Ordonanţă preşedinţială. Condiţii : neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului.


Pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa nu poate prejudeca fondul putând să se bazeze numai pe aparenţa dreptului.

Prin Sentinţa nr. 532/C din 22 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5677/2004, s-a admis cererea şi a fost obligată pârâta să pornească centrala termină zonală şi să livreze  abur de joasă şi înaltă presiune,  minim 1800 Gcal energie termică.

Instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei de calitate procesuală activă invocată de pârâtă nu este fondată deoarece convenţia a fost  încheiată în anul 2001 cu SC R. SA iar reclamanta este aceeaşi societate care la data de 29.09.2004 şi-a schimbat denumirea.

Prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art.581  cod procedură civilă, caracterul urgent al măsurii fiind determinat de faptul că reclamanta are o comandă urgentă de anvelope pentru un ciclu de 7 zile  pentru care sunt necesari toţi cei 300 de salariaţi care, începând cu 01.11.2004 sunt cuprinşi într-un program de concediere colectivă. De asemenea, s-a reţinut că realizarea acestei producţii este strict necesară pentru plata datoriilor societăţii şi pentru plata salariilor compensatorii pe perioada de preaviz. În ce priveşte aparenţa, s-a reţinut că ea rezultă din contractul încheiat în 2001 potrivit căruia pârâta are obligaţia de a furniza aburul, cu atât mai mult cu cât reclamanta a procurat păcura necesară şi şi-a achitat datoriile anterioare. În ce priveşte preţul prestaţiei, instanţa de fond a apreciat că nu se poate pronunţa asupra fondului cauzei, dar că, având regim de prestaţie, contractul trebuie executat. S-au respins ca nefondate apărările şi excepţiile invocate de pârâtă.

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta critică sentinţa primei instanţe invocând faptul că argumentele  reţinute sunt în totală contradicţie cu situaţia de fapt şi de drept.

Un prim motiv de nelegalitate invocat se referă la respingerea eronată a excepţiei lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei. Se susţine faptul că, parte în convenţia din 2001 a fost SC R. SA Dr.Tr.Severin care s-a transformat în punct de lucru  şi că ea nu este opozabilă reclamantei.

Recurenta critică soluţia şi pe fondul ei, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei preşedinţiale.

Recurenta mai arată că reclamanta  a mai obţinut o soluţie, pe cale de ordonanţă preşedinţială, de livrare de abur, în mai 2004, că  a livrat aburul, că ulterior a mai furnizat abur pentru încă un ciclu de producţie şi cu toate acestea reclamanta nu şi-a achitat obligaţiile restante. Privitor la cele reţinute de instanţă în legătură cu situaţia salariaţilor, susţine că situaţia acestora nu justifică soluţia. Mai susţine că urgenţa nu este dovedită, comanda nefiind tradusă iar măsura nu are caracter vremelnic ci ireversibil.

Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă este nefondat, instanţa de fond respingând corect  excepţia lipsei de calitate procesuală activă. Convenţia nr. 725 din 26.02.2001 a fost încheiată între SC R. SA şi SC S. SA. Potrivit încheierii nr.13161727.09.2004 a Judecătorului Delegat la registrul comerţului, SC R. SA şi-a schimbat denumirea în SC R.  SA, precum şi sediul din oraşul Dr.Tr.Severin în oraşul  Bucureşti, în Dr.Tr.Severin rămânând doar un punct de lucru. Ca atare, este vorba de aceeaşi societate, drepturile şi obligaţiile din contractul nr. 725 din 26.02.2001 rămânând în patrimoniul aceleiaşi firme, chiar dacă s-au schimbat unele elemente din actul constitutiv.

În ce priveşte fondul cauzei, având în vedere art.3041 cod procedură civilă, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie netemeinică, întemeiată pe aprecierea eronată a probelor administrate, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

Potrivit art.581 cod procedură civilă, instanţa poate să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Condiţiile ordonanţei sunt urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii şi neprejudecarea fondului.

Reanalizând probele administrate în cauză, curtea apreciază că prima instanţă a apreciat eronat că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii ale ordonanţei.

Urgenţa este determinată de necesitatea păstrării unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau de prevenirea unei pagube iminente ce nu s–ar putea repara. În cauză, reclamanta nu face dovada caracterului urgent al măsurii ce solicită a se lua. Comenzile depuse la dosar, într-o  limbă străină, contrar prevederilor art.112 alin.3 cod de procedură civilă, nu fac dovada urgenţei iar argumentul urgenţei adus prin cererea de ordonanţă nu subzistă. Reclamanta nu poate invoca imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor faţă de unii parteneri contractuali solicitând obligarea unui alt partener să îşi îndeplinească propriile obligaţii câtă vreme ea însăşi nu si le îndeplineşte pe ale sale. Nici situaţia salariaţilor ce sunt cuprinşi într-un program de concediere colectivă nu justifică urgenţa măsurii deoarece acest fapt nu este generat de atitudinea pârâtei ci de situaţia generală în care se află reclamanta şi oricum pornirea producţiei nu este de natură a rezolva problema salariaţilor.

Curtea apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia vremelniciei măsurii. Furnizarea aburului  pentru un ciclu de 7 zile este o măsură definitivă, ce se epuizează  odată cu terminarea ciclului, nefiind reversibilă. Mai mult, ea conduce la acumularea de noi prejudicii pârâtei prestator. Faptul că reclamanta a furnizat, conform convenţiei, materia primă necesară producerii aburului nu este nici acesta de natură a obliga la executarea măsurii deoarece prestarea serviciului, a cărui valoare nu a fost acoperită prin instrumentele de plată emise ar conduce la acumularea de noi creanţe ale pârâtei faţă de reclamantă.

Curtea consideră că nici cea de-a treia condiţie necesară promovării ordonanţei nu este îndeplinită. Prin intermediul ordonanţei preşedinţiale instanţa nu poate prejudeca fondul, putând să se bazeze numai pe aparenţa dreptului. Aparenţa este în favoarea pârâtei, ca furnizor al prestaţiei. Curtea reţine că pârâta era îndreptăţită să facă aplicarea clauzei înscrise în art.4 din convenţie şi să sisteze executarea prestaţiilor,  prevederile OUG 37/2004 nefiind aplicabile. Această aparenţă a legitimităţii sistării prestaţiilor rezultă din conţinutul clauzei convenţiei din anul 2001 precum şi probele administrate din care rezultă că reclamanta  are faţă de pârâtă datorii foarte mari încă neexecutate, dovedite cu titlul executoriu, cu procesul verbal al executorului şi cu însăşi recunoaşterea intimatei reclamante. Numai în cadrul unui litigiu de drept comun instanţa poate obliga pe pârâtă să-şi execute obligaţiile, după analizarea modului de aplicare a prevederilor contractului.

Faţă de aceste considerente, Curtea a admis recursul, a modificat soluţia primei instanţe, pe care a apreciat-o ca netemeinică şi a respins ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială.

Aceeaşi soluţie s-a pronunţat prin  Decizia nr. 1112/19 noiembrie 2004 – Secţia Comercială