Dosar nr. 8815/280/2008
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2113/R
Obiectul: ordonanţă preşedinţială – /obligaţia de a face – recurs
Asupra recursului civil de faţă, deliberând constată:
Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2008, sub nr. 8815/280/2008,
reclamanta SC A RF SRL a chemat în judecată pe pârâţii C O, prin primar, I P, prin
P B C şi C L O, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe cale
de ordonanţă preşedinţială, să-i oblige să-i respecte dreptul de concesionar al lacului
“Balta Oarja”, conform contractului de concesiune nr. 1491/2002 şi actului
adiţional din 21.08.2007, precum şi să-şi retragă pârâţii paznicii care îi îngrădesc
accesul la lac şi să-i permită să-şi desfăşoare activitatea conform contractului. În
subsidiar, a solicitat ca pârâţii să nu întreprindă nimic privind exploatarea masei
piscicole prin recoltare industrială sau sportivă.
În motivare s-a arătat că la data de 5.08.2002 reclamantei i-a fost
concesionată Balta Oarja pe o perioadă de 5 ani de zile, iar prin actul adiţional din
data de 21.08.2007 contractul de concesiune a fost prelungit pentru o perioadă de
20 de ani de zile. S-a mai arătat că, de la momentul concesionării şi până în prezent
reclamanta a făcut numeroase investiţii asupra lacului, iar în prezent, din dispoziţia
primarului B C, i s-a interzis să-şi desfăşoare activitatea contrar prevederilor art. 9
din contractul de concesiune aducându-i-se grave prejudicii prin interzicerea
recoltării peştelui şi a lipsei de hrană adecvată fondului piscicol.
Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă 6171 din 23 octombrie 2008 a
admis acţiunea formulată de către reclamanta SC A RF SRL, în contradictoriu cu
pârâţii C O prin Primar B C, I P prin P B C şi C L c O, a obligat pârâţii să respecte
reclamantei drepturile rezultate din contractul de concesiune nr. 1491/5.08.2002 şi
actul adiţional nr. 3226/21.08.2007 prin retragerea paznicilor care îngrădesc accesul
la Balta Oarja, situată în extravilanul comunei O.
Au fost obligaţi pârâţii să permită reclamantei să-şi desfăşoare activitatea
conform obiectului contractului până la stabilirea legalităţii încheierii contractului de
concesiune şi actului adiţional la acest contract.
De asemenea, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de
1519,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin contractul de concesiune nr. 1491/5.08.2002 (f. 16-20), încheiat între
Comuna O, C L O, în calitate de concedenţi şi reclamanta SC A RF SRL, în calitate
de concesionar, C L O a cedat acesteia din urmă Balta Oarja, situată în extravilanul
comunei O, pentru o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii contractului
pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială.
Prin actul adiţional nr.3226/21.08.2007 s-a modificat art.2 alin.1 al
contractului de concesiune, în sensul că s-a stabilit drept durată a concesiunii, 20 de
ani începând de la data expirării duratei iniţiale a contractului (f. 22).
Potrivit susţinerilor reclamantei coroborate cu înscrisurile de la dosar (f.
31, 33-36), dar şi cu declaraţia martorului audiat (f. 12), începând cu data de
8.08.2008 s-a reziliat contractul de concesiune a Bălţii Oarja, iar din data de
25.09.2008 pârâţii au început să-şi desfăşoare efectiv activitatea pe lacul Oarja prin
încasarea contravalorii pescuitului, în acord şi cu prevederile art. 2 din Hotărârea nr.
26/8.08.2008 (f. 33).
Instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată,
deoarece în speţă sunt îndeplinite cele 3 condiţii prev. de art. 581 c.proc.civ.,
privind procedura ordonanţei preşedinţiale.
Pentru ca o cerere, pe calea ordonanţei preşedinţiale. să fie admisibilă
trebuie să privească o măsură urgentă, cu caracter vremelnic, prin care să nu se
prejudece fondul.
Condiţia urgenţei s-a apreciat îndeplinită, deoarece prin interzicerea
accesului, în vederea desfăşurării activităţii pe Balta Oarja se aduce atingere
dreptului de concesiune. Aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, aspect ce
rezultă din actul adiţionat anexă la contract, iar vremelnicia s-a dovedit prin
existenţa dosarului nr.2488/109/2008 al Tribunalului Argeş, în cadrul căruia se
analizează legalitatea contractului de concesiune şi a actului adiţional.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Comuna O prin
Primar, Instituţia Primarului şi C L O, criticând hotărârea primei instanţe sub
aspectul nelegalităţii, prin prisma greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 581
c.proc.civ.
În dezvoltarea recursului, pârâţii au arătat că s-a realizat o eronată
interpretare a celor 3 condiţii pentru admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale,
solicitându-se modificarea hotărârii şi respingerea cererii.
Tribunalul Argeş, investit cu soluţionarea recursului, a pus în discuţie, din
oficiu, cu prioritate, conform art.137 c.proc.civ., competenţa materială de
soluţionare a litigiului.
Potrivit art.581 alin.2 c.proc.civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se
introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, iar în
speţă, litigiul dedus judecăţii are caracter comercial.
Natura comercială a speţei este apreciată în raport de dispoziţiile art. 7 şi
art. 56 din Codul Comercial, deoarece, una dintre părţi este comerciant, operaţiunea
derulată în baza contractului de concesiune reprezintă o faptă de comerţ,
imprimând întregului litigiu natura comercială.
Prin urmare şi cererea formulată în baza disp.art.581 c.proc.civ. are
caracter comercial, situaţie în raport de care, instanţa apreciază că recursul declarat
împotriva unei sentinţe comerciale se judecă în cadrul Tribunalului Comercial
Argeş, în favoarea căruia urmează să îşi decline competenţa materială, având în
vedere dispoziţiile art. 158 c.proc.civ.
DECIDE
Declină competenţa materială de soluţionare a recursului declarat
de pârâţii COMUNA O – PRIN PRIMAR B C, INSTITUTIA
PRIMARULUI PRIN PRIMARUL B C şi C L C O împotriva sentinţei
civile nr. 6171/23.10.2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.
8815/280/2008, intimată fiind reclamanta SC A RF SRL, în favoarea
Tribunalului Comercial Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 05.12.2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă.
3