ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ .CONDIŢII DE ADMISIBILITATE .
Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei iar potrivit art.996 Cod de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe cale de ordonanţă preşedinţială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
Potrivit art.919 Cod de procedură civilă, instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei iar potrivit art.996 Cod de procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe cale de ordonanţă preşedinţială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.
Din lecturarea acestei dispoziţii care reglementează procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, se desprinde concluzia că, pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun a fi întrunite concomitent şi cumulativ trei condiţii : vremelnicia, urgenţa şi neprejudecarea fondului, instanţa analizând doar aparenţa dreptului pe calea acestei proceduri speciale.
Din lecturarea acestei dispoziţii care reglementează procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, se desprinde concluzia că, pentru a fi admisibilă o atare cerere, se impun a fi întrunite concomitent şi cumulativ trei condiţii : vremelnicia, urgenţa şi neprejudecarea fondului, instanţa analizând doar aparenţa dreptului pe calea acestei proceduri speciale.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 3649/2013, pronunţată în dosarul nr. 2977/190/2013
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta M.G.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.M., să se dispună emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se încuviinţeze provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului de divorţ nr. 3211/190/2012, ca aceasta să aibă legături personale cu fiul minor al părţilor, M.A., născut la 22.07.2003, după următorul program: pe perioada frecventării cursurilor şcolare – de duminică de la orele 13,00 până vineri la orele 19,00, prin preluarea la locuinţa reclamantei, din Bistriţa, str. A.T., bl. 4, sc. D, ap. 61, iar de vineri de la orele 19,00 până duminică la orele 13,00, prin preluarea de către pârât la locuinţa sa din Bistriţa, A.V., bl.3, sc.B, ap. 36, iar pe perioada vacanţelor – vacanţa de vară, din 15 iunie până la 30 iunie prin preluare la locuinţa pârâtului; din 1 iulie la 31 iulie prin preluare la locuinţa reclamantei; din 1 august la 30 august prin preluare la locuinţa pârâtului, şi din 1 septembrie la 15 septembrie prin preluare la domiciliul reclamantei, urmând ca după începerea anului şcolar să reintre în vigoare programul pe timpul şcolii; pe perioada vacanţelor de iarnă şi primăvară – prima săptămână din vacanţa de iarnă să fie la locuinţa reclamantei, iar a doua săptămână la locuinţa pârâtului şi prima săptămână în vacanţa de primăvară la pârât şi a doua săptămână la locuinţa reclamantei, apoi reintrând în vigoare programul stabilit pentru timpul şcolii; să se dispună ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul în perioada 24.12.2002-20.12.2012, când prin sentinţa Judecătoriei Bistriţa nr. 12.558/2012 pronunţată în dosarul 3211/190/2012 s-a pronunţat divorţul, iar minorului M.A., născut la 22.07.2003, i-a fost stabilită locuinţa la mamă, în Bistriţa, str. A.T., bl.4, sc. D, ap. 61, parter, unde reclamanta deţine un apartament bine mobilat şi întreţinut.
Reclamanta arată că şi anterior pronunţării divorţului pârâtul avea o conduită bizară, dar după pronunţarea divorţului purtarea lui a devenit şi mai ciudată, urmărind prin tot ceea ce face să o scoată pe reclamantă din fostul domiciliu comun de pe A.V. şi să nu mai poată păstra nicio legătură cu fiul lor minor ; în acest sens, imediat după divorţ a spus că vrea să reabiliteze apartamentul şi a procedat la demontarea uşilor interioare, a dat jos corpurile de mobilă din bucătărie, a blocat dulapurile şi i-a demontat reclamantei colţarul canapea pe care dormea.
Aceasta susţine că, în casă, pârâtul are tot timpul o purtare agresivă verbal cu expresii injurioase, chiar în prezenţa copilului şi-i solicită mereu să plece din acel apartament. Apoi, de câteva ori i-a blocat intrarea în casă, noaptea face gălăgie să nu poată aceasta dormi şi i-a luat, rupt şi aruncat cărţile din casă. În aceste condiţii, reclamanta a fost nevoită să apeleze la serviciul 112 pentru a interveni şi potrivit adresei nr. 212046/14.03.2013 la sesizarea sa, reprezentanţii poliţiei au intervenit în două rânduri, precum şi poliţistul de proximitate în data de 06.03.2013. Faţă de situaţia creată de pârât şi mai sus descrisă, a fost nevoită să se mute definitiv în apartamentul ce îl deţine pe A.T., dar pârâtul a refuzat să-i permită şi minorului să vină cu reclamanta şi totodată i-a interzis să mai aibă legături cu minorul.
Având în vedere cele de mai sus, reclamanta consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de dispoziţiile art. 996 din Noul Cod Procedură Civilă, privitoare la existenţa unui caz grabnic şi a aparenţei de drept pentru a dispune provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarului de divorţ, păstrarea legăturilor fireşti cu minorul potrivit programului mai sus prezentat.
În ceea ce priveşte situaţia excepţională în care se află minorul, lucrările dosarului de divorţ nr. 3211/190/2012 scot în evidenţă o stare patologică grav dăunătoare minorului cu unele consecinţe ce-l pot urmări toată viaţa şi consideră că este anormal ca minorul să aibă stabilită locuinţa la reclamantă şi aceasta să nu poată avea nicio legătură cu el, tocmai pentru a-l putea înstrăina şi mai mult de mamă. Potrivit dispoziţiilor art. 262 alin.(2), art. 401 şi 496 din Noul Cod Civil, părinţii separaţi de copil au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
În ceea ce priveşte programul legăturilor personale cu minorul, în stabilirea lui, reclamanta a avut în vedere faptul că prin sentinţa de divorţ locuinţa acestuia a fost stabilită la aceasta, că are condiţii morale de creştere şi educare a acestuia, iar pe de altă parte interesul superior al minorului raportat la programul lui şcolar şi de pregătire extraşcolară necesită o stabilitate cu privire la locuinţă.
Minorul M.A. este elev la C.N.L.R. Bistriţa, cu rezultate foarte bune la învăţătură şi face antrenamente pentru înot de performanţă, câştigând multe premii pentru vârsta lui. Astfel, el se află la şcoală de luni până vineri, între orele 8-13, iar masa de prânz o serveşte la cantina colegiului unde mănâncă două treimi din colegii lui, astfel că ajunge acasă puţin înainte de ora 14,00. Până la ora 16,00 se odihneşte şi îşi face o parte din teme, iar de la ora 16,30 la 18,30 în fiecare zi de luni până vineri face înot, astfel încât ajunge acasă la orele 19,00. Deoarece reclamanta stă singură într-un apartament bine întreţinut şi mobilat, incomparabil cu cel deţinut de pârât şi care se află relativ mai aproape atât de şcoală, cât şi de sala de înot, pe lângă faptul că minorul prin sentinţa de divorţ a avut stabilită locuinţa la aceasta, în acest apartament, reclamanta a apreciat că pentru a nu îngreuna programul lui să se afle la ea în această perioadă de timp.
Tocmai pentru a nu întrerupe şi împiedica relaţia minorului cu tatăl său, reclamanta învederează că este de acord ca de vineri după ce vine de la înot să meargă la tatăl său dacă doreşte şi să rămână până duminica la orele 13,00, când consideră că trebuie să revină la mamă pentru a pregăti noua săptămână de şcoală. În aceste condiţii, apreciază că minorul şi-ar putea desfăşura nestingherit programul de şcoală şi sport şi ar păstra o legătură permanentă şi cu tatăl său.
În ce priveşte perioadele vacanţelor, de asemenea, reclamanta a avut în vedere ca minorul să stea relativ egal cu ambii părinţi.
În drept s-au invocat prevederile art. 192 raportat la art. 996 şi următoarele Cod Procedură Civilă, cu observarea dispoziţiilor art. 262, art. 263, art. 401, art. 486 şi art. 496 din Noul Cod Civil, ale Legii nr. 272/2004 şi ale art. 451 din Codul de procedură civilă.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri şi s-au invocat actele şi lucrările dosarului de divorţ nr. 3211/190/2012, în care există două anchete sociale şi rapoarte ale C.P.C., precum şi audiaţi un număr de 6 martori.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, precizată la termenul din 26.04.2013, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea actelor de procedură efectuate în speţă, în temeiul art. 174-178 Cod procedură civilă, cu consecinţa refacerii actelor de procedură cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate, precum şi inadmisibilitatea prezentei cereri raportat la existenta autorităţii de lucru judecat provizorie; pe fondul acţiunii, intimatul a solicitat să se dispună admiterea în parte a acţiunii, în sensul stabilirii legăturii personale dintre reclamantă şi minor, astfel: pe perioada frecventării cursurilor şcolare – marţi şi joi de la ora 19.00 – 20.00, prin preluarea minorului de la ora de înot de către reclamantă la locuinţa acesteia, sâmbătă şi duminică de la ora 12.00 – 15.00, la locuinţa reclamantei; pe perioada vacanţelor – luni, miercuri şi vineri de la ora 16.00 – 20.00 sau 10.00 – 14.00, în funcţie de posibilităţile reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, din analiza textuală a art. 199-201 Cod procedură civilă, rezultă că actele de procedură efectuate în prezenta cauză, raportat la art. 174-178, sunt nule, nefiind respectate cerinţele legale impuse de către actul normativ mai sus invocat. Ulterior înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată având ca obiect ordonanţă preşedinţială, la data de 18.03.2013, instanţa de judecată a procedat la fixarea termenului de judecată, fără a fi îndeplinite cerinţele exprese ale art. 200, respectiv 201 Cod procedură civilă.
Pârâtul învederează că i-a fost comunicată, împreună cu cererea de chemare în judecată şi actele anexate acesteia, şi citaţia cu termenul de judecată, fixat de instanţă la data de 05.04.2013, fapt care conduce la concluzia că, deşi prezenta acţiune având ca obiect ordonanţă preşedinţială, este întemeiată pe Codul de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013, fiindu-i aplicabile prevederile acestuia ca o acţiune introdusă pe rolul instanţei la data de 18.03.2013, instanţa de judecată a aplicat procedura, privind cererile de chemare în judecată prevăzută de vechiul cod de procedură civilă, abrogat prin intrarea în vigoare a Legii 134/2010.
Pârâtul susţine că actele de procedură îndeplinite în cauză sunt lovite de nulitate, fiind întocmite fără respectarea cerinţelor legale, chiar dacă acţiunea promovată de reclamantă este una care reclama o procedură de urgentă, instanţa de judecată putea eventual uza de prevederile art. 201, aliniat 5 Cod procedură civilă: “în procesele urgente, termenele prevăzute la alin. 1-4 pot fi reduse de judecător în funcţie de circumstanţele cauzei”, însă nu total eludate.
Apreciind că în speţă actele de procedură efectuate în prezenta cauză s-au efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale instituite prin Codul de procedură civilă aplicabil în prezenta speţă, pârâtul invocă nulitatea actelor de procedură, solicitând instanţei refacerea acestora cu respectarea condiţiilor de validitate impuse de textul legal
Raportat la inadmisibilitatea prezentei cereri în speţă, pârâtul mai invocă, în temeiul art. 430 alin. 4 Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat provizorie, incidente fiind în speţă şi prevederile art. 1001 alin. 3 Cod procedură civilă. În speţă, prin Sentinţa civilă 12558/2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, în dosarul având ca obiect divorţ cu minori, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, în sensul în care s-a stabilit domiciliul minorului M.A. la reclamantă, la domiciliul acesteia, în Bistriţa, str. A.T., nr. 4, sc. D, ap. 61, parter, jud. Bistriţa-Năsăud.
Faptul că reclamanta solicită, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, încuviinţarea de către instanţă ca să aibă legături personale cu minorul, atât timp cât prin hotărârea primei instanţe s-a stabilit domiciliul minorului la reclamantă, prezenta ordonanţă apare ca fiind lipsită de interes. Hotărârea primei instanţe, fiind susceptibilă de apel şi recurs, constituie autoritate de lucru judecat provizorie, în temeiul art. 430 alin. 4 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 1001, alin. 3 Cod procedura civilă: “hotărârea dată asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei cereri de ordonanţă preşedinţială”.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită să se dispună respingerea acţiunii formulate de reclamanta M.G.S. ca fiind neîntemeiată în considerarea prevederilor art. 996, alin. 1 Cod procedură civilă. Reclamanta s-a adresat instanţei de judecată, în opinia sa, pentru a păstra un drept şi prevenirea unor pagube iminente, respectiv dreptul sau de a avea legături personale cu minorul. Alături de cele arătate, reclamanta trebuie desigur, să justifice existenţa unui interes al cererii sale, care ar trebui să fie motivaţia şi esenţa sa, fără de care aceasta nu poate fi admisă. Or, din examinarea situaţiei de fapt, alături de probele administrate, rezultă că niciunul dintre aceste elemente nu este întrunit pentru admisibilitatea acestei cereri.
Astfel, minorul locuieşte în prezent acolo unde a locuit neîntrerupt de la naştere, sub ocrotirea tatălui său, de care este foarte ataşat are toate condiţiile necesare, este sănătos şi frecventează cursurile C.N.L.R., în clasa a IV-a. Nu exista nici cel mai mic indiciu ca dezvoltarea sa fizică şi psihică ar fi pusă în pericol în prezent la domiciliul tatălui său. Dimpotrivă, o schimbare a domiciliului minorului, motivat de faptul că mama sa, din considerente exclusiv subiective, a ales ca şi domiciliu, aşa cum singură a indicat şi solicitat prin acţiunea de divorţ, str. A.T., bl.4, sc. D, ap.61, parter, nu ar face decât să-l bulverseze psihic, să-l scoată dintr-un mediu faţă de care s-a ataşat total, să-l îndepărteze de persoanele faţă de care are o afecţiune deosebită.
Este evident ca ceea ce trebuie să prevaleze este interesul superior al minorului, care trebuie determinat prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere a situaţiei de fapt, aşa cum le-a evidenţiat mai sus. Conform art. 996 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va putea, stabilind că în favoarea reclamantei există aparenţa de drept, să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar purta păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din analiza art. 996 Cod procedură civilă, rezultă că două sunt condiţiile specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale: urgenţa (condiţie specifică generală) şi nerezolvarea fondului cauzei (condiţie specifică specială).
Legea nu a dat şi nu dă o definiţie urgenţei. Totuşi, având în vedere că art. 996 Cod procedură civilă stabileşte situaţiile după care instanţele judecătoreşti trebuie să aprecieze existenţa sa, aceasta trebuie bine conturată şi să rezulte, din materialul probatoriu administrat. Legea prevede două situaţii în care instanţa poate aprecia existenta urgenţei şi anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Art. 996 prevede şi o a treia situaţie dar aceasta ipoteza prevede materia executării silite ceea ce nu interesează cauza de faţă.
Spre deosebire de dreptul comun, potrivit căruia o acţiune se judecă în raport cu situaţia existentă în momentul în care a fost introdusă, urgenţa în cadrul ordonanţei preşedinţiale trebuie apreciată în raport cu situaţia existentă la momentul judecării cauzei. Or, din probatoriul solicitat în cauză, nu se identifică nicio situaţie de urgenţă care ar justifica schimbarea vremelnică a domiciliului actual al minorului la adresa reclamantei, deoarece pârâtul oferă copilului condiţii foarte bune de creştere şi îngrijire, mai mult decât atât, în temeiul prevederilor legale cuprinse în art. 33 din Legea 272/2004, raportat şi la dorinţa fiului părţilor, „copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului”.
Pârâtul arată că starea de fapt descrisă de reclamantă în acţiune este doar dovada mitomaniei de care aceasta suferă (spre exemplu, ani de zile, şi-a scris în CV-uri că este absolventă a unei facultăţi de prestigiu, dar în prezent ea este doar studentă la o extensie locală a unei facultăţi). Pârâtul susţine că nu s-a opus niciodată şi nu se opune nici în prezent ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul. Din păcate, acesta din urmă, maturizat precoce din cauza problemelor din familie, nu doreşte să aibă legături personale cu mama sa.
În speţa de faţă, ambii părinţi au locuit zilnic în acelaşi apartament cu minorul, astfel că fiecare părinte avea posibilitatea de a dezvolta cu minorul o cât mai bună relaţie. Iar dacă reclamanta ar fi avut o relaţie normală cu copilul, acesta ar fi însoţit-o de bună voie la noul ei apartament. Din păcate pentru ea, minorul a fost şi este cel mai aspru judecător al acesteia.
Chiar şi după divorţ, reclamanta a rămas să locuiască tot la domiciliul pârâtului, pentru o perioadă de circa trei luni, deoarece minorul nu a vrut să o urmeze la noua locuinţă. În acest timp viaţa a fost un calvar: vocifera, se comporta violent, instituia în casă o atmosferă tensionată, în care tot timpul plana iminenţa unei catastrofe, continua să facă o dezordine de neimaginat (anterior, cu ocazia întocmirii anchetei sociale, în dosarul având ca obiect divorţ, se consemnează că în camera folosită de aceasta lasă de dorit condiţiile igienico-sanitare (unul din motivele pentru care copilul nu doreşte să locuiască la reclamantă).
De câteva ori, pe fondul furiei pe care şi-o alimenta singură, a chemat şi poliţia, care într-un final i-a atras atenţia că are o purtare abuzivă şi că nu sunt motive justificate pentru apelarea numărului de urgenţe 112 şi chiar i s-a recomandat să se mute în locuinţa închiriată pentru a termina cu acesta situaţie tensionată. Pârâtul învederează că nu i-a aruncat nicio carte, nici altceva, nici gălăgie nu făcea, pentru că, dacă ar fi fost aşa, l-ar fi deranjat implicit pe minor, or acesta trebuia să se odihnească, având zilnic ore la şcoală şi antrenament de înot.
Pârâtul precizează că de când reclamanta a plecat din apartament, atmosfera a devenit mai calmă, prietenii au început să-l viziteze din nou pe minor ; pârâtul i-a propus minorului să o viziteze la noua sa locuinţă, dar acesta a refuzat să o viziteze, chiar şi în condiţiile în care pârâtul i-a propus să meargă împreună. Este real că rezultatele minorului la învăţătură sunt foarte bune, de asemenea şi rezultatele la competiţiile sportive de înot. Dar acestea se datorează exclusiv sprijinului pe care pârâtul i l-a acordat de-a lungul anilor. În patru ani de zile reclamanta nu s-a interesat deloc de minor, interesul a devenit brusc doar în timpul procesului de divorţ, perioadă în care era nedezlipită până şi de geamul holului de la bazinul de înot, mimând o preocupare deosebită (în mod similar şi la şcoală).
În toţi aceşti ani nu s-a ocupat nici măcar de o temă, nu a deschis un caiet, nu ştie dacă scrisul minorului este înclinat spre dreapta sau spre stânga, nu are nici măcar o semnătură la rubrica părinte din carnetul de note, niciodată nu i-a făcut patul sau curat în cameră, măcar din întâmplare. Nu a făcut de mâncare, motiv pentru care este singurul din clasă care ia masa la cantina şcolii chiar din clasa I, şi nu alături de 2/3 din copiii din clasă, cum pretinde reclamanta (care cred că nici nu ştie unde este cantina). Uneori, pârâtul mergea de trei ori pe săptămână să vadă dacă minorul „mănâncă tot” şi dacă alimentaţia este corespunzătoare.
Pârâtul susţine că a fost alături de minor tot timpul: de când a pus prima dată creionul în mână şi până când în prezent rezolvă teancuri de teste de gramatică, iar pe lângă teme, zilnic 5 probleme suplimentare, iar sâmbăta şi duminica – câte 10. L-a înscris şi este abonat la biblioteca B.C. Cluj de unde studiază materiale atât pe carte, cât şi CD, iar rezultatele se observă în carnetul de note, unde frecvent la engleză are FB cu steluţă. Este un motiv de mândrie pentru acesta, ca părinte, că minorul preferă prezenţa sa, deşi pârâtul este cel care reprezintă constrângerile din viaţa lui (precum cele şcolare, nevoia de a respecta un program, de a păstra ordinea şi curăţenia, etc.) şi nu pe cea a mamei, care ar reprezenta libertatea absolută.
Având în vedere cele expuse mai sus, pârâtul apreciază că este în interesul superior al minorului programul de vizitare propus de acesta. În prezent, minorul refuză orice contact cu reclamanta, astfel că ar fi şocant pentru acesta obligarea sa de a petrece cu reclamanta cea mai mare parte din timpul său, aşa cum aceasta solicită. Dacă reclamanta s-ar gândi în primul rând la minor şi nu doar la dorinţele ei, ar înţelege că este mai înţelept ca legăturile părinteşti să fie reluate treptat. Pârâtul învederează că este de acord ca aceste legături să aibă loc în lipsa sa (pentru a nu mai fi acuzat pe nedrept că dezvoltă minorului un S.A.P.). Astfel, zilnic minorul merge la înot, unde termină programul în jurul orelor 18.45 – 19.00. Pârâtul consideră că ar fi potrivit pentru minor ca acesta să fie preluat de la înot de către reclamantă şi în lipsa tatălui, să petreacă cu aceasta câte o oră în două zile din săptămână, urmând a fi adus la domiciliul său la ora 20.00, moment de la care încep activităţile specifice pregătirii somnului.
În fiecare zi de sâmbătă şi duminică, pârâtul apreciază că ar fi potrivit pentru minor să petreacă câte trei ore doar cu reclamanta, între orele 12.00 – 15.00, astfel încât să se obişnuiască inclusiv cu activităţi cotidiene, precum servitul mesei de prânz împreună. În perioada vacanţelor, este de acord ca programul de vizitare să fie şi mai extins, câte 4 ore/zi, trei zile/săptămână, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtului, între orele arătate (la alegerea reclamantei).
Dacă treptat, cu consecvenţă, reclamanta va reuşi să repare tot răul pe care în timp singură l-a făcut în relaţia cu minorul, şi acesta o va accepta în preajma sa, fie în cadrul procesului de divorţ, fie prin acţiune separată ulterioară, aceasta va putea pretinde un program mai extins sau chiar stabilirea domiciliului minorului la ea. Dar pentru asta, va trebui să facă dovada că este o mamă adevărată, care pune pe primul plan interesul minorului şi nu vanitatea proprie, şi că este capabilă să îndeplinească atribuţii specifice străine ei: acelea de mamă reală, 24h/zi.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
Potrivit certificatelor de la f.17-18, părţile s-au căsătorit la data de 24.12.2002 şi din căsătorie a rezultat minorul M.A., născut la data de 22.07.2003.
Prin sentinţa civile nr.12558/20.12.2012 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.3211/190/2012, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor prin divorţ din vina ambelor părţi, exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minor să se facă în comun de către ambii părinţi iar locuinţa minorului a fost stabilită la domiciliul mamei din Bistriţa, str.A.T. nr.4, sc.D, parter, jud. Bistriţa-Năsăud ; împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel, care se află în curs de soluţionare.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se stabilească legături personale cu fiul său minor, arătând că a fost nevoită să părăsească fosta locuinţă a familiei din str.A.V. fără ca minorul să o poată urma, deşi prin sentinţa nr.12558/20.12.2012 locuinţa minorului s-a stabilit la domiciliul său din str.A.T., astfel că îl vede pe fiul său doar la şcoală sau la cursurile de înot, că prin comportamentul său, pârâtul urmăreşte ca minorul să se înstrăineze şi mai mult de ea şi că continuarea acestei situaţii este dăunătoare pentru minor.
La prezenta cauza s-a ataşat temporar dosarul nr.3211/190/2012, care conţinea, printre altele, declaraţii de martor cu privire la relaţia dintre minor şi părţi, două anchete psihosociale efectuate de autoritatea tutelară şi un raport de evaluare întocmit de direcţia pentru protecţia copilului.
La termenul 12.04.2013, instanţa a respins excepţiile invocate prin întâmpinare şi a dispus efectuarea unei evaluări psihologice de către psihologul arondat instituţiei de învăţământ urmate de minor, raport de evaluare depus la dosarul cauzei.
Analizând cerere, instanţa reţine că sunt îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate, respectiv măsurile solicitate privesc situaţia unui minor pe parcursul procesului de divorţ al părinţilor săi şi urmează să fie dispuse până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin urmare este îndeplinită condiţia vremelniciei, nu se prejudiciază fondul cauzei şi, având în vedere recomandarea din raportul de evaluare psihologică a minorului, potrivit căruia este în interesul minorului ca acesta să beneficieze cât mai curând de prezenţa reclamantei, este îndeplinită şi condiţia urgenţei.
Potrivit art.396 Cod civil, instanţa de tutelă hotărăşte asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al minorului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum şi, dacă este cazul , de învoiala părinţilor iar potrivit art.496 alin.5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia.
În cauza de faţă, părţile se află în proces de divorţ, cauza se află în apel, prima instanţa a stabilit locuinţa minorului împreună cu mama sa, reclamanta din acest dosar, însă minorul a rămas împreună cu tatăl său în fosta locuinţă a familiei, astfel că reclamanta, părăsind fosta locuinţă a familiei, are legături limitate cu fiul său, doar în cadrul şcolii sau la cursurile de înot, astfel că a solicitat stabilirea de legături cu acesta prin preluare la domiciliul actual, prin urmare, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile art.496 alin.5 Cod civil.
Pentru stabilirea în concret a programului de vizitare, instanţa va avea în vederea programul solicitat de reclamantă prin cerere şi programul propus de pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 26.04.2013, criteriile avute în vedere fiind interesul superior al minorului, concluziile anchetelor psihosociale întocmite de Compartimentul autoritate tutelară din cadrul Primăriei Bistriţa şi raportul de vizită întocmit de DGASPC, efectuate în cadrul procesului de divorţ, precum şi raportul de evaluare întocmit de psihologul instituţiei de învăţământ, urmare a evaluării psihologice dispuse de instanţă în prezenta cauză.
Analizând aceste rapoarte, instanţa reţine că minorul a petrecut în ultima vreme mai mult timp cu pârâtul decât cu reclamanta, pârâtul influenţând foarte puternic imaginea şi comportamentul copilului de respingere a mamei ; astfel, din raportul de evaluare psihologică, întocmit după cinci întâlniri cu copilul şi cu părţile, rezultă că minorul nu a fost protejat în timpul neînţelegerilor dintre părinţi ci a fost manipulat emoţional de pârât, însă, după mai multe întâlniri ale minorului cu mama sa, în lipsa tatălui său, atitudinea copilului faţă de reclamantă se schimbă.
Având în vedere recomandarea psihologului ca minorul să beneficieze mai mult de prezenţa mamei decât de a tatălui cât mai curând posibil, pentru a crea premisele unei reechilibrări emoţionale şi educaţionale, instanţa va admite ca reclamanta să aibă legături cu minorul în modalitatea şi programul solicitat de aceasta, urmând ca, în situaţia în care împrejurările se vor schimba, acest program să poată fi modificat şi adaptat corespunzător, conform art.403 Cod civil.
În consecinţă, instanţa va admite cererea şi, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.3211/190/2012, va stabili în favoarea reclamantei următorul program :
Pe perioada frecventării cursurilor şcolare :
– de duminică de la orele 13,00 până vineri la orele 19,00, prin preluarea minorului la locuinţa reclamantei din Bistriţa, str.Aleea Tihuţei bl.4, sc.D, ap.61, jud. Bistriţa-Năsăud.
Pe perioada vacanţelor, prin preluarea minorului la locuinţa sa, după cum urmează :
-în vacanţa de vară : de la 1 iulie la 31 iulie şi de la 1 septembrie la 15 septembrie;
-în vacanţele de primăvară : prima săptămână din vacanţă ;
-în vacanţa de iarnă : a doua săptămână din vacanţă.
În temeiul art.451 Cod de procedură civilă, pârâtul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art.996 alin.2 şi 3 Cod de procedură civilă, hotărârea este provizorie şi executorie, executarea urmând să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând în principal admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond; în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea hotărârii în parte în sensul admiterii în parte a acţiunii, cu consecinţa stabilirii legăturilor personale dintre reclamantă şi minor astfel; pe perioada frecventării cursurilor şcolare marţi şi joi de la ora 19,00 – 20,00 prin preluarea minorului de la ora de înot de reclamantă la locuinţa acesteia; sâmbătă şi duminică de la ora 12,00 – 15,00 la locuinţa reclamantei; pe perioada vacanţelor luni, miercuri şi vineri de la ora 16,00 – 20,00 sau 10,00 – 14,00 în funcţie de posibilităţile reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.
În motivare s-a arătat că instanţa de fond şi-a motivat foarte succint sentinţa sub aspectul stabilirii programului concret de luare a legăturilor personale ale reclamantei cu minorul, prin enumerarea mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei şi la dosarul de divorţ (fără o interpretare a acestora), la care a adăugat două concluzii ale raportului de evaluare psihologică întocmite de către psihologul arondat instituţiei de învăţământ urmate de minor.
Cu privire la acest din urmă raport, dreptul la apărare şi la un proces echitabil al pârâtului a fost grav încălcat de către instanţa de judecată. Deşi s-a solicitat expres acordarea unui termen de judecată pentru studiul acestui raport, avându-se în vedere faptul că acesta a fost depus la instanţă în preziua procesului, când dosarul cauzei se afla la judecător, iar pârâtul s-a aflat în imposibilitatea faptică de a studia şi formula obiecţiuni sau orice alte cereri în legătură cu acesta, cererea a respinsă şi cercetarea judecătorească a fost încheiată. Cu toate acestea, acesta este singurul mijloc de probă la conţinutul căruia instanţa de fond face referiri concrete, şi prin urmare cel mai important mijloc de probă pe care se bazează sentinţa atacată.
Raportul de evaluare psihologică este întocmit în mod vădit unilateral şi părtinitor: de la modalitatea de stabilire a întâlnirilor (doar reclamanta a beneficiat de o şedinţe singură cu minorul, nu şi pârâtul), până la concluziile formulate. Spre exemplu, deşi se reţine reproşul minorului “De ce nu faci niciodată temele cu mine?”, nu se reţin explicaţiile reclamantei şi nici nu se formulează concluzii privitoare la efectele lipsei voluntare a reclamantei din viaţa cotidiană a minorului, deşi această lipsă a fost invocată de copil.
În realitate, starea de fapt descrisă de reclamantă în acţiune este doar dovada mitomaniei de care aceasta suferă (spre exemplu, ani de zile a scris în C.V.-uri că este absolventă a unei facultăţi de prestigiu, ca pârâtul să constate în prezent că ea este doar studentă la o extensie locală a unei facultăţi – fabrică de diplome).
Pârâtul nu s-a opus niciodată şi nu se opune nici în prezent ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul. Din păcate, acesta din urmă, maturizat precoce din cauza problemelor din familie, nu doreşte să aibă legături personale cu mama sa.
Situaţia la care s-a ajuns în prezent, în sensul deteriorării relaţiilor dintre reclamantă şi minor, se datorează exclusiv acesteia, a atitudinii nepăsătoare, a neglijenţei, egoismului, lipsei de ataşament real şi nu declarativ, pe care le-a manifestat de-a lungul timpului faţă de copil. Profunzimea relaţiei părinte-copil îşi are bazele în anii de început ai copilăriei, prin „banala” îngrijire de zi cu zi, discuţiile, plimbările, în general petrecerea timpului liber şi acordarea interesului pe care orice copil îl merită de la părinţii săi, mai cu seamă de la mamă. Nu era reclamanta în aşa măsură de ocupată profesional, încât să neglijeze minorul în aşa măsură, încât rezultatul să fie aşa vizibil astăzi. Este inutil ca reclamanta să facă reproşuri, să încerce să îl discrediteze pe pârât şi să îl acuze că l-ar fi influenţat în vreun fel pe minor, pentru că doar ea este singura răspunzătoare pentru faptul că acesta nu îi doreşte prezenţa. Susţinerea dezvoltării unui S.A.P. este absurdă prin lipsa ei de logică elementară: dezvoltarea acestui sindrom are ca situaţie premisă prezenţa exclusivă a unui părinte, care profitând de lipsa (justificată) a celuilalt părinte, îl influenţează pe minor în sensul de a-l învrăjbi împotriva părintelui lipsă şi care nu îşi poate apăra propria cauză. În speţa de faţă ambii părinţi au locuit zilnic în acelaşi apartament cu minorul, astfel că fiecare părinte avea posibilitatea de a dezvolta cu minorul o cât mai bună relaţie. Dacă reclamanta ar fi avut o relaţie normală cu copilul, acesta ar fi însoţit-o de bunăvoie la noul ei apartament. Din păcate pentru ea, minorul a fost şi este cel mai aspru judecător al acesteia.
Chiar şi după divorţ, reclamanta a rămas să locuiască tot la domiciliul pârâtului, pentru o perioadă de circa trei luni, deoarece minorul nu a vrut să o urmeze la noua locuinţă. În acest timp viaţa a fost un calvar: vocifera, se comporta violent, instituia în casă o atmosferă tensionată, în care tot timpul plana iminenţa unei catastrofe, continua să facă o dezordine de neimaginat (anterior, cu ocazia întocmirii anchetei sociale, în dosarul având ca obiect divorţ, se consemnează că în camera folosită de aceasta lasă de dorit condiţiile igienico-sanitare (unul din motivele pentru care copilul nu doreşte să locuiască la reclamantă).
De câteva ori, pe fondul furiei pe care şi-o alimenta singură, a chemat şi poliţia, care într-un final i-a atras atenţia că are o purtare abuzivă şi că nu sunt motive justificate pentru apelarea numărului de urgenţe 112 şi chiar i s-a recomandat să se mute în locuinţa închiriată pentru a termina cu această situaţie tensionată. Nu i s-a aruncat nicio carte, nici altceva, nici gălăgie nu făcea pârâtul, pentru că, dacă ar fi fost aşa, l-ar fi deranjat implicit pe minor, or acesta trebuia să se odihnească, având zilnic ore la şcoală şi antrenament de înot.
Copilul a fost foarte fericit când reclamanta a plecat, atmosfera a devenit mai calmă, prietenii au început să-1 viziteze din nou. După plecarea reclamantei, pârâtul i-a propus minorului să o viziteze la noua sa locuinţă, dar acesta a refuzat să o viziteze chiar şi în condiţiile în care i-a propus să meargă împreună.
Este real că rezultatele minorului la învăţătură sunt foarte bune, de asemenea şi rezultatele la competiţiile sportive de înot. Dar acestea se datorează exclusiv sprijinului pe care pârâtul i l-a acordat de-a lungul anilor. În patru ani de zile reclamanta nu s-a interesat deloc de minor, interesul a devenit brusc doar în timpul procesului de divorţ, perioadă în care era nedezlipită şi de geamul holului de la bazinul de înot, mimând o preocupare deosebită (în mod similar şi la şcoală).
În toţi aceşti ani nu s-a ocupat nici măcar de o temă, nu a deschis un caiet, nu ştie dacă scrisul minorului este înclinat spre dreapta sau spre stânga, nu are nici măcar o semnătură la rubrica părinte din carnetul de note, niciodată nu i-a făcut patul sau curat în cameră, măcar din întâmplare. Nu a făcut de mâncare, motiv pentru care este singurul din clasă care ia masa la cantina şcolii chiar din clasa I, şi nu alături de 2/3 din copiii din clasă, cum pretinde reclamanta (care nici nu ştie unde este cantina). Uneori, pârâtul mergea de trei ori pe săptămână să văd dacă minorul „mănâncă tot” şi dacă alimentaţia este corespunzătoare.
Pârâtul a fost alături de minor tot timpul: de când a pus prima dată creionul în mână şi până când în prezent rezolvă teancuri de teste de gramatică, iar pe lângă teme, zilnic 5 probleme suplimentare, iar sâmbăta şi duminica – câte 10. L-a înscris şi este abonat la biblioteca B.C. Cluj de unde studiază materiale atât pe carte, cât şi CD, iar rezultatele se observă în carnetul de note, unde frecvent la engleză are FB cu steluţă. Este un motiv de mândrie pentru pârât ca părinte, că minorul preferă prezenţa sa, deşi acesta este cel care reprezintă constrângerile din viaţa lui (precum cele şcolare, nevoia de a respecta un program, de a păstra ordinea şi curăţenia, etc.) şi nu pe cea a mamei, care ar reprezenta libertatea absolută.
Având în vedere cele expuse mai sus, se apreciază că este în interesul superior al minorului programul de vizitare propus de pârât şi nu cel propus de reclamantă şi însuşit necenzurat de instanţa fondului. În prezent, minorul refuză orice contact cu reclamanta, astfel că ar fi şocantă pentru acesta obligarea sa de a petrece cu reclamanta cea mai mare parte din timpul său, aşa cum aceasta solicită. Dacă reclamanta s-ar gândi în primul rând la minor şi nu doar la dorinţele ei, ar înţelege că este mai înţelept ca legăturile părinteşti să fie reluate treptat. Sunt de acord ca aceste legături să aibă loc în lipsa pârâtului (pentru a nu mai fi acuzat pe nedrept că dezvolt minorului un S.A.P.).
Astfel, zilnic minorul merge la înot, unde termină programul în jurul orelor 18.45 – 19.00. Se apreciază că ar fi potrivit pentru minor ca acesta să fie preluat de la înot de către reclamantă şi în lipsa pârâtului să petreacă cu acesta câte o oră în două zile din săptămână, urmând a fi adus la domiciliul pârâtului la ora 20.00, moment de la care încep activităţile specifice pregătirii somnului.
În fiecare zi de sâmbătă şi duminică ar fi potrivit pentru minor să petreacă câte trei ore doar cu reclamanta, între orele 12.00 – 15.00, astfel încât să se obişnuiască inclusiv cu activităţi cotidiene precum servitul mesei de prânz împreună.
În perioada vacanţelor, pârâtul este de acord ca programul de vizitare să fie şi mai extins, câte 4 ore/zi, trei zile/săptămână, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtului, între orele arătate (la alegerea reclamantei).
Dacă treptat, cu consecvenţă, reclamanta va reuşi să repare tot răul pe care în timp singură 1-a făcut în relaţia cu minorul, şi acesta o va accepta în preajma sa, fie în cadrul procesului de divorţ, fie prin acţiune separată ulterioară, aceasta va putea pretinde un program mai extins sau chiar stabilirea domiciliului minorului la ea. Dar pentru aceasta, va trebui să facă dovada că este o mamă adevărată, care pune pe primul plan interesul minorului şi nu vanitatea proprie şi că este capabilă să îndeplinească atribuţii specifice străine ei, acelea de mamă reală, 24h/zi.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 480 alin. 2 şi 3 NCPC.
Intimata, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin apelul declarat în cauză se solicită în principal anularea hotărârii atacate, iar în subsidiar schimbarea în parte, în sensul stabilirii unui program al legăturilor personale ale intimatei cu minorul potrivit celor menţionate.
Pentru a solicita anularea hotărârii atacate apelantul invocă dreptul la un proces echitabil, ce consideră că nu i-a fost respectat urmare a neacordării unui nou termen de judecată pentru observarea în detaliu a raportului de evaluare psihologică, iar cu privire la schimbarea programului potrivit celui solicitat de apelant se face abstracţie de faptul că ne judecăm într-o ordonanţă preşedinţială, că există o hotărâre chiar nedefinitivă de stabilire a programului solicitat de pârât şi drept urmare se reiau motivele invocate şi în apelul formulat cu privire la hotărârea de divorţ.
Cu privire la cererea de anulare a sentinţei s-au invocat dispoziţiile art. 480 alin. 3 NCPC care prevăd o asemenea soluţie în situaţia în care instanţa de fond în mod greşit a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori când judecata s-a făcut în lipsa părţii ce nu a fost legal citată.
Ori, instanţa a judecat fondul cauzei, iar părţile au fost prezente şi asistate de avocaţi, astfel că nu există niciunul din motivele de anulare prevăzute de acest text.
În cazul în care ar fi existat un alt motiv ne-am afla în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 480 alin. 6 din NCPC, dar nu este cazul din moment ce nu se constată o asemenea împrejurare.
În ce priveşte neacordarea unui nou termen de judecată pentru a formula obiecţiuni la raportul de evaluare psihologică s-a solicitat a se observa că acesta are un conţinut redus, iar instanţa a amânat pronunţarea din 26.04.2013 până în 29.04.2013, părţile putând să studieze acest raport şi să formuleze concluzii scrise, astfel că nu este dat niciun motiv de anulare a sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a hotărârii atacate, aceasta este nefondată.
În primul rând s-a subliniat faptul că este vorba despre o hotărâre cu caracter provizoriu, iar programul de vizită stabilit este identic cu cel pronunţat de instanţa de fond în judecarea divorţului.
Pentru a stabili acest program atât instanţa de divorţ, cât şi cea de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială au avut în vedere amplul probatoriu administrat în dosarul de divorţ, cu privire la relaţiile dintre părţi pe de o parte şi dintre ele şi minor pe de altă parte, precum şi anchete sociale întocmite în cauză, rapoartele de evaluare psihologică ale minorului, locul de muncă al părinţilor şi condiţiile oferite de fiecare dintre părţi pentru creşterea şi educarea minorului.
Totodată s-a avut în vedere şi conduita apelantului după divorţ, care a încercat prin toate mijloacele să o determine pe intimată să părăsească locuinţa, domiciliul comun.
În ceea ce priveşte situaţia excepţională în care se află minorul s-a solicitat a se observa lucrările dosarului de divorţ nr. 3211/190/2012, care scot în evidenţă o stare patologică grav dăunătoare minorului cu unele consecinţe ce-l pot urmări toată viaţa.
Situaţia reală în care se află fiul părţilor este descrisă, aproximativ, în referatul „S.A.P.”, care s-a anexat cererii iniţiale.
În ceea ce priveşte programul legăturilor personale cu minorul, în stabilirea lui, s-a avut în vedere faptul că prin sentinţa de divorţ locuinţa acestuia a fost stabilită la reclamantă, că aceasta are condiţii morale de creştere şi educare a acestuia, iar pe de altă parte că interesul superior al minorului raportat la programul lui şcolar şi de pregătire extraşcolară necesită o stabilitate.
A este elev în clasa a IV-a la C.N.L.R.” Bistriţa, cu rezultate foarte bune la învăţătură şi face antrenamente pentru înot de performanţă, câştigând multe premii pentru vârsta lui. Astfel, el se află la şcoală de luni până vineri, între orele 8-13, iar masa de prânz o serveşte la cantina colegii unde mănâncă două treimi din colegii lui, astfel că ajunge acasă puţin înainte de 14,00. Până la ora 16,00 se odihneşte şi îşi face o parte din teme, iar de la ora 16,30 la 18,30 în fiecare zi de luni până vineri face înot, astfel încât ajunge acasă la ora 19,00.
Deoarece reclamanta stă singură într-un apartament bine întreţinut mobilat, incomparabil cu cel deţinut de pârât şi care se află relativ mai aproape atât de şcoală, cât şi de sala de înot, pe lângă faptul că prin sentinţa de divorţ locuinţa minorului a fost stabilită la reclamantă în acest apartament, instanţa a apreciat că pentru a nu îngreuna programul lui să se afle la reclamantă în această perioadă de timp.
Tocmai pentru a nu întrerupe şi împiedica relaţia minorului eu tatăl reclamanta este de acord ca de vineri după ce vine de la înot să meargă la tatăl său dacă doreşte să rămână până duminica la orele 13,00, când trebuie să revină pentru a pregăti noua săptămână de şcoală.
În aceste condiţii minorul şi-ar putea desfăşura nestingherit programul de şcoală şi sport şi ar păstra o legătură permanentă şi cu tatăl său.
În ceea ce priveşte perioadele vacanţelor de asemenea s-a avut în vedere ca minorul să stea relativ egal cu ambii părinţi.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 480 alin. 1 NCPC.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu conform art. 479 alin. 1 teza finală NCPC, tribunalul constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea acesteia.
