Operator date cu caracter personal 3192
Dosar nr. 2289/308/2009
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA
CIVIL_PENAL_CC
SENTINTA CIVILA Nr. 1041
Şedinţa publică de la 08 Iulie 2010
Completul compus din:
PREŞEDINTE Doina Volanschi
Grefier Mioara Maior Dita
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamanta XXXXXXXXL, pârât S. Jozsef Attila şi pe pârâţii B.J. I. A., S. I. I., S. J. J., IV. XXXXXXX , având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
La apelul nominal făcut în şedinţa pronunţare, se constată lipsa părţilor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7.07.2010, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi 8.07.2010.
INSTANŢA
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la această instanţă sub nr. 2289/308/2009, reclamanta XXXXXXXXL Tg. Mureş, a chemat în judecată pe pârâţii B.J. I. A., S. I. I., S. J.J., XXXXXXX Tg.Mureş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor ca, fără somaţie sau trecerea vreunui termen să permită reclamantei să folosească drumul de acces spre proprietatea sa, drum situat pe terenul proprietatea acestora situat în comuna Neaua, jud. Mureş, înscris în CF 176/N Vădaş şi dărâmarea gardului provizoriu ridicat pe drumul de acces, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii de fond privind stabilirea servituţii de trecere, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a precizat ca reclamanta este proprietara terenului „pădure” situat în extravilanul comunei Neaua, înscris în CF 167/N Neaua (anexa 3) . Totodată a concesionat de la Consiliul Local Neaua (anexa 4) şi o suprafaţă de teren de 50100 mp., situat în vecinătatea proprietăţii şi înscrisă în CF 165/N Neaua (anexa 5).
Societatea exploatează terenurile mai sus menţionate în scop comercial, respectiv pentru producerea de produse miniere comercializabile-nisip, conform Permisului de exploatare nr. 11090/26.09.2008, emis de Agenţia Naţională de Resurse Minerale (anexa 6).
Accesul la proprietate se poate face doar pe un drum de căruţe (anexa 7) situat pe proprietatea pârâţilor drum pe care societatea l-a pietruit pentru a permite circulaţia camioanelor.
Acest drum de acces nu a fost creat recent, el apărând evidenţiat ca atare şi în schiţele cadastrale din 1905 (anexa 9), fiind folosit pentru accesul locuitorilor la pădurea din apropierea localităţii Neaua.
Deşi acest drum este singurul care permite societăţii, accesul la terenurile deţinute sau concesionate precum şi locuitorilor din Neaua la parcelele din pădure deţinute (anexa9) la data de 16.09.2009 angajaţii societăţii, l-au găsit blocat cu un gard provizoriu (anexa 8), accesul fiindu-le astfel restricţionat.
Deşi pârâţii, au dobândit proprietatea asupra terenului în 2005, societatea a folosit drumul de acces din acelaşi an, pe baza unei înţelegeri verbale între părţi.
Reclamanta a mai precizat în motivarea acţiunii că sunt îndeplinite toate cerinţele legale privind admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială.
În ce priveşte urgenţa măsurii, societatea exploatează proprietăţile mai sus arătate în scop comercial.
Ori blocarea accesului la perimetrul explorabil (singurul de acest gen al firmei ) reprezintă în fapt imposibilitatea desfăşurării activităţii cu consecinţe devastatoare pentru societate.
Societatea se vede pusă în situaţia de a nu-şi mai putea onora contractele comerciale fapt ce va atrage automat lipsa lichidităţilor ( aproximativ 10000 lei/zi) şi implicit imposibilitatea plăţii furnizorilor, a angajaţilor a debitelor catre bugetul de stat.
Într-o perioadă de criză o asemenea stare de lucruri, doar şi pentru o scurtă perioadă de timp conduce la falimentul societăţii, situaţie ireversibilă, cu toate consecinţele ce decurg din această disponibilizare de personal, debite neplătite şi aproape imposibil de recuperat etc.
Blocarea drumului de acces s-a efectuat rea credinţă, acesta existând şi fiind folosit cu această destinaţie şi pe acelaşi amplasament de mai bine de 100 de ani.
Este evident faptul că imposibilitatea folosirii drumului de acces, în condiţiile în care se acţionează de o manieră abuzivă, este de natură a crea grave prejudicii, a căror recuperare s-ar putea dovedi extrem de anevoioase, sau imposibile în condiţiile în care aşa cum s-a arătat perpetuarea situaţiei ar putea conduce la falimentul societăţii.
Acest punct de vedere este susţinut şi de doctrina şi jurisprudenţa în materia aceasta statuând că: „ Dacă beneficiarul servituţii de trecere… este împiedicat să-şi exercite dreptul prin închiderea drumului de trecere el are calea ordonanţei preşedinţiale pentru ca instanţa să ordone măsurile necesare menţinerii dreptului său ( C. de apel Iaşi Decizia Civilă 710/1999 citată în Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil vol. II, Ed. Universul Juridic 2005, pag.216).
Vremelnicia măsurii rezultă din faptul că acordarea dreptului de trecere este limitat în timp până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile asupra fondului cauzei (anexa 9).
De asemenea având în vedere gardul construit ( din crengi de copaci fără fundaţie şi fără alte elemente care să-i confere un caracter permanent ), condiţia vremelniciei este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care, în ipoteza respingerii acţiunii pe fond, este posibilă restabilirea situaţiei anterioare.
Atât doctrina cât şi jurisprudenţa s-au pronunţat în sensul în care, în cazul obligaţiilor de „a face” instanţa poate dispune măsuri pe calea ordonanţei preşedinţiale în cazul în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, aşa cum este cazul în speţă ( Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol.II, Ed. Universul juridic 2005, pag.22 şi jurisprudenţa acolo citată ).
Condiţia neprejudicierii fondului este îndeplinită în condiţiile în care dreptul de servitute urmează a fi stabilit în cazul acţiunii de fond.
În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.581 şi următoarele C.pr.c.
Prin întâmpinarea formulată (f31,32) pârâta XXXXXXX Tg.Mureş a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, a solicitat respingerii cererii reclamantei.
In ce priveşte excepţia invocată de pârâtă a susţinut că nu este proprietara de drept al terenului menţionat, pentru care se solicită folosirea drumului de acces. Pe de altă parte, prin cererea de ordonanţă preşedinţială, aşa cum s-a formulat, nu este identificat terenul.
Lipsa calităţii procesual pasive rezultă şi din faptul că XXXXXXX nu are calitatea de pârâtă în cauza având ca obiect servitutea de trecere.
Referitor la condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, pârâta a precizat în motivarea întâmpinării că nu este îndeplinită condiţia vremelniciei în condiţiile în care măsura urmează să fie dispusă până la soluţionarea acţiunii de servitute de trecere şi nu s-a făcut dovada înregistrării prealabile a unei asemenea acţiuni, la registratura Judecătoriei Sighişoara.
Condiţia neprejudicierii fondului nu este îndeplinită din moment ce reclamantul încearcă să obţină o sentinţă favorabilă pe calea ordonanţei preşedinţiale înaintea introducerii acţiunii principale cu scopul de a influenţa instanţa, care va dezbate fondul în scopul obţinerii unei hotărâri în interesul ei.
Condiţia neprejudicierii fondului nu este îndeplinită din moment ce reclamantul încearcă să obţină o sentinţă favorabilă pe calea ordonanţei preşedinţiale înaintea introducerii acţiunii principale cu scopul de a influenţa instanţa, care va dezbate fondul în scopul obţinerii unei hotărâri în interesul ei.
În privinţa admisibilităţii, cererii, prin prisma îndeplinirii condiţiilor urgenţei, trebuie avut în vedere că potrivit art.581 alin.1 C.pr. c. sunt indicate categoriile generale de situaţii, caracterizate prin urgente, în prezenţa cărora instanţa va putea încuviinţa, măsura solicitată prin ordonanţă preşedinţială şi anume: „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârzierea, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unor executări”. Ori în cazul de faţă chiar din conţinutul acţiunii din anexă, respectiv din contractul de concesionare rezultă că concesiunea s-a făcut în 2005 de către Primăria comunei Neaua, în favoarea reclamantei. Din extrasul CF 176/N Vădaş-Neaua se poate constata că dreptul de proprietate în favoarea acestei suprafeţe de teren extravilan s-a obţinut prin reconstituire în baza legii fondului funciar prin Titlul de proprietate nr. 170501/2005, fiind intabulat ca atare. Rezultă deci că timp de 4 ani reclamanta nu s-a preocupat de soarta acestei suprafeţe, urgenţa nefiind dovedită sub acest aspect.
Deşi reclamanta invocă existenţa unui număr de contracte comerciale în probaţiune nu depune nici un act din care să rezulte urgenţa şi sub acest aspect, afirmaţiile putând fi astfel considerate ca fiind gratuite.
Deşi reclamanta invocă existenţa unui număr de contracte comerciale în probaţiune nu depune nici un act din care să rezulte urgenţa şi sub acest aspect, afirmaţiile putând fi astfel considerate ca fiind gratuite.
Pârâta a mai susţinut că fără acordul lor prealabil şi fără să fie înştiinţaţi, şi fără să aibă autorizaţie, reclamanta încălcând orice dispoziţie legală în materie şi-a permis să-şi construiască pe teren un drum pietruit pentru a permite circulaţia camioanelor de mare tonaj, ca ulterior să formuleze nu cu puţin cinism pretenţii asupra dreptului de proprietate solicitând soluţionarea cererii fără somaţie sau trecerea unui termen. Sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. 2 din Constituţie care prevede că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular” iar alin. 7 prevede că „ Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”. Aşadar fiind condiţia urgenţei, nu se justifică nici sub acest aspect.
În şedinţa publică din 13.11.2009 reprezentantul reclamantei a depus precizare în scris în sensul că se solicită introducerea în cauză a numiţilor S. Jozsef Attila, S. Csaba, moştenitorii numitului S. Jozsef Karoly, S. Bela şi Jakob Ilona, moştenitorii numitei S. I. Iulia.
Urmare a precizării depuse instanţa a dispus introducerea în cauză şi citarea acestora în cauză în calitate de pârâţi.
Prin întâmpinarea formulată (f56,57) pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a acceptării moştenirii de către ei după antecesorii decedaţi care au dobândit terenul în temeiul Legii 18/1991 pe vechiul amplasament, conform titlului de proprietate nr. 170501/2005.
Pârâţii nu au mai susţinut că prin cerere de ordonanţă preşedinţială nu este identificat terenul pe care l-ar folosi temporar reclamanta de azi şi care face obiectul prezentei cauze.
Condiţia vremelniciei nu este îndeplinită în cauză în condiţiile în care măsura urmează să fie dispusă până la soluţionarea acţiunii de servitute de trecere şi nu s-a făcut dovada înregistrării prealabile a unei asemenea acţiuni, la Registratura Judecătoriei Sighişoara.
În cauza nr. 2288/308/2009 a Judecătoriei Sighişoara, ce are ca obiect servitutea de trecere s-a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională având ca obiect obligarea XXXXXXXXL la refacerea terenului agricol (fâneaţă în extravilan) acordat prin titlu antecesorilor şi redarea acestei suprafeţe, circuitului agricol pe cheltuiala sa, cu obligarea la plata daunelor. Deşi reclamanta se plânge că nu ar avea ieşire la drumul public ca urmare a opoziţiei, în realitate a înfiinţat de circa 2 ani de zile, fără autorizaţie, pe terenul acordat antecesorilor prin titlu, pe o suprafaţă de circa 2 ha paralel cu drumul de căruţe, existent de peste 100 ani şi utilizat şi azi de localnici un drum de acces pietruit, în lăţime de 6 m şi cu terasament ce deserveşte exclusiv societatea reclamantă şi pe care circulă autovehiculele de mare tonaj ale acesteia.
De asemenea pârâţii au precizat că : în privinţa admisibilităţii, cererii, prin prisma îndeplinirii condiţiilor urgenţei, trebuie avut în vedere că potrivit art.581 alin.1 C.pr. c. sunt indicate categoriile generale de situaţii, caracterizate prin urgente, în prezenţa cărora instanţa va putea încuviinţa, măsura solicitată prin ordonanţă preşedinţială şi anume: „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârzierea, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar mai pitea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unor executări”. Ori în cazul de faţă chiar din conţinutul acţiunii din anexă, respectiv din contractul de concesionare rezultă că concesiunea s-a făcut în 2005 de către Primăria comunei Neaua, în favoarea reclamantei. Din extrasul CF 176/N Vădaş-Neaua se poate constata că dreptul de proprietate în favoarea acestei suprafeţe de teren extravilan s-a obţinut prin reconstituire în baza legii fondului funciar prin Titlul de proprietate nr. 170501/2005, fiind intabulat ca atare. Rezultă deci că timp de 4 ani reclamanta nu s-a preocupat de soarta acestei suprafeţe, urgenţa nefiind dovedită sub acest aspect.
Pârâta a mai susţinut că fără acordul lor prealabil şi fără să fie înştiinţaţi, şi fără să aibă autorizaţie, reclamanta încălcând orice dispoziţie legală în materie şi-a permis să-şi construiască pe terenul ( antecesorilor încă din timpul vieţii lor) un drum pietruit pentru a permite circulaţia camioanelor de mare tonaj, ca ulterior să formuleze nu cu puţin cinism pretenţii asupra dreptului lor solicitând soluţionarea cererii fără somaţie sau trecerea unui termen. Sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. 2 din Constituţie care prevede că „proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular” iar alin. 7 prevede că „ Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului „. Aşadar fiind condiţia urgenţei, nu se justifică nici sub acest aspect.
La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele acte : extras CF 176/N Vădaş (f5), contract de arendare nr.1/2009 (f6-8), extras CF 167/N Neaua (f9), plan de situaţie (f10), contractul de concesionare nr. 510/11.04.2005 (f11-14), extras CF 165/N Neaua (f15), permisul de exploatare nr. 11090/26.09.2008 (f 16-19), planşe fotografice (f20,21,62-68,116-121,139-147), schiţă cadastrală (f23), acte de stare civilă (f29-30,41-45), adresa nr.2184/1989 din 11.01.2008 emisă de Primăria Neaua (f60), titlu de proprietate nr. 170501/20.04.2005 (f61), plan de amplasament şi delimitare a imobilului întocmit de expert Meruţiu Florian (69), contractele de vânzare cumpărare nr. 205/06.05.2008 (f 100,101), 11/01.04.2009 (f102), 202/01.03.2008 (f103,104), cererea reconvenţională formulată de pârât B.I. A., S. Jozsef Attila, S. Csaba în dosarul 2288/308/2009 al Judecătoriei Sighişoara (f 105-107), încheierile pronunţate de Judecătoria Tg.Mureş în şedinţă publică din 28.05.2010 în dosarele 10779/320/2008 şi 10342/320/2008 (f 108,109), harta electronicădin satelit (f111), planuri cadastrale (112-115), fişe de cont pentru operaţii diverse din perioada 01.01.2009-31.12.2009 (f129), facturile nr. ON034/04.08,2009, ON032/07.07.2009, ON030/02.06.2009, ON028/04.05.2009 (f120-133), certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe Tribunalul Mureş (f 131,135), hartă cadastrală (f148), certificat de moştenitor de pe urma defunctului S. Jozsef Karoli în traducere legalizată (f149,150), certificat de moştenitor nr. 919/01.06.1993 eliberat de Notariatul de Stat Mureş de pe urma defunctei S. I. Iulia (f151)
În cauză s-a efectuat la cererea reclamantei o cercetare locală la 22.06.2010 conform procesului verbal încheiat (f93), s-a luat interogatoriul reclamantei (f99), şi au fost audiaţi, sub prestare de jurământ, martorii Pal Zoltan (f152), Siko Sandor (f153).
Din probele administrate în cauză instanţa constată şi reţine următoarele:
Reclamanta este proprietarul tabular în cotă de 1/1 parte cu titlu de drept cumpărare ca bun social al imobilului înscris în CF 167/N Neaua, A+1_Nr.cod 6/1 pădure „extravilan” în suprafaţă de 137900 mp.
Proprietar tabular al imobilului – pădure extravilan în suprafaţă de 50100mp. identic cu parcela nr.1017 1028, tarlaua 18 din titlul de proprietate nr. 10751/2005, înscris în CF 165/N Neaua, A+3 Nr.cod 6/2 este Primăria Neaua, în cotă de 1/1 parte.
Între Consiliul Local Neaua, în calitate de concedent, şi reclamantă, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 510/11.04.2005 având ca obiect cedarea-preluarea în concesiune a terenului cu vegetaţie forestieră înscris în CF 165/N Neaua, în vederea realizării obiectivului de activitate al reclamantei. Durata concesiunii este de 49 ani.
Reclamanta are ca obiect principal de activitate extracţia pietrişului şi nisipului, extracţia argilei şi caolinului.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a eliberat permisul de exploatare nr. 11090/26.09.2008 valabil până la data de 26.09.2009, prin care acordă reclamantei dreptul de exploatare pentru cantitatea de 35000 mc. de nisip din formaţiuni pannoniere în perimetrul temporar de exploatare Neaua, localitatea Neaua, jud. Mureş, nr. top. 5050-00-47.
Terenul concesionat, în perimetrul căruia se află exploatarea de nisip se află în vecinătatea terenului proprietatea reclamantei.
Reclamanta are calitatea procesuală activă în condiţiile în care cere să i se asigure accesul la terenul proprietate şi la terenul concesionat,
Proprietari tabulari ai imobilului în cotă de 1/1 parte cu titlu de reconstituire conform Legii 18/1999, Legii 169/1997 şi Legii 1/2000 cu teren fâneaţă „extravilan” în suprafaţă de 28000 mp, identic cu parcelele 991, 992/2 din titlul de proprietate nr. 170501/2005, înscris în CF 176/N Vadaş, A+1- Nr. cod.19 sunt S. I. Iulia, S. J.Joszef şi B.J. I..
Pârâţii S. Jozsef Attila şi S. Csaba au calitate procesuală pasivă întrucât sunt moştenitorii defunctului S. Jozsef Karoly decedat la data de 09.10.2008 iar pârâţii S. Bela, Jakab Ilona moştenitorii defunctei S. I.I., decedată la data de 24.03.1993.
Între B.I. A., prin împuternicitul Dosa Vilhelm, şi pârâta XXXXXXX Tg.Mureş s-a încheiat contractul de arendare nr.1/21.04.2009 cu previre la terenul în suprafaţă de 14 ha. situat în extravilanul localităţii Neaua, din titlu de proprietar nr. 170501/2005.
XXXXXXX, în calitate de arendaş al terenului înscris în CF 176/N Neaua, are aşadar un drept de folosinţă. Este justificată chemarea societăţii în judecată în calitate de pârâtă pentru opozabilitatea hotărârii.
Potrivit art.581 alin. 1 C.p.c. instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Textul stabileşte două din condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială, anume urgenţa şi caracterul vremelnic al măsuri solicitate a lua pe această cale, iar din aceasta din urmă decurge şi o a treia condiţie şi anume că prin măsura luată s-ă nu se prejudece fondul.
În cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială.
Aşa cum s-a constatat cu ocazia cercetării la faţa locului şi cum se observă şi în planşele fotografice depuse la dosar pe latura de nord a terenului pârâţilor se află un drum pietruit la capătul căruia există un gard din lemn. Ca urmare a blocării acestui drum, reclamanta se află în imposibilitatea de a ajunge la terenul proprietatea sa şi la terenul concesionat. Cele două terenuri sunt situate dincolo de acest gard şi se învecinează. Blocarea drumului de acces creează prejudicii reclamantei, care se află în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea. Aşa cum rezultă din contractul încheiat cu Consiliul Local Neaua, reclamanta este obligată să exploateze în mod direct terenul care face obiectul concesiunii. Societatea trebuie să execute operaţiuni de menţinere şi pregătire a carierei. În condiţiile în care nu poate executa aceste operaţiuni, extracţia nisipului se realizează cu mari întârzieri.
Reclamanta se află în situaţia de a nu-şi putea onora obligaţiile asumate prin contractele comerciale încheiate. A dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că a încheiat contracte de livrare a nisipului şi a livrat nisip încasând valoarea acestuia. Contractele nu au putut fi prelungite reclamanta neputându-şi îndeplini obligaţiile contractuale. Situaţia apărută după luna septembrie 2009, a produs consecinţe grave reclamantei, care s-a văzut nevoită să disponibilizeze o parte din angajaţi.
Declaraţiile martorilor Pal Zoltan şi Siko Sandor sunt combătute de înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, din care rezultă cu certitudine că activitatea s-a întrerupt din momentul în care s-a constatat că drumul este blocat cu un gard provizoriu, accesul fiind astfel restricţionat. Este firesc că societatea să nu mai realizeze activitatea de exploatare în condiţiile în care accesul îi era interzis, această întrerupere datorându-se culpei pârâţilor.
Pârâţi susţin că există şi alte căi de acces către terenul proprietatea reclamantei şi către terenul concesionat de aceasta. Cu ocazia cercetării la faţa locului însă instanţa a constatat existenţa unui singur drum şi anume a celui pietruit la capătul căruia se află gardul din lemn montat de pârâţi, astfel că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei. Susţinerile pârâţilor urmează a fi verificate cu ocazia judecării acţiunii pe fond, prin constatările efectuate de către un specialist.
Condiţia neprejudicierii fondului este îndeplinită întrucât dreptul de servitute de trecere urmează a fi stabilit în cadrul acţiunii de fond înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara sub nr. 2288/398/2009.
Vremelnicia măsurii rezidă din faptul că ea este limitată în timp până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în fond şi este posibilă revenirea la situaţia anterioară, întrucât gardul este provizoriu, construit din lemn.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa: va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţi, va respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor, invocată de pârâţi, va admite acţiunea formulată de reclamantă astfel cum a fost precizată, şi in consecinţă, va obliga pârâţii să permită reclamantei să folosească drumul de acces pietruit, existent la momentul prezentei, identificat cu galben pe schiţa cadastrală depusă la dosar la fila 23 din dosar, situat pe terenul înscris in CF 176/N Vădas, A+1=Nr. cad. 19, spre terenul înscris in CF 167(N Neaua, A+1=Nr. cad. 6/1 şi spre terenul înscris in CF 165/N Neaua, A+3=Nr. cad 6/2 şi să dărâme gardul provizoriu ridicat pe drumul de acces până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara sub nr. 2288/308/2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâţi.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor, invocată de pârâţi.
Admite acţiunea formulată de reclamanta XXXXXXXXL cu sediul in Tg. Mureş str. Avram Iancu nr. 37 jud. Mureş, in contradictoriu cu pârâţii B.J. I. A., S. CSABA, S. JOZSEF ATTILA, S. BELA, JAKAB ILONA cu domiciliul procesual ales in Tg. Mureş str. cloşca nr. 1 /A jud. Mureş, XXXXXXX cu sediul in Tg. Mureş str. Călăraşilor nr. 79 jud. Mureş, astfel cum a fost precizată, şi in consecinţă:
Obligă pârâţii să permită reclamantei să folosească drumul de acces pietruit, existent la momentul prezentei, identificat cu galben pe schiţa cadastrală depusă la dosar la fila 23 din dosar, situat pe terenul inscris in CF 176/N Vădas, A+1=Nr. cad. 19, spre terenul înscris in CF 167/N Neaua, A+1=Nr. cad. 6/1 şi spre terenul inscris in CF 165/N Neaua, A+3=Nr. cad 6/2 şi să dărâme gardul provizoriu ridicat pe drumul de acces până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara sub nr. 2288/308/2009.
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Executorie fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iulie 2010.