Dosar nr. 1371/256/2014
TRIBUNALUL CONSTANŢA
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.490
Şedinţa publică de la 07 iulie 2014
Completul compus din:
PREŞEDINTE –
JUDECĂTOR-
GREFIER –
Pe rol soluţionarea apelului civil având ca obiect ordonanţă preşedinţială, promovat de reclamanta …, domiciliată în …, împotriva sentinței civile nr.399/12.03.2014 pronunţată de Judecătoria … în dosarul civil nr.1371/256/2014, în contradictoriu cu pârâtul …, ….
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în şedinţa publică din data de 03.07.2014, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 07.07.2014, când a pronunţat următoarea decizie:
T R I B U N A L U L
Asupra apelului civil de faţă:
Prin sentinţa civilă nr.399/12.03.2014, Judecătoria … a respins ca nefondată cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta … în contradictoriu cu pârâtul … şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârât; a dispus ca autoritatea părintească asupra minorilor …, născută la data de … şi …, născut la data de …, să fie exercitată exclusiv de către pârâtul reconvenient, provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarelor 6/256/2014 şi 322/256/2014 ce au ca obiect desfacerea căsătoriei; a stabilit locuinţa minorilor la domiciliul pârâtului reconvenient, provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarelor 6/256/2014 şi 322/256/2014; a stabilit în favoarea reclamantei pârâte provizoriu, până la soluţionarea definitivă a dosarelor 6/256/2014 şi 322/256/2014, următorul program de vizitare a minorilor: la fiecare sfârşit de săptămână, sâmbăta şi duminica între orele 10.00 – 16.00, fără posibilitatea luării minorilor la domiciliul reclamantei; a compensat cheltuielile de judecată.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.1371/256/12.02.2014, reclamanta … a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul …, ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, instanţa să dispună ca autoritatea părintească asupra minorilor …, născută la data de … şi …, născut la data de …, să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarelor de divorţ, solicitând în subsidiar stabilirea un program de vizitare în favoarea sa.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat că este despărţită în fapt de mai bine de 2 ani de pârât, dar că au rămas împreună din cauza copiilor rezultaţi din căsătorie. Reclamanta a învederat că în luna noiembrie pârâtul i-a cerut să părăsească casa în care locuiau împreună şi că nu i-a dat voie să plece cu copiii. A mai arătat reclamanta că pârâtul nu i-a dat voie să-şi vadă copiii.
Pârâtul a înţeles să formuleze cerere reconvenţională, solicitând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa să dispună ca autoritatea părintească asupra minorilor …, născută la data de … şi …, născut la data de … să fie exercitată exclusiv de către pârât, provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarelor de divorţ, arătând că este de acord cu stabilirea unui program de vizitare pentru minori.
În motivarea cererii, pârâtul reclamant a învederat că reclamanta pârâta a părăsit domiciliul conjugal în data de 24 noiembrie 2013, plecând la concubinul său, cu care avea o relaţie extraconjugală de un an de zile. Pârâtul reclamant a arătat că a fost plecat să muncească în străinătate, iar în această perioadă concubinul soţiei s-a mutat în casa sa, plecând cu o zi înainte de revenirea sa în ţară, respectiv pe data de 7 noiembrie 2013.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, s-au efectuat anchete sociale, au fost audiaţi martorii … şi ….
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că părţile sunt căsătorite, iar din mariajul acestora au rezultat minorii …, născută la data de … şi …, născut la data de ….
Părţile au pe rol două cereri de desfacere a căsătoriei, înregistrate sub nr.6/256/2014 şi nr.322/256/2014. Soţii nu mai locuiesc împreună din luna noiembrie a anului 2013, ca urmare a faptului că reclamanta pârâtă a părăsit domiciliul conjugal, plecând la domiciliul concubinului său (declaraţii martori).
După plecarea reclamantei, copiii părţilor au rămas în îngrijirea pârâtului reclamant, aceştia fiind bine îngrijiţi şi fiind ataşaţi de tatăl lor, aşa cum se reţine în ancheta socială efectuată la fostul domiciliu comun.
Instanţa a reţinut şi faptul că după plecarea reclamantei la concubinul său, mama acesteia a locuit cu pârâtul reclamant, ajutându-l să se ocupe de copii, precum şi faptul că reclamanta a venit prima oară să-şi vadă copiii la trei săptămâni după ce a plecat din domiciliul conjugal.
În conformitate cu prevederile art.919 din Codul de procedură civilă, instanţa poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.
În conformitate cu prevederile art.996 din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări.
În lumina textelor de lege invocate şi a situaţiei de fapt reţinute, prima instanţă a respins cererea reclamantei ca nefondată şi a admis cererea reconvenţională a pârâtului reclamant.
Astfel, în luarea unei măsuri, chiar vremelnice, cu privire la copii, trebuie avut în vedere în primul rând interesul superior al acestora. Instanţa a apreciat că interesul superior al copiilor este ca la acest moment să rămână să locuiască împreună cu tatăl lor, în domiciliul în care au crescut până în prezent şi unde au fost lăsaţi de mama lor atunci când aceasta a înţeles să plece la domiciliul concubinului.
Nu se poate reţine din probatoriul administrat că pârâtul ar fi avut un comportament necorespunzător, care să impună mutarea copiilor cu mama lor şi nici nu se poate reţine că reclamanta pârâtă a fost alungată de pârât din domiciliul comun.
De asemenea, deşi vârsta fragedă a copiilor ar presupune o prezenţă mai activă a mamei, în cauza de faţă, reţinându-se că reclamanta pârâtă locuieşte cu concubinul său, mutarea copiilor provizoriu într-o altă localitatea şi implicit la altă şcoală şi grădiniţă, ar afecta dezvoltarea normală a acestora.
S-a reţinut din declaraţiile martorilor, că pârâtul reclamant manifestă interes pentru creşterea şi educarea minorilor, angajând o persoană să-i supravegheze pe perioada în care este plecat la serviciu.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile legale pentru a fi dispusă, neexistând vreun caz grabnic care să impună schimbarea situaţiei de fapt existente şi a fost admisă cererea reconvenţională, apreciindu-se că este în interesul minorilor ca până la soluţionarea desfacerii căsătoriei aceştia să fie încredinţaţi exclusiv tatălui şi să aibă locuinţa stabilită la domiciliul acestuia.
Având în vedere dreptul reclamantei de a păstra legături personale cu minorii, a fost stabilit un program de vizitare a acestora, provizoriu până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr.6/256/2014 şi nr.322/256/2014 ce au ca obiect desfacerea căsătoriei, la fiecare sfârşit de săptămână, sâmbăta şi duminica între orele 10.00 – 16.00, fără posibilitatea luării minorilor la domiciliul reclamantei. În stabilirea acestui program, instanţa a avut în vedere interesul superior al copiilor, apreciind că nu ar fi în interesul acestora să rămână peste noapte într-o locuinţă străină de domiciliul unde au crescut şi unde au fost lăsaţi chiar de mama lor.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat în termen legal apel.
În motivarea cererii de apel, a susţinut că situaţia de fapt nu este cea reţinută de prima instanţă, ci în realitate a fost nevoită să plece din cauza violenţelor exercitate de pârât, care în cele din urmă a gonit-o, iar ulterior o prietenă a ajutat-o să ajungă la părinţii săi. Pârâtul nu îi permite să vadă copiii, el nu ştie să îngrijească de copii, iar în urmă cu câteva zile şi-a adus concubina împreună cu copilul acesteia minor în locuinţa comună a părţilor.
Singurul criteriu reţinut de instanţă în motivarea sentinţei, cu privire la stabilirea domiciliului minorilor, a fost criteriul continuităţii, însă instanţa a ignorat dispoziţiile Legii nr.257/2013, care a modificat şi completat Legea nr.272/2004, care prevăd şi alte criterii ce trebuie avute în vedere în determinarea interesului superior al copilului, respectiv: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, opinia copilului, istoricul copilului, capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.
A susţinut apelanta că, de la naşterea minorilor şi până în prezent, este singura care s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea acestora, iar în prezent locuieşte cu părinţii săi, care o pot ajuta efectiv în acest sens. Raportat la disp. art.996 şi urm. C.proc.civ., este dovedită condiţia urgenţei în soluţionarea cauzei, urgenţă raportată la vârsta minorilor şi la lipsa de experienţă a pârâtului în îngrijirea copiilor, dar şi la pericolul real în care se află aceştia, deoarece pârâtul nu ştie să aibă grijă de copii şi i-a lăsat în grija unor persoane necunoscute. Nevoile minorilor nu se rezumă la continuitatea spaţiului locativ pe care îl poate asigura pârâtul, ci mult mai important este factorul uman şi dragostea de care aceştia au nevoie. Relaţia de afecţiune dintre mamă şi copii este puternică, iar imobilul în care intenţionează să locuiască este al părinţilor săi şi are toate condiţiile necesare creşterii minorilor; copiii cunosc foarte bine imobilul, deoarece aici şi-au petrecut toate vacanţele şi sărbătorile şi au prieteni cu care să se joace.
În mod greşit prima instanţă a admis cererea reconvenţională şi a încuviinţat exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către pârât, deoarece aceasta este o situaţie de excepţie, iar în situaţia de faţă nu există un motiv întemeiat care să justifice o astfel de excepţie. În nici un fel nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi încercat să ia copiii cu forţa sau a faptului că măsura se justifică pentru păstrarea vreunui drept pentru care se impune o astfel de măsură provizorie, iar faţă de această situaţie reclamanta a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea cererii reconvenţionale; instanţa a unit excepţia cu fondul, însă a omis să se pronunţe asupra excepţiei.
În subsidiar, a solicitat încuviinţarea unui program de vizită după cum urmează: în fiecare sfârşit de săptămână, de vineri ora 18.00 până duminica ora 18.00, cu posibilitatea luării minorilor la domiciliul său; în vacanţa de vară, de la 1 iulie până la 1 august, cu posibilitatea luării minorilor la locuinţa sa. A arătat că pârâtul a fost de acord cu programul de vizită propus de ea, însă instanţa a trecut peste voinţa părţilor şi a redus acest program într-o modalitate care nu îi permite să ia copiii la domiciliul său.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat. A fost reluată situaţia de fapt expusă la prima instanţă, privind infidelitatea soţiei şi plecarea sa la domiciliul concubinului din satul …, unde locuieşte şi în prezent. A arătat intimatul că imobilul în care locuieşte este potrivit pentru creşterea copiilor, este ajutat de mama sa, există o relaţie apropiată tată-fiu, copiii merg la şcoală şi la grădiniţă unde au colegi şi prieteni, toate acestea oferindu-le stabilitate emoţională.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că din 20.03.2014 intimatul a plecat din nou să lucreze în Germania, până în noiembrie 2014, iar copiii stau doar cu bunica paternă, care i-a spus nu îi dă voie să vadă copiii până nu se termină divorţul.
La solicitarea părţilor, în apel a fost administrată proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.
Analizând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, tribunalul reţine următoarele:
Situaţia de fapt privind plecarea reclamantei din domiciliul conjugal ca urmare a faptului că soţul acesteia a aflat de relaţia sa extraconjugală, ca şi împrejurarea că reclamanta locuieşte împreună cu concubinul la domiciliul acestuia, au fost în mod corect reţinute de prima instanţă, ele rezultând din declaraţiile martorilor audiaţi – mama reclamantei, … şi vecina părţilor, …, care a avut grijă uneori de copii şi în timpul convieţuirii părţilor, dar care îl ajută pe pârât în acest sens şi după despărţirea în fapt a soţilor.
Potrivit art.919 C.proc.civ., „instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei”.
Legea determină într-o manieră limitativă măsurile provizorii ce pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin urmare în toate situaţiile determinate de lege condiţia urgenţei este prezumată prin însăşi faptul referirii textului la situaţiile în care ordonanţa poate fi folosită, astfel că această condiţie nu este necesar a mai fi analizată în mod distinct.
Din disp. art.396-398 din noul Cod civil, rezultă că modificarea statutului conjugal al părinţilor nu împietează, ca regulă, asupra relaţiilor dintre părinţi şi copii. După divorţ, autoritatea părintească, desemnând ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, revine în comun ambilor părinţi, afară numai dacă instanţa de divorţ decide altfel. De asemenea, potrivit art.503 Cod civil, „părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească”.
Prin urmare, numai pentru motive întemeiate, de evaluat prin prisma interesului superior al copilului, prin derogare de la regulă, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. Legea prevede în mod expres o serie de situaţii, când autoritatea părintească se exercită în mod exclusiv numai de către unul dintre părinţi. Astfel, potrivit art.507 Cod civil, „dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”. De asemenea, potrivit art.36 alin.7 din Legea nr.272/2004, republicată, „se consideră motive întemeiate pentru ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti”.
Cum în speţă nu este incidentă nicio asemenea situaţie, în mod greşit prima instanţă a stabilit ca autoritatea părintească să fie exercitată, chiar provizoriu, în mod exclusiv numai de către tată, hotărârea primei instanţe urmând a fi reformată sub acest aspect.
În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorilor până la soluţionarea dosarelor de divorţ, prima instanţă în mod corect a hotărât ca aceasta să fie la domiciliul tatălui. Pentru soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi, se vor analiza de instanţa investită chiar cu luarea unei măsuri provizorii cu privire la copil, în mod comparativ, posibilităţile materiale şi garanţiile morale ale părinţilor, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de copil şi ataşamentul acestuia faţă de părinţi.
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede că interesul superior al copilului trebuie respectat, inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul respectării în mod exclusiv a interesului superior al copilului este prevăzut expressis verbis de art.6 lit.a şi de art.36 alin.2 din Legea nr.272/2004 republicată.
În literatura de specialitate şi practica judiciară s-a decis că, la stabilirea intereselor minorului, trebuie avut în vedere un complex de factori de ordin material, social şi moral, cum ar fi situaţia materială a părinţilor, profesia acestora, pregătirea intelectuală, profilul socio-moral, ataşamentul copiilor faţă de părinţi etc. Interesele copiilor sunt legate, aşadar, nu numai de posibilităţile materiale ale părinţilor, ci şi de vârsta copiilor, de comportarea părinţilor anterior despărţirii, de gradul de ataşament, starea de sănătate a părinţilor, de preocuparea pe care aceştia au manifestat-o faţă de copii şi de legăturile afective care s-au stabilit între părinţi şi copii.
În speţă, analizând în mod sumar toate aceste repere şi criterii, raportat la situaţia de fapt din speţă, tribunalul reţine în acest sens că prima instanţă a reţinut în mod judicios că nu este în interesul unor copii în vârstă de 8 ani şi 6 ani schimbarea mediului în care au trăit de la naştere şi a persoanelor faţă de care au dezvoltat un puternic sentiment de ataşament şi siguranţă, în speţă tatăl şi bunica paternă, cel puţin până când instanţa de tutelă va hotărî stabilirea domiciliului acestora odată cu soluţionarea divorţului părinţilor. Tribunalul reţine că nu este certă situaţia locativă a mamei, respectiv dacă aceasta mai locuieşte sau nu în prezent la domiciliul concubinului. De asemenea, se reţine faptul că, chiar dacă pârâtul reconvenient lucrează anumite perioade de timp în Germania, în perioada cât este plecat de copii se ocupă bunica paternă. Contrar susţinerilor apelantei, probatoriul administrat în cauză nu dovedeşte faptul că pârâtul nu ar avea capacitatea de a se ocupa în mod corespunzător de copii, urmând a fi înlăturate susţinerile în acest sens ale martorei audiate în apel, …, martora nepercepând personal aspectele relatate şi declarând că „de la reclamantă ştiu că …”.
În privinţa excepţiei lipsei de interes în formularea cererii reconvenţionale, invocată de reclamantă, ce ar fi fost unită de instanţă cu fondul şi asupra căreia nu s-ar mai fi pronunţat, susţinerile apelantei nu sunt reale. Din analiza dosarului de fond, rezultă că la termenul de judecată din 4.03.2014 pârâtul a fost cel care a invocat excepţia lipsei de interes în privinţa cererii principale, iar instanţa a dispus unirea cu fondul. Se reţine, totodată, că pârâtul este autorul excepţiei şi acesta nu a declarat apel. Abia prin concluziile scrise, depuse în termenul de amânare a pronunţării, reclamanta a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca fiind lipsită de interes, iar instanţa în mod corect nu a analizat această excepţie, deoarece a fost invocată după închiderea dezbaterilor.
În ceea ce priveşte stabilirea programului de vizită provizoriu, tribunalul reţine că potrivit art.506 Cod civil: „Cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia”, prin urmare înţelegerea părinţilor este condiţionată de încuviinţarea instanţei, iar prioritar este interesul copilului.
În speţă, este adevărat că pârâtul nu s-a opus în principiu programului de vizită cerut de reclamantă, ci a solicitat doar ca realizarea acestuia să nu se facă la domiciliul concubinului reclamantei, iar în apel a fost de acord ca reclamanta să ia minorii la domiciliul bunicilor materni din satul …, în cadrul programului de vizită. Programul de vizită solicitat însă de apelantă presupune ca fiecare sfârşit de săptămână şi o lună din vacanţa de vară să fie petrecute de copii în compania sa, ceea ce este excesiv în momentul de faţă, în raport de vârsta celor doi copii şi de intervalul de timp scurs în care aceştia au fost lipsiţi de prezenţa mamei. Pe de altă parte, dat fiind stadiul procesului de divorţ, este posibil ca acesta să se prelungească şi după începerea anului şcolar, astfel că nu este recomandabil ca fiecare sfârşit de săptămână minorii să îl petreacă într-o locaţie unde nu au la îndemână cărţile şi caietele şcolare, necesare începutului de săptămână următoare. Prin urmare, este în interesul copiilor ca reluarea legăturilor cu mama lor să se facă în mod treptat, astfel că se va stabili următorul program de vizitare: în a doua şi a patra săptămână din lună, de vineri – ora 18.00, până duminica – ora 18.00, cu posibilitatea luării minorilor de către mamă la domiciliul bunicilor materni din …, şi obligaţia de a-i readuce la domiciliul tatălui la sfârşitul programului de vizită; 2 săptămâni în vacanţa de vară, cu posibilitatea luării minorilor de către mamă la domiciliul bunicilor materni din …, şi obligaţia de a-i readuce la domiciliul tatălui la sfârşitul programului de vizită.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul art.999 şi art.480 alin.2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul şi va dispune reformarea sentinţei primei instanţe în sensul celor arătate mai sus, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul promovat de reclamanta …, domiciliată în …, împotriva sentinței civile nr. 399/12.03.2014 pronunţată de Judecătoria … în dosarul civil nr. 1371/256/2014, în contradictoriu cu pârâtul …, …
Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, astfel:
Admite în parte cererea principală şi în parte cererea reconvenţională.
Dispune exercitarea în comun de către părţi a autorităţii părinteşti asupra minorilor … şi …, până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr.6/256/2014 şi nr.322/256/2014.
Stabileşte în favoarea reclamantei, până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr.6/256/2014 şi nr.322/256/2014, următorul program de vizitare a minorilor:
– în a doua şi a patra săptămână din lună, de vineri – ora 18.00, până duminica – ora 18.00, cu posibilitatea luării minorilor de către mamă la domiciliul bunicilor materni din …, şi obligaţia de a-i readuce la domiciliul tatălui la sfârşitul programului de vizită.
– 2 săptămâni în vacanţa de vară, cu posibilitatea luării minorilor de către mamă la domiciliul bunicilor materni din …, şi obligaţia de a-i readuce la domiciliul tatălui la sfârşitul programului de vizită.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.07.2014.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud fond
Red./tehnored. dec. apel jud. 24.07.2014/4 ex.
