Partaj bunuri comune. Aplicarea art.6739 Cod procedură civilă la formarea şi atribuirea loturilor. Admisibilitatea reanalizării în recurs.
Constată că prin decizia civilă nr.950 din 6 octombrie 2004 a Curţii de Apel Braşov s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.600 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Sf.Gheorghe, pe care a păstrat-o.
A obligat apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât suma de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit principiului disponibilităţii procesuale, în baza căruia litigiul se soluţionează numai în limitele sesizării, s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a decelat criteriile de prioritate atribuind apartamentul nr.5 către intimatul pârât.
În acest sens, deşi soluţia cea mai echitabilă ar fi fost aceea de efectuare a partajului în natură, ca urmare însă a refuzului categoric a apelantei de a-i fi atribuit numai apartamentul din str.1 Decembrie 1918, partajarea imobilelor potrivit acestui principiu nu s-a putut realiza.
Dispoziţiile legale cuprinse în art.6739 Cod procedură civilă instituie, cu titlu exemplificativ, o serie de criterii legale care trebuie avute în vedere în orice proces de împărţeală, dat fiind că legea nu distinge în această privinţă. Din enumerarea criteriilor de atribuire a imobilului apartament, în speţă, cele mai relevante sunt determinate de încredinţarea minorelor, domiciliul părţilor, nevoile concrete ale fiecărei părţi şi faptul că unul dintre coproprietari a efectuat îmbunătăţiri înainte de a se cere împărţeala.
Din analiza acestor criterii legale, rezultă că instanţa a ţinut seama de necesităţile concrete practice ale părţilor, de satisfacere a drepturilor şi intereselor legitime ale acestora.
Încredinţarea cu ocazia divorţului a celor doi copii rezultaţi din căsătorie către intimatul pârât, reprezintă un criteriu de preferinţă la atribuirea apartamentului din str.1 Decembrie 1918, având în vedere că obligaţia de creştere şi întreţinere a copiilor revine acestuia. Această locuinţă reprezintă domiciliul efectiv al intimatului, în care locuieşte de la cumpărarea sa şi până în prezent, în care au crescut cele două minore.
Acest apartament este apt de a satisface nevoile locative întrucât intimatul a efectuat o serie de investiţii, fiind dotat cu toate bunurile de uz casnic şi care au fost atribuite cu acordul expres al apelantei.
Pe de altă parte, ţinând seama de nevoile concrete ale fiecărei părţi, nu poate fi neglijat faptul că apelanta reclamantă este plecată de peste 9 ani în Italia, unde şi-a refăcut viaţa, abandonându-şi familia şi bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
În ceea ce priveşte apartamentul din str. Narciselor bl.9, pe lângă faptul că nu formează obiectul apelului, este un imobil impropriu pentru a fi locuit de către intimat, având în vedere că a fost amenajat un spaţiu comercial, cu destinaţie de magazin alimentar şi închiriat unei societăţi comerciale.
Solicitarea reactualizării valorii bunurilor supuse partajului nu reprezintă o critică adusă hotărârii atacate, constituind o cerere distinctă care nu a fost motivată.
De altfel, instanţa a respins proba cu efectuarea unei expertize de apel, apreciind în mod întemeiat că de la data evaluării bunurilor supuse partajului şi până la data soluţionării apelului coeficientul de inflaţie nu a crescut într-o asemenea măsură încât să justifice recalcularea sultei.
Împrejurarea că una dintre minore se află temporar în Italia, nu este de natură a infirma criteriile de prioritate avute în vedere la atribuirea apartamentului în litigiu.
Împotriva deciziei sus-citate a declarat recurs reclamanta, prin care solicită modificarea acesteia, admiterea apelului său şi schimbarea sentinţei în sensul atribuirii către ea a apartamentului situat în Sf.Gheorghe, str.1 Decembrie 1918 şi înscrierea dreptului său de proprietate în CF asupra acestui apartament, precum şi reactualizarea valorilor bunurilor supuse partajului.
În motivarea recursului reclamanta susţine că decizia dată în apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât nu a efectuat partajul bunurilor comune în natură, prin atribuirea către ea a imobilului solicitat reţinând că acest imobil este domiciliul intimatului şi al fiicei C.D.C. şi nu s-a dispus reactualizarea valorii imobilelor.
Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art.299, 304 pct.9 şi art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea, examinând motivele de recurs în raport de dispoziţiile legale invocate, constată că recursul nu este fondat pe motive de nelegalitate a deciziei, cerinţă impusă prin noua reglementare a art.304 Cod procedură civilă, introdusă prin Legea nr.195/25 mai 2004, conform alin.1 al art.304 Cod procedură civilă „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere…, numai pentru motive de nelegalitate”.
Toate aspectele invocate de recurentă au fost analizate şi rezolvate corect de instanţa de apel care a avut în vedere situaţia de fapt a părţilor, domiciliul acestora, al copiilor şi a nevoilor acestora precum şi cererile părţilor, reţinând că, atât reclamanta cât şi pârâtul au dorit să li se atribuie acelaşi imobil, cel cu 3 camere, astfel încât acest imobil constituind domiciliul pârâtului iar reclamanta fiind stabilită în Italia, instanţa l-a atribuit pârâtului.
În ce priveşte reactualizarea valorii imobilelor, nici la instanţa de apel şi nici în recurs nu s-au produs probe pentru stabilirea altor valori.
Pentru motivele arătate mai sus, urmează a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel, aceasta nefiind criticabilă pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
În baza art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimat în recurs.
