Ordonanţă preşedinţială. Modificarea programului de activitate al unei brutării.


Ordonanţă preşedinţială. Modificarea programului de activitate al unei brutării.

Cererea reclamanţilor întruneşte condiţiile de admisibilitate cerute de lege, pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale: urgenţa este dată de disconfortul creat reclamanţilor; vremelnicia constă în faptul că măsura se dispune până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 7276/190/2011; neprejudecarea fondului cauzei este dată de faptul că dosarul menţionat are ca obiect efectuarea izolării fonice şi termice şi nu suspendarea sau modificarea activităţii ca prezenta cerere; aparenţa dreptului rezultă din depăşirea nivelului de decibeli prevăzut de Ordinul MS nr. 536/1997.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 1791/3 noiembrie 2011

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Bistriţa sub. nr. 7275/190/2011 reclamanţii ŞNT şi GGL au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC MC SRL să dispună, în principal, suspendarea activităţii societăţii pârâte, datorită disconfortului fonic produs, în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, de la ora 4 dimineaţa, de către secţia de covrigărie care îşi desfăşoară activitatea în imobilul situat la nr. 13, imobil ce are perete comun cu imobilul în care locuiesc reclamanţii, disconfort care le prejudiciază sănătatea şi dreptul la o viaţă normală, până la judecarea cererii având ca obiect obligaţia de a face; în subsidiar, modificarea programului de funcţionare a secţiei de covrigărie a pârâtei care îşi desfăşoară activitatea în imobilul situat la nr. 13, imobil care are perete comun, pe toată lungimea lui, cu imobilul în care locuiesc reclamanţii, de la ora 4 la ora 6 dimineaţa; cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut starea de fapt ce va fi redată în continuare.

Reclamanţii locuiesc în imobilul situat în mun. Bistriţa, str. …, clădire în care societatea pârâtă are înfiinţată o secţie de covrigărie dotată cu un cuptor pentru produse de patiserie.

Locuinţa reclamanţilor este despărţită printr-un zid comun de spaţiul în care pârâta îşi desfăşoară activitatea de producţie în zilele lucrătoare, respectiv de luni până vineri între orele 4-6  dimineaţa.

Reclamanţii sunt nemulţumiţi de faptul că sunt deranjaţi de zgomotele produse ca urmare a desfăşurării activităţii menţionate care începând cu ora 4 dimineaţa îi împiedică să se odihnească.

Pentru acest motiv între părţi a mai avut loc un litigiu identic ce a format obiectul dosarului nr. 738/C/2006 ce a fost suspendat, în final fiind perimat, iar în prezent între părţi este pe rolul Judecătoriei Bistriţa dosarul nr. 7276/190/2011 având ca obiect obligarea pârâtei la efectuarea izolării fonice şi termice pentru eliminarea surselor de disconfort cauzate de activitatea desfăşurată.

Contrar susţinerilor pârâtei care afirmă că a efectuat lucrările de izolare fonică ce se impun încă din anul 2006, toate măsurătorile efectuate în prezent, respectiv în anul 2011, dovedesc că nivelul maxim admis de 25 de decibeli este depăşit înregistrându-se în intervalul orar 4-6 dimineaţa valori de 33,5, 30,9 şi 28,4 decibeli.

Nivelul maxim de decibeli este stabilit prin art. 17 alin. 2 Anexa 1 a Ordinului nr. 536/1997 a Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind modul de viaţă, la 35 decibeli între orele 600-2200 şi la 25 decibeli între orele 2200-600.

În consecinţă instanţa apreciază că prezenta acţiune este justificată prin probele administrate în cauză.

De asemenea, instanţa apreciază că cererea reclamanţilor întruneşte condiţiile de admisibilitate cerute de lege, pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale: urgenţa este dată de disconfortul creat reclamanţilor; vremelnicia constă în faptul că măsura se dispune până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 7276/190/2011; neprejudecarea fondului cauzei este dată de faptul că dosarul menţionat are ca obiect efectuarea izolării fonice şi termice şi nu suspendarea sau modificarea activităţii ca prezenta cerere; aparenţa dreptului rezultă din depăşirea nivelului de decibeli prevăzut de Ordinul MS nr. 536/1997.

Se mai reţine faptul că nivelul de decibeli rezultat în urma măsurărilor efectuate se încadrează în nivelul maxim de 35dB prevăzut pentru intervalul 600-2200.