Partaj succesoral. încheierea prevăzută de art.6736 alin.(1) şi art.6737 cod procedură civilă. căi de atac.


PARTAJ SUCCESORAL. ÎNCHEIEREA PREVĂZUTĂ DE

ART.6736 ALIN.(1) ŞI ART.6737 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.

CĂI DE ATAC.

Potrivit dispoziţiilor art.6738 Cod procedură civilă,

încheierile prevăzute la art.6736 alin.(1) şi art.6737 Cod procedură

civilă pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu

fondul, fiind supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată

asupra fondului procesului. Apelul formulat împotriva sentinţei se

consideră a fi formulat şi împotriva încheierii, aşa încât tribunalul

a greşit refuzând a se pronunţa şi asupra acestuia, ceea ce

echivalează cu nepronunţarea asupra fondului.

În recurs, s-au depus acte noi, în sensul prevăzut de

art.305 Cod procedură civilă, din care rezultă că şi pârâta C.F. a

formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru

terenul de 5,81 ha. teren (f.31), probe care dacă ar fi fost cunoscute

de instanţe, ar fi putut determina o altă soluţie. Pentru valorificarea

acestui înscris se impun însă probe, ce nu pot fi efectuate în

recurs, astfel că se impune casarea hotărârii.

(Decizia civilă nr. 62/R/31 ianuarie 2007, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de

Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)

Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2005 şi precizată

prin cererea depusă la filele 44-46 şi 90 din dosar, reclamanta M.A. a

chemat în judecată pe pârâţii T.Ş. şi C.F. solicitând instanţei ca prin

hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ieşirea din indiviziune a sa şi a

pârâtului T. de pe urma autorilor S.M. şi T.A., precum şi ieşirea din

indiviziune a sa şi pârâtei C.F.  de pe urma defuncţilor C.I. şi C.I.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autorul S.M. a

decedat la data de 16.02.1966, iar fiicelor autorului, T.A. şi C.I., li s-a

reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moştenitoare pentru

suprafaţa de 3520 m.p. teren pădure situat în pct.„Zăvoi-Cotul Morii”,

conform procesului-verbal de punere în posesie nr.466/1994.

Reclamanta a precizat că ei şi fratelui său li s-a reconstituit

dreptul de proprietate în calitate de moştenitori ai autorului S.M. pentru

suprafaţa de 5,81 ha. pădure, sens în care s-a eliberat procesul-verbal de

punere în posesie nr.6393/2005,  însă a solicitat partajarea doar a 5,46 ha.

teren pădure întrucât în suprafaţa de 5,81 ha. teren pădure a fost inclusă

şi suprafaţa de 3520 m.p. pădure descris anterior, ce face parte din

succesiunea autoarei T.A.

A arătat reclamanta că autorul C.I. a decedat la 30.07.1992, iar

autoarea C.I. la data de 14.03.1993, având vocaţie succesorală ea şi soţul

său, M.S., în calitate de moştenitori testamentari, precum şi pârâta C.F.,

fiica adoptivă a autorilor, însă după aceştia s-a dezbătut succesiunea prin

sentinţa civilă nr.8196/2004, astfel încât cererea care formează obiectul

dosarului de faţă reprezintă un partaj suplimentar.

Se susţine că masa succesorală a autorilor se compune din

patru locuri de veci conform adeverinţei nr.20/2005, două certificate de

acţionar şi ? din suprafaţa de 3520 m.p. teren pădure situată în

pct.„Zăvoi-Cotul Morii”.

Pârâţii T. şi C. au formulat întâmpinare (f.22 şi 86) prin care

au arătat că reclamanta nu a fost validată cu suprafaţa de 5,46 ha. teren

pădure, terenul fiind reconstituit pe numele pârâtului T., iar pentru

suprafaţa de 3520 m.p. reclamanta nesolicitând reconstituirea dreptului

de proprietate. Au mai arătat pârâţii că în partajul anterior s-a hotărât ca

locurile de veci să nu se împartă şi să rămână moştenitoarei C.F. în

schimbul altor bunuri ce au rămas reclamantei.

M.S. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu (f.82)

prin care a arătat că, alături de reclamantă, are calitate de moştenitor

testamentar al autorilor C.I. şi C.I., cerere admisă în principiu prin

încheierea pronunţată la data de 21.02.2006.

Judecătoria Piteşti, prin sentinţa civilă nr.3030 din 04 iulie

2006, a admis cererea precizată şi restrânsă formulată de reclamantă,

precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de

intervenientul M.S. A sistat starea de indiviziune creată în urma

decesului autorilor S.M. şi T.A., C.I. şi C.I., conform raportului de

expertiză întocmit de expert V.A., care a fost omologat în unica variantă

de lotizare, astfel:

Lotul nr.1 a fost atribuit reclamantei M.A. împreună cu

intervenientul în nume propriu M.S., în valoare de 42.322 lei, primind

sultă în sumă de 217 lei de la pârâta C.F.

Lotul nr.2 a fost atribuit pârâtului T.Ş., în valoare de 37.971

lei, iar lotul nr.3 a fost atribuit pârâtei C.F., în valoare de 4.273 lei, plătind

sultă lotului nr.1, reclamantei M.A., în sumă de 217 lei.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pârâtul T.Ş. a fost obligat să plătească reclamantei suma de

225,15 lei, iar pârâta C.F. suma de 325,15 lei către aceeaşi reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că S.M.,

decedat la data de 16.02.1966, a fost căsătorit cu S.E., decedată la data de

17.05.1977. Din căsătoria autorilor au rezultat două fiice, T.A. şi C.I.

T.A. a decedat la data de 08.05.1994 şi a fost căsătorită cu T.M., decedat

în prezent, căsătorie din care au rezultat descendenţii M.A., reclamanta şi

T.Ş., pârât. M.A. este căsătorită cu M.S. C.I. a decedat la data de

13.03.1993 şi a fost căsătorită cu C.I., decedat la data de  30.07.1992. C.I.

şi C.I. au adoptat cu efecte depline pe pârâta C.F. şi au testat întreaga lor

avere în favoarea reclamantei şi intervenientului – M.A. şi M.S.

Prin sentinţa civilă nr.8196/1994 pronunţată de Judecătoria

Piteşti şi încheierea de admitere în principiu s-au constatat deschise

succesiunile autorilor C.I. şi C.I., s-au stabilit moştenitorii şi cotele ce

revin acestora, s-a sistat starea de indiviziune asupra bunurilor solicitate

la masa de partaj şi s-a dispus reducţiunea testamentelor autentificate sub

nr.12934 şi nr.12935/24.06.1992 până la cotitatea disponibilă de ? din

masa succesorală, C.F. având calitatea de moştenitor rezervatar.

Autoarelor T.A. şi C.I. li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în calitate de  moştenitoare ale autorului S.M. pentru

suprafaţa de 3520 m.p. teren pădure, situată în comuna  Poiana

Lacului, pct.„Zăvoi – Cotul Morii”, sens în care s-a eliberat procesul-

verbal de punere în posesie nr.466/1994 (f.15 dosar).

Instanţa nu a reţinut apărarea pârâţilor, în sensul că pentru

acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pârâtului T.Ş.

întrucât  nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste această situaţie şi nu

a făcut dovada anulării procesului-verbal de punere în posesie menţionat

anterior.

Astfel, la data de 22.01.1998 reclamanta a formulat cerere de

reconstituire în calitate de moştenitoare a autorului S.M. pentru terenul

cu vegetaţie forestieră, înregistrată sub nr.303 (f.91). Prin Hotărârea

nr.626/2002 şi Hotărârea nr.1385/2004 a fost validat cu suprafaţa de

5,81 ha. pădure, în calitate de moştenitor  al autorului S.M., doar pârâtul

T.Ş., reclamanta fiind omisă, deşi avea cerere de reconstituire formulată

în termen legal. Pentru a se îndrepta eroarea comisă, prin Hotărârea

nr.1940/2005 Comisia Judeţeană de Fond Funciar a validat propunerea

Comisiei Locale de Fond Funciar Poiana Lacului privind reconstituirea

dreptului de proprietate şi pentru reclamantă, în calitate de moştenitoare 

a autorului S.M., asupra terenului de 5,81 ha. pădure, alături de pârâtul

T.Ş. şi modificarea Hotărârilor nr.626/2002 şi nr.1385/2004 în acest

sens.

În acest context s-a eliberat un nou proces-verbal de punere

în posesie pe suprafaţa de 5,46 ha. pădure pe numele reclamantei şi

pârâtului T., nr.6553/2005.

Instanţa a mai reţinut că cererea prin care pârâtul a solicitat

instanţei să oblige comisia locală de fond funciar să efectueze

operaţiunea de punere în posesie, soluţionată prin sentinţa civilă

nr.91851/2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti, are numai caracter

administrativ, neavând influenţă asupra calităţii de coproprietari ai

părţilor în legătură cu terenul.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut terenul la partaj.

Ulterior sistării stării de indiviziune prin hotărâre

judecătorească  în urma decesului autorului C.I. s-a constatat că la data

decesului acestuia a rămas şi un  certificat de acţionar. De asemenea,

moştenitorii acestui autor au rămas în indiviziune asupra a ? din patru

locuri de veci situate în cavoul amplasat în Cimitirul Slapia, Poiana

Lacului, edificat în timpul căsătoriei cu C.I.

Prima instanţă nu a reţinut la partaj certificatul de acţionar,

rămas în urma decesului autoarei C.I., deoarece reclamanta nu a precizat

numărul în acţiuni şi nu l-a depus la dosar, însă a reţinut la masa de partaj 

cota de ?  din cele patru locuri de veci amplasate în cavou şi cota  ce i s-

a cuvenit în calitate de soţie supravieţuitoare a autorului C. din

certificatul de acţionar şi din locurile de veci din cavou.

Prin încheierea pronunţată la data de 28.03.2006 s-au

constatat  deschise succesiunile autorilor S.M., decedat la 16.02.1966 şi

T.A., decedată la 08.05.1994, s-a constatat că la succesiunea autoarei T.A.

au vocaţie succesorală utilă M.A. şi T.Ş., în calitate de descendenţi de

gradul I, cu o cotă de ? fiecare, la succesiunea autorului S.M. au vocaţie

succesorală utilă M.A. şi T.Ş., în calitate de descendenţi de gradul II, prin

retransmitere în urma decesului autoarei T.A., precum şi pârâta C.F., în

calitate de descendent de gradul II prin retransmitere în urma decesului

autoarei C.I.

De asemenea, instanţa a constatat că masa succesorală a

autorului S.M. se compune din suprafaţa de 3520 m.p. teren pădure,

individualizată în procesul-verbal de punere în posesie nr.466/1994 şi

suprafaţa de 5,46 ha. pădure, individualizată în procesul-verbal de punere

în posesie nr.6353/2005.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.18/1991,

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face la

cererea persoanelor îndreptăţite, iar soţia autorului S.M., S.E., era

decedată la data intrării în vigoare a acestei legi şi, în consecinţă, nu avea

vocaţie la aceste terenuri. Autoarele T.A. şi C.I. au formulat cereri de

reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr.18/1991 şi au

fost validate în calitate de moştenitoare ale autorului  S.M. cu suprafaţa

de 3250 m.p. teren pădure, astfel încât masa succesorală a autoarei T.A.

se compune din cota de ? din suprafaţa de 3250 m.p. teren pădure.

Asupra bunurilor existente în patrimoniul autorilor C.I. şi

C.I., instanţa a reţinut că sunt în stare de indiviziune M.A. şi M.S., cu o

cotă de ? şi C.F., în calitate de descendentă de gradul I, cu o cotă de ?,

iar masa succesorală a autorului C.I. se compune din 31 acţiuni

nominative cuprinse în certificatul de acţionar nr.1307/1995 (f.10) şi din

? din patru locuri de veci situate în cavoul amplasat în Cimitirul

Păduroiu Slapia, judeţul Argeş, cota de ? revenind soţiei

supravieţuitoare. Asupra celorlalte patru locuri de cavou părţile nu au

solicitat ieşirea din indiviziune.

S-a arătat că masa succesorală a autoarei C.I. se compune din

? din suprafaţa de 3250 m.p. teren pădure reţinută în masa succesorală a

autorului S.M. şi având în vedere cotele stabilite prin sentinţa civilă

nr.8196/1994 pronunţată de Judecătoria Piteşti, din cota de 9/16 din

patru locuri de veci libere situate în cavoul amplasat în Cimitirul

Păduroiu Slapia şi cota de 1/8 din cele 31 de acţiuni menţionate în

certificatul de acţionar nr.1307/1995, bunuri ce se regăsesc în masa

succesorală a autorului C.I. la a cărui succesiune are vocaţie în calitate de

soţie supravieţuitoare.

În consecinţă, asupra celor 3520 m.p. teren pădure

menţionaţi în procesul-verbal de punere în posesie nr.466/1994 (f.15)

instanţa a reţinut în stare de indiviziune pe M.A., T.Ş., C.F., cu o cotă de

? fiecare şi, în calitate de moştenitori legali şi M.S. împreună cu M.A., cu

o cotă de ?, împreună, în calitate de moştenitori testamentari.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 5,46 ha. teren pădure,

individualizată în procesul-verbal de punere în posesie nr. 6353/2005, au

fost reţinuţi în indiviziune, cu o cotă de ? fiecare, M.A. şi T.Ş., iar asupra

celor patru locuri de veci libere din cavoul amplasat în Cimitirul Păduroiu

Slapia C.F. cu o cotă de 15/32 şi M.A. împreună cu M.S. cu o cotă de

17/32.

Asupra celor 31 de acţiuni menţionate în certificatul de

acţionar nr.1307/1995, au fost reţinuţi  în indiviziune C.F. cu o cotă de

7/16 şi soţii M. cu o cotă de 9/16 împreună.

La calcularea acestor cote instanţa a avut în vedere

dobândirea bunului în timpul căsătoriei, sentinţa civilă nr.8196/1994 

prin care s-a dispus reducţiunea testamentelor şi s-au stabilit cotele

moştenitorilor.

În cauză s-au efectuat expertize pentru identificarea,

evaluarea bunurilor şi alcătuirea loturilor, conform dispoziţiilor art.6735

Cod procedură civilă.

La formarea şi atribuirea loturilor s-au avut în vedere criteriile

prevăzute de art.6739 Cod procedură civilă, respectiv cotele succesorale

ce revin fiecărei părţi, opţiunea părţilor şi faptul că varianta de lotizare

propusă trebuie să asigure împărţirea bunurilor în natură.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs T.Ş. şi C.F.,

solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi trimiterea spre

rejudecare la Judecătoria Piteşti, pentru următoarele considerente: prima

instanţă a împărţit locurile de veci deşi părţile conveniseră anterior ca

acestea să rămână numai numitei C.F., aceasta cedând în schimb

drepturile sale asupra unor bunuri mobile; nu s-a administrat proba cu

martori deşi aceasta a fost solicitată de către apelanţi; instanţa nu a ţinut

cont de faptul că şi C.F. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de

proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, în temeiul Legii

nr.247/2005, devenind în acest sens coproprietară asupra aceleiaşi

suprafeţe de 5,41 ha.

M.A. şi M.S. au formulat în termen legal întâmpinare,

solicitând respingerea recursului formulat de către T.Ş. şi C.F., având în

vedere, în principal, faptul că aceştia au atacat numai hotărârea primei

instanţe, nu şi încheierea de admitere în principiu prin care s-au stabilit la

data de 28.03.2006 care sunt moştenitorii, masa succesorală şi cotele care

se cuvin fiecăruia dintre aceştia. În subsidiar, s-a solicitat de către intimaţi

respingerea recursului ca nefondat, urmare a faptului că nu au renunţat

niciodată la împărţirea locurilor de veci în schimbul altor bunuri, cu

prilejul soluţionării partajului judiciar prin sentinţa civilă nr.8196/1994; s-

a mai arătat că C.F. nu a invocat la prima instanţă calitatea de succesoare

a lui S.M., astfel că cel de-al doilea motiv de recurs este inadmisibil. De

asemenea, s-a susţinut faptul că în faţa primei instanţe C.F. nu a formulat

obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică de specialitate, nici sub

aspectul evaluării şi nici al modalităţii de lotizare.

La termenul de judecată din data de 13.11.2006 instanţa a pus

în discuţia părţilor, din oficiu, calificarea căii de atac ca fiind apelul, faţă

de prevederile art.2821 Cod procedură civilă şi valoarea totală a bunurilor

supuse partajării.

Părţile au arătat că înţeleg să califice această cale de atac ca

fiind apelul, astfel că au susţinut motivele invocate în cererea de investire

a acestei instanţe.

Tribunalul Argeş, prin decizia civilă nr.761 din 20 noiembrie

2006, a respins ca nefondat apelul şi pârâţii au fost obligaţi la 400 lei

cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi M.A. şi M.S.

În adoptarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut că în cererea

de apel T.Ş. şi C.F. au arătat că această cale de atac  este îndreptată

împotriva sentinţei civile nr.3030/04.07.2006 pronunţată de Judecătoria

Piteşti, în dosarul nr.7567/2005, fără a arăta că solicită şi reanalizarea

încheierii din data de 28.03.2006 prin care instanţa a stabilit care sunt

moştenitorii, masa succesorală şi cotele care se cuvin fiecăruia dintre

aceştia.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art.6738 Cod procedură

civilă, această încheiere putea fi atacată cu apel odată cu fondul cauzei,

fiind astfel supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea pronunţată asupra

fondului.

Cum apelanţii nu au criticat această încheiere, se presupune

că nu contestă masa succesorală sau cotele stabilite în cadrul acesteia,

astfel că nu mai pot reitera aceste aspecte.

Din motivele de apel prezentate a rezultat că apelanta C.F.

este nemulţumită pe de o parte de cuprinderea în masa succesorală a

locurilor de veci şi, în acelaşi timp, de necuprinderea sa în calitate de

moştenitor la împărţirea bunului imobil – teren vegetaţie forestieră,

având în vedere că a fost validată alături de ceilalţi moştenitori între timp.

Chiar dacă se trece peste primul aspect procedural, legat de

posibilitatea reiterării încheierii menţionate, care nu a fost atacată cu apel,

instanţa a constatat că apelanta nu a dovedit faptul că s-a convenit între

comoştenitori ca locurile de veci să  nu mai fie incluse în masa

succesorală, ci să fie lăsate numai acesteia.

Din procesele-verbale depuse la dosar de către C.F.,

întocmite cu ocazia dezbaterii succesiunilor defuncţilor C.I. şi C.I., nu s-a

menţionat nimic în legătură cu aceste cripte şi nici nu s-a făcut trimitere

la o  înţelegere intervenită între părţi în acest sens.

De asemenea, în sentinţa civilă nr.8196/1994 nu se

menţionează că aceste bunuri nu se împart sau că se atribuie unuia dintre

moştenitori, instanţa arătând doar că se va lua act de tranzacţia părţilor în

legătură cu împărţirea bunurilor şi că se menţine împărţirea bunurilor

mobile făcută prin procesul-verbal din 20.03.1993 (f.68).

Instanţa de apel a reţinut că afirmaţia apelantei nu este

susţinută de dovezi, înscrisurile invocate nefăcând vorbire despre aceste

bunuri.

Proba cu martori solicitată de către apelantă asupra acestui

aspect nu a putut fi încuviinţată, atâta vreme cât aceste bunuri nu au fost

menţionate în nici unul din înscrisurile prezentate de această parte, iar

după precizările făcute la prima instanţă, aceste bunuri fac obiectul unui

partaj suplimentar, bunurile neputând fi luate în considerare la momentul

pronunţării sentinţei de partaj din anul 1994.

În ceea ce priveşte calitatea de moştenitoare a apelantei

asupra bunului imobil – teren cu destinaţie forestieră în suprafaţă de 5,41

ha., reconstituit conform Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar

nr.626/2002, s-a constatat că această suprafaţă a fost solicitată numai de

către T.Ş. şi M.A., în urma cererii fiind emis procesul-verbal

nr.6353/2005. Autoarele părţilor în proces, T.A. (decedată în 1994) şi

C.I. (decedată în 1993) au solicitat numai reconstituirea dreptului de

proprietate pentru terenul de 3250 m.p. pădure, astfel că în masa

succesorală a fiecăreia dintre acestea nu s-a putut afla mai mult decât

suprafaţa reconstituită.

La momentul la care au putut fi formulate cereri pentru

terenul pădure de 5,81 ha., care a aparţinut lui S.M., numai moştenitorii

de pe ramura T.A. au formulat cerere de reconstituire, or acest drept se

recunoaşte numai la cerere, C.F. neformulând această cerere.

Pe de altă parte, adresa de la fila 3 – dosar apel menţionează o

propunere de validare pe care comisia locală de fond funciar o face către

comisia judeţeană, ceea ce denotă faptul că procedura de validare pentru

apelantă nu a fost încă parcursă. Hotărârea emisă de comisia judeţeană va

urma procedurile prevăzute de legea specială pentru a deveni definitivă,

astfel că până la acest moment nu se poate acorda eficienţă acestui

înscris.

Împotriva deciziei civile nr.761/20 noiembrie 2006,

pronunţată de Tribunalul Argeş, au formulat recurs pârâţii T.Ş. şi C.F.,

criticând-o pentru nelegalitate, în sensul motivelor de modificare

prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, respectiv că

hotărârea este contradictorie şi cuprinde motive străine de natura pricinii,

cât şi aplicarea greşită a legii.

Motivând recursul, pârâţii au susţinut că hotărârea este

nelegală întrucât s-a apreciat greşit că apelul nu a vizat şi încheierea prin

care s-a stabilit masa succesorală. Apelul cuprindea şi critici în acest sens,

respectiv introducerea greşită a unor bunuri în masa succesorală, cu

referire la locurile de veci, cât şi neintroducerea celor omise şi enumerate

în întâmpinare. Greşit au fost respinse şi probele prin care se tindea a se

face dovada împărţelii prin învoială asupra unor bunuri succesorale.

Ultima critică se referă la nereţinerea calităţii de moştenitor a

pârâtei C.F. în ce priveşte terenul forestier de 5,41 ha., în recurs fiind

depuse acte noi  în acest sens.

Examinând criticile formulate, s-a constatat că sunt

întemeiate, iar recursul este fondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.6738 Cod procedură civilă,

încheierile prevăzute la art.6736 alin.(1) şi art.6737 Cod procedură civilă

pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind

supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra fondului

procesului. Apelul formulat împotriva sentinţei se consideră a fi formulat

şi împotriva încheierii, aşa încât tribunalul a greşit refuzând a se pronunţa

şi asupra acestuia, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra fondului.

În recurs, s-au depus acte noi din care rezultă că şi pârâta C.F.

a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru

terenul de 5,81 ha. teren (f.31). Acesta este un act nou în sensul prevăzut

de art.305 Cod procedură civilă şi care, dacă ar fi fost cunoscut de

instanţe, ar fi putut determina o altă soluţie. Pentru valorificarea acestui

înscris se impun însă probe, ce nu pot fi efectuate în recurs, astfel că s-a

impus casarea hotărârii.

Aşa fiind, întrucât instanţa de apel a soluţionat procesul fără a cerceta

fondul şi de asemenea se impun a fi administrate probe noi, în raport de

actul nou depus în recurs, în baza art.312 (3) Cod procedură civilă, a fost

admis recursul. Pe cale de consecinţă, a fost casată decizia şi trimisă

cauza spre rejudecare, la tribunal, instanţă ce va avea în vedere şi celelalte

critici formulate în recurs.