Prin cererea din 27 octombrie 2009 reclamanta FM a chemat în judecată pe pârâtul FBM solicitând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să-i fie încredinţat minorul FMD, născut la 19 mai 2001.
Judecătoria Turnu Măgurele prin sentinţa civilă nr.1795 din 6 noiembrie 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că părţile au pe rolul Judecătoriei Alexandria dosarul de divorţ, or în conformitate cu dispoziţiile art.581 al.2 Cod procedură civilă ordonanţa preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului pricinii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta FM care arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică arătând în esenţă că din august 2008 domiciliul comun al părţilor a fost în Turnu Măgurele,acesta fiind ultimul domiciliu comun. Minorul a urmat clasa I în municipiul Turnu Măgurele având domiciliul comun la ultimul domiciliu comun al părinţilor.
Ultimul domiciliu comun al părţilor fiind în Turnu Măgurele, instanţa competentă să soluţioneze divorţul şi cererile accesorii este Judecătoria Turnu Măgurele.
Se mai arată că din analiza cărţilor de identitate ale părţilor reiese că soţii nu au domiciliu comun, astfel că instanţa competentă să soluţioneze divorţul şi cererile accesorii este instanţa de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Turnu Măgurele.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea sa recurenta reclamantă FM a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să-i fie încredinţat minorul FMD, rezultat din căsătoria sa cu intimatul pârât FBM până la soluţionarea divorţului ce face obiectul dosarului nr.3814/740/2009 al Judecătoriei Alexandria.
Conform art.613/2 Cod procedură civilă instanţa poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori…”
Acest text legal se referă la instanţa investită cu soluţionarea divorţului, căci ar fi total împotriva normelor de procedură şi principiilor ce guvernează procedura civilă ca o măsură vremelnică ce vizează un dosar aflat pe rolul unei instanţe să fie dispusă de o altă instanţă cu excepţia instanţelor, a instanţei de control judiciar cu soluţionarea căilor de atac.
In situaţia când se solicită luarea unor măsuri vremelnice în temeiul art.613/2 Cod procedură civilă instanţa competentă să dispună asupra lor este instanţa investită cu soluţionarea divorţului. În cadrul unei astfel de cereri nu pot fi puse în discuţie aspecte de competenţă ce vizează divorţul căci s-ar ajunge în acest fel ca pe calea incidentală a rezolvării unor măsuri vremelnice ce vizează fondul să se stabilească aspecte distinctive ce ţin exclusiv de fondul cauzei.
În cauză prin cererea în discuţie a aspectelor vizând problema ultimului domiciliu comun al părţilor se pun în discuţie aspecte ce vizează competenţa teritorială a instanţei ce soluţionează divorţul. Or în acest fel s-ar ajunge ca în accesoriu să se soluţioneze aspecte ce vizează principalul ceea ce este în afara cadrului şi logicii procedurale.
Prin urmare singura instanţă competentă să se pronunţe pe o măsură vremelnică dispusă conform art.613/2 Cod procedură civilă este instanţa investită cu soluţionarea divorţului iar aspectele privind domiciliul comun pot fi ridicate numai în cadrul procesului de divorţ.
