PARTAJ. RECURS. CRITICI FORMULATE ÎN
TEMEIUL ART.304 PCT.6 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.
Art.304 pct.6 Cod procedură civilă, aşa cum a fost
modificat, cuprinde doar două ipoteze distincte, în care se poate
formula recurs şi anume atunci când instanţa a acordat mai
mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În situaţia în care,
instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, sunt
aplicabile disp.art.2822 Cod procedură civilă, privitoare la
această omisiune, caz în care se poate cere completarea hotărârii
în acelaşi termen,de declarare a apelului sau recursului.
(Decizia civilă nr.465/R din 8 aprilie 2005 a
Curţii de Apel Piteşti).
Prin încheierea din 18 februarie 2004, a fost admisă în principiu
acţiunea reclamantei, constatându-se deschise succesiunile autorilor, masele
succesorale rămase de pe urma acestora, precum şi cotele ce se cuvin fiecărui
moştenitor.
Împotriva încheierii a formulat apel pârâta, invocând motive de
nelegalitate şi netemeinicie, ce a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, prin
decizia civilă nr.1236/A din 8 iunie 2004.
S-a constatat ca fiind o eroare materială şi nu una de judecată,
contradicţia dintre data menţionată în minută şi aceea evidenţiată în partea
introductivă a încheierii de admitere în principiu, fiind posibilă îndreptarea ei,
în temeiul art.281 Cod procedură civilă.
Cu privire la soluţionarea cererii de suspendare a cauzei, s-a
reţinut că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât o dată cu fondul,
potrivit dispoziţiilor art.282 alin.2 Cod procedură civilă, separat putând fi
atacată cu recurs, doar cererea de suspendare a judecăţii cauzei, conform
aceluiaşi text de lege.
Respingerea cererii de suspendare constituie aprecierea suverană a
instanţei, care a considerat că pentru o mai bună administrare a justiţiei, nu se
impune luarea acestei măsuri, până la soluţionarea litigiului invocat de către
pârâtă.
Decizia a fost atacată cu recurs, în termen legal de către aceeaşi
pârâtă, invocându-se încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi omisiunea primei
instanţe de a se pronunţarea cu privire la succesiunea lui O.A., mama
recurentei şi a celuilalt pârât.
Recursul a fost respins, prin decizia civilă nr.465/R din 8 aprilie
2005, reţinându-se că instanţa a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.156
Cod procedură civilă, privitoare la dreptul la apărare.
Critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa
cu privire la succesiunea autoarei O.A., se reţine ca un caz de minus petita, în
urma modificării textului art.304 pct.6 Cod procedură civilă, prin O.U.G.
nr.138/2000, ce nu mai constituie în actuala reglementare, motiv de recurs.
Textul de lege citat, aşa cum a fost modificat, cuprinde doar două
ipoteze distincte, în care se poate formula recurs şi anume atunci când
instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În situaţia
în care, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, sunt
aplicabile disp.art.2822 Cod procedură civilă, privitoare la această omisiune,
caz în care se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen,de declarare a
apelului sau recursului.
Astfel calificată, critica recurentei ca o cerere de completare a
hotărârii de către instanţa de apel, a fost trimisă aceluiaşi complet pentru
soluţionare.
Celelalte două motive de recurs, ce vizau greşita anulare a cererii
reconvenţionale ca insuficient timbrată şi omisiunea instanţei de a preciza că
cel de-al doilea pârât, nu trebuie să suporte pasivul succesoral, au fost privite
ca inadmisibile, întrucât nu au constituit motiv de apel, criticile neputând fi
formulate pentru prima dată în recurs, potrivit principiului omisso medio
