Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 27.04.2007 sub nr. 3566/320/2007
( numar vechi 3535/2996/2007) reclamanta NJ a solicitat instanţei:
-să constate faptul că în timpul căsătoriei cu pârâtul SFI a dobandit ca bun comun imobilul apartament situat in Târgu Mureş, str Muncii nr. 15, ap. 3, jud. Mureş;
-să dispună înscrierea in CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobilş
-să dispună partajarea apartamentului si atribuirea acestuia către reclamanta, cu obligarea acesteia la plata unei sulte catre pârât;
-cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Acţiunea a fost timbrată cu suma de 39 lei taxă de timbru şi 0,45 lei timbru judiciar.
În motivare reclamanta a arătat faptul ca în timpul căsătoriei cu pârâtul, in anul 1977-1978, a încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru apartament, că în anul 1981 imobilul a fost preluat numai pe numele pârâtului, deşi părţile erau căsătorite si au achitat împreună ratele, iar in CF imobilul a fost trecut numai pe numele pârâtului.
În dovedirea acţiunii reclamanta a depus Extras din Cartea Funciară cu nr. 39468 a municipiului Târgu Mureş şi sentinţa civilă nr. 4930 / 24.11.2006 cu menţiunea definitivă şi irevocabilă.
La data de 21.05.2007 pârâtul a formulat întâmpinare ( fila 12) prin care solicită respingerea acţiunii introductive întrucât imobilul este bun propriu al său, reclamanta neavând nicio contribuţie la dobandirea apartamentului. De asemeni, solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâtul arată faptul ca părţile s-au despărţit în fapt în anul 1977, iar din acel moment nu au mai locuit şi gospodărit împreună. În aceste condiţii, imobilul a fost achizitionat prin contribuţia sa exclusiva şi constituie bunul său propriu.
În dovedire, pârâtul a depus urmatoarele înscrisuri: actiunea de divorţ din 1978, adeverinţă de venit din 1978, Contract de construire a locuinţei nr. 1492/1978, act aditional, contract de împrumut, procesul verbal de predare-preluare a locuinţei, Declaraţia CEC din 1979, chitanţe de plată a ratelor pentru imobil, declaratia girantului la CEC, copia CI si copia cărţii de muncă a pârâtului,
Au fost administrate probele cu interogatoriul părţilor şi a fost depusă la dosarul cauzei întreaga documentaţie care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate al pârâtului in cartea funciară. De asemenea, au fost audiati martorii GI, KI.
La data de 9.01.2008 pârâtul depune o completare a întâmpinarii, prin care arată faptul că a făcut o serie de investiţii, din bani proprii, la imobilul a cărui partajare se cere, depunând in acest sens o serie de înscrisuri doveditoare (chitanţe, facturi fiscale, certificat de deces al mamei pârâtului si Certificat de moştenitor după aceasta).
La data de 21.02.2008 pârâtul evalueaza investiţiile la suma de 10.000 lei si depune la dosarul cauzei taxă de timbru în valoare de 683 lei si timbru judiciar de 5 lei.
Pentru termenul din 12.05.2008 reclamanta formulează o Precizare de acţiune prin care solicită includerea in masa de partajat si a unui garaj situat in str. Muncii, nr. 15. De asemeni, invocă excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale formulate de catre pârât. Reclamanta anexeaza acestei cereri planşe foto si depune taxe de timbru în cuantum de 2448 lei, respectiv 1194 lei aferenta valorii garajului.
Prin întampinarea formulată la completarea la acţiune, paratul arată faptul ca garajul a fost ridicat după desparţirea in fapt a părţilor şi plecarea reclamantei in Ungaria, astfel încât nu se poate reţine calitatea de bun comun al acestuia.
La data de 8.09.2008 se dă părţilor cuvantul de fondul cauzei, iar la data de 22.09.2008 se dispune repunerea cauzei pe rol în vederea administrării probei cu expertiza tehnică construcţii.
După repunerea cauzei pe rol a fost administrată proba cu expertiza tehnică construcţii (filele 255-261), s-a dispus completarea raportului de expertiză iniţial (filele 354-355, fila 386), au fost depuse numeroase precizări ale pârâtului cu privire la investiţiile făcute şi au fost anexate inscrisuri. În acest sens, au fost depuse planse foto ale garajului, declaraţii ale reclamantei si ale copiilor părţilor, declaraţii ale pârâtului, a fost reaudiată martora GI, a fost audiat şi apoi reaudiat martorul Banga Gaspar, a fost audiat martorul Szabados Iosif şi au fost luate mai multe suplimente de interogatoriu reclamantei.
Analizând cererea de faţă prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa constata urmatoarele:
Părţile s-au căsătorit la data de 18.09.1976, căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorţ prin sentinţa civilă nr. 4930/ 24.11.2006 pronunţată de Judecatoria Târgu Mureş in dosarul nr. 5200/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea cailor de atac.
Referitor la exceptia insuficientei timbrari a acţiunii introductive, invocate de catre pârât cu ocazia concluziilor pe fond, intrucât nu se află la dosar dovada achitării integrale a timbrului judiciar de 5 lei, fiind achitat numai 0,45 lei, instanta urmeaza a o respinge având în vedere urmatoarele: prin raportare la cuantumul taxei de timbru achitate – 3681 lei, valoarea timbrului judiciar neachitată este foarte mică, sancţiunea care ar interveni potrivit art 20 alin 4 din Legea nr. 146/1997 este soluţionarea cererii in limita taxei de timbru achitate şi nu anularea integrală a acţiunii. Mai mult decat atăt, sancţiunea indicată mai sus intervine numai în cazul în care s-a pus în vedere părţii sa işi completeze taxa de timbru sau timbrul judiciar (art 20 alin 3), ori în cauză reclamantei nu i s-a pus niciodată în vedere să îşi completeze timbrul judiciar.
Cu privire la bunurile dobândite de părţi în timpul căsătoriei, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art 30 alin 1 din Codul Familiei, ,,Bunurile dobandite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”.
Astfel, pentru ca un bun să aibă regimul juridic al unui bun comun, este suficient ca acesta să fi fost dobândit în timpul căsătoriei şi să nu se incadreze in categoria bunurilor proprii, prevăzute de art 31 Codul familiei. Nu contează la stabilirea caracterului de bun comun dacă în actul de dobandire sunt trecuţi ambii soţi sau doar unul dintre ei, cum este în cazul de faţă, când actele de dobandire sunt încheiate numai pe numele pârâtului.
În cauză, instanţa constată faptul ca bunurile indicate de părţi nu se incadrează în categoria bunurilor proprii ale unuia dintre soţi, deşi pârâtul susţine ca bunurile sunt proprietatea sa exclusiva.
In aceste conditii, instanţa va reţine faptul ca bunurile indicate atât în acţiunea introductivă, cât şi în precizarea la acţiune, respectiv apartamentul situat în Târgu Mureş, str Muncii, nr. 15, ap. 3 si garajul situat in str Muncii, prin raportare la data dobandirii, sunt bunuri comune ale părţilor. De asemeni, reprezintă bunuri comune şi investiţiile făcute la imobilul apartament, indiferent dacă au fost făcute înainte sau după despărţirea în fapt a părţilor.
Ceea ce caracterizează însă proprietatea comună a soţilor este caracterul devălmaş al acesteia, în sensul ca nu este stabilită o cotă de contribuţie a fiecăruia din aceştia. Este sarcina instanţei să stabileasca cota de contribuţie a fiecăruia dintre foştii soţi în momentul în care se cere partajarea bunului comun.
Art. 30 din Codul familiei instituie o prezumţie relativă potrivit căreia soţii, în timpul căsătoriei, au dobândit bunurile cu o cota de contribuţie egala, susţinere făcută şi de reclamantă atât în acţiunea introductivă cât şi în completarea la acţiune.
Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părţi care, la împărţeală, ar pretinde o contribuţie mai mare. Cotele de contribuţie ale soţilor la dobândirea bunurilor comune se analizează numai până la desfacerea căsătoriei în mod irevocabil.
Instanţa reţine faptul că prin solicitarea de a se reţine caracterul de bun propriu al imobilului apartament si garaj, de fapt, pârâtul a formulat o cerere reconvenţională, timbrată ca atare, prin care întelege să solicite constatarea unei cote de 100% în sarcina sa la dobandirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Referitor la exceptia tardivităţii cererii reconvenţionale invocate de catre reclamanta-pârâtă reconvenţional si solicitarea acesteia de a respinge cererea reconvenţională, instanţa urmează a o respinge pentru urmatoarele motive: deşi potrivit art 119 alin 3 Cod procedură civilă, cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art 120 alin 1 Cod procedură civilă, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală. Astfel, sancţiunea aplicabilă nu este respingerea cererii reconvenţionale ci, eventual, judecarea ei separată. Însă, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional la 14.11.2007 nu face decât să precizeze sustinerile acestuia din întâmpinarea de la 21.05.2007, astfel încât instanta a calificat ca fiind cerere reconvenţională, precizată ulterior în nenumărate rânduri, însusi acest înscris. Fată de data acestuia – 21.05.2007 – instanta constata ca cererea reconvenţională a fost formulată în termen, urmand a respinge exceptia invocată.
Întrucât prin raportare la data dobandirii bunurilor instanţa a reţinut caracterul de bunuri comune ale acestor imobile, solicitarea pârâtului-reclamant reconvenţional urmează a fi analizată la stabilirea cotelor de contribuţie pe care a avut-o fiecare din foştii soţi la dobandirea bunurilor.
Astfel, reclamanta-pârâtă reconvenţional susţine faptul că, gospodărind impreună cu pârâtul-reclamant reconvenţional, părţile au avut cote de contribuţie egale la dobandirea bunurilor.
Pârâtul-reclamant reconvenţional susţine faptul că, în realitate, părţile au fost desparţite în fapt imediat după încheierea căsătoriei, gospodărindu-se separat, astfel încât bunurile au fost dobandite numai prin contribuţia sa.
Analizând probatoriul existent la dosarul cauzei, instanţa constată faptul ca niciuna din variantele indicate de cele două părţi nu corespunde realităţii.
Astfel, deşi după încheierea căsătoriei au existat perioade în care părţile au fost despărţite în fapt, lucru care reiese din actiunea de divorţ promovată în anul 1978 (fila 22), sentinţa civilă nr. 224/16.01.1978 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş in dosarul nr. 8141/1977, sentinţa civilă nr. 1311/10.03.1978 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 1143/1978, ulterior acestea s-au reîmpăcat, locuind si gospodărind împreună.
Astfel, din relaţia părţilor s-a mai născut un copil în anul 1980 (Szintya Jozsef), în anii 1981-1982, potrivit declaraţiei martorului Szabados Iosif, părţile locuiau împreună, comportându-se ca o familie normală (fila 343), există plaşe foto din care reiese că părţile locuiau împreuna (fila 175), atât reclamanta cât si copiii părţilor figurau cu domiciliul in BI in imobilul bun comun (fila 80-81).
În aceste condiţii, instanţa nu poate reţine susţinerea pârâtului-reclamante reconvenţional potrivit căreia părţile nu au locuit şi gospodărit impreună.
În perioada în care au locuit şi gospodărit împreună ambele părţi au avut loc de muncă (reclamanta a depus planşe foto de la locul de muncă şi copia legitimaţiei de serviciu – fila 176-177, iar potrivit adresei de la ITM în perioada 1993-1994 recamanta a fost angajată la societatea pârâtului – fila 169, iar pârâtul a depus la dosar copia cărţii sale de muncă – fila 93-105) şi au adus venituri in casă, astfel încât susţinerea pârâtului-reclamant reconvenţional cum că ar fi avut o cotă de contribuţie de 100% este neîntemeiată.
Cu privire la susţinerea reclamantei-pârâte reconvenţional cum că părţile au avut cote de contribuţie egale, nici aceasta susţinere nu este întemeiată, fiind administrate probe care inlătură prezumţia de contribuţie egala a sotilor.
Astfel, părţile s-au despărţit în fapt în anul 1994, când reclamanta si copiii părţilor au plecat in Ungaria.
Ulterior acestei date pârâtul, din fondurile proprii, a largit masa bunurilor de partajat prin construirea pivniţei, balconului şi garajului (din declaraţiile martorilor –fila 342, reiese ca anul construcţiei este 1995, după plecarea reclamantei-pârâte din ţară), a mai efectuat o serie de îmbunătăţiri la imobil care i-au mărit valoarea de circulaţie. De asemeni, până la data pronunţării divorţului – anul 2006, pârâtul-reclamant reconvenţional este singurul care s-a ocupat de îngrijirea şi îmbunătăţirea imobilelor-bunuri comune.
În aceste condiţii, instanţa va stabili cotele de contribuţie la dobandirea bunurilor comune după cum urmează: 30% în favoarea reclamantei-pârâte reconvenţional si 70% pentru pârâtul-reclamant reconvenţional, cote considerate de instanţă ca fiind echitabile şi corespunzătoare contribuţiei fiecarei părţi.
În ceea priveşte valoarea bunurilor incluse în masa de partaj, după cum s-a reţinut în raportul de expertiză efectuat în dosar (fila 255-261), aceasta este de 167.828 lei, respectiv: 142.851 lei apartamentul, 13.881 lei garajul şi 11.096 lei investiţiile în apartament.
In conformitate cu dispozitiile art. 673 indice 5 si art. 673 indice 9 Cod procedura civila, la sistarea starii de coproprietate, instanta va avea in vedere criteriile stabilite de textele legale mentionate, respectiv natura bunului care face obiectul coproprietăţii, marimea cotei parti ce se cuvine fiecareia, imprejurarea ca bunul este comod partajabil in natura, precum si invoiala partilor cu privire la modalitatea de partajare a bunului.
Deşi iniţial fiecare din părţi a solicitat ca imobilul sa îi fie atribuit, prin concluziile pe fond ambele părţi au solicitat ca imobilul să fie atribuit pârâtului-reclamant reconvenţional, cu stabilirea unei sulte compensatorii pentru reclamanta-pârâtă reconvenţional.
Având în vedere aceasta situaţie, instanta va dispune atribuirea în natura a imobilului catre pârâtul-reclamant Szintya Francisc Iosif.
Faţă de faptul că imobilul urmează a trece în proprietatea exclusivă a pârâtului-reclamant şi având în vedere faptul că toate drepturile reclamantei-pârâte asupra imobilului – apartament care decurg din calitatea de bun comun al părţilor sunt stabilite prin aceasta sentintă judecătorească, instanţa urmează a respinge cererea reclamantei-parate reconventional de inscriere in Cartea Funciara a dreptului ei de proprietate asupra imobilului apartament situat in Targu Mures, str Muncii, nr. 15, ap. 3, jud. Mures, ca nefondata.
Dată fiind cota de contribuţie de 30% a reclamantei-pârâta la dobandirea bunului imobil, instanţa va obliga pârâtul-reclamant Szintya Francisc Iosif sa îi plăteasca reclamantei Nemes Jolan suma de 50.348,4 lei cu titlul de sulta compensatorie.
Având în vedere faptul ca ambele părţi au solicitat obligarea celeilalte părţi la plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine urmatoarele:
Reclamanta-pârâtă reconvenţional a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 4711,65 lei iar pârâtul-reclamant reconvenţional în cuantum de 1218,2 lei, total – 5929,85 lei. Prin raportare la cotele de contribuţie reţinute de instanta, reclamanta-pârâtă reconventional avea de suportat cheltuieli în cuantum de 1778,95 lei, iar pârâtul-reclamant reconvenţional în cuantum de 4150,89. Având în vedere faptul ca reclamanta a suportat cheltuieli de judecata mai mari cu 2932,7 lei decat cele care cădeau în sarcina sa, cheltuieli care cadeau în mod normal în sarcina pârâtului-reclamant reconvenţional, instanta îl va obliga pe acesta să îi plăteasca reclamantei aceasta sumă – 2932,7 lei – cu titlul de cheltuieli de judecată.
