Ordonanţă preşedinţială – restituire bunuri confiscate – sentinţa civilă nr. 1228/27.09.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc
Prin cererea adresată Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamanta SC BH SRL a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să dispună restituirea cantităţii de 36,32 metri cubi de cherestea de răşinoase, confiscată la data de 04.09.2010 de către intimată, cu plata cheltuielilor de judecată. În fapt, reclamanta a arătat că la data de 04.09.2010 a fost sancţionată de ITRSV Suceava, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei dispunându-se ca sancţiune complementară şi confiscarea cantităţii de cherestea precizată, proprietatea societăţii reclamante conform borderoului de achiziţie întocmit de CF, vânzătorul acestui material lemnos. Reclamanta consideră această măsură ca netemeinică şi nelegală, invocând apărări de fond împotriva procesului verbal cum ar fi lipsa vinovăţiei, fapta nu există. Întrucât potrivit dispoziţiilor legii speciale, art. 36 din Legea nr. 171/2010, există posibilitatea ca materialul lemnos confiscat să fie valorificat de către intimată până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii contravenţionale, iar reclamanta are în derulare o serie de contracte pentru executarea cărora este absolut necesar materialul lemnos confiscat, consideră reclamanta că sunt date condiţiile de admisibilitate ale cererii de ordonanţă preşedinţială.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 581 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata ITRSV Suceava a invocat în primul rând, nerespectarea dispoziţiilor procedurale prin faptul că nu au fost chemate în calitate de pârâte O.S. Pojorâta, Direcţia Silvică Suceava, Postul de Poliţie Fundu Moldovei – IPJ Suceava, Postul de Poliţie Breaza – IPJ Suceava, dar nu a solicitat şi introducerea acestora în calitate de părţi. De asemenea, intimata a solicitat respingerea cererii ca nefondată întrucât reclamanta nu a dovedit prin probele propuse şi administrate în cauză că acţiunea ei respectă procedura prevăzută de dispoziţiile art. 581 C. proc.civ. S-a susţinut astfel faptul că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra materialului lemnos în discuţie, care să îi fie păgubit prin întârziere, deoarece borderoul prezentat în instanţă nu poate ţine loc de act de proprietate întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile HG nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund. De asemenea, reprezentantul intimatei a mai invocat oral în faţa instanţei că prin această cerere s-ar încălca condiţia vremelniciei măsurii întrucât se tinde la restituirea definitivă a materialului lemnos în vederea prelucrării şi exportării acestuia, conform contractelor de execuţie depuse la dosarul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1228/27.09.2010 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost respinsă cererea ca nefondată, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ. instanţa va putea sa ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Faţă de aceste dispoziţii legale rezultă că pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă este necesar a fi întrunite cumulativ condiţia urgentei, a caracterului vremelnic al măsurii si condiţia neprejudecarii fondului.
Apărările reclamantei în sensul ca prin luarea măsurii confiscării se provoacă o paguba acesteia fiind astfel îndeplinita condiţia urgentei sunt considerate de instanţa ca nefondate. Astfel, până la desfiinţarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie. Prin urmare, rezultă că, la momentul de faţă, în cauză nu este îndeplinita condiţia urgenţei, întrucât prejudiciul pe care l-ar încerca reclamantul este o consecinţă ce decurge din aplicarea în condiţii de legalitate şi temeinicie a unei sancţiuni prevăzută de lege ca urmare a săvârşirii unei fapte contravenţionale de chiar cel care invoca apărarea legii. Bunurile reţinute în vederea confiscării, trebuie să rămână la dispoziţia autorităţii publice care a dispus măsura, ca o garanţie ca bunul confiscat, în cazul în care măsura confiscării este menţinuta de instanţa cu titlu definitiv si irevocabil, să poată fi valorificat în interesul si beneficiul Statului Român, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin fapta contravenţionala imputată. Restituirea pe cale de ordonanţa preşedinţiala a altor bunuri decât cele care sunt de uz personal si de stricta necesitate, este nefondată.
Faţă de caracterul vremelnic al măsurii, instanţa retine ca nu se poate lua o măsura de restituire pe cale de ordonanţa tocmai datorita faptului ca aceasta ar putea deveni o măsura definitiva, întrucât bunul mobil ar putea fi scos din patrimoniul reclamantei, autorităţile statului fiind ulterior în imposibilitatea de a aplica definitiv măsura confiscării.
În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului instanţa apreciază ca prin analizarea criticilor reclamantei s-ar realiza tocmai o antamare a fondului, astfel ca instanţa ar depăşi cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale. Reclamanta aduce în discutie pe cale de ordonanta presedintiala aspecte ce tin exclusiv de fondul dreptului cum ar fi spre exemplu lipsa vinovăţiei, inexistenţa vreunei fapte ilicite în sarcina reclamantei, aspecte asupra carora instanta nu se poate pronunţa în această procedură. Pipăind fondul, faţă de dispoziţiile art. 19 alin 1 lit. b din Legea nr. 171/2010 conform cărora transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoţire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare constituie contraventii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză, instanta retine ca aparenta dreptului este în favoarea pârâtului si nu a reclamantului. Astfel, reclamanta a arătat că dreptul ce i s-ar păgubi prin întârziere este dreptul de proprietate asupra materialului lemnos, drept pe care îl justifică doar cu borderoul de achiziţie aflat la fila 9 dosar, document care, privit în mod singular, aşa cum a fost el depus, nu respectă prevederile HG nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, pentru a putea fi considerat act doveditor al proprietăţii.
Faţă de caracterul obligatoriu al masurii complementare,instanta apreciază ca singura instanţă competentă sa dispuna înlaturarea aceste sancţiuni este instanţa de fond după verificarea legalitatii si temeiniciei actului de constatare si sanctionare.
În ceea ce priveşte pericolul ca materialul lemnos să fie valorificat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii contravenţionale, reclamanta are la îndemână alte mijloace procedurale pentru a suspenda procedura de valorificare prevăzută de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 171/2010. Pe de altă parte, instanţa apreciaza ca pretinsele prejudicii determinate de lipsa de folosinta a materialului lemnos s-ar putea realiza adecvat prin introducerea unei actiuni de drept comun nefiind astfel încalcat dreptul reclamantei.
