Partaj -inadmisibilitate


Reclamanta  Societate comercială X creditoare, a chemat în judecată pe debitoarea BM şi soţul acesteia BR  solicitând instanţei  partajarea bunurilor comune  ale acestora , în speţă  un imobil teren cu construcţie şi atribuirea imobilului în lotul debitoarei în vederea recuperării creanţei societăţii  împotriva pârâtei , rezultată dintr-un contract de colaborare  comercială încheiat cu societatea  comercială  în scopul recuperării debitului  de la pârâtă.

Motivând că societatea debitoare a emis un bilet la ordin scadent anterior  promovării acţiunii şi avalizat de pârâta debitoare, reclamanta a invocat art.493 Cod pr.civilă  care prevăd  că un creditor personal al unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu va putea să urmărească partea din imobil aflat în proprietate comună  ci va trebui  să ceară mai întâi împărţeala bunului.

Pârâţii au invocat excepţia  inadmisibilităţii acţiunii motivată de lipsa interesului în condiţiile în care  din înscrisurile  depuse la dosar rezultă intrarea societăţii debitoare în procedura generală a insolvenţei , prevăzută de Legea 85/2006 modificată iar pe lista  creditorilor privind societatea debitoare  se regăseşte  şi societatea X , societate creditoare  reclamantă în cauză.

 Art.63  din legea 58/1934 prevede că neplata  la scadenţă a sumei prevăzute în titlu executoriu deschide  posesorului acestuia  dreptul la acţiunile directe sau la executarea nemijlocită a titlului.

Acest drept de opţiune instituit în favoarea creditorului  se manifestă în mod irevocabil, astfel încât posesorul care a pus în executare  biletul la ordin  investit cu formulă executorie  nu are posibilitatea de a părăsi acest demers şi de a formula o altă acţiune directă.

Astfel , acţionarea în judecată a avalistului apare lipsită de interes după înscrierea creditoarei la masa credală cel puţin până la finalizarea  demersului sau de executare nemijlocită a titlului executoriu pentru care a optat.În acest sens s-au pronunţat constant instanţele de judecată după anul 2006.

In consecinţă, cererea reclamantei a fost  respinsă ca inadmisibilă  pentru lipsa de interes , faţă de scopul acţiunii de partaj judiciar, obligarea debitoarei în calitate de avalist la plata  sumei datorate