Petentul din plangerea contraventionala nu are calitate procesuala activa de a solicita pe calea ordonantei presedintiale, restituirea bunului pentru care s-a dispus sanctiunea complementara a confiscarii, daca bunul apartine unui tert


În speţă, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei prev. de art. 14 al. 1

lit. c din O.U.G. nr. 12/2006, prin care s-a dispus (alături de sancţiunea amenzii

contravenţionale) sancţiunea complementară a confiscării bunului de care petentul

contravenient s-a servit, acesta a formulat plângere contravenţională.

Separat de aceasta, şi bazându-se pe efectul suspensiv de executare al introducerii

plângerii contravenţionale (art. 32 alin. 3 teza I O.G. 2/2001), acelaşi petent a solicitat

pe calea ordonanţei preşedinţiale restituirea bunului confiscat, invocând prejudicii ce nu

s-ar putea repara din cauza lipsei folosinţei bunului.

În recurs (în prima instanţă plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă, pe motiv că nu se

solicită o măsură cu caracter vremelnic) Tribunalul a apreciat că recurentul – petent nu

are calitate procesuală activă în cauză, câtă vreme autovehiculul confiscat este

proprietatea unui terţ, de la care fusese închiriat.

Câtă vreme art. 31 al. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că “cel căruia îi aparţin bunurile

confiscate” poate face plângere “numai în ce priveşte măsura confiscării”, într-o

exprimare ulterioară cele din alin. 1 al aceluiaşi articol – temeiul de drept al formulării

plângerii contravenţionale de către pretinsul contravenient, Tribunalul reţine că acesta

nu are calitate de a contesta măsura confiscării în ce priveşte bunul confiscat ce nu-i

aparţine.

Atare lipsă a calităţii procesuale active se transmite asupra oricărei alte cereri în ce

priveşte bunul confiscat, deci şi asupra cererii de restituire pe calea ordonanţei

preşedinţiale, pentru care apare ca incidentă dispoziţia art. 32 al. 3 teza 2 din aceeaşi

O.G. 2/2001.