DECIZIA CIVILĂ NR. 3400
data – 17.12.2015
Autor– NICOLETA ALEXANDRU
Domeniu asociat – partaj
Titlu – modalitatea de suportare a cheltuielilor de judecată în cadrul acţiunii de partaj succesoral
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 15.10.2014 sub nr.XXX/204/2014 reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B.D., B.D. şi A.L.partajarea averii succesorale rămasă la decesul defunctei T.D., decedata la data de 03.09.2014, cu ultim domiciliu în Câmpina, str. YYY, jud. Prahova, obligarea pârâţilor la plata (1/6 fiecare) din pasivul succesoral constând în cheltuielile făcute de reclamant cu înmormântarea şi cu pomenirile ulterioare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în fapt, la data de 03.09.2014 a decedat soţia acestuia T.D., cu ultim domiciliu în Câmpina, str. YYY, jud. Prahova.
Moştenitori cu vocaţie la succesiune au rămas reclamantul în calitate de soţ supravieţuitor cu o cota de 12 din masa succesorală şi pârâţii, respectiv B.D. în calitate de frate, B.D. în calitate de nepoată de frate şi A.L. în calitate nepot de soră cu cota de 1/6 fiecare.
La decesul defunctei a rămas cota de ½ dintr-un apartament compus din 2 camere şi dependinţe situat în Câmpina, str. YYY, jud. Prahova, reclamantul precizând că locuieşte în continuare singur în acest apartament ocupându-se de întreţinerea lui.
Reclamantul a estimat valoarea cheltuielilor de înmormântare şi pomeni până la 7 ani la suma de 15000 lei iar cu privire la modalitatea de partajare şi-a exprimat dorinţa ca imobilul rămas de pe urma defunctei să-i fie atribuit acestuia, iar pârâţilor să le ofere sulta în funcţie de cota ce le revine.
La evaluarea apartamentului a avut în vedere valorile etalon stabilite prin expertiză de Camera Notarilor Publici Ploieşti pentru apartamente din Câmpina pentru anul 2014, valori ce se regăsesc în Studiul privind estimarea valorilor etalon minime de piaţă întocmit de SC —– SRL şi înregistrat la Camera Notarilor Publici Ploieşti sub nr. 2997/02.12.2013, iar conform acestei expertize valoarea apartamentului este de 99120 lei.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cerere pe dispoziţiile art. 669 şi urm.c.civ. şi art. 979 şi urm. c.pr.civ.
A anexat copii certificate de pe următoarele înscrisuri: certificatul de deces al defunctei, certificat eliberat de BCPI Câmpina din care reiese că apartamentul nu este înscris în cartea funciară, încheierea nr. 10 din 30.09.2014 privind verificările efectuate în evidenţele succesorale ale Camerei Notarilor Publici, certificatul de căsătorie al reclamantului, copia actului de identitate al acestuia, actul de proprietate al apartamentului, chitanţe cheltuieli pasiv succesoral ( f.4.-18 ).
La data de 25.11.2014 pârâţii B.D., B.D. şi A.L.prin reprezentant convenţional, av. Berghis-Boldea Veronica, în termen legal, în temeiul dispoziţiilor art. 205 c.pr.civ. au formulat întâmpinare prin care solicită admiterea în parte a cererii introductive în sensul să se constate:
– deschisă succesiunea defunctei T.D., decedată la data de 01.09.2014, şi nu 03.09.2014, cum în mod eronat s-a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu ultimul domiciliu Câmpina, str. YYY, jud. Prahova;
– ca părţile sunt moştenitorii legali ai defunctei, respectiv reclamantul T.V., în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală şi pârâţii B.D., în calitate de colateral privilegiat (fratele defunctei) cu o cotă de 1/6 din masa succesorală şi pârâţii B.D.şi A.L., în calitate de descendenţi ai colateralilor privilegiaţi (fraţii defunctei) cu o cota de 1/6 fiecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 972 Cod Civil coroborat cu art. 977 alin. 2 Cod Civil ;
– ca masa succesorala rămasă de pe urma defunctei este compusă din cota de 1/2 din imobilul situat în Câmpina, str. YYY, jud. Prahova, şi nu din întreg imobilul, astfel cum în mod greşit s-a arătat în cererea introductivă de instanţă;
În ceea ce priveşte modalitatea de partajare a imobilului ce compune masa succesorală, pârâţii au arătat că sunt de acord cu atribuirea lui către reclamant şi obligarea acestuia la plata sultelor.
De asemenea, pârâţii arătă că sunt de acord şi cu valoarea rezultată de pe urma evaluării imobilului, respectiv de 99.120 lei, suma ce a fost indicată în acţiune, raportat la care urmează să se stabilească sumele de bani ce revin fiecăruia (8.260 lei pentru fiecare moştenitor pârât).
Însă, în ceea ce priveşte pasivul succesoral constând în cheltuieli de înmormântare şi pomenile ulterioare până la 7 ani, estimat de către reclamant la suma de 15.000 lei, pârâţii arătă faptul că nu sunt de acord cu obligarea acestora la plata sumei corespunzătoare cotei de 1/6 din această sumă, întrucât deşi confirmă că reclamantul s-a ocupat de înmormântare acesta a încasat toate ajutoarele de înmormântare acordate.
În ceea ce priveşte cheltuielile ulterioare înmormântării, prilejuite de îndeplinirea obiceiurilor creştine, practica judiciară a statuat că aceste cheltuieli nu pot fi incluse în pasivul succesoral, având în vedere că din pasiv fac parte datoriile şi sarcinile moştenirii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1155 alin. 1 Cod Civil şi că aceste cheltuieli prilejuite de pomenirea memoriei defunctei nu pot fi considerate drept datorii succesorale, căci nu sunt obligaţii patrimoniale ale defunctei.
Nici sarcini succesorale nu pot fi considerate aceste cheltuieli, deoarece prin sarcini ale moştenirii se înţeleg acele obligaţii care, fără a exista în patrimoniul celui care lasă moştenirea, se nasc în persoana moştenitorului, la deschiderea moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui.
A aprecia ca în persoana moştenitorului, la data deschiderii succesiunii, se nasc obligaţii de îndeplinire a unor obiceiuri religioase, fără a exista o clauză testamentară în acest sens, ar aduce atingere libertăţii de conştiinţă garantată de alin. 1 al art. 29 din Constituţie, potrivit căruia libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o forma şi nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
În categoria sarcinilor născute după deschiderea succesiunii, la a căror suportare au obligaţia să participe toţi moştenitorii, în mod proporţional cu cotele-părţi ce le revin, intră cheltuielile de înmormântare. Orice alte datorii privind comemorarea sau pomenirea religioasă a defunctului, cum ar fi cele ocazionate de parastase religioase şi darea unor obiecte ca pomană în amintirea defunctului, efectuate de succesori, rude sau prieteni ai defunctului, au natura actelor dezinteresate, şi nu a unor obligaţii legale ce ar justifica includerea lor în pasivul succesoral.
Reclamantul solicită obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeni până la 7 ani, cheltuieli pe care le estimează la suma de 15.000 lei.
Acest capăt de cerere privind obligarea pârâţilor la plata pomenilor până la 7 ani este exagerat şi nu este justificat, câtă vreme instanţa poate obliga la plata cheltuielilor ce au fost efectuate până la data introducerii cererii de chemare in judecată, în măsura dovedirii lor, şi nu la plata unor sume eventuale pe care reclamantul le-ar putea cheltui in viitor. Astfel, instanţa nu poate verifica dacă aceste cheltuieli vor fi efectuate în viitor şi nici cuantumul lor, motiv pentru care cererea este absurdă şi nejustificată.
Instanţa poate acorda în limita a ceea ce se solicită, dar şi în limita a ceea ce se dovedeşte, şi nu pe baza unor presupuneri, bănuieli sau promisiuni, ci doar pe baza de dovezi clare, existente la data pronunţării hotărârii.
Astfel, cheltuielile ce vor fi avansate pe viitor de către reclamant, până la 7 ani, pentru pomenirile creştineşti sunt sume solicitate fără temei legal, şi care nu sunt dovedite în condiţiile dispoziţiilor art. 249 c.pr.civ.
Pe de altă parte, din dovezile depuse de către reclamant la dosarul cauzei privind cheltuielile făcute cu înmormântarea şi pomenile ulterioare, până la data introducerii acţiunii, rezultă ca aceste cheltuieli sunt în suma de 4.372,86 lei, şi nu 15.000 lei, astfel cum solicită reclamantul.
În drept pârâţii au invocat dispoziţiile art. 972, 977 c.civ., art. 249, 979 şi următoarele c.pr.civ.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, testimonială cu martorii Nicolescu Petre şi Nicolescu Stela ( f. 74-75 dosar ) şi expertiză construcţii „Popa Marian” ( f.123-137 dosar ) prin care s-a constatat că apartamentul are o valoare de 71.040 lei iar obiect al lotizării îl constituie valoarea de 35.520,00 lei
La termenul din 30.03.2015 reclamantul prin apărător a precizat acţiunea (f.113 dosar ) în sensul că masa succesorală este compusă din cota de ½ din apartamentul situat în mun. Câmpina, YYY .
Prin sentinţa civilă nr. 1833/11.05.2015 pronunţată de Judecătoria Câmpina a fost admisă acţiunea privind pe reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâţii B.D., B.D.şi A.L., având ca obiect – partaj judiciar şi, în consecinţă s-a dispus partajarea conform variantei unice din raportul de expertiză-lotizare Popa Marian – variantă unică – respectiv :
– Lot 1:
Reclamantul T.V. primeşte întreaga masa cota de ½ din apartamentul nr. 18 situat în mun. Câmpina, str.YYY, în valoare de 35.520 lei
– 35.520 lei (bunuri atribuite) – 17.760 lei (drept de primit) = 17.760 lei – sumă pe care o plăteşte sultă lotului 2.
– Lot 2:
Pârâtul B.D. primeşte sultă suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
Pârâta B.D.primeşte sulta suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
Pârâta B.D.primeşte sulta suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
Pârâtul A.L. primeşte sulta suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
Pârâtul A.L. primeşte sulta suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
Prin aceiaşi sentinţă au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului câte 941 lei cotă – parte cheltuieli înmormântare, s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru de 1043 lei către reclamant şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului câte 2201 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea introductivă reclamantul T.V. a solicitat în contradictoriu cu numiţii B.D., B.D. şi A.L. partajarea averii succesorale rămasă la decesul defunctei T.D. decedată la data de 01.09.2014, cu ultim domiciliu în Câmpina, str. YYY, jud. Prahova, constând în cota de ½ din apartamentul bun succesoral cu obligarea pârâţilor la plata (1/6 fiecare) din pasivul succesoral constând în cheltuielile făcute de reclamant cu înmormântarea şi cu pomenirile ulterioare; cu cheltuieli de judecată.
Moştenitori cu vocaţie la succesiune au rămas reclamantul în calitate de soţ supravieţuitor cu o cota de 12 din masa succesorală şi pârâţii, colaterali privilegiaţi, respectiv B.D. în calitate de frate, B.D.în calitate de nepoată de frate decedat ( B.M.) şi A.L. în calitate nepot de soră decedată ( Achim Florica ) cu cota de 1/6 fiecare conform actelor de stare civilă depuse la filele 4-8 dosar şi în temeiul art. 972 cod civil art. 977 alin. 2 c.civ.
Bunul imobil – apartament în litigiu este proprietate comună a reclamantului cu soţia sa, dobândit în cote egale în timpul căsătoriei conform contractului nr.1643/1969 şi procesului verbal de predare – primire – recepţie cu acelaşi număr, fiind situat în mun. Câmpina str. YYY conform adresei nr.1540/2003 emisă de Primăria mun. Câmpina depusă la fila 13 dosar şi identificat prin raportul de expertiză tehnică construcţii Popa Marian .
Având în vedere dispoziţiile art. 980 şi urm c.pr.civ. privind procedura partajului judiciar instanţa de fond a constatat că cererea reclamantului este întemeiată şi a admis-o, dispunând atribuirea definitivă a bunului succesoral către reclamant faţă de împrejurarea că acesta este soţul supravieţuitor al defunctei care a locuit şi locuieşte în imobil, are calitatea de coproprietar al diferenţei cotei de ½ din imobil apreciind aceasta împrejurare ca motive temeinice de atribuire cu stabilirea sumelor ce urmează a fi plătite cu titlu de sultă către ceilalţi coproprietari şi a termenului în care este obligat să le plătească .
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 669 , 676 c.civ. rap la art. 990 c.pr.civ. instanţa de fond a admis acţiunea şi a dispus partajarea bunului succesoral conform variantei unice din raportul de expertiză tehnică construcţii – Popa Marian, parte integrantă din prezenta hotărâre prin care Reclamantul T.V. primeşte întreaga masa succesorală în valoare de 35.520 lei stabilind termen de achitare a sultei un an de zile.
– 35.520 lei (bunuri atribuite) – 17.760 lei (drept de primit) = 17.760 lei – sumă pe care o plăteşte sulta lotului 2.
Pârâtul B.D. primeşte sulta suma de 5.920,00 lei (drept de primit)
În temeiul aceloraşi dispoziţii legale instanţa de fond a obligat pârâţii să plătească reclamantului câte 941 lei cotă – parte cheltuieli înmormântare dovedite cu probele testimoniale administrate în cauză.
În ceea ce priveşte cheltuielile ulterioare înmormântării, prilejuite de îndeplinirea obiceiurilor creştine, practica judiciară a statuat că aceste cheltuieli nu pot fi incluse în pasivul succesoral, având în vedere că din pasiv fac parte datoriile şi sarcinile moştenirii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1155 alin. 1 c.civ. şi că aceste cheltuieli prilejuite de pomenirea memoriei defunctei nu pot fi considerate drept datorii succesorale, căci nu sunt obligaţii patrimoniale ale defunctei.
În conformitate cu art. 45 alin 1 lit. a din OUG nr. 80/2013 instanţa de fond a dispus restituirea taxei judiciare de timbru de 1043 lei achitată în plus către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul B.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, apelantul – pârât a arătat sub un prim aspect, faptul că instanţa de fond a nesocotit principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, comunicând raportul de expertiza efectuat în cauza odată cu hotărârea pronunţată de instanţă, fără a da posibilitatea paraţilor să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiza întocmit.
A susţinut apelantul că la primul termen de judecată, după comunicarea raportului de expertiză de către expert, a invocat nulitatea raportului de expertiză efectuat în cauză, având în vedere că adresa de convocare la expertiză a fost comunicată de către expert la data de 18.03.2015, cu o zi înainte de efectuarea expertizei, şi nu cu 5 zile, astfel cum prevăd expres dispoziţiile legale, astfel că, instanţa de judecată a constatat că raportul de expertiză este nul şi a dispus refacerea acestuia cu îndeplinirea dispoziţiilor prevăzute de art. 335 c.pr.civ.
Însă, raportul de expertiza nou întocmit a fost comunicat pârâţilor odată cu sentinţa instanţei de fond, moment la care a putut vedea valoarea stabilita de expert.
Principiul contradictorialităţii a fost definit în doctrină ca fiind posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Exigenţa fundamentală a contradictorialităţii impune că nicio măsură să nu fie ordonată de către instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor.
Principiul contradictorialităţii este consacrat in terminis, în cadrul art. 14 c.pr.civ., unde sunt enumerate şi câteva dintre elementele structurante, respectiv: citarea sau înfăţişarea părţilor; comunicarea reciprocă de către părţi a motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă; dreptul părţilor de a discuta şi a argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de instanţă; obligaţia instanţei de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-şi întemeia hotărârea decât pe motive de fapt şi de drept care au fost puse în prealabil în discuţia părţilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a sancţionat frecvent astfel de practici ale unor instanţe naţionale, a făcut aprecieri notabile cu privire la asigurarea şi respectarea principiului contradictorialităţii în cadrul procedurilor judiciare, pentru ca părţile litigante să beneficieze de un proces echitabil astfel cum impun exigenţele art. 6 din Convenţie.
Un exemplu în acest sens este cauza Oral c. Turciei (Hotărârea din 25 noiembrie 2008 – cererea nr. 18384/04), unde Curtea a reţinut încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, întrucât în faţa instanţelor interne acestuia nu i-a fost comunicat raportul de expertiză pe care de altfel instanţa şi-a fundamentat hotărârea, conferindu-i o importanţă sporită, în măsura în care raportul respectiv nu îi fusese comunicat reclamantului, acesta nu a putut să îşi exprime punctul de vedere cu privire la raport pentru a-1 critica.
Astfel, a susţinut apelantul că Judecătoria Câmpina a pronunţat sentinţa apelata bazându-se pe un raport de expertiză lovit de nulitate întrucât, şi a doua oară, convocarea a fost făcută cu încălcarea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 335, dar şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii, prin necomunicarea acestui raport de expertiza pârâţilor din cauza, lipsindu-i de dreptul de a formula obiecţiunile ce s-ar fi impus, având în vedere ca imobilul supus partajului a fost subevaluat tocmai cu scopul prejudicierii pârâţilor.
Apelantul a învederat că în cadrul procesului de partaj, în aplicarea principiului egalităţii copartajanţilor, trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecaţii, iar evaluarea trebuie făcută la valoarea de circulaţie.
În cauză, din analiza raportului de expertiză, se observă că instanţa de fond a omologat un raport de expertiză lovit de nulitate prin încălcarea dispoziţiilor ce prevăd convocarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea lucrării la faţa locului, dar şi nelegal prin stabilirea unui preţ ce nu corespunde valorii de circulaţie pe piaţa imobiliară.
A solicitat apelantul să se constate că raportul de expertiză întocmit de expert Popa Marian încalcă dispoziţiile OG nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, şi nu identifică metodologia avută în vedere la întocmirea raportului, pentru ca, atât instanţa de judecată cât şi părţile să poată vedea ce normative au fost avute în vedere de către expert, aplicând coeficienţi ce au condus la scăderea nejustificată a valorii imobilului.
A apreciat apelantul că la întocmirea raportului de expertiză sunt mai multe nereguli/neconcordanţe, astfel: nu s-a răspuns complet la obiectivul dispus, respectiv nu a fost identificat cu exactitate imobilul, amplasament, vecinătăţi, căi de acces, etc.; nu au fost descrise amenajările/dotările apartamentului litigios, ba mai mult, primul raport de expertiză omite în mod voit anumite îmbunătăţiri relevante, cum ar fi centrala termică şi tâmplărie PVC cu geam termopan, stabilind o valoare iniţială de 66.600 lei, ce a fost modificată ca urmare a menţiunilor făcute de pârâţi în acest sens.
Deşi a fost la faţa locului, expertul a ignorat elemente importante în evaluare în scopul subevaluării, instanţa de fond omologând o evaluare nelegală, întrucât nu este definită metoda sau abordarea utilizată în evaluare, nu a fost efectuat studiul privind cea mai bună evaluare, această estimare fiind o etapă critică a procesului de evaluare, care asigură contextul în care participanţii de pe piaţa şi evaluatorii selectează informaţiile comparabile de piaţă, au fost aplicate procente diferite de corecţie privind marja de negociere, în cazul subiectului (imobilului litigios), la condiţii de piaţă, este trecut un indicator ce vizează atemporalitatea luna/ zi/an, lucru nepermis în evaluare, la localizare, în cazul subiectului a fost stabilită zona centrală, iar la imobilele comparate a fost stabilită zona similară, în condiţiile în care din studiul comparabilelor ataşate numai unul din cele trei apare ca fiind localizat în zona centrală, în ceea ce priveşte corecţiile pentru finisaje, etaj, centrală termică şi pentru componente non imobiliare, procentele sunt total subevaluate, având în vedere faptul că diferenţele de cotaţii pentru etajul 4 şi centrala termică pot ajunge şi până la 25%; se constată o lipsă de profesionalism a expertului, având în vedere faptul că, la primul raport de expertiză a aplicat o corecţie pentru etaj de 2% la una din comparabile, care se află tot la etajul 4, ca în cazul imobilului în litigiu, iar în a doua expertiză, a aplicat aceeaşi corecţie la comparabila aflată la etajul 2/4, nu este definit cursul valutar, dar este făcută conversia leu-euro, fără a se da posibilitatea verificării sumei stabilite.
A menţionat apelantul că toate aceste elemente au condus la scăderea valorii imobilului litigios, când, în realitate, un imobil cu caracteristicile celui în discuţie are o valoare de cel puţin 100.000 lei, fiind inadmisibil ca un imobil cu 2 camere, 47 mp, îmbunătăţit cu gresie, faianţă, parchet, tâmplărie cu geam termopan, centrală termica cu instalaţie pe cupru, aflat în zona centrală a oraşului Câmpina să fie evaluat la valoarea de 70.000 lei, câtă vreme o garsonieră cu suprafaţa de 25 mp se vinde cu 20.000 euro.
Faţă de aceste elemente, precum şi faţă de alte imobile comparabile, apelantul a solicitat instanţei să constate că valoarea imobilului a fost cu mult subevaluată şi că se impune reevaluarea imobilului supus partajării, în vederea stabilirii unei valori de piaţă corecte şi legale.
În ceea ce priveşte pasivul succesoral constând în cheltuielile de înmormântare, a susţinut apelantul că, reclamantul a beneficiat de ajutor de deces în baza Legii nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 17 litera a), având în vedere calitatea de pensionar avută de defuncta T.D., sumă ce trebuie scăzută din suma cheltuită de reclamant, solicitând administrarea probei cu înscrisuri, respectiv ca reclamantul să facă dovada încasării ajutorului de deces de pe urma defunctei, pentru a fi scăzut din suma solicitată cu titlu de cheltuieli de înmormântare, precum şi dovada faptului că, reclamantul T.V. a încasat post-mortem şi pensia defunctei T.D., având în vedere dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 263/2010 coroborat cu art. 120 din acelaşi act normativ, având în vedere că sunt elemente edificatoare în ceea ce priveşte pasivul succesoral, probe asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nici nu a arătat motivul pentru care nu au fost avute în vedere.
Totodată, a menţionat apelantul că a solicitat efectuarea unei adrese în vederea obţinerii de informaţii de la BCR SA – Agenţia Câmpina, pentru a verifica dacă reclamantul a lichidat conturile defunctei, tocmai pentru compensarea acestor sume cu pasivul succesoral solicitat, întrucât din veniturile defunctei au fost suportate cheltuielile de înmormântare, astfel că solicitarea de obligarea a pârâţilor la plata sumelor reprezentând pasiv succesoral, apare ca fiind nejustificată, cu atât mai mult cu cât aceste informaţii nu sunt furnizate de către autorităţile îndrituite, altor persoane.
A mai susţinut apelantul că sumele de bani cheltuite de reclamant cu ocazia înmormântării defunctei, se compensează cu sumele de bani primite de acesta cu titlu de ajutor de la Casa de Pensii şi pensia post-mortem încasată de pe urma defunctei (Curtea de Apel Ploieşti, decizia civila nr. 526/09.06.2009).
În virtutea efectului devolutiv al apelului, a solicitat apelantul ca instanţa să pună în vedere reclamantului să facă dovada încasării ajutorului de deces şi a pensiei post mortem, având în vedere că defuncta nu a avut descendenţi, iar pârâţii nu au ridicat niciun ajutor de înmormântare, reclamantul fiind singurul în măsură să facă acest lucru, informaţii în funcţie de care să se poată stabili în concret dacă solicitarea reclamantului de obligare la plata pasivului succesoral este justificata sau nu.
A precizat apelantul că, un alt element de nelegalitate vizează împărţirea făcută de instanţa de fond a pasivului succesoral stabilit la suma de 4372,86 lei, respectiv fiecare pârât fiind obligat să suporte câte 941 lei de fiecare.
Dispoziţiile art. 1155 c.civ. prevăd că „moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia”.
Având în vedere ca pasivul succesoral a fost reţinut de către instanţa de fond la suma de 4372,86 lei, iar cotele au fost de 1/2 reclamantul şi 1/6 fiecare pârât din masa succesorală, corect şi legal ar fi fost ca reclamantul să suporte suma de 2186,43 lei din pasivul succesoral, iar paraţii câte 729 lei, potrivit cotei stabilite, şi nu 941 lei astfel cum în mod greşit a dispus instanţa de fond.
Ori, aşa cum a procedat instanţa de fond, înseamnă că au fost stabilite cote diferite în ceea ce priveşte pasivul succesoral şi cote diferite în ceea ce priveşte activul succesoral, aspect ce apare ca fiind în contradicţie cu prevederile legale.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la care au fost obligaţi pârâţii, apelantul a arătat că reclamantul a achitat o taxa judiciară de timbru de 3173 lei, din care i-a fost restituită suma de 1.000 lei raportat la noua valoare a imobilului, onorariu expert de 900 lei, iar diferenţa până la suma de 6603 lei pe care trebuie să o suporte împreună pârâţii, reprezintă onorariul avocatului reclamantului, pe care îl apreciez ca fiind disproporţionat faţă de complexitatea dosarului.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat constant că onorariile avocaţiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel că a solicitat apelantul ca instanţa de control judiciar să aprecieze dacă onorariul avocatului reclamantului este proporţional cu munca depusă şi complexitatea cauzei.
Totodată, cheltuielile de judecată din prezenta cauză, respectiv taxa de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat, chiar dacă au fost suportate de reclamant, faţă de obiectul dosarului-partaj judiciar, se impunea să fie suportate de către toţi moştenitorii în funcţie de cota de partaj, inclusiv de către reclamant, nu numai de către pârâţi.
Faţă motivele arătate, apelantul a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 1833/11.05.2015 pronunţată de Judecătoria Câmpina, în sensul obligării reclamantului la plata sultei către pârâţi în raport de preţul de circulaţie al imobilului ce va fi stabilit şi a pârâţilor la plata pasivului succesoral în cote legale, dacă se va constata că acesta se justifică.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi următoarele c.pr.civ.
În susţinerea apelului s-a solicit proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului şi proba cu expertiză tehnică construcţii, care să stabilească valoarea reala a imobilului litigios în raport de preţul pieţei şi de dotările/amenajările acestuia.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, acesta a fost înregistrat sub acelaşi număr unic, la data de 06.08.2015.
În raport de motivele de apel, intimatul-reclamant T.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
La data de 27.08.2015 intimaţii – pârâţi A.L. şi B.D.au formulat întâmpinare prin care au arătat că apreciază apelul declarat de pârâtul B.D. ca fiind întemeiat.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Asupra cererii de probatorii, astfel cum a fost precizată şi prin Încheierea de şedinţă din data de 14.12.2015, tribunalul constată că apelantul pârât a solicitat suplimentarea probei cu înscrisuri prin emiterea unei adrese la Casa Locală de Pensii Câmpina pentru a se indica persoana care a ridicat ajutorul de înmormântare şi pensia postmortem de pe urma defunctei T.D., precum şi refacerea raportului de expertiză, apreciind în, esenţă, că imobilul supus partajării a fost subevaluat, nu au fost avute în vedere îmbunătăţirile, respectiv valoarea de circulaţie şi, întrucât nu i s-a comunicat raportul , nu a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni.
Conform art. 478 alin.2 teza a II-a NCPC., instanţa de apel încuviinţează si administrează probele a căror necesitate rezulta din dezbateri, iar conform art. 479 alin. (2) NCPC. va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţa, precum si administrarea probelor noi propuse in condiţiile art. 478 alin. 2, dacă le considera ca fiind necesare pentru soluţionarea cauzei.
Este adevărat că apelul este o cale devolutivă de atac şi că, potrivit art. 479 alin. 2 NCPC, instanţa de apel poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor în condiţiile art. 478 alin. 2 NCPC, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Însă dispoziţiile art. 478 alin. 2 NCPC . prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
În faţa primei instanţe, pe cale de întâmpinare, pârâţii au solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens acte de stare civilă, solicitând totodată, să i se pună în vedere intimatului reclamant să facă dovada ajutoarelor de deces primite şi să se aibă în vedere că acesta a încasat pensia post-mortem a defunctei.
Ulterior, la primul termen de judecată din data de 09.02.2015, prin intermediul fax-ului, pârâţii au solicitat instanţei să solicite relaţii de la unitatea bancară BCR-Sucursala Câmpina cu privire la depozitele constituite pe numele defunctei T.D., apreciind totodată că nu este utilă soluţionării cauzei proba cu expertiză tehnică construcţii.
Aşadar, la primul termen de judecată pârâţii au lipsit şi nici nu au fost reprezentaţi de apărător ales, deşi la dosar există împuternicire în acest sens pentru avocat Berghiş Boldea Veronica (f.39 d.f.) care de altfel a formulat şi întâmpinarea (f.33-38 d.f), nici la termenele ulterioare nu s-au prezentat, nici nu au solicitat abilitarea prin încheiere de şedinţă pentru a obţine relaţiile solicitate de la Casa Locală de Pensii Câmpina şi, mai mult decât atât, nu au formulat nici cerere reconvenţională sub acest aspect, astfel că, în concordanţă cu principiul disponibilităţii părţilor, instanţa, fără o solicitare din partea lor, nu putea să încalce acest principiu.
În ceea ce priveşte proba cu interogatoriu, inserată în cuprinsul cererii de apel, tribunalul reţine că necesitatea probei nu a rezultat din dezbateri, iar apelantul nu a dovedit utilitatea ei.
Asupra cererii privind refacerea raportului de expertiză, tribunalul reţine că o astfel de solicitare nu se justifică, criticile vizează de fapt obiecţiuni la raportul de expertiză, obiecţiuni ce nu pot fi reţinute de către instanţa de apel întrucât, pe de o parte, nu au fost formulate în termen, iar pe de altă parte, raportul astfel cum a fost întocmit corespunde obiectivelor fixate de instanţă, în condiţiile în care apelantul pârât nu a propus, la rândul său, alte obiective pentru a fi puse în discuţie şi reţinute de instanţă.
Având în vedere considerentele arătate, tribunalul va respinge cererea de suplimentare şi refacere probatorii solicitată de apelantul pârât B.D..
Cu privire la prima critica formulată, tribunalul reţine că potrivit disp. art. 336 NCPC raportul de expertiză se va depune cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată.
De asemenea, conform art. 338 alin. 2 NCPC, o nouă expertiză va trebui cerută motivat sub sancţiunea decăderii, la primul termen de judecată după depunerea raportului.
Or, în cauză, raportul de expertiză contestat a fost depus la data de 30.04.2015, cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 336 NCPC, iar la primul termen de judecată după depunerea raportului, respectiv 11.05.2015, nici apelantul pârât, nici apărătorul acestuia nu s-au prezentat, nu au formulat obiecţiuni, astfel că, în mod just instanţa a procedat la judecarea cauzei.
Prin urmare, în condiţiile în care raportul de expertiză a fost depus cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată, orice neregularitate putea fi invocată la primul termen de judecată după depunerea raportului, conform art. 178 alin. 3 lit. b NCPC, inclusiv cea întemeiată pe disp. art . 335 NCPC (conform criticilor formulate), însă apelantul pârât a dat dovadă de lipsă de diligenţă în legătură cu exercitarea drepturilor sale procesuale, cu atât mai mult acesta nu a solicitat comunicarea raportului de expertiză şi nici acordarea unui nou termen în vederea studierii acestuia.
Este adevărat că părţilor implicate într-un proces le sunt recunoscute drepturile procesuale, însă nu este mai puţin adevărat că acestea trebuie exercitate cu bună credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi, iar în exercitarea obligaţiilor ce le revin, acestea trebuie să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului civil, urmărind, tot astfel, finalitatea acestuia.
Or, în cauză, apelantul pârât a cunoscut că s-a dispus refacerea raportului de expertiză, fiind convocat în acest sens, lucrarea a fost depusă în termen procedural, iar până la termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza acesta avea posibilitatea să solicite comunicarea raportului de expertiză sau acordarea unui nou termen în vederea studierii acestuia, aspect neîndeplinit în cauza de faţă.
Însă numai în situaţia în care termenul nu ar fi fost respectat de către expert, instanţa trebuia să asigure ambelor părţi din proces posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele depuse la dosar, prin acordarea unui termen, deoarece respectarea principiului contradictorialităţii impune garantarea accesului liber la actele din dosar şi acordarea unui timp rezonabil pentru ca acestea să poată fi cunoscute, situaţie ce nu este incidentă speţei deduse judecăţii, astfel că nu pot fi primite susţinerile apelantului potrivit cărora nu a fost respectat principiul contradictorialităţii prin necomunicarea noului raport de expertiză cu consecinţa încălcării şi a dreptului la un proces echitabil
Prin urmare, apelantul nu-şi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept, iar necomunicarea raportului de expertiză depus în termen procedural, despre care se afirmă că a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 335 NCPC privind convocarea părţilor cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea lucrării, o astfel de neregularitate nefiind contestată la primul termen de judecată după depunerea raportului, nu constituie cauză de nulitate a hotărârii.
Referitor la al doilea motiv de apel se reţine că dacă nu există un acord al părţilor cu privire la valoarea bunurilor supuse partajului,acestea se evaluează la valoarea de circulaţie. Luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul partajului face ca diminuarea valorii prin uzură fizică sau morală or sporul de valoare dobândit, în măsura în care nu este rezultatul intervenţiei unuia dintre copărtaşi, să se impute asupra drepturilor tuturor, respectiv să profite tuturor.
În ceea ce priveşte criticile privind subevaluarea imobilului, cu indicarea presupuselor neconcordanţe faţă de obiectivul dispus de instanţă, se observă că prin Încheierea de şedinţă din data de 09.02.2015, unul dintre obiectivele fixate de instanţă vizează evaluarea imobilului la preţul de circulaţie, iar la refacerea raportului de expertiză au fost luate în considerare obiecţiunile formulate în ceea ce priveşte centrala termică şi tâmplăria de termopan, mai puţin balconul întrucât comparabilele utilizate în raport au balcon, aplicându-se şi corecţia pozitivă pentru cota indiviză din podul mansardat, apreciindu-se astfel valoarea imobilului ca fiind de 71.040 lei.
Susţinerile apelantului conform cărora valoarea imobilului nu corespunde valorii de circulaţie nu vor fi reţinute întrucât la refacerea raportului de expertiză expertul desemnat a avut în vedere preţurile practicate pe piaţa liberă, respectiv cele rezultate din raportul dintre cerere şi ofertă, astfel că raportul astfel cum a fost întocmit corespunde obiectivelor fixate de instanţă, în condiţiile în care apelantul pârât nu a propus, la rândul său, alte obiective, pentru a fi puse în discuţie şi reţinute de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte critica privind cuantumul cheltuielilor de înmormântare prin diminuarea acestora cu sumele încasate de către intimatul apelant, reprezentate de ajutorul de deces pensia post-mortem a defunctei, tribunalul reţine că în mod just a apreciat instanţa de fond asupra cuantumului acestora în condiţiile în care apelantul pârât nu a formulat cerere reconvenţională sub acest aspect, nu au solicitat abilitarea prin încheiere de şedinţă pentru a obţine relaţiile solicitate de la Casa Locală de Pensii Câmpina, instanţa pronunţându-se asupra acţiunii cu care a fost investită cu respectarea principiului disponibilităţii.
Nu pot fi primite susţinerilor apelantului în sensul că instanţa nu i-a încuviinţat probele solicitate, câtă vreme acesta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, menţionând în mod expres în cuprinsul întâmpinării că „depunem alăturat acte de stare civilă ale fiecărui pârât”.
Or, în condiţiile dispoziţiilor art. 209 C.pr.civ., pârâtul, dacă are în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvenţională, astfel că, în demersul judiciar promovat, în absenţa unei cereri reconvenţionale sub aspectul celor solicitate, instanţa nu putea să dispună fără a se încălca principiul disponibilităţii.
Apelul este fondat însă pentru următoarele considerente:
Conform materialului probator administrat în cauză a rezultat un cuantum al cheltuielilor de înmormântare, în sumă de 4372, 86 lei, cheltuieli ce au fost suportate de către intimatul reclamant, astfel că această sumă urmează a fi suportată proporţional cu cota succesorală ce revine fiecărui moştenitor.
Sub acest aspect se reţine că, potrivit cotelor succesorale deţinute de fiecare parte, necontestate, suma de 2186,43 lei trebuie suportată de către intimatul reclamant corespunzător cotei de ½ deţinută în concurs cu colateralii privilegiaţi, iar apelanţii pârâţi trebuie să suporte câte 1/3 din restul sumei, conform împărţirii pe tulpini, respectiv câte 729 lei fiecare, iar nu 941 lei cât a reţinut instanţa de fond.
Prin urmare, această critică este fondată, urmând a fi admis apelul sub acest aspect.
Sentinţa apelată este nelegală şi sub aspectul aplicării disp. art. 451, 453 şi 455 NCPC:
Astfel, în conformitate cu disp. art. 451 alin. 1 NCPC, cheltuielile judecată cuprind taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
Totodată, potrivit disp. art. 451 alin.2 NCPC, „instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”.
În deplină concordanţă cu prevederile art. 455 NCPC, în cazul coparticipării procesuale pasive (mai mulţi pârâţi), cum este cazul în speţa de faţă, cheltuielile de judecată vor fi suportate de către toţi copărtaşii în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.
Însă, având în vedere că în procesele de partaj, în care părţile sunt şi reclamanţi şi pârâţi, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, în afară de cele provocate prin cereri neîntemeiate ale uneia din părţi, acestea având o dublă calitate, iar soluţia de ieşire din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor, reţinând că obiectul acţiunii este indivizibil, se impune suportarea cheltuielilor de judecată în raport de valoarea pretenţiilor admise şi potrivit cu cota ce revine fiecăruia.
În cauză se constată că reclamantul a efectuat cheltuieli reprezentate de taxa de timbru – în cuantum de 3173 lei, din care pentru suma de 1043 lei s-a dispus restituirea conform art. 45 alin.1 din OUG nr. 80/2013, onorariu expert-în sumă de 900 lei, taxe notariale determinate de parcurgerea procedurii prealabile sesizării instanţei –în sumă de 180 lei şi onorariu avocat în sumă de 10.000 lei, rezultând un total de 13.210 lei.
Aplicând cotele succesorale asupra cuantumului total al cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut în sarcina fiecărui pârât obligaţia de plăti reclamantului suma de 2201 lei.
Tribunalul reţine că onorariul apărătorului reclamantului este disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat şi circumstanțele cauzei.
Astfel, cu privire la valoarea cauzei se reţine că masa succesorală compusă din ½ din apartamentul nr.18 situat în mun. Câmpina, YYY, are o valoare de 35.520 lei, iar cheltuielile de înmormântare reprezintă suma de 4372, 86 lei.
În ceea ce priveşte complexitatea şi circumstanţele cauzei se observă că în soluţionarea demersului judiciar promovat nu au fost invocate excepţii, nu a fost formulată cerere reconvenţională, apelanţii pârâţi au agreat varianta unică de lotizare, astfel că nu se poate reţine că speţa dedusă judecăţii ar fi o cauză complexă ce ar fi necesitat apărări corespunzătoare.
Din această perspectivă se poate observa că munca depusă de apărătorul intimatului reclamant a constat în redactarea, semnarea, depunerea acţiunii, precizarea acesteia la termenul din 30.03.2015 cu privire la compunerea masei succesorale, propunere de probe şi expunerea concluziilor odată cu intrarea în dezbateri, cauza având numai trei termene de judecată.
Prin urmare, onorariul apărătorului ales în cuantum de 10.000 lei nu corespunde complexităţii şi valorii cauzei, precum şi activităţii desfăşurate de avocat, demersul judiciar promovat fiind un o acţiune de partaj simplă, astfel că, reţinând incidenţa disp. art. 451 alin. 2 NCPC, tribunalul va reduce onorariul de avocat perceput la instanţa de fond de la suma de 10.000 lei la 2000 lei, apreciind că acest cuantum este rezonabil în contextul cauzei deduse judecăţii.
Aşadar, faţă de aceste considerentele, găseşte întemeiată şi critica apelantului în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, acestea urmând a fi suportate, în cuantumul astfel cum va fi redus, respectiv 5210 lei, proporţional de fiecare pârât, corespunzător cotei sale, (câte 868 lei) dat fiind obiectul indivizibil al pretenţiilor formulate potrivit disp. art. 477 alin. 2 teza finală NCPC..
Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 NCPC, va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va obliga fiecare pârât să plătească reclamantului câte 729 lei cotă parte cheltuieli de înmormântare în loc de 941 lei şi câte 868 lei cheltuieli de judecată în loc de 2201 lei.
În temeiul disp. art. 453 NCPC, Tribunalul va obliga intimaţii, respectiv intimatul reclamant şi intimaţii pârâţi, să plătească apelantului pârât suma de 1218,5 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.
