Reclamanta I.P. a solicitat ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna inapoierea minorei I.I. care se afla la bunicii materni.
Judecatoria Tulcea a admis cererea si a obligat paratii sa inapoieze reclamantului pe minora nascuta la 19 sept.2000 pana la solutionarea definitiva a cauzei ce formeaza obiectul altui dosar, retinand ca reclamantul este tatal minorei rezultata dintr-o relatie de concubinaj cu fiica paratilor, aflata in prezent in Spania.
Impotriva acestei solutii, au declarat recurs paratii, criticand-o sub aspectul gresitei interpretari a dispoz. art. 581 Cod pr.civila, sustinand ca reclamantul nu a facut dovada urgentei.
Tribunalul Tulcea a gasit critica intemeiata, apreciind ca in mod gresit instanta a retinut ca reclamantul a facut dovada caracterului urgent al cererii sale, in conditiile in care intre parti s-au derulat mai multe procese care privesc situatia acestui minor, prin hotarare judecatoreasca definitiva stabilindu-se domiciliul minorei la mama.
Aparenta de drept nu a fost analizata de prima instanta, in contextul in care, domiciliul minorei a fost stabilit la mama, aceasta imputernicindu-i pe parintii sai sa se ocupe pe perioada absentei sale de cresterea si dezvoltarea acesteia.
Cum nu s-a demonstrat ca situatia copilului este prejudiciata de consecinta culpabila a recurentilor, ca nu este in interesul acestui minor sa ramana alaturi de bunicii materni de care s-a atasat, existand puternice legaturi afective, in speta nu exista urgenta, dimpotriva, o executare silita a acestei ordonante presedintiale, ar putea dauna copilului.
Intrucat in speta nu erau intrunite conditiile prevazute de art. 581 Cod pr.civila, recursul a fost admis, hotararea a fost casata in sensul ca, cererea de ordonanta presedintiala a fost respinsa ca inadmisibila.
(decizia nr. 153/14.03.2003;
in acelasi sens, decizia nr. 328/14.05.2003,
pronuntate de Tribunalul Tulcea)