Prin cererea inregistrata sub nr.6883/C/2004 reclamantul l.m. a solicitat in contradictoriu cu parata l.f., reducerea pensiei de intretinere stabilita in sarcina lui prin s.c. 10476/2002 a Judecatoriei Galati, motivat de faptul ca i s-a nascut cel d…


Prin cererea inregistrata sub nr.6883/C/2004 reclamantul L.M. a solicitat in contradictoriu cu parata L.F.,  reducerea pensiei de intretinere stabilita in sarcina lui prin s.c. 10476/2002 a Judecatoriei Galati, motivat de faptul ca i s-a nascut cel de-al doilea copil.

Prin s.c.4428/25.08.2004 Judecatoria Galati a admis cererea si a dispus reducerea cotei procentuale de la 25 % din venitul net la 16% de la data introducerii cererii si pana la majoratul minorului LMC.

Instanta de fond a avut in vedere faptul ca reclamantului i s-a nascut cel de-al doilea copil, respectiv L.L.P., facandu-se aplicarea disp.art.86 C.fam.

Parata L.F. a formulat recurs impotriva sentintei mai sus aratate motivat de faptul ca nu este de acord cu cuantumul stabilit de instanta de fond, sens in care Tribunalul Galati a admis recursul declarat de parata impotriva s.c.4428/2004 pronuntata de Judecatoria Galati in dosarul 6883/C/2004, pe care a modificat-o in parte in sensul ca reduce pensia de intretinere la cota procentuala de 18 % lunar, din venitul net in loc de 16 %, a inlaturat mentiunile contrare deciziei pronuntate si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei recurate.

Instanta de recurs a retinut urmatoarele:

Stabilirea procentului de 16% pentru minorul L.M.C., desi se incadreaza din punct de vedere legal in cuantumul prevazut de lege (33% pentru ambii minori), este insuficient pentru acoperirea nevoilor de intretinere ale minorului, cu atat mai mult cu cat acest minor are varsta de 7 ani, in timp ce copilul L.L.P. abia s-a nascut.