Pensie de întretinere.Conditia starii de nevoie a creditorului obligatiei.
Principiul existentei obligatiei de întretinere numai daca creditorul se afla în nevoie, este functional chiar si în cazul în care creditor este copilul care cere întretinerea de la parintele sau. Aceasta concluzie se desprinde din interpretarea art.86 alin.2 si 3 din Codul familiei conform carora are drept la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinta unui câstig din munca, din cauza incapacitatii de a munci iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla.
(Tribunalul Arad ,sectia civila, decizia civila nr.695/R/18 august 2010,dosar nr. 14601/55/2009)
Prin sentinta civila nr.1440/16 februarie 2010, pronuntata de Judecatoria Arad în dosar nr.14.601/55/2009 s-a admis în parte actiunea civila formulata de reclamanta B.B.M. în contradictoriu cu pârâtul B.V. si în consecinta a fost obligat pârâtul la plata a 1/6 din veniturile nete realizate lunar catre reclamanta, cu titlu de pensie de întretinere în favoarea reclamantei B. B. M. nascuta în data de 08.02.1990 în municipiul Arad, începând cu data de 26.10.2009 si pâna la terminarea studiilor de catre reclamanta dar nu mai târziu de împlinirea de catre aceasta a vârstei de 26 ani, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca reclamanta este fiica pârâtului, a devenit majora în data de 08.02.1990 si se afla în continuarea studiilor, fiind eleva în clasa a XIII-a la Colegiul Economic Arad, forma de învatamânt la zi în timp ce pârâtul este angajat la Penitenciarul Arad, unde realizeaza venituri lunare.
Instanta a retinut ca, în temeiul art.86 Codul familiei, între parti exista obligatia de întretinere, iar reclamanta este în nevoie, pentru ca desi este majora, nu poate realiza venituri din munca, fiind eleva în clasa a XIII-a la Colegiul Economic Arad, învatamânt de zi. La stabilirea cuantumului obligatiei de întretinere, instanta a avut în vedere cuantumul veniturilor nete realizate de pârât în calitate de angajat la Penitenciarul Arad, faptul ca pârâtul mai are în întretinere un copil minor, respectiv pe minora B. C. M.F., nascuta în data de 19.08.2000, tinând cont si de dispozitiile art. 94, alin. 1 Codul familiei care prevad ca întretinerea este datorata în raport de nevoia aceluia care o cere si de mijloacele celui ce urmeaza a plati si dispozitiile art. 94, alin. 3 Codul Familiei conform carora: „când întretinerea este datorata de parinte … ea se stabileste pâna la o patrime din câstigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.”
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul B.V., solicitând admiterea recursului, în principal casarea hotarârii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante; iar în subsidiar modificarea în tot a hotarârii recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanta având ca obiect pensie de întretinere, fara cheltuieli de judecata.
În motivare arata ca la termenul de judecata din 16.02.2010 si care a coincis cu prima reprezentare în proces, prin avocat ales, a formulat o cerere complexa de probatiune – interogatoriul reclamantei, ancheta sociala, obligarea în temeiul art.172 Cod procedura civila, a se depune înscrisuri – cerere care ex officio a fost respinsa de catre instanta ca tardiv formulata acordându-i-se imediat cuvântul pe fond, fara nici o alta posibilitate de „opunere”. În sprijinul sustinerilor sale, recurentul a invocat jurisprudenta Tribunalului Suprem care a statuat prin decizia nr.236/1956 ca instanta nu poate respinge ca tardiva o proba, din oficiu, daca partea adversa nu s-a opus la administrarea ei – subîntelegându-se daca partea adversa nu a invocat proprio nomine sanctiunea procesuala a tardivitatii. Pe fondul litigiului, recurentul a învederat ca intimata realizeaza venituri – pensia de urmas venita din partea mamei – are în proprietate deplina atât bunuri imobile cât si mobile, mai mult obtinând printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila daune morale în cuantum de 100.000 euro, ca urmare a decesului mamei sale, suma care a fost platita de societatea de asigurari. În atari conditii, recurentul a concluzionat ca principiile care cârmuiesc institutia pensiei de întretinere au fost dezavuate de continut prin hotarârea primei instante, reclamanta nefiind o persoana în nevoie pentru a beneficia de acest drept.
În drept s-a invocat art.129 alin.(5), art.138 alin.(1) pct.4, art.242 alin.(2), art.3021 art.3041, art.304 pct.7 si 9, art.312 Cod procedura civila.
Prin întâmpinare intimata B. B. M. a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a hotarârii instantei de fiind, în temeiul art.312 Cod procedura civila. În motivare arata ca apararea pârâtului din recurs, respectiv motivele sale de recurs invocate, anume ca instanta a respins o cerere în probatiune formulata, nu poate fi luata în considere de catre instanta de control judiciar întrucât, asa cum bine s-a retinut de catre instanta de fond aceasta a fost tardiv formulata – la al patrulea termen de judecata, când în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, aceste probe trebuiau solicitate prin întâmpinare – art.115 pct.3 Cod procedura civila, sau propuse la prima zi de înfatisare, atunci când partile legal citate puteau pune concluzii. Cu privire la decizia nr.236 din anul 1956 a Tribunalului Suprem invocata, face precizarea ca aceasta eventual trebuie luata stricto sensu si nu trebuie interpretata dupa bunul plac al recurentului pârât iar pe de lata parte hotarârile instantelor de judecata nu constituie izvor de drept.
În ceea ce priveste solicitarea de modificare a hotarârii recurate, solicita de asemenea respingerea acestui capat de cerere, întelegând sa arate faptul ca a mostenit în urma decesului mamei sale o garsoniera mobilata, având o pensie de urmas modica, fiind în continuarea studiilor si având obligatia de a achita taxele si impozitele aferente imobilului dobândit în proprietate prin mostenire, întretinere si alte cheltuieli, iar pe lânga toate acestea, fiind nevoita sa îsi asigure traiul zilnic. În drept, a invocat art.308 si art.312 Cod proc.civ.
Analizând sentinta atacata din prisma criticilor aduse prin motivele de recurs si ale dispozitiilor art.304 si art.3041 Cod proc.civ., tribunalul A apreciaT ca solutia instantei de fond este consecinta unei gresite aplicari a legii, recursul fiind fondat în raport de prevederile art.304 pct.9 Cod proc.civ. rap. la art.86 Codul familiei.
Indiferent de calitatea pe care o are creditorul si respectiv debitorul obligatiei de întretinere, existenta unei asemenea obligatii în temeiul legii presupune existenta a doua premise esentiale care împreuna contureaza principiul general ce cârmuieste obligatia legala de întretinere: starea de nevoie a creditorului si respectiv existenta unor mijloace îndestulatoare ale debitorului.
Principiul existentei obligatiei de întretinere numai daca creditorul se afla în nevoie, este functional chiar si în cazul în care creditor este copilul care cere întretinerea de la parintele sau. Aceasta concluzie se desprinde din interpretarea art.86 alin.2 si 3 din Codul familiei conform carora are drept la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavând putinta unui câstig din munca, din cauza incapacitatii de a munci iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla. În acelasi sens sunt si prevederile art.94 alin.1 din Codul familiei conform carora întretinerea se datoreaza potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
Prin urmare, indiferent de situatie, pentru nasterea obligatiei de întretinere, este necesar ca persoana creditorului sa se afle într-o stare de nevoie, concretizata prin lipsa mijloacelor necesare asigurarii traiului zilnic.
Obligatia parintelui de a contribui prin plata unei pensii de întretinere la desavârsirea învataturii si pregatirii profesionale a propriului sau copil, se deduce din interpretarea art.101 alin.2 Codul familiei, conform carora parintii sunt obligati sa creasca copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii.
Aceste prevederi legale nu intra însa în contradictie cu principiul general ce guverneaza obligatia de întretinere si care presupune ca premisa esentiala o stare de nevoie a celui ce pretinde întretinerea. Mai mult, se constata ca, în cazul copilului minor, obligatia de întretinere a parintilor este subsidiara, în acceptiunea art.107 Codul familiei, respectiv numai atunci când minorul nu are venituri proprii îndestulatoare.
În raport de aceste considerente pe marginea prevederilor legale aplicabile, tribunalul constata ca, în concret, reclamanta-intimata B. B. M. îsi desfasoara viata privata într-un apartament proprietate personala, mobilat, este beneficiara unei pensii de urmas în cuantum total de 370 de lei si a încasat de la asigurator suma de 100.000 de Euro cu titlu de daune morale. În aceste conditii, reclamanta a solicitat primei instante obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere în cuantumul maxim prevazut de lege si care, tinând cont de veniturile lunare ale pârâtului-recurent, reprezinta o suma de cca. 370 de lei lunar.
Or, prin raportare la principiul general care cârmuieste institutia obligatiei legale de întretinere, tribunalul apreciaza ca, sub nicio forma si prin nicio interpretare a legii, nu s-ar putea ajunge la concluzia ca reclamanta intimata B. B. M., ce are la dispozitie suma de 100.000 de euro,încasata de la societatea de asigurari, se afla într-o asemenea stare de nevoie, încât, pentru asigurarea traiului zilnic, ar mai avea nevoie de o întretinere de aproximativ 90 euro lunar din partea pârâtului. Un calcul sumar releva ca numai dobânda ce ar putea fi încasata din depozite bancare la aceasta suma (aproximativ 4% pe an), i-ar putea aduce intimatei un venit lunar de 330 euro, adica de 4 ori mai mult decât pensia solicitata de la pârâtul-recurent.
Având în vedere aceste considerente de fapt si de drept, tribunalul constata ca din ansamblul probatoriului administrat rezulta indubitabil ca reclamanta-intimata nu se afla în stare de nevoie, nefiind îndeplinita astfel conditia impusa de art.86 alin.2 Codul familiei pentru nasterea obligatiei legale de întretinere, astfel încât, în temeiul art.312 alin.1 si 3 Cod proc.civ., tribunalul a admis recursul declarat de recurentul B. V. în contradictoriu cu intimata B. B. M. împotriva sentintei civile nr.1440/16 februarie 2010, pronuntata de Judecatoria Arad în dosar nr.14.601/55/2009, având ca obiect stabilire obligatiei de întretinere pe care a modificat-o în totalitate în sensul ca a respins ca nefondata cererea de stabilire a pensiei de întretinere formulata de reclamanta B. B. M. în contradictoriu cu pârâtul B. V.
