Neindeplinirea conditiei de urgenta si paguba iminenta, cererea formulata dupa 1 an de la data pretinsei interdictii de a patrunde in locuinta bun comun.


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG. MUREŞ

DOSAR NR. 9802/320/2008

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1514

Şedinţa publică din 26 februarie 2009

PREŞEDINTE: MIRELA IANOŞI

GREFIER: XXXXXX

Pe rol soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamata XXXXXX în contradictoriu cu pârâtul XXXXXX.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată  lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanţei la data de 26.02.2009, concluzii scrise atât din partea reprezentantului reclamantei cât şi din partea reprezentantei pârâtului.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate prin încheierea de şedinţă din data de25.02.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 26.02.2009.

 

J U D E C Ă T O R I A

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, înregistrată la această instanţă în data de 19.11.2008 sub nr.9802/320/2008 reclamanta XXXXXX, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul XXXXXX:

-reintegrarea sa în domiciliul comun, stabilit în com.Bărdeşti, nr.129, jud.Mureş,

-partajarea provizorie a locuinţei bun comun, situată în Bărdeşti nr.129, jud. Mureş identificată în CF nr.746/N/Bărdeşti nr. top 140/a/2/1; 141/1; 142/2 (199) compusă subsol, parter şi etaj, cu intrări separate, plus bucătărie de vară, garaj, edificată pe terenul în suprafaţă de 6000 mp după cum urmează:

-reclamantei să-i fie atribuit parterul compus din o cameră, hol, bucătărie, o sufragerie, baie şi subsolul compus din pivniţă şi 1 parte din garaj cu acces de trecere pe terenul proprietatea pârâtului aferent casei şi garajului,

-pentru pârât, etajul compus din 2 camere, baie, hol, terasă, cu acces prin scara exterioară, bucătăria de vară şi 1 parte din garaj.

În motivarea cererii, reclamanta arată că este căsătorită cu pârâtul şi domiciliul comun îl constituie imobilul situat în loc. Bărdeşti,  nr.129, jud. Mureş compus din 4 camere, 2 băi, o bucătărie, 4 terase, una cameră de alimente, o bucătărie de vară, un garaj cu o capacitate de parcare pentru 4 autoturisme, una pivniţă, cu intrări separate.

Pârâtul are o comportare violentă faţă de reclamantă şi copilul lor major, care locuia împreună cu ei, în sensul că zilnic îi înjura şi ameninţa cu bătăi şi scandaluri, până i-a izgonit din domiciliu pe amândoi, fiind nevoiţi să doarmă pe la cunoştinţe sau rude.

Nu are posibilitatea să locuiască în chirie din motive financiare. În ultima perioadă a reuşit să-şi găsească de lucru în Italia, dar nu are de gând să rămână acolo, intenţionând să se întoarcă definitiv în ţară.

Din cauza acestor stări conflictuale tensionate a hotărât să se despartă prin divorţ, care s-a pronunţat la data de 13.11.2008 şi s-a dispus disjungerea , dosarul 9703/320/2008, pentru partajarea bunurilor comune.

Pentru evitarea unor noi violenţe din partea pârâtului reclamanta solicită partajarea provizorie a folosinţei locuinţei comune, solicitând să i se atribuie parterul plus subsolul, cu intrare separată, iar pârâtului să-i fie atribuit etajul cu acces prin scara exterioară a terasei.

Pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş este în curs de soluţionare acţiunea de partaj care face obiectul dosarului nr.9703/320/2008, cu termen de judecată la 15.01.2009, solicitând partajarea provizorie până la sistarea definitivă şi irevocabilă a comunităţii bunurilor.

Pârâtul XXXXXX a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată şi ca inadmisibilă.

Cu privire la primul petit al cererii în ce priveşte reintegrarea reclamantei în domiciliul comun, acela din Bărdeşti, nr. 129, jud.Mureş, considerând că nu este întemeiată, întrucât reclamanta este cea care a părăsit domiciliul conjugal, anterior introducerii cererii de divorţ, făcând o cerere la poliţie de a se stabili unde este aceasta şi dacă nu i s-a întâmplat ceva deoarece a dispărut de la domiciliul conjugal.

În urma acestor evenimente a introdus cererea de divorţ, întrucât fosta soţie l-a părăsit pentru o altă persoană şi pentru a nu se prelungi durata divorţului a solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, reclamanta făcând dovada că-şi are domiciliul în Italia.

Având în vedere că reclamanta este cea care a părăsit domiciliul conjugal, iar după desfacerea căsătoriei, doreşte să se reintegreze, este imposibil, foştii soţi nemaiavând domiciliu conjugal.

Cu privire la partajarea provizorie a locuinţei situată în Bărdeşti, nr. 129, jud.Mureş, este inadmisibilă pe calea ordonanţei preşedinţiale, cererea de partaj este o acţiune de drept comun şi nu se poate soluţiona pe calea ordonanţei preşedinţiale, întrucât instanţa ar pronunţa o ordonanţă prin care ar prejudeca fondul cauzei.

Cererea de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă întrucât nu este dovedită urgenţă, vremelnicia şi neprejudecarea fondului cauzei, condiţii prevăzute de art.581 din Cod procedură civilă.

Cu privire la condiţia urgenţei nu este menţionat nici un argument care să susţină această cerere, vremelnicia admiterii unei astfel de cereri o consideră ca o încălcare a cererii de partajare a imobilului fără neprejudicierea fondului cauzei, solicitând respingerea cererii de ordonanţă.

În cauză au fost depuse următoarele acte: taxă de timbru ( fila 3), împuternicire avocaţială( fila 4, 12, 25), extras CF ( fila 5), copie întâmpinare şi cerere reconvenţională din dosarul 4048/320/2008,  al  Judecătoriei Tg Mureş 

( file 6-9), delegaţie substituire( fila 13), proces verbal nr 2177/2002 ( fila 15), schiţe ( fila 19-20), sentinţa civilă nr 34/27.10.1987, din dosarul nr 270/1987 al Tribunalului Mureş, ( file 21-24), scrisoare de angajare ( file 28, 29) declaraţii ( fila 34-39), cerere completare la acţiunea de partaj dosarul 4048/320/2008 ( file 40-42, 48-50) , sentinţa nr 5867/13.11.2008, din dosarul nr 4048/320/2008, al Judecătoriei Tg Mureş( file 28, 29) scrisoare de demisie( file 51-53), chitanţe onorariu avocat ( file 54).

S-a administrat proba testimonială cu martorii Tanţoş Ioan şi Lupu Aranka,  ale căror declaraţii au fost ataşate la dosar ( file 43, 46).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr 5867 din 13.11 2008, a Judecătoriei Tg Mureş, în dosarul nr. 4048/320/2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor  prin acord comun.

Potrivit susţinerilor ambelor părţi, dar şi declaraţiilor martorilor Tanţoş Ioan şi Lupu Aranka,  aceştia sunt despărţiţi în fapt din primăvara anului 2008, când se pretinde de către reclamantă că a fost alungată iar de către pârât se susţine că aceasta a părăsit domiciliul conjugal de bună voie, întrucât ar fi avut o legătură extraconjugală.

Reclamanta susţine că o perioadă a locuit la sora ei, fapt confirmat şi de martorul Tanţoş Ioan, şi că apoi a plecat la muncă în Italia.

Potrivit art 581 C proc civ, două sunt condiţiile specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii ce se ia pe această cale. Din caracterul vremelnic decurge şi cea de-a treia condiţie, aceea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.

Aceste condiţii trebuie să existe cumulativ, inexistenţa uneia dintre ele făcând inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

Reclamanta nu a făcut dovada alungării din domiciliul conjugal  iar declaraţiile martorilor audiaţi în cauză sunt evazive şi contradictorii cu privire la motivul părăsirii locuinţei de către reclamantă, ambii martori relatând despre fapte pe care nu le-au constatat în mod nemijlocit ci le-au fost relatate fie de către părţi, fie de către alte rude ale părţilor.

În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art 581 C proc civ, cu privire la urgenţă sau la prevenirea unei pagube iminente, întrucât cererea de ordonanţă preşedinţială s-a formulat după ce a trecut aproximativ un an de la data pretinsei interdicţii de a pătrunde în locuinţă , un interval de timp suficient de mare pentru a nu justifica urgenţa în luarea măsurii reintegrării.

S-a dovedit, potrivit CF nr 746/N/Bărdeşti, că părţile sunt proprietarii tabulari ai construcţiilor, casă de locuit la nr administrativ 129.

 Împrejurarea că locuinţa este bun comun , nu este de natură să ducă la alte concluzii privind inadmisibilitatea cererii.

Pe de altă parte, instanţa are în vedere şi faptul că în speţă nu se mai pune problema posibilităţii refacerii vieţii de familie a părţilor, acestea fiind divorţate la data formulării cererii, iar dispunerea măsurii solicitate de reclamantă de reintegrare şi partajarea provizorie a locuinţei se poate tranşa numai pe calea dreptului comun.

Instanţa constată că între părţi se judecată, pe calea dreptului comun, partajul bunurilor comune, în dosarul nr. 9703/320/2008, al Judecătoriei Tg Mureş, unde reclamanta a solicitat sultă de la pârât şi nu partajarea în natură.

Reclamanta nu a dovedit necesitatea luării unor măsuri vremelnice grabnice solicitate pentru păstrarea dreptului de proprietate pe care îl invocă şi care nu a fost contestat de către pârât, prin partajarea provizorie a locuinţei.

În situaţia litigioasă ce s-a născut între părţile coproprietari , faţă de stăpânirea în fapt, cel nemulţumit trebuie să solicite concretizarea drepturilor sale pe calea ieşirii din indiviziune .

Este , astfel , inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială prin care se solicită reintegrarea în locuinţa folosită exclusiv de pârât şi partajarea provizorie a acesteia, deoarece nu este vorba de ocrotirea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, iar pentru soluţionarea pretinsului drept sunt necesare verificări de fond privind modalitatea de partajare fie ea chiar şi provizorie.

Având în vedere  motivele mai sus arătate, instanţa va respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială .

În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată în faţa instanţei constând în onorariu avocat, pe care le-a dovedit, în cuantum de 500 lei, motiv pentru care instanţa va dispune obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în acest cuantum.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta XXXXXX, cu domiciliul ales în Târgu-Mureş, str.M Aron, nr.12, ap 5,  jud. Mureş în contradictoriu cu pârâtul XXXXXX, cu domiciliul în localitatea Bărdeşti,  nr 129, jud Mureş, ca inadmisibilă.

Obligă reclamanta către pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2009  .

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Mirela Ianoşi XXXXXX