Dosar nr. 2724/201/2012
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA C
C
Sentinţa civilă Nr. 1447/2012
Şedinţa publică de la 21 August 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE Aurelian Gabriel Bădulescu
Grefier CDS
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant SC B SRL PRIN REPREZENTANT DC şi pe pârât RM, având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile, nefiind citate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, instanţa, apreciind cauza în stare de judecată a reţinut-o pentru soluţionare.
?
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2012, reclamanta S.C. B S.R.L. a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să fie obligat pârâtul RM să-şi ridice pe cheltuiala proprie, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să ridice pe cheltuiala pârâtului o baracă metalică , amplasată fără drept pe suprafaţa de 400mp teren intravilan situat în com.CN, jud.Dolj, str.Şcolii , nr.2, teren pe care reclamanta l-a închiriat în baza contractului de închiriere înregistrat sub nr.58/17.08.2012.
În fapt, a motivat că prin contractul de închiriere înregistrat sub nr.58/17.08.2012, a închiriat de la SC C C, un imobil cu destinaţie comercială, situat pe raza com.CN, jud.Dolj, str.Şcolii , nr.2, imobil compus din clădire cu 4 camere, cu beci la subsol şi teren aferent în suprafaţă de 400mp, pentru care a fost pusă în posesie conform procesului verbal înregistrat cu nr.57/17.08.2012. ulterior, în data de 18.08.2012, dorind să înceapă amenajarea clădirii şi a terenului a fost împiedicată să ajungă la clădire, deoarece pe calea de acces a găsit amplasat un chioşc metalic. A făcut sesizare la SC C C, care a trimis două persoane pentru a remedia situaţia şi care au constatat că într-adevăr pe terenul aferent se afla amplasată o baracă metalică, motiv pentru care au sesizat organele de poliţie.
Reclamanta motivează că a închiriat spaţiul comercial cu scopul de a desfăşura activităţi comerciale şi achită o chirie lunară de 9210 lei , iar lipsa de folosinţă îi aduce numeroase prejudicii materiale, motiv pentru care solicită admiterea cererii, considerând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.
În drept îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art.581 C.p.c..
A depus la dosarul cauzei contract de închiriere, proces verbal din 17.08.2012, încheierea din 10.02.2012 a Judecătoriei C în dosarul nr.1153/201/2010, s.c. nr.240 din 09.09.2010 a Judecătoriei C, factura fiscală nr.330, chitanţa nr.153 din 17.08.2012, chitanţa nr.154 din 20.08.2012, adresa nr.59/20.08.2012, adresa nr.60/21.08.2012, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Prin contractul de închiriere înregistrat sub nr.58/17.08.2012, reclamanta a închiriat de la SC C C, un imobil cu destinaţie comercială, situat pe raza com.CN, jud.Dolj, str.Şcolii , nr.2, imobil compus din clădire şi teren aferent în suprafaţă de 400mp, pentru care a fost pusă în posesie conform procesului verbal înregistrat cu nr.57/17.08.2012.
Prezentându-se la faţa locului a constatat că pe calea de acces este amplasată o construcţie, respectiv o baracă din metal, care ar aparţine pârâtului.
Cererea privind ordonanţa preşedinţială trebuie să îndeplinească trei condiţii de admisibilitate: urgenţa , vremelnicia şi neprejudecarea fondului.
Sub aspectul vremelniciei şi al neprejudecării fondului cererea reclamantei are ca obiect o obligaţie de a face, respectiv obligarea pârâtului de a ridica o construcţie şi nu cuprinde nici un fel de menţiune cu privire la durata măsurii care se cere a fi luată, astfel încât admiterea unei asemenea cereri ar echivala cu rezolvarea litigiului în fond şi desfiinţarea sau mutarea definitivă a construcţiei, ceea ce nu este permis pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Având în vedere că pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond, obligaţia de a face, sau a nu face nu poate fi dispusă pe cale de ordonanţă preşedinţială decât în situaţia în care s-ar tinde la încetarea unor acte abuzive. Însă, în speţa de faţă, reclamanta nu face dovada unor acte abuzive care să se desfăşoare în prezent. După cum rezultă din adresa nr.59/20.08.2012 a reclamantei către SC C C şi din adresa nr.60/21.08.2012 a SC C C către reclamantă, baraca metalică era amplasată în locaţia respectivă dinainte de luarea spaţiului comercial în posesie de către reclamantă, aceasta constatând starea de fapt când s-a prezentat la faţa locului.
Prin urmare, cererea reclamantei nu îndeplineşte două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, vremelnicia şi neprejudecarea fondului, astfel încât instanţa o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C.B S.R.L. cu sediul în com.CN, jud.Dolj în contradictoriu cu pârâtul RM, domiciliat în com.CN, jud.Dolj.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 21 August 2012.
Preşedinte,
Aurelian Gabriel Bădulescu Grefier,
CDS ?
A.B. 24 August 2012