Procedura ordonanţei preşedinţiale instituită de art 581 Cod procedură Civilă.
Sentinţa civilă nr 6402/25.08.2009 a Judecătoriei Rm. Vâlcea.
Cuprins pe materii : Drept civil .Ordonanţa preşedinţială – procedura instituită de art 581 cod procedură civilă.
Index alfabetic : – ordonanţa preşedinţială
Prin cererea formulată , pe cale de ordonanţă preşedinţială , de reclamanţii M. I. C. şi M. A., domiciliaţi în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea în contradictoriu cu pârâtul D. G., domiciliat în comuna B., judeţul Vâlcea prin care solicită obligarea acestuia ca , de îndată şi fără somaţie să deblocheze calea de acces ce duce de la drumul public la terenul proprietatea reclamanţilor , situat în punctul „Coasta- Dumbravă”, comuna B., sat B., judeţul Vâlcea . În baza dispoziţiilor art 581(3) cod procedură civilă , se solicită judecarea cauzei fără citarea părţilor .
În motivarea cererii se arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu numărul 1034 din 03 mai 2004 reclamanţii au achiziţionat de la C. A. un teren în suprafaţă de 1429,90 mp situat în extravilanul comunei B., punctul „Coasta- Dumbravă”, cu vecinătăţile indicate în act, imobilul având număr cadastral 1049 şi fiind înscris în cartea funciară numărul 822/2004 , în vederea edificării unei locuinţe personale . Se arată că în această vară reclamanţii au demarat operaţiunea de curăţare , defrişare şi nivelare a terenului pentru începerea construirii casei , scop în care au angajat o societate comercială care urmează să execute toate operaţiunile necesare conform devizului de lucrări şi clauzelor contractuale.
Precizează reclamanţii că accesul la terenul proprietatea lor se realizează pe un drum public secundar identificat cu planul situaţiei anexat documentaţiei de înstrăinare prin semnele convenţionale 2-4-5-17. Pârâtul D. G., care se învecinează cu pe o parte din lungimea acestui drum , l-a blocat , reclamanţii aflându-se în imposibilitatea continuării operaţiunii de amenajare şi terasare a terenului.
Se arată că reclamanţii au încheiat contract de prestări servicii cu SC D. D. SRL, aceasta notificându-i să pregătească front de lucru , în caz contrar urmând să fie obligaţi la plata de penalităţi de întârziere .
Astfel, prin activitatea delictuală a pârâtului există riscul de a se crea grave prejudicii materiale reclamanţilor ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale şi a faptului că utilajele au rămas blocate şi în stare de nefuncţionare.
Reclamanţii apreciază că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art 581 cod procedură civilă privind caracterul de urgenţă şi neprejudicierea fondului cauzei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri , sens în care s-au depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu numărul 1034 din 03 mai 2004 de BNP E. P. , Planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate , memoriu tehnic anexă la contractul de vânzare-cumpărare , încheierea de carte funciară nr 10554/15 septembrie 2004 , notificarea înaintată reclamanţilor de SC D. D. SRL.
Din lucrările cauzei instanţa reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu numărul 1034 din 03 mai 2004 reclamanţii au achiziţionat de la C. A. un teren în suprafaţă de 1429,90 mp situat în extravilanul comunei B., punctul „Coasta- Dumbravă”, cu vecinătăţile indicate în act, imobilul având număr cadastral 1049 şi fiind înscris în cartea funciară numărul 822/2004 , în vederea edificării unei locuinţe personale . Din planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate rezultă că accesul la proprietatea reclamanţilor de la drumul public se face pe drumul secundar individualizat prin semnele convenţionale 2-4-5-17.
Când reclamanţii au dorit demararea lucrărilor în vederea construirii locuinţei şi după încheierea contractului de prestări servicii , au observat că drumul de acces fusese închis de pârât, care deţine un teren ce se învecinează cu drumul de acces, aşa cum rezultă din planul de amplasament depus în cauză.
Conform art 581 alin 1 Cod procedură civilă „ Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara , precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.Din enuntul art. 581 C.pr.civ., reiese ca ordonanta presedintiala poate fi emisa daca sunt indeplinite doua cerinte: a). Urgenta masurii solicitate; b). Vremelnicia masurii solicitate. Din cea de a doua cerinta expres prevazuta de Codul de procedura civila se desprinde o a treia cerinta ce a avut-o instanta in vedere in deliberare, anume: c). Neprejudecarea fondului prin dispunerea măsurii solicitate.
Având in vedere ca procedura de emitere a ordonantei presedintiale este una specială , că pentru chiar dispunerea măsurii solicitate pe calea ordonantei presedintiale este necesar a fi indeplinite conditiile de mai sus, instanta consideră că verificarea indeplinirii conditiilor de emitere a ordonantei reprezintă chiar analizarea fondului, temeiniciei cererii de emitere a unei ordonante presedintiale. Acesta este motivul pentru care, in solutionarea cererii cu care a fost sesizată, instanta a analizat indeplinirea acestor trei cerinte. Există deci urgenţă atunci când măsura solicitată este necesară „pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere”.
In urma acestei analize, instanta a constatat ca este indeplinit caracterul urgent al masurii solicitate, ca se impune obligarea pe pârâtului să deblocheze calea de acces ce duce de la drumul public la terenul proprietatea reclamanţilor. Din acest punct de vedere, in primul rând instanta a constatat comportamentul abuziv al paratului care a procedat la blocarea drumului de acces , fără nicio autorizare . Dacă pârâtul ar contesta dreptul reclamanţilor de acces la proprietatea lor pe acel teren ar fi trebuit să se adreseze instanţei. Orice diferend juridic, nesolutionat pe cale amiabila se solutionează de catre instantele de judecata. Din acest motiv instanta califica masura paratului, deblocare a drumului de acces al reclamanţilor, drept una abuziva pentru incetarea căreia se justifica urgenta.
Elementul urgenţei subzistă în cazul de faţă prin faptul că acţiunea pârâtului prin care a blocat drumul de acces al reclamanţilor la terenul proprietatea lor duce la păgubirea dreptului şi la împiedicarea exercitării lui, producând prejudicii materiale în patrimoniul reclamanţilor. În acest caz se tinde la încetarea actelor abuzive , manifestate prin acţiunea pârâtului de blocare a drumului de acces al reclamanţilor la terenul proprietatea lor.
Reclamanţii au fost notificaţi de către societatea prestatoare de servicii cu care au încheiat contract să creeze front de lucru, orice întârziere în demararea lucrării aducând costuri suplimentare . S-a creat astfel , un prejudiciu cauzat prin comportamentul abuziv al paratului, prejudiciu ce se impune a fi măcar limitat la valoarea existenta la momentul pronuntării.
Aparenţa dreptului de proprietate este dovedită de reclamanţi cu ajutorul înscrisurilor depuse în cauză.
In ceea ce priveste vremelnicia măsurii solicitate, instanta constată ca si aceasta cerintă este indeplinită. Deblocarea drumului de acces va dăinui in timp până la transarea neintelegerilor juridice dintre părti de către instantele de judecată, dacă solutionarea pe cale amiabilă nu este posibilă.
În raport de probatoriul administrat şi de dispoziţiile legale amintite, instanţa a apreciat întemeiată cererea reclamanţilor , admiţând-o aşa cum a fost formulată şi în consecinţă s-a dispus obligarea pe pârâtului să deblocheze calea de acces ce duce de la drumul public la terenul proprietatea reclamanţilor , situat în punctul „Coasta- Dumbravă”, comuna B., judeţul Vâlcea , drumul fiind identificat în Planul de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate anexat documentaţiei de înstrăinare prin semnele convenţionale 2-4-5-17.