Împărţirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Situaţia contractului de împrumut pentru nevoi speciale.
SENTINŢA CIVILĂ 785 din 31 martie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe reclamantul X a chemat în judecată pe pârâta Y solicitând ca prin hotărârea judecătorească să se dispună împărţirea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei. Acesta a solicitat obligarea pârâtei la preluarea contractului de credit iar în subsidiar obligarea pârâtei la restituirea a jumătate din suma contractată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că în timpul căsătoriei cu pârâta a contractat un împrumut pentru nevoi pe o perioadă de 10 ani. Reclamantul a achitat primele 6 rate stipulate în contract, până la data de 20.01.2009 inclusiv, iar pârâta a depus suma de bani împrumutată pe numele ei, într-un cont.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă a Judecătoriei F s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 05.11.1996 din culpă comună a soţilor.
Din contractul de credit şi garanţie reală mobiliară rezultă că X a împrumutat un credit pentru nevoi personale în cuantum de 43260 lei, urmând ca acesta să îl achite pe o durată de 60 de luni.
Din adresa Băncii rezultă că Y la data de 12.08.2008 a constituit un depozit în sumă de 35000 de lei, care a fost lichidat la 22.08.2008. O parte din sumă, respectiv 5000 lei au fost depuşi pe cardul personal al pârâtei iar cu restul de 30000 aceasta a constituit un depozit, lichidat la data de 23.09.2008.
Potrivit art. 30 codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor.
Orice convenţie contrară este nulă.
Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
Conform art. 32 lit. a,b şi c din codul familiei soţii răspund cu bunurile comune pentru cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune, pentru obligaţiile ce au contractat împreună şi pentru obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.
Potrivit art. 36 alin. 1 codul familiei la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune se va hotărî instanţa judecătorească.
Datoriile comune ale soţilor sunt cele limitativ prevăzute de art. 32 din codul familiei şi sunt considerate legal contractate chiar şi numai de către unul dintre soţi, în temeiul prezumţiei de mandat tacit reciproc. Face excepţie de la aplicarea acestei prezumţii punctul b al art. 32 din codul familiei care cere ca tranzacţia să fie încheiată de soţi împreună. În această situaţie soţii pot să-şi asume obligaţii, fie participând în persoană la încheierea actului juridic, fie participând prin neprezentare. Cel care reprezintă poate fi chiar celălalt soţ. În acest caz împuternicirile de reprezentare trebuie să izvorască dintr-un mandat expus sau tacit şi nu doar din calitatea de soţ, în temeiul prezumţiei de mandat reciproc între soţi.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a împrumutat la data de 11.08.2008, deci în timpul căsătoriei cu pârâta, suma de 43260 lei, pentru nevoi personale, pe o perioadă de 10 ani. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului, pârâta a mers şi ea la bancă când reclamantul a primit banii. Ulterior suma împrumutată a fost depozitată de pârâtă într-un cont personal.
Deoarece pârâta a fost de faţă când reclamantul a încheiat contractul de împrumut, iar banii obţinuţi i-a luat ea şi i-a depozitat la o altă bancă într-un cont personal, se poate considera că aceasta a fost de acord ca reclamantul să contracteze împrumutul în timpul căsătoriei.
Astfel pârâta i-a acordat reclamantului împuternicire de reprezentare, suma de bani fiind împrumutată de reclamant în baza unui mandat tacit reciproc existent între soţi.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, textele de lege invocate, concluziile şi considerentele reţinute mai sus precum şi faptul că reclamantul a reuşit să dovedească că suma de bani împrumutată reprezintă o datorie comună a părţilor, acumulată de aceştia în timpul căsătoriei în baza mandatului tacit reciproc dintre el şi fosta soţie, instanţa consideră că cererea este întemeiată, urmând a o admite.
Va constata că în masa de bunuri comune a părţilor, intră un pasiv în cuantum de 43260 lei reprezentând împrumutul contractat de reclamant.
Având în vedere că pârâta a fost cea care a intrat în posesia banilor împrumutaţi, iar aceasta nu a reuşit să demonstreze că i-a restituit soţului, instanţa o va obliga către reclamant la plata sumei de 21360 lei reprezentând 1 din împrumutul acordat reclamantului.
Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 25.08.2010.
