ASIGURĂRI SOCIALE. Magistrat suspendat din funcţie faţă de care s-a constatat ulterior încetarea măsurii de suspendare ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală. Repunerea în situaţia anterioară prin plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie, drepturi pentru care beneficiarul lor datorează contribuţie de asigurări sociale.
Art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004
Art.257 din Legea nr.95/2006
Art.19 lit.a-d şi lit.b din Legea nr.76/2002
Art.27 din Legea nr.76/2002
Art.6 din Legea nr.241/2005
Art.280 din Legea nr.53/2003
Potrivit dispoziţiilor art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală faţă de judecător sau procuror, suspendarea din funcţie încetează, acesta este repus în situaţia anterioară, iar din perspectiva dispoziţiei legale enunţate repunerea în situaţia anterioară implica acordarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul în ipoteza în care sub durata perioadei aflate în litigiu şi-ar fi exercitat funcţia, or în respectiva situaţie indubitabil că i s-ar fi reţinut sumele destinate contribuţiilor la bugetul asigurărilor de stat.
Drepturile băneşti achitate reclamantului în condiţiile dispoziţiei art.63 alin.2 din Legea nr.303/2004 reprezintă drepturile salariale de care acesta a fost lipsit pe perioada suspendării sale din funcţie, drepturi pentru care beneficiarul lor datorează contribuţie de asigurări sociale.
DECIZIA CIVILĂ NR.4100/2013-R din 5.09.2013 -Dosar nr.5292/111/2011*
Prin sentinţa civilă nr. 1225 din data de 21.11.2012, pronunţată de Tribunalul B, în dosar nr. 5292/111/2011*, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M P – P Î C C J, P C A O şi P T B.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
S-a respins acţiunea formulată de reclamantul L A F cu dom. în O , str. P, nr.10, ap.2, jud. B în contradictoriu cu pârâţii M P – P Î C C J cu sediul în B, B-dul L, nr.12-14, sector 5, P C A O, P T B ambele cu sediul în O , str. A L, nr.12,jud. B şi M F P cu sediul în B , str. A , nr.7, sector 5
S-a respins cererea de chemare în garanţie a M F P.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M F P s-a constatat că Î C C J într-un recurs în interesul legii, a decis că cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege.
Drept urmare, instanţa a apreciat că nu mai subzistă nici un temei legal pentru ca Ministerul Finanţelor Publice din varii motive să poată fi obligată la plata unor drepturi băneşti în favoarea unor salariaţi care se află în raporturi de muncă cu o altă instituţie publică care este şi ordonator de credite.
În consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Pubice.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public s-a concluzionat că, creanţele reprezentând sume reţinute cu titlu de contribuţii şi impozite chiar dacă au fost virate organelor fiscale, nu pot fi pretinse direct de către reclamant de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor B, întrucât se reţine că ar fi vorba despre o plată nedatorată care dacă s-ar confirma atunci aceasta ar trebui recuperată de către plătitor, petentul având la dispoziţie o acţiune indirectă, în regres.
Aşadar reclamantul este persoana ori partea care fixează cadrul procesual, limitele acestuia şi îşi exercită acţiunea ( acţiunea în pretenţii-principală ori acţiunea în regres) aşa cum consideră de cuviinţă, Ministerul Public fiind organul care a plătit drepturile salariale restante, mai puţin contribuţiile care au fost virate organelor fiscale, motiv pentru care acesta are calitate procesuală pasivă.
Totodată, chiar dacă este vorba despre drepturi şi obligaţii născute din raporturi juridice fiscale, instanţa apreciază că secţia civilă a Trib.B este competentă în soluţionarea cauzei, întrucât fondul acţiunii priveşte plata integrală a drepturilor salariale, invocându-se texte de lege care ar prevedea situaţii în care angajatul primeşte ori încasează salariul brut fără să se reţină contribuţiile şi impozitele pe salarii.
Pe fond, s-a reţinut că reclamantul L A F a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor până la data de 29.03.2002, dată de la care acesta a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului, arestare nelegală şi cercetare abuzivă şi sustragere sau distrugere de înscrisuri emiţându-se în acest sens Ordonanţa nr.102/P/29.03.2002. Totodată, prin Ordinul nr.780/C/2002 al ministrului justiţiei s-a constatat existenţa cauzei de suspendare de drept din magistratură a reclamantului până la data de 24.01.2008, când CSM prin Hotărârea nr.8/24.01.2008 a constatat încetarea suspendării sale din profesie, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară, respectiv plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă.
După revenirea la serviciu, acesta a decis să îşi valorifice pretenţiile solicitate, începând cu data de 15.04.2011, în interiorul termenului de prescripţie extinctivă aşa cum a constatat CA O.
Practica instanţei prin care a mai fost acordată direct părţii reclamante sume brute trebuie reconsiderată ( sen.civ.nr.738/LM/17.05.2010 a Trib.B-dosar nr.90/111/2010) întrucât orice salariat nu are vreun drept de încasare efectivă a diferenţelor dintre salariul brut şi cel net care se cuvine exclusiv bugetului de stat, bugetului de asigurări sociale de stat, CAS, şomaj, etc. indiferent dacă a beneficiat sau nu de servicii sociale ori dacă a avut sau nu această posibilitate legală.
Altfel zis, suspendarea din funcţia de magistrat a dus într-o primă fază la pierderea tuturor drepturilor salariale şi sociale ale reclamantului, însă repararea prejudiciului cauzat printr-o măsură ilegală nu poate avea loc prin acordarea diferenţelor dintre salariul brut şi cel net, ultimul fiind acordat ulterior şi retroactiv pentru întreaga perioadă suspendată reclamantului din prezenta cauză, dimpotrivă reclamantul având la dispoziţie alte căi legale comune care ar atrage competenţa generală a judecătoriei sau a tribunalului în funcţie de cuantumul pretenţiilor solicitate sau de procedura urmată -art.2 pct.1 lit.h C.pr.civ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a mai beneficiat pe lângă drepturile salariale restante şi de reparaţii pecuniare ca urmare a constatării ilegale a măsurilor care au dus la suspendarea acestuia din activitate, o soluţie contrară ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia prin dublarea despăgubirilor care ar urma să fie încasate.
Drept urmare, a respins acţiunea formulată ca fiind neîntemeiată şi implicit cererea de chemare în garanţie .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamantul L A F solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea acţiunii.
Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:
-soluţia instanţei de fond este nelegal şi netemeinică, astfel este evident că suma cuvenită salariatului în temeiul raportului de muncă este salariul brut, cel stabilit în contractul de muncă sau în alte temeiuri legale, iar întrucât salariatul beneficiază de anumite drepturi sociale, acesta plăteşte pentru ele, reţinându-i-se lunar anumite sume din salariul brut, condiţia fiind ca salariatul să şi beneficieze efectiv de aceste drepturi sociale ori să fi fost protejat de anumite evenimente ce se puteau produce în perioada asigurată;
-celelalte aspecte reţinute echivalează cu denegare de dreptate;
-pe fondul cauzei, în baza art. 52 alin. 2 din Codul muncii, despăgubirea ulterioară suspendării trebuia să fie egală cu salariul plus celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, nefiind logic şi cu atât mai puţin legal ca dimpotrivă salariul să-i fie diminuat cu sumele corespunzătoare drepturilor de care a fost lipsit pe perioada suspendării;
-de asemenea, conform art. 92 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 când împotriva unui magistrat se pune în mişcare acţiunea penală, acesta va fi suspendat de drept din funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii şi potrivit art. 48 alin. 4 din Codul muncii, în cazul suspendării pentru fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat, per a contrario, în cazul în care se stabileşte că faptele nu erau imputabile, salariatul va beneficia de drepturile corespunzătoare calităţii sale de salariat sau de echivalentul bănesc al acestora dacă nu mai poate să le valorifice în natură;
-nefiindu-i achitate la timp drepturile salariale pe perioada 01.04.2002 – 28.01.2008, este evident că, în acelaşi interval, parchetul nu a virat lunar nici contribuţia datorată potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997 şi art. 8 din OUG nr. 150/2002, pentru perioada menţionată de care nu a beneficiat.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că suma de bani calculată şi plătită recurentului în condiţiile art. 63 alin. 2 din Legea nr. 303 nu este exceptată de la impozitare, prin urmare este evident că drepturile băneşti cuvenite acestuia pentru perioada suspendării sunt supuse impozitării, situaţie în care modul de calcul şi cuantumul drepturilor băneşti au fost corect stabilite.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:
Recurentul reclamant a fost suspendat din magistratură începând cu data de 1 aprilie 2002 şi până la data de 24 ianuarie 2008, dată la care prin Hotărârea nr. 8 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a constatat încetarea suspendării din funcţie a recurentului ca urmare a scoaterii de sub urmărire penală prin Ordonanţa nr. 147/P/2006 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Ordonanţa nr. 403/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alineat 2 din Legea nr. 303/2004, dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală faţă de judecător sau procuror, suspendarea din funcţie încetează, acesta este repus în situaţia anterioară, plătindu-i-se drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi recunoscându-i-se vechimea în funcţie pentru această perioadă.
Recurentului reclamant i-au fost achitate drepturile băneşti cuvenite pentru perioada suspendării sale din funcţie la data de 13 aprilie 2008, suma de bani efectiv plătită fiind calculată prin reţinerea sumelor destinate contribuţiilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat – impozit pe venit, CAS, şomaj şi sănătate -, rezultând un cuantum final de 331.870 lei.
Este evident că respectivele sume de bani se impunea a fi reţinute, astfel din perspectiva dispoziţiei legale precitate, repunerea în situaţia anterioară implicând acordarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat recurentul reclamant în ipoteza în care sub durata perioadei aflate în litigiu şi-ar fi exercitat funcţia de procuror, or în respectiva situaţie indubitabil că i s-ar fi reţinut sumele destinate contribuţiilor la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor de stat, aceasta indiferent dacă a beneficiat sau nu de drepturile de asigurări sociale şi de sănătate.
În contextul sus relevat trebuie a se face trimitere la textul art. 257 din Legea nr. 95/2006 care prevede veniturile asupra cărora se aplică contribuţia pentru asigurările de sănătate, elocvent fiind şi textul art. 19 lit. b din Legea nr. 76/2002 care prevede persoanele care sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor de şomaj, importanţă prezentând în aceeaşi ordine de idei art. 27 din acelaşi act normativ care instituie în sarcina angajatorilor obligaţia de a reţine şi de a vira lunar contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cotă de 1% aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 19 lit. a – d.
Drepturile băneşti achitate recurentului în condiţiile dispoziţiilor art. 63 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 reprezintă drepturile salariale de care acesta a fost lipsit pe perioada suspendării sale din funcţie, drepturi supuse impozitării şi pentru care beneficiarul lor datorează contribuţie de asigurări sociale.
De altfel, reţinerea şi nevărsarea în termen de cel mul 30 de zile de la scadenţă a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă constituie infracţiune potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005, prin care s-a abrogat textul art. 280 din Legea nr. 53/2003 conform cu care constituia infracţiune nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru şomaj or către bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Concluzia ce se impune, din perspectiva ansamblului argumentelor relevate anterior, este aceea că, sumele de bani aflate în litigiu au fost reţinute în mod legal, recurentul nu este îndrituit la a-i fi restituite sumele efectiv reţinute, actualizate cu indicele de inflaţie şi nici acordate dobânzile legale pretinse, astfel cum s-a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii.
Nu în ultimul rând, trebuie a preciza că hotărârea judecătorească depusă la dosarul instanţei de fond dată în soluţionarea unui litigiu similar, a fost pronunţată într-o perioadă anterioară celei în care Curtea de Apel Oradea şi-a reconsiderat practica în materie.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, sentinţa fiind păstrată în totul.
