Căi de atac. Cereri de împărţeală judiciară
Decizia civilă nr. 612/20.09.2006
Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr. 315 din 27 februarie 2006, admite excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de D.V., P.V. şi D.M. împotriva deciziei civile nr. 398 din 20 mai 2005 a Tribunalului Iaşi în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa hotărârea,Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 282 indice 1 Cod procedură civilă astfel cum a fost modificat, partajul succesoral cu o valoare de sub 1 miliard de lei nu este supus apelului, ci doar recursului, competenţa soluţionării acestei căi de atac aparţinând tribunalului potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Însă, în cazul de faţă, nu este aplicabil acest articol şi nici art. II alin. 2 şi 4 din Legea nr. 219/05.07.2005 în temeiul cărora Curtea de Apel a trimis dosarul pe cale administrativă Tribunalului Iaşi.
În considerentele deciziei se reţine că nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri pronunţată de prima instanţă (respectiv Judecătoria) fără drept de apel, ci în speţă este atacată decizia pronunţată de Tribunalul Iaşi în soluţionarea apelului.
Articolul II alin. 2 din Legea nr. 219/05.07.2005 precizează în mod expres că se trimit tribunalelor pe cale administrativă doar apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care sunt de competenţa tribunalului, deci nu şi recursurile.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului îi revine Curţii de Apel Iaşi şi nu Tribunalului Iaşi pentru următoarele motive :
Potrivit dispoziţiilor art. 299 Cod procedură civilă „ hotărârile date în apel (…) sunt supuse recursului,iar în conformitate cu dispoziţiile alin. 2, recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel,deci fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel,recursul împotriva acesteia urmează să fie soluţionat de Curtea de Apel ca instanţă superioară”.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 Cod procedură civilă „curţile de apel judecă ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în alte cauze prevăzute de lege” cum este şi cazul de faţă.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. 2434/2002 a Judecătoriei Răducăneni, reclamantul D.V. a învestit instanţa cu acţiune în împărţeală judiciară a succesiunii defuncţilor D.I. (decedat la 06.03.1984) şi D.M. (decedată la 16.12.1991).
Prin sentinţa civilă nr. 148 din 22 martie 2004 judecătoria a admis acţiunea, stabilind calitatea de moştenitori, compunerea masei succesorale şi a dispus ieşirea din indiviziune în natură, prin formarea loturilor şi a stabilit sultele. Valoarea masei de împărţit la data pronunţării primei instanţe este de 311.034.000 lei (ROL).
Împotriva sentinţei a declarat apel D.T., înaintat spre soluţionare conform art. 282 Cod procedură civilă Curţii de Apel Iaşi. Urmare modificării Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493 /2004, prin încheierea din 26 noiembrie 2004 Curtea de Apel Iaşi a dispus trimiterea apelului formulat de D.T. împotriva sentinţei civile nr. 148/2004 pronunţată de Judecătoria Răducăneni spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi (dosar nr. 2575/2004).
Instanţa de trimitere,Tribunalul Iaşi, din oficiu avea obligaţia de a-şi verifica competenţa materială şi a califica calea de atac conform art. 84 şi art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, introdus prin art. I pct. 94 din OUG nr. 138/2000, care prevede :
(1) „ Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală, privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă,luarea măsurilor asiguratorii şi în alte cazuri prevăzute de lege”.
Sediul materiei pentru acţiunile în împărţeală judiciară este civil, fiind aplicabile, sub aspectul competenţei instanţei de judecată în primă instanţă şi căi de atac, dispoziţiile Codului de procedură citate cu normele derogatorii instituite prin Legea nr. 493 /2004 ( Monitorul Oficial nr. 1071/18.11.2004) pentru aprobarea OUG nr. 65/9.09.2004 ( Monitorul Oficial nr. 840/14.09.2004) pentru modificarea Codului de procedură civilă.
În conformitate cu art. II al. 2 din Legea nr. 493/2004: „ Căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă (O.U.G. nr. 65/2004). În acelaşi articol, alineatul 3 dispune: „ În cazurile prevăzute la alin. 2, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel”.
Dispoziţiile citate au fost aplicate în dosarul nr. 2575/2004 de Curtea de Apel Iaşi prin încheierea din 26 noiembrie 2004.
Competenţa instanţei de judecată după criteriul valoric impus pentru cererile de împărţeală judiciară prin OUG nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493 /2004 derogă de la dreptul comun (art. 1 şi 2 Cod procedură civilă ).
Astfel, judecătoria este competentă să judece în primă instanţă cererile de împărţeală judiciară ,oricare ar fi valoarea masei de împărţit. Hotărârile pronunţate de judecătorii, sentinţele, conform regulii generale impuse prin art. 282 al. 1 Cod procedură civilă sunt supuse căii de atac a apelului la tribunal,cu excepţiile impuse prin art. 282 al. 1 Cod procedură civilă, determinant fiind criteriul valoric.
Astfel, hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în acţiunile de împărţeală judiciară sunt supuse:
căii de atac a apelului, când valoarea masei de împărţit este peste 1 miliard lei, tribunalul fiind competent cu soluţionarea conform art. 2 Cod procedură civilă şi recursului la Curtea de Apel (art. 299 Cod procedură civilă).
numai căii de atac a recursului dat în competenţa de soluţionare a tribunalului ( art. 2 şi art. 282 indice 1 al. 1 Cod procedură civilă).
Valoarea masei succesorale fiind sub un miliard lei (ROL) hotărârea pronunţată de judecătorie la data de 22 martie 2004 nu este supusă căii de atac a recursului dat în competenţa Curţii de Apel.
Într-adevăr, succesiv prevederile art. 282 indice 1 Cod procedură civilă au fost modificate în ce priveşte hotărârile judecătoreşti care nu sunt supuse apelului sub aspectul valorii, cât şi dispoziţiile art. 2 Cod procedură civilă ce stabilesc competenţa tribunalului ca instanţă de control judiciar (Legea nr. 59/2001, O.U.G. nr. 138/2000 art. 1 pct. 94 ).
Însă, în art. II al. 1 din O.U.G. nr. 65/2004 se prevede: „Căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă înainte de intrarea în vigoare a acesteia se judecă de instanţele competente potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Aceeaşi dispoziţie este menţinută şi prin art. II al. 2 din Legea nr. 493/2004.
Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă în dispoziţiile finale – art. IV nu abrogă O.U.G. nr. 65/2004 şi respectiv Legea nr. 493/2004 în ce priveşte competenţa materială a instanţelor de a soluţiona cereri de împărţeală judiciară după criteriul valoric.
În art. II al. 1 din Legea nr. 219/2005 se prevede că: „Procesele în curs de judecată în primă instanţă la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit legii”.
În acelaşi articol, prin alineatele 2 şi 3 sunt prevăzute măsurile prin care instanţele de control judiciar sunt învestite cu judecarea căilor de atac (apel / recurs) prin trimitere „la instanţele competente potrivit legii”.
Normele de competenţă impuse prin criteriul valoric, pentru curţile de apel sunt imperative, în calea de atac a recursului regulile de procedură în materia împărţelilor judiciare fiind derogatorii de la dreptul comun şi de imediată aplicare. Singura instanţă competentă să se pronunţe în speţă asupra recursurilor este tribunalul,chiar şi în situaţia în care acesta s-a pronunţat asupra apelului”.
Pentru considerentele expuse, Curtea reţine că în materia împărţelii judiciare, are competenţa de a soluţiona numai calea de atac a recursului, exercitată împotriva hotărârilor date în apel de tribunale, când obiectul litigiului are o valoare mai mare de un miliard lei.
Hotărârile sunt supuse căilor de atac şi termenilor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate ( art. 725 al. 3 Cod procedură civilă ),însă competenţa materială revine instanţei de control judiciar conform normei în vigoare la data judecării căii de atac, dispoziţiile legii noi de procedură fiind aplicabile şi proceselor de judecată stabilite sub legea veche. Cum partea nu are exerciţiul căii de atac a recursului la Curtea de Apel,instanţa a respins recursul.
