Prin sentinţa civilă nr. l852/2006 pronunţată la data de 20 iunie 2006 de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. l00/2005, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B.A. împotriva pârâtului S.G.; s-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional S.G. împotriva reclamantei – pârâtă reconvenţională şi în consecinţă s-a constatat că au calitatea de bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, cu o contribuţie egală următoarele: apartament situat în Bistriţa, str. G.B., bl. l, sc. B, apartament l9, în valoare de l00.000 lei RON; teren în suprafaţă de l000 mp situat în Unirea, identificat în titlul de proprietate nr. 7l78, parcela 4l în valoare de 63.000 RON; un autoturism marca Audi 80 cu nr. BN-66-ANI, în valoare de 3l5 RON; suma de 9.400 RON primită ca despăgubiri, mobilă de bucătărie în valoare de 96o RON; aragaz „Metalica” în valoare de 240 RON; frigider Arctic în valoare de 240 RON; combină frigorifică în valoare de 350 RON; filtru cafea Philips în valoare de 50 RON; fripteuză Tefal în valoare de 60 RON; aspirator „Boosch” în valoare de 90 RON; covor tip mochetă în valoare de 80 RON; TV pentru autoturism în valoare de l50 RON; colţar cu canapea extensibilă în valoare de 960 RON; covor persan 2/3, maro în valoare de 200 RON; mobilă Izabela în valoare de l050 RON; TV Sony în valoare de 420 RON; telefon Nokia în valoare de 200 RON; maşină de spălat Zanussi în valoare de 600 RON; 2 aparate foto Minolta în valoare de 200 RON; covor persan 3/2 în valoare de 2l0 RON; mobilă tineret gri cu negru în valoare de l.400 RON; cuier tip dulap în valoare de 280 RON; dulap pentru încălţăminte în valoare de 70 RON; canapea cu 2 fotolii în valoare de l500 RON; TV Goldstar în valoare de 300 RON; birou + calculator în valoare de l000 RON; telefon Nokia în valoare de 500 RON; masă TV în valoare de 500 RON.
S-a dispus partajarea în natură prin formarea de loturi, cu plata de sultă compensatoare corespunzătoare.
A fost respinsă cererea pârâtului de a se constata calitatea de bunuri comune a lănţişoarelor, inelelor şi brăţărilor de aur şi a următoarelor bunurilor: un ştraif, o vacă, un viţel, cinci oi, suporturi metalice pentru vie, bijuterii în valoare de l8.000.000 lei ROL; uşa de la bucătărie şi o butelie de aragaz, precum şi cererea de constatare a lipsei unor bunuri şi a faptului că suma de l50.000.000 lei Rol primită ca despăgubiri a fost cheltuită integral cu ocazia înmormântării fiului.
Au fost compensate integral cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut faptul că părţile s-au căsătorit în anul l989, iar din convieţuirea lor au rezultat 2 copii, din care unul a decedat în urma unui accident.
Prin sentinţa civilă nr. l436/2004 a Judecătoriei Bistriţa s-a pronunţat divorţul părţilor.
În timpul căsătoriei cei doi soţi au dobândit împreună în cote egale următoarele bunuri comune: apartament situat în Bistriţa, str. Gheorghe Pop de Băseşti, bl. l, sc. B, apartament l9, în valoare de l00.000 lei RON; teren în suprafaţă de l000 mp situat în Unirea, identificat în titlul de proprietate nr. 7l78, parcela 4l, în valoare de 63.000 RON; un autoturism marca Audi 80 cu nr. BN-66-ANI, în valoare de 3l5 RON; suma de 9.400 RON primită ca despăgubiri, mobilă de bucătărie în valoare de 960 RON; aragaz „Metalica” în valoare de 240 RON; frigider Arctic în valoare de 240 RON; combină frigorifică în valoare de 350 RON; filtru cafea Philips în valoare de 50 RON; fripteuză Tefal în valoare de 60 RON; aspirator „Boosch” în valoare de 90 RON; covor tip mochetă în valoare de 80 RON; TV pentru autoturism în valoare de l50 RON; colţar cu canapea extensibilă în valoare de 960 RON; covor persan 2/3, maro în valoare de 200 RON; mobilă Izabela în valoare de l050 RON; TV Sony în valoare de 420 RON; telefon Nokia în valoare de 200 RON; maşină de spălat Zanussi în valoare de 600 RON; 2 aparate foto Minolta în valoare de 200 RON; covor persan 3/2 în valoare de 2l0 RON; mobilă tineret gri cu negru în valoare de l.400 RON; cuier tip dulap în valoare de 280 RON; dulap pentru încălţăminte în valoare de 70 RON; canapea cu 2 fotolii în valoare de l500 RON; TV Goldstar în valoare de 300 RON; birou + calculator în valoare de l000 RON; telefon Nokia în valoare de 500 RON; masă TV în valoare de 500 RON.
Bunurile au fost expertizate, iar valoarea reţinută de instanţă este cea rezultată din raportul de expertiză de evaluare, mai puţin a celor de la punctul 27- 3l în privinţa cărora s-a reţinut valoarea propusă de pârâtul reclamant reconvenţional şi necontestată de către reclamantă.
În ceea ce priveşte microbuzul Mercedes cu nr. de înmatriculare BN 03 CDR instanţa a reţinut ca făcând parte din masa bunurilor comune doar contravaloarea acestuia rezultată în urma expertizării, deoarece microbuzul a fost vândut înainte de desfacerea căsătoriei, aşa cum rezultă din adresa nr. 45450 din l3.05.2004 emisă de Compartimentul Permise Auto şi Certificate de Înmatriculare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, autoturismul marca Audi 80 a fost reţinut de instanţă la valoarea actuală de 3l5 lei RON, fiind accidentat, aceasta fiind valoarea lui la data împărţirii bunurilor comune.
Suma de l50.000.000 lei primită cu titlu de despăgubiri în urma decesului prin accident a fiului părţilor, face parte din bunurile comune, însă din aceasta se impune a se scădea contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a pietrei funerare făcută de părţi. Deoarece susţinerile pârâtului că întreaga sumă a fost cheltuită nu au fost dovedite prin acte, iar martorii audiaţi în acest sens au furnizat informaţii vagi şi imprecise, instanţa a reţinut că fiind cheltuită suma de 56.000.000 lei ROL, sumă recunoscută şi de către reclamantă.
Dintre bunurile pe care pârâtul le-a indicat în acţiunea reconvenţională ca făcând parte din bunurile comune nu au putut fi reţinute ca atare, nefăcându-se dovada existenţei şi contravalorii următoarelor bunuri: un ştraif, o vacă, un viţel, cinci oi, suporturi metalice pentru vie, bijuterii în valoare de l8.000.000 lei ROL; uşa de la bucătărie şi o butelie de aragaz.
Bunurile din aur, respectiv 4 lănţişoare a câte 3 grame fiecare, 5 inele a câte 3 grame fiecare, 2 brăţări a câte 5 grame fiecare, sunt bunuri proprii ale reclamantei având în vedere destinaţia acestora şi valoarea mică ce nu poate fi considerată ca fiind o investiţie a celor doi soţi raportat la valoarea totală a masei de împărţit.
În ceea ce priveşte cele 2 lănţişoare din aur de câte 4 grame fiecare, ce au fost cumpărate pentru copil, s-a reţinut că ele reprezintă bunurile proprii ale acestuia şi nu fac parte din masa bunurilor comune.
Pentru egalizarea loturilor atribuite părţilor instanţa a avut în vedere principiul egalităţii de loturi, destinaţia economică a bunurilor, principiul menţinerii valorii acestora, faptul că reclamantei i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul Gheorghe Dumitru şi interesul superior al copilului.
Raportat la soluţia de admitere în parte a celor două acţiuni, instanţa a respins cererea de constatare a contravalorii autoturismului Audi 80 la 4785 lei RON şi cererea de obligare a pârâtului la restituirea către reclamantă a bunurilor proprii sau a contravalorii acestora, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că acestea sunt în posesia pârâtului.
Din acţiunea reconvenţională instanţa a respins cererea pârâtului de a se constata calitatea de bunuri comune a lănţişoarelor, inelelor, brăţărilor de aur şi a bunurilor: un ştraif, o vacă, un viţel, cinci oi, suporturi metalice pentru vie, bijuterii în valoare de l8.000.000 lei ROL; uşa de la bucătărie şi o butelie de aragaz, precum şi constatarea faptului că suma de l50.000.000 lei ROL primită ca despăgubiri a fost cheltuită integral cu ocazia înmormântării fiului decedat.
În drept s-a făcut aplicarea art. 30 şi următoarele C. familiei, art. 44-46 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul Sima Gheorghe, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se constata că pârâtul are o cotă de 75 % la dobândirea bunurilor comune; a se dispune atribuirea către pârât a apartamentului fost domiciliu comun; a se dispune atribuirea autoturismului Mercedes la valoarea reală de piaţă, nu cea stabilită de expert pe bază de catalog; a se include în masa bunurilor de împărţit un ştraif în valoare de 30.000.000 ROL, o vacă cu viţel în valoare de 20.000.000 lei, 5 oi cu miel în valoare de l0.000.000 lei, 8 mc de cherestea poştă (4 cm x 20 – 30 cm lăţime), în valoare de 24.000.000 lei, o butelie de aragaz; uşa la bucătărie în valoare de 8.000.000 lei, suporţi de vie în valoare de 4.000.000 lei. Pentru egalizarea loturilor, în cotele arătate pârâtul s-a obligat a achita o sultă compensatoare.
S-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Prin motivele de apel s-a solicitat completarea probatoriului administrat, în sensul audierii martorilor Ş.V., H.Z., T.T.V., A.V., C.G., B.N., refacerea expertizei tehnice de evaluare a autoturismului Mercedes Benz, precum şi luarea unui interogator suplimentar reclamantei-intimate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu potrivit art. 295 alin. 1 teza II C.proc.civ., tribunalul constată că apelul declarat în cauză este nefondat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la anularea, desfiinţarea sau schimbarea acesteia, pentru argumentele care urmează a fi prezentate în cele ce urmează.
Prin apelul declarat pârâtul a criticat hotărârea atacată numai sub anumite aspecte şi anume: în privinţa cotei de contribuţie a foştilor soţi la dobândirea bunurilor comune, apelantul solicitând constatarea în favoarea sa a unei cote de contribuţie de 75%; în privinţa atribuirii apartamentului care a constituit domiciliul comun al foştilor soţi, apelantul solicitând atribuirea în favoarea sa a acestui imobil; în privinţa atribuirii autoturismului marca Mercedes la valoarea sa reală şi nu la preţul de catalog; respectiv în privinţa neincluderii în masa bunurilor comune a următoarelor bunuri: un ştraif în valoare de 30.000.000 lei ROL; o vacă cu viţel în valoare de 20.000.000 lei ROL; 5 oi cu miel în valoare de 10.000.000 lei ROL; 8 mc de cherestea poştă (4 cm x 20-30 cm lăţime) în valoare de 24.000.000 lei ROL; o butelie de aragaz, o uşă de bucătărie în valoare de 8.000.000 lei ROL; suporturi pentru vie în valoare de 4.000.000 lei ROL.
În aceste condiţii, analiza nu va privi toate problemele de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, ci numai cele care sunt criticate de apelant, conform adagiului tantum devolutum quantum apellatum.
În ceea ce priveşte cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune tribunalul constată că în faţa instanţei de fond pârâtul, prin cererea sa reconvenţională, nu a invocat şi nu a pretins o cotă mai mare de contribuţie faţă de cota de ? părţi solicitată de reclamanta intimată prin acţiunea introductivă de instanţă.
Dimpotrivă, prin cererea reconvenţională formulată printr-un apărător ales (f. 27 dosar nr. 2355/2004 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud), pârâtul apelant a fost de acord cu admiterea în parte a acţiunii introductive, recunoscând calitatea de bun comun al bunurilor indicate la punctele 1-33, 1-4 din acţiunea promovată de reclamanta intimată, solicitând includerea în masa de partajat şi a altor bunuri, apreciate ca fiind dobândite în timpul căsătoriei.
Exprimându-şi acordul faţă de acţiunea introductivă aşa cum a fost ea formulată, în limitele indicate de pârât în cererea sa reconvenţională, fără solicitarea constatării unei cote mai mari de contribuţie, pârâtul s-a declarat implicit de acord şi cu cota de contribuţie de ? părţi solicitată de reclamanta intimată. Acordul său în privinţa acestei cote de contribuţie rezultă şi din faptul că nici în privinţa bunurilor nou introduse de pârâtul apelant în masa bunurilor de partajat (pct. II din cererea reconvenţională – f. 28 dosar nr. 2355/2004 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud) nu s-a pretins o cotă mai mare de contribuţie.
De altfel, şi prin interogatoriul luat în şedinţa publică din data de 22 martie 2005 (f. 39 dosar fond), pârâtul apelant a recunoscut contribuţia egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune indicate la punctele 1, 3 -7, 9 – 14, 17 – 19, 21, 22, 24 – 33 la întrebarea 1 din interogatoriu).
Pe parcursul soluţionării cauzei în faţa primei instanţe, pârâtul apelant nu a solicitat niciodată constatarea în favoarea sa a unei cote mai mari de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, astfel că în lipsa unei asemenea cereri, în mod corect instanţa de fond s-a pronunţat în limitele sesizării şi a dat eficienţă principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil.
În aceste condiţii, cererea de constatare a unei cote de contribuţie a pârâtului apelant la dobândirea bunurilor comune de 75%, formulată pentru prima dată în apel, constituie o cerere nouă, inadmisibilă în calea de atac.
Conform doctrinei şi jurisprudenţei, sintagma „cereri noi” din cuprinsul art. 294 C.proc.civ., vizează printre altele şi cererile care diferă de cele formulate în faţa primei instanţe prin obiectul lor, prin întinderea pretenţiilor formulate. Aşadar, conceptul de „cerere nouă” folosit în art. 294 alin. 1 C.proc.civ., se raportează la introducerea unor noi pretenţii în faza judecăţii în apel. Soluţia decurge din funcţia fundamentală a instanţei de apel, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile care au fost deduse în faţa acesteia.
Schimbarea pretenţiilor de către pârâtul apelant, prin invocarea unei cote mai mari de contribuţie direct în apel, ar conduce la privarea reclamantei intimate de beneficiul celor două grade de jurisdicţie.
Formularea unei pretenţii noi direct în calea de atac a constituit şi motivul pentru care instanţa de apel a respins cererea apelantului de audiere a martorilor A. V., B.N., propuşi prin motivele de apel.
Ţinând seama de cota egală de contribuţie reţinută, necontestată de pârât pe parcursul judecării cauzei în fond, de interesul superior al minorului G.D., încredinţat spre creştere şi educare reclamantei intimate, de imposibilitatea partajării apartamentului în natură prin formarea a două unităţi locative distincte, astfel încât fiecare unitate să dispună de baie şi bucătărie proprie, de posibilitatea pârâtului apelant de a-şi procura mai uşor o altă locuinţă, întrucât aşa cum recunoaşte pârâtul apelant în cuprinsul concluziilor scrise, în perioada 1994-2001 reclamanta intimată a fost casnică, iar ulterior a obţinut un salariu minim pe economie de 2.500.000 lei ROL, în mod corect prima instanţă a dispus atribuirea apartamentului în litigiu reclamantei.
Referitor la autoturismul marca Mercedes tribunalul reţine faptul că într-adevăr evaluarea autoutilitarei cu datele de identificare descrise în cuprinsul certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a vehiculului depuse la dosar (f. 109, 110 dosar fond) s-a realizat luându-se în considerare o stare de întreţinere medie, aşa cum rezultă din concluziile expertului tehnic desemnat în cauză (f. 141 dosar fond). Această evaluare a fost determinată de faptul că pârâtul apelant nu a fost găsit la domiciliu şi nu a răspuns solicitării expertului de prezentare a autoutilitarei în vederea examinării acesteia.
Pe parcursul judecării cauzei în fond pârâtul nu a făcut niciun demers pentru a asigura posibilitatea expertului de a examina amănunţit autoutilitara obiect al litigiului.
La termenul de judecată din 13 iunie 2006, acordat în vederea studierii de către părţi, prin reprezentanţii lor aleşi, a raportului de expertiză auto, apărătorul pârâtului a învederat instanţei că nu formulează nicio obiecţiune în legătură cu raportul de expertiză auto.
Orice obiecţiune trebuie formulată până la termenul care urmează depunerii lucrării tehnice, conform art. 212 alin. 2 C.proc.civ. Aceasta înseamnă că normele care reglementează condiţiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. Drept urmare, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2197/28.02.2006 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală, faţă de prevederile art. 108 alin. 3 C.proc.civ., neinvocarea nulităţii raportului de expertiză la prima zi de înfăţişare după depunere şi înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancţiunea decăderii.
În condiţiile în care apărătorul ales al pârâtului a declarat că nu formulează obiecţiuni la concluziile raportului de expertiză auto, iar pârâtul apelant nu a depus diligenţe pe parcursul soluţionării cauzei în fond pentru a prezenta spre examinare autoutilitara, în faţa instanţei de apel nu mai poate aduce critici lucrării de expertiză.
În baza acestor considerente, în apel tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea apelantului de refacere a raportului de expertiză tehnică auto.
În mod corect valoarea autoutilitarei s-a raportat la perioada anterioară lunii decembrie 2003, deoarece după plecarea reclamantei intimate de la domiciliul comun al soţilor, autoutilitara a rămas în posesia apelantului, astfel că uzura după această perioadă trebuie suportată numai de cel care a folosit bunul.
Atâta timp cât s-a recunoscut de pârât calitatea de bun comun al autoutilitarei, cât în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, cererea de audiere a martorilor T.V., C.G., formulată prin motivele de apel, s-a apreciat ca nefiind utilă cauzei.
În legătură cu cererea de includere în masa de partajat a următoarelor bunuri: ştraif, vacă cu viţel, 5 oi cu miel, suporturi de vie, butelie de aragaz, uşă de bucătărie, 8 mc cherestea poştă, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, prin probatoriul administrat nefiind dovedit acest aspect.
În primul rând în faţa primei instanţe pârâtul apelant nu a solicitat constatarea includerea în masa bunurilor comune a 8 mc. Cherestea poştă, această cerere fiind formulată pentru prima dată în apel. În baza art. 294, 295 C.proc.civ. instanţa de apel verifică hotărârea atacată numai în limitele în care a fost sesizată prima instanţă, neputând să se pronunţe asupra unor cereri noi, cu a căror soluţionare instanţa de fond nu a fost învestită, deoarece altfel ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.
În privinţa celorlalte bunuri, în faţa primei instanţe, pârâtul nu a probat că aceste bunuri s-au dobândit de soţi, există şi au o anumită valoare, motiv pentru care în apel s-a încuviinţat audierea martorului Ş.V. propus pentru dovedirea acestei împrejurări.
În ceea ce priveşte suma de 150.000.000 lei ROL primită de părţi cu titlu de despăgubire de la autorul accidentului în urma căruia a decedat fiul părţilor, se constată că apelantul deşi în motivarea apelului critică hotărârea primei instanţe şi sub aspectul includerii în masa bunurilor de împărţit a sumei primită ca despăgubire, rămasă după deducerea cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea, prin apelul declarat nu a solicitat schimbarea hotărârii atacate şi sub acest aspect (f. 2 dosar apel).
Oricum, atât în cuprinsul interogatoriului (întrebarea 1 pct. 5 – f. 39 dosar fond), cât şi prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond, prin apărător ales (f. 148), pârâtul apelant a recunoscut calitatea de bun comun a sumei de 150.000.000 lei ROL primită ca despăgubire, astfel încât orice probatoriu (reaudierea martorului H.Z., audierea martorului Ş.V. în privinţa împrejurărilor legate de înmormântare) şi orice susţinere sau critică sub acest aspect apare ca neîntemeiată.
Prin actele depuse în apel pârâtul a dovedit suportarea unor cheltuieli necesare înmormântării fiului, pomenirii acestuia, ridicării unui monument funerar, în valoare totală de 47.166.200 lei ROL (f. 68 – 81 dosar apel), în timp ce prima instanţă a reţinut cheltuieli în cuantum total de 56.000.000 lei ROL, pe care le-a dedus din suma totală de 150.000.000 lei ROL, considerată bun comun, în condiţiile în care apelantul a susţinut, fără dovezi justificative în acest sens, că înmormântarea s-a ridicat la suma de peste 150.000.000 lei ROL (în motivele de apel cheltuielile de înmormântare au fost indicate la suma de 175.000.000 lei ROL).
Raportat la poziţia apelantului, care contestă includerea despăgubirilor primite în masa bunurilor comune, invocând faptul afectării sumei cheltuielilor din casă, dacă s-ar deduce doar suma justificată cu acte, în masa bunurilor comune ar intra o sumă mai mare decât cea reţinută la fondul cauzei, ceea ce ar însemna o agravare a situaţiei apelantului în propria cale de atac, contrar art. 296 C.proc.civ.
Faptul că înmormântarea s-a suportat „din banii din casă”, aşa cum arată apelantul, nu are relevanţă atâta timp cât din despăgubirile primite s-a reîntregit patrimoniul soţilor avut anterior înmormântării şi care s-a diminuat cu ocazia ceremoniei de înmormântare.
Atâta timp cât s-a recunoscut de apelant, prin interogatoriu, calitatea de bun comun a sumei primită ca despăgubire, în mod corect prima instanţă a inclus în masa bunurilor comune suma rămasă în urma deducerii contravalorii justificate a înmormântării.
Orice cerere de încuviinţare a unei probe, care se propune a fi administrată în apel, trebuie să fie motivată, arătându-se considerentele pentru care se doreşte admiterea mijlocului de probă propus. Aceasta pentru că instanţa de apel apreciază utilitatea, concludenţa probei în funcţie de aspectele care se doresc probate.
În cauză, nici prin motivele de apel şi nici oral în faţa instanţei (la termenul de judecată din 29 noiembrie 2006 – f. 18 dosar apel), apelantul nu a indicat motivele pentru care a solicitat luarea unui interogator suplimentar reclamantei intimate, pentru a da posibilitatea instanţei de apel să aprecieze dacă o asemenea probă este sau nu necesară în soluţionarea cauzei, situaţie faţă de care instanţa a respins şi această cerere.
În temeiul considerentelor exprimate şi făcând aplicarea art. 295, 296 C.proc.civ. tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
În baza art. 274 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a apelantului căzut în pretenţii, tribunalul îl va obliga să plătească intimatei suma de 400 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanţa nr. 2159199 din 9.10.2006 (f. 13 dosar apel).
(decizia nr. 138/A/20.12.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, irevocabilă la data de 2 martie 2007 prin respingerea recursului declarat de pârâtul apelant).
