probă extrajudiciară, realizată la solicitarea uneia dintre părţi, respectiv a pârâtului. În ceea ce priveşte concluziile acestui raport psihologic, instanţa constată că în principal acesta relevă faptul că minorul are o relaţie bună cu tatăl său, fapt necontestat de către reclamantă. În ceea ce priveşte opţiunea minorului, instanţa constată că raportul nu analizează în profunzime detaliile acestei opţiuni, mecanismele care au determinat o astfel de opţiune etc. Mai mult, psihologul a consemnat faptul că minorul înţelege, la nivelul vârstei sale, faptul că „tata o părăseşte pe mama”, rezultând că în accepţiunea sa tatăl este cel care doreşte destrămarea familiei.
Pentru toate motivele mai sus expuse, ţinând seama de specificul cererii de ordonanţă preşedinţială, în care instanţa evaluează doar aparenţa dreptului, urmează a fi admisă cererea principală formulată de reclamantă.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata unei pensii de întreţinere, instanţa constată că, potrivit art. 86 alin. 3 Cod familiei, descendentul cât timp este minor are dreptul la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află, obligaţia de a contribui la cheltuielile privind întreţinerea copilului minor reprezentând aşadar aspectul patrimonial al îndatoririlor părinteşti legate de creşterea, educarea şi îngrijirea acestuia. Văzând dispoziţiile art. 94 alin. 1 Codul familiei, care stabilesc că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, instanţa urmează a obliga pârâtul la plata în favoarea minorului a sumei de 171,5 lei cu titlu de pensie de întreţinere, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri. În stabilirea acestei date se va avea în vedere faptul că până în prezent pârâtul a prestat întreţinerea către minor în natură, acesta aflându-se în creşterea şi educarea sa. Cu privire la cuantumul pensiei de întreţinere, instanţa s-a raportat la venitul realizat de către pârât în mod normal, respectiv un venit de 686 lei lunar, făcând abstracţie de ultimele 2 luni, în care pârâtul s-a aflat în concediu fără plată.
Raportat la soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru şi timbru judiciar.
