Minori şi familie. Stabilirea locuinţei minorului pe calea ordonanţei preşedinţiale


Prin cererea înregistrata la nr.3398/329/2011 din 18 noiembrie 2010, reclamanta F. N. M., a chemat în judecata pe calea ordonantei presedintiale pe pârâtul D. O. solicitând instantei stabilirea locuintei minorei D. G. N,  la domiciliul sau.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a fost casatorita cu pârâtul, iar la data de  2.05.2007 Judecatoria T. M. a declarat desfacuta casatoria dintre ei. Ulterior, a reluat relatia cu pârâtul, iar la data de 20.06.2008 s-a nascut minora D. G. N.

În urma cu câteva zile, pe fondul unui comportament violent, atât fizic cât si verbal din partea pârâtului, acesta a alungat-o din domiciliul comun, a schimbat yala de la usa si i-a interzis sa ia copilul cu ea, ducându-l pe acesta la mama sa.

Învedereaza instantei ca ea a fost cea care s-a ocupat exclusiv si îndeaproape de cresterea si educarea minorei, a fost în concediu legal de crestere a acesteia pâna în luna aprilie a acestui an când s-a angajat din nou, tocmai pentru a-i oferi copilului lor tot ce avea nevoie.

Minora este foarte atasata de ea, dat fiind faptul ca în toata aceasta perioada de pâna acum ea a fost în preajma ei tot timpul, si practic este dependenta de persoana sa si de dragostea materna, ea fiind cea care îi cunoaste toate nevoile si îi poate oferi cele necesare.

Mai arata ca, pentru ca ea sa nu mai poata lua legatura cu minora, pârâtul i-a interzis acesteia sa mai mearga la gradinita, fiind afectata în acest mod dezvoltarea minorei care se integrase foarte bine în acest mediu alaturi de ceilalti copii. Acest fapt rezulta din adeverinta nr.364/16.11.2011 din care reiese ca de la 01.11.2011  copilul nu a mai frecventat Gradinita la care era înscris.

Din informatiile pe care le are, copilul este traumatizat si plânge în continuu, simtind lipsa sa si având dorinta insistenta de a fi din nou alaturi de ea.

A formulat si cerere de chemare în judecata la aceasta instanta având ca obiect stabilirea locuintei minorei la domiciliul sau, actiunea facând obiectul dosarului nr.3301/329/2011, cu termen de judecata la data de 14.12.2011, însa fata de situatia de fapt prezentata considera ca se impune ca instanta, pe cale de ordonanta presedintiala, sa dispuna stabilirea locuintei minorei la domiciliul sau pâna la solutionarea pe fond a cauzei.

În raport de dispozitiile art. 581 alin. 1 si art. 6132 Cod  procedura civila, Judecatoria Turnu Magurele a apreciat ca se impune de urgenta ca minora sa locuiasca cu mama sa, care îi poate asigura,  ca orice mama, îngrijirea necesara la aceasta vârsta frageda.

A precizat instanta, ca urgenta se justifica prin consecintele ce se pot  crea asupra  dezvoltarii  psihice a copilului care la vârsta de 3 ani este lipsit de mama sa cu care a locuit, considerente  în raport de care,  Judecatoria Turnu Magurele, prin sentinta civila nr. 654 din 23 noiembrie 2011, a admis cererea de ordonanta  presedintiala formulata de reclamanta F.  N. M. si a stabilit la  aceasta locuinta minorei D. G. N. nascuta la 20.06. 2008.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal  a declarat recurs pârâtul D. O. invocând urmatoarele motive de netemeinicie:

– Motivele invocate de catre intimata reclamanta pentru sustinerea urgentei masurii sunt nereale,  nedovedite. În realitate nu a alungat-o din  domiciliul conjugal,  reclamanta fiind cea  care a parasit  domiciliul la data de 3. 11. 2011, mutându-se împreuna cu un alt barbat cu care întretinea relatii intime de mai mult timp.

Recurentul pârât a precizat ca minora nu a mai frecventat cursurile gradinitei, întrucât a fost racita si nici în continuare nu a mai reluat frecventarea gradinitei, dat fiind ca aceasta nu beneficiaza de  agent termic si în aceasta perioada,  de minora s-a ocupat bunica paterna, care a avut o contributie majora  la cresterea si îngrijirea copilului si anterior, pâna la parasirea domiciliului de catre intimata reclamanta.

Interesul minorei  este sa locuiasca în continuare în domiciliul sau, dat fiind ca intimata si concubinul sau locuiesc într-o garsoniera unde exista o singura camera, iar intimata lucreaza într-un restaurant si atunci când este de serviciu , nu se poate ocupa de copil.

Apreciind ca nu sunt îndeplinite cerintele art. 581 Cod procedura civila, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului si pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta.

La recursul declarat de recurentul pârât D. O., intimata reclamanta  F. N. M., a formulat întâmpinare, prin  care a solicitat respingerea recursului si mentinerea hotarârii pronuntate, ca legala si temeinica.

Masura luata de instanta de fond se impune de urgenta, întrucât minora este atasata de mama, care s –a ocupat exclusiv de  cresterea acesteia pâna la data  despartirii  parintilor, când a fost alungata din domiciliu si i s –a  interzis  sa – si mai vada copilul, motiv pentru care minora nu a mai fost dusa la gradinita.

În aceasta modalitate, apreciaza intimata,  este afectata dezvoltarea minorei care  se integrase foarte bine în acel mediu, alaturi de alti copii.

Intimata reclamanta a solicitat în consecinta respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul este întemeiat.

Prima instanta a invocat gresit dispozitiile art.6132 Cod procedura civila  în luarea masurii de stabilire a locuintei minorei D. G. N., rezultata din  concubinajul partilor, la intimata reclamanta F. N. M., deoarece textul prevede expres faptul ca instanta  poate lua masuri vremelnice cu privire la încredintarea copiilor minori, la obligatia de  întretinere, la  alocatia pentru copii si la folosirea locuintei, prin ordonanta presedintiala, pe tot timpul procesului de  divort, în timp ce partile s –au aflat într-o relatie de concubinaj, pe rolul Judecatoriei T. M., aflându-se dosarul nr. 3301 /320/2011 ce are ca obiect stabilirea  locuintei minorei .

Nefiind aplicabile dispozitiile art. 6132 Cod procedura civila, reclamanta avea obligatia de a proba îndeplinirea în cauza a conditiilor de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala prevazute de art. 581 Cod procedura civila, or,  masura  urgentei nu este dovedita.

Împrejurarea ca intimata reclamanta nu mai locuieste în prezent împreuna cu minora nu justifica schimbarea conditiilor de locuit ale acesteia si mutarea într-un alt spatiu în care, asa cum sustine recurentul pârât, intimata  reclamanta locuieste împreuna cu concubinul sau.

Interesul superior al copilului, este sa ramâna în mediul în care a crescut,pâna la solutionarea litigiului de stabilire a domiciliului acestuia, în  locuinta tatalui beneficiind si de îngrijirea bunicii paterne, spre  deosebire de locuinta mamei sale unde  aceasta din urma, nu a probat posibilitatea de a se ocupa de  supravegherea minorei, în intervalul de timp în care se afla la serviciu.

Pe de alta  parte, schimbarea locuintei în mod vremelnic, pâna la solutionarea cererii de stabilire a domiciliului copilului din cadrul dosarului nr. 3301/320/2011, în mod irevocabil, ar afecta dezvoltarea fizica si psihica a copilului, masura definitiva urmând a fi analizata în contextul probelor administrate în acest dosar.

Prin urmare, fata de aceste considerente, tribunalul va admite recursul declarat de recurentul pârât  D. O. în conformitate cu art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si va modifica, în tot, sentinta în sensul ca va respinge ca nefondata cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta F. N. M. împotriva pârâtului.

Intimata – reclamanta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de  recurentul – pârât în recurs, în cuantum de 10,30 lei, în conformitate cu art. 274 Cod procedura civila.