Partaj bunuri comune. Necontestarea şi nevalorizarea bunurilor mobile de către foşti soţi. Contestarea imobilului bun devălmaş sub aspectul cotei de contribuţie. Posibilitatea instanţei de recurs de a stabili cota de contribuţie numai în raport cu imobilul.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 Codul Familiei bunurile mobile şi imobile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care la împărţeală ar pretinde o contribuţie mai mare. În situaţia în care foşti soţi nu contestă bunurile mobile şi nu le valorizează, instanţa de recurs va avea în vedere la stabilirea masei bunurilor devălmaşe doar bunurile imobile, valorizate şi va stabili cota de contribuţie a fiecărui fost soţ. Practica de dată recentă a statuat în chip statornic că, este considerat bun comun doar partea din imobil corespunzătoare sumei achitată de soţi, aşa încât la stabilirea cotelor din bunurile comune cuvenite fiecăruia, contribuţia mai mare a unui soţ trebuie să se regăsească în favoarea sa.
Includerea imobilului în lotul fostului soţ a cărui contribuţie mai mare la dobândirea acestuia a fost dovedită şi care locuieşte în imobil apare ca echitabilă.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr.103/13 septembrie 2006
Prin sentinţa civilă nr.127 din 26.02.2005 Judecătoria Haţeg a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul C.D. în contradictoriu cu pârâta D.C.S., precizată ulterior, şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta –reclamantă reconvenţională, împotriva pârâtului – reclamant reconvenţional şi a dispus împărţirea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei prin formarea a două loturi.
În lotul reclamantului a fost inclus apartamentul situat în Haţeg, str. Sarmisegetuza, bl.14 C , sc. A, et.3 ap.16 , judeţul Hunedoara, înscris în C.F. nr.2410/16 Haţeg, nr. top. 239/15/16 cu valoare de circulaţie de 170.000.000 lei şi două bunuri mobile : 1 aragaz şi un dulap.
În lotul pârâtei au fost incluse: un televizor color, un tablou, un covor persan, bibelouri, cărţi şi sulta de ? din valoarea apartamentului – respectiv prin obligarea reclamantului la plata în favoarea pârâtei a sultei de 85 milioane lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Tribunalul Hunedoara, investit după soluţionarea conflictului negativ de competenţă prin decizia nr.7307/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţionând apelurile, prin decizia civilă nr. 92/A din 16.03.2006 a respins ca nefondat apelul pârâtei D.C.N. şi a luat act de retragerea apelului reclamantului.
Prin ambele hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că părţile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuţie egală, bunuri imobile – respectiv apartamentul, identificat anterior – şi bunuri mobile – a căror partajare nu a fost contestată de părţi.
Instanţele de fond şi apel au înlăturat susţinerile apelantei conform cărora aceasta a avut o contribuţie proprie de 2/3 la achiziţionarea apartamentului în litigiu.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 301 Cod procedură civilă D.C.N. formulând critici de nelegalitate, circumscrise motivelor de modificare prev. de art. 304 pct.8,9 Cod procedură civilă .
Sub un prim aspect, principal, recurenta a solicitat modificarea sentinţei instanţei de fond şi a deciziei instanţei de apel, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în circumstanţierea motivului prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă. În motivarea acestei critici s-a arătat că, prin cerere reconvenţională a solicitat în mod expres atribuirea apartamentului în litigiu cu obligarea la plata unei sulte corespunzătoare faţă de reclamantul – pârât reconvenţional. Instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al cererii reconvenţionale, nepronunţându-se tranşant şi explicit asupra cererii deduse judecăţii, iar considerentele nu conţin motivele şi criteriile care au stat la baza soluţiei de atribuire a apartamentului reclamantului –pârât reconvenţional.
Astfel, recurenta a arătat că deşi reclamantul nu a solicitat prin cererea introductivă includerea în lotul său, iar probele dovedesc că aceasta a locuit în apartament din anul 2001 şi a adus substanţiale îmbunătăţiri totuşi a fost atribuit intimatului.
Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate în circumstanţierea motivului de modificare prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul – reclamantul a solicitat respingerea recursului, pârâtei – recurente , motivat de faptul că prin motivele de apel aceasta nu a contestat hotărârea privind atribuirea imobilului în favoarea fostului soţ ci, motivul de apel a vizat doar eventuala sa contribuţie proprie de 670.000 lei.
S-a arătat, de către intimat că a avut o contribuţie mai mare la achiziţionarea apartamentului, iar susţinerile recurentei că reclamantul are şi o altă locuinţă nu sunt reale, deoarece acea casă unde locuieşte este a mamei sale.
S-a mai arătat că, atribuirea apartamentului în favoarea sa are caracter reparatoriu, în raport cu împrejurarea că de peste 6 ani nu a mai putut folosi acest bun.
Prin decizia civilă nr.103/13.09.2006 Curtea de Apel Alba Iulia judecând recursul declarat de pârâtă, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu în limitele prev. de art.306 ( 2) Cod procedură civilă, a constatat că recursul este fondat şi l-a admis, a modificat în parte decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr.127/26.02.2004 pronunţată de Judecătoria Haţeg în dosar nr.61/2003 pe care a schimbat-o în parte şi a constatat că părţile au dobândit cu titlu de bun comun apartamentul şi că pârâta reclamantă reconvenţională are o cotă de contribuţie de 72,3% la dobândirea imobilului; a modificat loturile sub aspectul componenţei şi a inclus în lotul reclamantei – reconvenţionale imobilul şi a obligat-o pe aceasta la plat sultei în favoarea reclamantului – pârât reconvenţional în cuantum de 47.600.000 lei (ROL) pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare:
Potrivit art.30 din Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune .Prezumţia relativă a achiziţionării bunurilor cu contribuţia egală a soţilor poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi, care la împărţeală ar pretinde o contribuţie mai mare.
Curtea de Apel va analiza prioritar critica privitoare la cotele de contribuţie ale părţilor ( foşti soţi ) la dobândirea imobilului bun comun, care este întemeiată, sub acest aspect hotărârile instanţelor de fond şi apel făcând o greşită aplicare a legii, în sensul disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analiza se limitează la imobil deoarece bunurile mobile nu au fost contestate de părţi, nici sub aspectul existenţei, nici a modalităţii de partajare. De altfel, părţile din proces nu au valorificat aceste bunuri mobile.
Astfel, din probele administrate rezultă că părţile au fost căsătorite în perioada 1993 – 2001 .
În acest interval au dobândit bunuri mobile şi garsoniera înscrisă în C.F. nr.2410/16 – Haţeg, nr. top.239/15/16.
Analizând prin acţiunea înregistrată în 2003 reclamantul a solicitat partajul bunurilor comune, arătând că a avut o contribuţie mult mai mare decât pârâta la achiziţionarea tuturor bunurilor , salariul său fiind triplu în raport cu al soţiei. Sub aspectul achiziţionării imobilului ( garsoniera), reclamantul a arătat că a fost ajutat de mama sa, care a contractat un important împrumut bancar. A solicitat că, după administrarea probelor, instanţa să stabilească căruia dintre soţi să i se atribuie locuinţa în natură şi care este cuantumul sultei la care va fi obligat celălalt soţ.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate că, la dobândirea garsonierei a avut o contribuţie proprie de 670.000 lei. De aceea a solicitat ca această sumă să fie avută în vedere inclusiv la atribuirea apartamentului în natură în favoarea sa, iar sulta să se stabilească prin scăderea sumei menţionate din valoarea actuală a imobilului .
Prin precizările de acţiune şi întâmpinare, reclamantul a solicitat instanţei să constate că a avut o contribuţie de 2/3 la achiziţionarea imobilului, iar afirmaţia pârâtei privitoare la contribuţia sa proprie de 670.000 lei nu este reală. Ulterior printr-o nouă precizare de acţiune a arătat că a avut contribuţia de ? la achiziţionarea garsonierei astfel că partajarea să se dispună în funcţie de aceste cote.
De asemenea, reclamanta a arătat că suma de 1.500.000 lei necesară achitării garsonierei a fost obţinută printr-un împrumut contractat de acesta la Bankcoop Haţeg, girat de mama sa, din economiile părţilor, iar o parte infimă este darul de nuntă .
În contextul celor susţinute de părţi, Curtea de Apel reţine că garsoniera în litigiu a fost achiziţionată şi achitată de părţi, după căsătorie. În acest sens fiind declaraţiile martorilor D. T.: „… soţii au cumpărat garsoniera de la fratele său şi împreună au venit la el, achitându-şi 1.500.000 la valoarea din 1993” şi văr cu pârâta „… a fost de faţă când fratele pârâtei a scos de la Caritas suma de 800.000 lei pentru a-i da pârâtei în vederea achitării imobilului „… naşa părţilor arată că fratele pârâtei i-a dat bani acesteia pentru achitarea garsonierei .
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că preţul de circulaţie al garsonierei este de 100.556.000lei, iar valoarea corespunzătoare celor 670.000 lei cu care pârâta a contribuit la cumpărarea acesteia este de 45.250.000 .
Obiecţiunile formulate de reclamant au fost axate pe faptul că expertul nu a ţinut seama de valoarea de piaţă a garsonierei şi nu a actualizat suma pretinsă de pârâtă de 670.000 lei, ţinând cont de indicele de inflaţie din perioada 1993 – 2003.
La rândul său, pârâta prin obiecţiunile la expertiză a arătat că expertul nu a ţinut seama de faptul că îmbunătăţirile le-a făcut singură, după divorţul de soţ.
Răspunzând obiecţiunilor, expertul a arătat că valoarea de circulaţie este de 170 milioane lei, iar actualizarea valorii de 670.000 lei plătită de pârâtă în exclusivitate este de 54.167.490 lei.
În cauză, Curtea de Apel a analizat cotele de contribuţie a soţilor la dobândirea garsonierei, deoarece pe parcursul procesului în toate fazele procesuale, întreaga susţinere şi probaţiune a fost concentrată pe acest bun.
Restul bunurilor mobile nu au fost contestate, nici ca existenţă, nici ca modalitate de partajare în cererile formulate părţile neindicându – le valoarea. De altfel în concluziile scrise şi orale au arătat expres : „… cel mai important bun devălmaş este imobilului – garsonieră – menţionat”…. .
Sub acest aspect, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut ca fondată critica recurentei privitoare la cotele de contribuţie la dobândirea garsonierei, bun comun.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că recurenta pârâtă a fost împuternicită prin procura din 27.09.1993 de fratele său să ridice de la Caritas Cluj o sumă de bani.
Din declaraţiile martorilor rezultă că această sumă a fost dată de fratele său, recurentei pârâte tocmai pentru a achita garsoniera.
În succesiunea evenimentelor, la data de 30.09.1993 ( deci după 3 zile de la scoaterea banilor de la Caritas) s-a achitat împrumutul de 670.000 lei la bancă de către intimatul – reclamant.
Aşadar, chiar dacă susţinerile intimatului – reclamant, conform cărora a făcut un împrumut la bancă, girat de mama sa pentru a obţine o parte din banii necesari achitării garsonierei sunt reale, acel împrumut de 1 milion lei a fost achitat în parte, respectiv suma de 670.000lei din banii proveniţi de la fratele recurentei. În raport cu probele anterior menţionate şi care confirmă această succesiune a faptelor, intimatul – reclamant nu a dovedit că suma de 670.000 lei din împrumutul de 1 milion a fost achitată în alt mod decât cel dovedit de recurentă.
Ca atare, contrar celor reţinute de instanţa de fond şi apel care au stabilit că soţii au avut o contribuţie egală la achiziţionarea garsonierei, prin mijloacele de probă menţionate s-a dovedit că recurenta a avut o cotă majoritară, constând în sumă de 670.000 lei ( valoare apartament 1.500.000 lei ) obţinută de la fratele său, evident în considerarea calităţii sale de soră.
În raport cu dispoz.art.673/9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a atribuit garsoniera recurentei pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Intimatul reclamant nu a solicitat în mod expres atribuirea garsonierei, decât cu ocazia concluziilor scrise depuse la instanţa de fond .
Acesta, în acţiune, şi în precizările ulterioare a solicitat ca instanţa să dispună atribuirea garsonierei în funcţie de cota de contribuţie a fiecăruia.
Cum, în cauză s-a dovedit contribuţia mai mare a recurentei şi faptul că aceasta a locuit în acest imobil după divorţ, şi a efectuat îmbunătăţiri prin mijloace materiale proprii ( necontestate de intimat ), Curtea de Apel ţinând seama de toate aceste aspecte atribuie recurentei garsoniera cu obligarea sa la plata sultei în favoarea intimatului.
În raport cu stare de fapt şi probele administrate soluţia este echitabilă, deoarece, practica judiciară de dată recentă a consacrat în chip statornic că, este considerat bun comun, doar partea din imobil, corespunzătoare sumei achitate de soţi.
Cum, suma de 670.000 lei a fost achitată de recurentă prin contribuţie proprie (suma provenind de la fratele său ), atribuirea garsonierei în favoarea recurentei este justificată. Această abordare concordă dispoziţiilor legale în vigoare privind întinderea cotelor din bunurile comune care se stabileşte ţinând seama de sumele plătite de fiecare în parte şi de cele achitate în comun. Chiar dacă numai în tăcere , codul familiei permite folosirea criteriilor orientative pentru a aprecia că, atunci când s-a dovedit contribuţie personală mai mare a unui soţ la dobândirea unui bun comun, această contribuţie să se regăsească în favoarea sa.
Prin aceste argumente, Curtea a răspuns criticii formulate de recurentă privitoare la greşita aplicare a legii, care a fost întemeiată.
Critica referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii reconvenţionale includerea garsonierei în lotul intimatului – reclamant , a fost practic examinată şi Curtea, a răspuns implicit acestei critici, atunci când a examinat şi a dispus includerea garsonierei în lotul recurentei, prezentând considerentele pe raza cărora şi-a întemeiat soluţia.
Pentru toate aceste considerente Curtea de Apel Alba a admis recursul pârâtei şi a constatat că părţile au dobândit garsoniera în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuţie de 72,3 % .
Considerentele pentru care Curtea de Apel a atribuit garsoniera recurentei au fost dezvoltate anterior, iar obligarea acesteia la plata sultei de 47.600.000 lei se justifică şi rezultă din valoarea garsonierei de 170.000.000 lei din care s-a dedus cota de contribuţie a intimatului reclamant de 27,7 %.