Prin Sentinta civila nr.5144 di data de 14.11.2006 pronuntata de Judecatoria Sibiu a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantilor F. I.si F.M., admisa în parte actiunea civila formulata de reclamantii B.N. si B. B. în contradictoriu cu pârâta C.M. si pe cale de consecinta obligata pârâta la plata sumei de 4705, 2 lei catre reclamantii B.N. si B.B. reprezentând folos de tras, respinse celelalte capete de cerere formulate de reclamanti, respinsa actiunea formulata de reclamantii F.I.si F. M. Pârâta a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamantii fata de care a fost admisa actiunea.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond retine ca reclamantii cât si pârâta au un apartament din constructiile ce formeaza imobilul din Sibiu, str. Calea Dumbravii nr.53 si sunt coproprietari asupra terenului de 296 mp în cote de 1/3 fiecare. În realitate pârâta foloseste în mod exclusiv suprafata de 104 mp. iar la suprafata folosita de pârâta reclamantii nu au avut acces cu toate ca pentru suprafata ce le se cuvine au achitat impozite.
Instanta de fond constata potrivit extrasului de CF ca reclamantii F. au transmis numitilor P.V.si P.V.M. dreptul de proprietate cu titlul de întretinere, pastrând dreptul de uzufruct, si ca atare acestia nu mai au un drept de proprietate asupra terenului ceea ce îi lipseste de calitate procesuala activa, drept pentru care instanta a admis exceptia lipse acestei calitati si a respins actiunea acestor reclamanti formulata în contradictoriu cu pârâta. Prima instanta constata ca terenul neconstruit este partajat în parti inegale, pârâta folosind efectiv o suprafata mai mare decât cota de 1/3 care îi revine, intrarea pe care o folosesc reclamantii B. are o suprafata de 36 mp în timp ce pârâta foloseste singura o suprafata de 104 mp, plus 8 mp de la imobilul vecin. Expertul a calculat valoarea folosului de tras datorat de pârâta reclamantilor la suma de 5472 lei aferenta perioadei de la data de 1.07.2002 si pâna la data formularii prezentei actiuni luând ca referinta valoarea chiriei pe care reclamantii ar putea teoretic sa o obtina valorificând suprafata de teren la care au dreptul dar pe care nu pot folosi din cauza modului în care este structurat imobilul. Instanta de fond a admis în parte actiunea doar pentru perioada pentru care nu este prescrisa, sens în care pârâta ar datora reclamantilor B. suma de 4705,92 lei asa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat în cauza. Prima instanta a respins cererea reclamantilor referitoare la suportarea impozitului de catre pârâta motivat de faptul ca impozitul este datorat de proprietar pentru bunul aflat în proprietatea sa iar folosinta efectiva nu poate afecta aceasta obligatie. iar cheltuielile de judecata au fost stabilite în sarcina pârâtei având în vedere prevederile ar.276 C.pr.civ.
Împotriva Sentintei civile nr.5144 din data de 14.11.2006 pronuntata de Judecatoria Sibiu, pârâta C.M.a declarat recurs prin care solicita admiterea acestuia, modificarea sentintei atacate în sensul respingerii actiunii civile formulate de reclamantii B. privind obligatiile pârâtei la plata folosului de tras în suma de 4705, 92 lei si a cheltuielilor de judecata la fond, cu obligarea intimatilor la suportarea cheltuielilor de judecata în recurs.
Critica sentintei recurate se refera la urmatoarele aspecte:
1)insuficienta timbrare a actiunii care trebuia timbrata la valoarea de 5472 lei-valoarea pretentiilor;
2)referitor la folosul de tras pârâta sustine ca nu foloseste o suprafata determinata, pârâta le-a permis reclamantilor accesul în curte. Pârâta recurenta sustine ca împrejmuirea imobilului a efectuat-o dupa ce reclamantii intimati B. si F.au împrejmuit partea stânga a imobilului si au facut poarta de acces la apartamentele lor, împrejmuirea efectuata având scopul de a asigura securitatea apartamentului pârâtei situat la parter. Pârâta recurenta considera ca nu poate fi considerata folosinta ca fiind exclusiva a terenului deoarece aceasta folosinta a fost determinata de culpa reclamantilor care au efectuat împrejmuirea înainte ca aceasta sa cumpere apartamentul. Pârâta recurenta apreciaza ca terenul fiind în indiviziune actiunea în pretentii poate fi introdusa asupra unui drept exclusiv determinat a bunului în proprietate. Pârâta recurenta considera ca expertul a luat în calcul gresit suprafata de 296 mp în loc de 280 mp cât este în CF, iar în spatele casei scarii exista o suprafata de teren pe care nimeni nu a masurat-o si nu s-a luat în calcul nici la suprafata de teren libera de constructii si nici la terenul de sub constructii, suprafata care este folosita exclusiv de catre reclamantii B.
3)În ceea ce priveste folosul de tras,pârâta recurenta considera ca solutia este criticabila deoarece instanta a avut în vedere doar perioada neprescrisa si desi a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantilor F.totusi instanta de fond obliga pârâta la folosul de tras în totalitate deci si pentru partea ce ar reveni actualilor proprietari Popa care nu au formulat cerere de chemare în judecata.
4)Pârâta recurenta considera ca ratiunea pentru care a fost respinsa pretentia reclamantilor referitoare la obligarea pârâtei la suportarea impozitului trebuia sa fie aceeasi pentru respingerea actiunii privind folosul de tras.
Prin întâmpinarea formulata, reclamantii intimati solicita respingerea recursului promovat pentru urmatoarele argumente:
1)Pârâta recurenta foloseste, asa cum rezulta din raportul de expertiza dar si din ceea ce s-a constatat prin cercetarea la fata locului, în exclusivitate o suprafata de teren din cota ce ar reveni celorlalti coindivizari. Suprafata a fost determinata prin calcule si a fost individualizata prin stabilirea suprafetei aferente care ar reveni fiecaruia.
2)Intimatii considera ca în mod corect prima instanta a stabilit obligatia pârâtei recurente la plata întregii sume deoarece suma reprezinta prejudiciul real creat prin folosinta în exclusivitate a suprafetei ce excede cota de 1/3 din suprafata totala neconstruita iar în prezent numitii F. au un drept de uzufruct viager asupra constructiei si desigur si asupra cotei aferente de teren.
3)Intimatii considera ca petitul referitor la pretentia obligarii pârâtei la plata impozitului a fost respins de instanta de fond datorita faptului ca nu s-a facut o dovada certa a acestuia functie de modul de folosire a terenului.
4)instanta de fond în mod corect a acordat cheltuielile de judecata deoarece acestea cuprind taxa de timbru, timbru judiciar, onorariul de avocat onorariu expert.
În drept, apararea este întemeiata pe prevederile art.115, 274 C.pr.civ., 992, 998-999 C.Civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse sentintei atacate, dar si din oficiu potrivit art.304 si art.394, ind.1 C.pr.civ. , instanta de control judiciar considera ca recursul este fondat pentru urmatoarele argumente:
1) Referitor la primul motiv al recursului ce vizeaza insuficienta timbrare a actiunii vis-a-vis de pretentiile reclamantilor în suma de 5472 lei, instanta de recurs constata ca potrivit art.18 din Legea nr.146/1997 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de catre instanta de judecata si numai în ipoteza în are instanta pune în vedere partii sa achite taxa de timbru sau sa o completeze poate anula ca netimbrata sau ca insuficient timbrata actiunea, or, din încheierile dosarului de fond nu se constata ca instanta de fond a pus în vedere reclamantilor sa achite o anumita taxa de timbru si ca atare, aceasta nu a fost achitata. Pârâta recurenta cunoscând valoarea pretentiilor reclamantilor putea cere instantei de judecata sa oblige pârâta recurenta la plata unei diferente de taxa de timbru daca se impunea, or, nu a cerut, drept pentru care aceasta critica a recurentei este neîntemeiata.
2)În ceea ce priveste suprafata folosita în mod exclusiv de catre pârâta recurenta este evident din raportul de expertiza efectuat în cauza (fila 64 din dosar fond) ca pârâta recurenta foloseste o suprafata din terenul aflat în indiviziune într-o cota mai mare decât i se cuvenea, respectiv 1/3 din 296 mp, astfel încât în afara unei întelegeri între coindivizari, coindivizarul care foloseste o suprafata mai mare decât îi revine are obligatia sa achite celorlalti o indemnizatie care reprezinta echivalentul lipsei de folosinta care a fi proportional cu cota fiecaruia, deoarece numai în aceasta modalitate se acopera prejudiciul cauzat celorlalti coindivizari datorita imposibilitatii de exercitare efectiva a dreptului de proprietate. Asadar, critica pârâtei recurente nu este întemeiata sub acest aspect si nici sub aspectul ca valoarea folosului de tras s-a stabilit prin luarea în considerare a suprafetei de 296 mp în loc de 280 mp deoarece CF nu garanteaza suprafata si atunci în mod corect instanta de fond s-a raportat la suprafata de teren existenta în coproprietate.
3)În ceea ce priveste cel de-al treilea motiv de recurs, instanta de recurs considera ca acesta este întemeiat motivat de faptul ca prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor F., instanta de fond trebuia sa oblige pârâta doar pentru partea de folos de tras cu care au fost prejudiciati reclamantii fata de care a fost admisa actiunea si care detin în coproprietate cota de 1/3 din întregul teren, respectiv doar pentru suma de 2352, 96 lei, drept pentru care instanta de recurs considera ca sub acest aspect se impune modificarea sentintei atacate.
4)Ultimul motiv de recurs nu poate fi primit de instanta de control judiciar deoarece temeiul de drept al admiterii actiunii este diferit de cel al respingerii pretentiei reclamantilor referitoare la obligarea pârâtei recurente la suportarea impozitului deoarece prima pretentie este justificata de prejudiciul încercat de reclamanti datorita imposibilitatii exercitarii dreptului de proprietate asupra cotei de 1/3 din terenul neconstruit aflat în indiviziune iar a doua pretentie rezida din obligatia fiscala a fiecarui proprietar de a achita taxele si impozitele prin raportare la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile detinute, or, reclamantii figureaza în evidenta fiscala ca având în proprietate o cota de 1/3 parte din terenul aflat în indiviziune.
Fata de cele ce preced, instanta de recurs a admis recursul, a modificat sentinta atacata în sensul obligarii pârâtei recurente doar la suma de 2352,96 lei din valoarea folosul de tras micsorând corespunzator cheltuielile de judecata la fond respectiv de la 909,18 lei la 454,59 lei. Deasemenea, instanta a constatat ca în cauza sunt incidente prevederile art.274 C.pr.civ, în sensul ca a obligat intimatii la suportarea cheltuielilor de judecata efectuate de pârâta recurenta în calea de atac a recursului.
