2.Obligaţia de întreţinere între soţii divorţaţi. Articolul 41 din Codul familiei
Art. 41 alin. 2-5 din Codul familiei reglementează obligaţia de întreţinere între soţii divorţaţi, situaţia în care există obligaţia de întreţinere fiind starea de nevoie cauzată de incapacitatea de muncă, care a intervenit înainte, în timpul căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea ei. Când incapacitatea de muncă este parţială, potrivit art. 41 alin. 3 din Codul familiei, pensia de întreţinere se acordă doar pentru completarea veniturilor beneficiarului pensiei.
(Decizia civilă nr. 11/25.01.2007)
Legea nu condiţionează existenţa obligaţiei de întreţinere decât de faptul ca incapacitatea de a munci să fi intervenit în timpul căsătoriei, fără a impune ca această incapacitate să fie cauzată de relaţiile de căsătorie, fiind irelevant dacă boala fostului soţ care solicită pensia de întreţinere se datorează ori nu comportamentului din familie al celuilalt soţ.
Pârâta-reclamantă îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensie de întreţinere din partea fostului soţ M.D., întrucât are capacitatea de muncă redusă cel puţin la jumătate, astfel cum rezultă din decizia asupra capacităţii de muncă nr. 7589/09.12.2004, aceasta suferind de tulburare afectivă depresivă majoră recurentă precum şi de diabet zaharat, afecţiuni dobândite în timpul căsătoriei.
Instanţa de fond a stabilit pensia de întreţinere la suma de 3.000.000 ROL lunar, însă tribunalul a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. 3 Codul familiei, cu veniturile apelantului M.D. (în medie aproximativ 9.500.000 lei lunar), cu faptul că acestuia îi este încredinţată spre creştere şi educare minora M.G., precum şi cu veniturile apelantei (aproximativ 2.900.000 lei lunar), suma stabilită de prima instanţă depăşeşte mijloacele materiale ale soţului care datorează întreţinerea, conchizând că suma de 1.000.000 lei lunar corespunde mai bine scopului obligaţiei legale de întreţinere a reclamantului-pârât atât în raport cu fiica minoră, cât şi cu fosta soţie (care cumulează şi pensia de invaliditate din sistemul asigurărilor sociale de stat, de 2.324.000 lei lunar).
Recurenta M.E. contestă substanţiala reducere a cuantumului pensiei de întreţinere la care a fost obligat M.D. Ea pretinde că veniturile reale ale intimatului sunt de circa 11 milioane de lei vechi lunar, în timp ce dânsa obţine o pensie de numai 2.324.000 lei (şi nu 2.900.000 lei). Recurenta învederează că instanţa este abilitată să stabilească, potrivit art. 41 din Codul familiei, o pensie de întreţinere care să-i permită un trai decent.
Instanţa de recurs a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 41 din Codul familiei. Este de reţinut că recurenta nu se află în incapacitate totală, ci parţială de muncă, astfel încât pensia de întreţinere nu poate decât să-i completeze veniturile. În acelaşi timp, M.D. are sarcina de a o întreţine pe minora M.G., pensia de întreţinere pentru copil stabilită în sarcina recurentei fiind modică. Nu rezultă din înscrisurile aflate la dosar că intimatul ar avea venituri superioare celor avute în vedere de tribunal şi veniturile recurentei au fost corect reţinute. În atare situaţie, alineatul 3 al articolului 41 din Codul familiei a fost respectat, a conchis curtea.
