JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1633/C DIN DATA DE 27.08.2008
Ordonanţă preşedinţială. Folosinţa locuinţei bun comun.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 30.05.2008, reclamanta N.F., în calitate de pârâtă în dosarul nr. …./212/2008 având ca obiect divorţ, a solicitat instanţei să dispună reprimirea în locuinţa comună din satul Plopeni, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este nevăzătoare de aproximativ 5 ani, nu are altă locuinţă şi, de circa 7 luni, locuieşte pe unde apucă.
Cererea nu a fost motivată în drept, iar acesteia i-au fost anexate, în copie, certificatul de încadrare în grad de handicap şi legitimaţia de nevăzător.
La termenul de judecată din 08.07.2008, reclamanta a precizat verbal că înţelege să se judece cu soţul său, N.I., care, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale cu doi martori, iar instanţa a admis proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu martora O F, apreciind că sunt pertinente şi utile, însă a respins ca neconcludentă proba testimonială cu încă un martor.
Pentru administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a mai depus la dosarul cauzei, în copie, adeverinţa Primăriei comunei Chirnogeni, citaţia emisă în dosarul civil nr. …./212/2008 al Judecătoriei Constanţa şi contractul de vânzare – cumpărare autentificat.
În combaterea cererii, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială cu B G, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost încuviinţate de instanţă.
La termenul de judecată din 29.07.2008, instanţa a administrat probele încuviinţate, însă, după interogarea părţilor şi audierea martorilor, constatând că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în satul Plopeni, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 13309 din 29.07.2008 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, pentru aceleaşi motive avute în vedere la invocarea excepţiei, şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Mangalia, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la 15.08.2008.
Faţă de dispoziţiile art. 160 din Codul de procedură civilă, care prevăd că, „în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”, instanţa nu a mai dispus refacerea probelor deja administrate de Judecătoria Constanţa.
De asemenea, în şedinţa publică din 26.08.2008, instanţa a respins, pentru motivele arătate în practicaua încheierii de la acel termen, atât proba testimonială cu N C, propusă de pârât, cât şi cererea de amânare formulată de acesta, însă, în temeiul art. 156 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea pârâtului să depună concluzii scrise.
Analizând cererea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:
Reclamanta N.F. şi pârâtul N.I. sunt căsătoriţi, însă, pe rolul Judecătoriei Constanţa, se află dosarul civil nr. …/212/2008 având ca obiect desfacerea căsătoriei, astfel cum reiese din citaţia depusă de reclamantă şi din precizările făcute verbal de ambele părţi.
În timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat, părţile au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în satul Plopeni, alcătuit din teren şi construcţie cu destinaţie de locuinţă.
În cursul anului 2006, reclamanta a plecat de la domiciliul comun, astfel cum reiese din declaraţia martorului B G, care confirmă susţinerile pârâtului sub acest aspect, şi a locuit o perioadă de timp la martora O F, potrivit declaraţiei acesteia.
Din examinarea certificatului de încadrare în grad de handicap şi a legitimaţiei de nevăzător depuse de reclamantă la dosar, instanţa reţine că aceasta este nevăzătoare, fiind încadrată în gradul al patrulea de handicap.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. (1) din Codul de procedură civilă „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”, iar art. 6132 din Codul de procedură civilă prevede că „instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosirea locuinţei”.
În cauză, instanţa constată că imobilul situat în satul Plopeni, a fost cumpărat, potrivit menţiunilor făcute în cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare autentificat, de soţii N.I. şi N.F., părţi în prezenta cauză.
Or, fiind dobândit în timpul căsătoriei, acest bun are, prin prisma prezumţiei de comunitate instituită de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Codul familiei, natura unui bun comun, iar reclamanta are dreptul de a-l folosi potrivit destinaţiei sale (de locuinţă), exercitând astfel prerogativa folosinţei ca şi atribut al dreptului său de proprietate codevălmaşă.
Susţinerile pârâtului în sensul că reclamanta ar avea o altă locuinţă nu pot fi reţinute întrucât nu au fost dovedite, iar afirmaţia acestuia potrivit căreia imobilul din satul Plopeni ar fi doar al său, fiind cumpărat cu banii obţinuţi din vânzarea unei case pe care o avea în Constanţa, nu poate conduce, prin ea însăşi, la răsturnarea prezumţiei de comunitate.
Nici împrejurarea că reclamanta ar fi părăsit benevol imobilul în cursul anului 2006, astfel cum reiese din răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 2 din interogatoriu şi din declaraţia martorului B G, nu poate avea ca efect negarea drepturilor locative ale acesteia în legătură cu imobilul dobândit în timpul căsătoriei câtă vreme dreptul de proprietate, cu toate atributele sale, inclusiv cel al folosinţei, nu se pierde prin neuz.
Cum reclamanta nu are un alt spaţiu locativ, este încadrată în gradul patru de handicap, fiind nevăzătoare, pârâtul nu îi permite acesteia să mai locuiască în imobilul proprietate comună, iar, pe rolul Judecătoriei Constanţa, se află în curs de soluţionare dosarul civil având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6132 şi art. 581 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi a apreciat că solicitarea reclamantei privind folosirea provizorie a locuinţei este întemeiată.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis cererea şi l-a obligat pe pârât să permită reclamantei locuirea în imobilul proprietate comună din satul Plopeni, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ.
