MATERIE CIVILĂ
Dosar nr.2857/324/2008
Sentinţa civilă nr.1777/ 22.09.2008
Admisibilitatea somaţiei de plată în situaţia neplătii a trei rate stipulate in
contract. Rovinietă
Deliberând asupra cererii de emitere a somaţiei de plată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 21.08.2008 sub
nr. 2857/324/2008, creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri C a solicitat instanţei să
dispună emiterea unei ordonanţe, care să cuprindă somarea debitorului T G la plata sumei
totale de 441.09 euro, respectiv 1595.17 lei, reprezentând 180 euro (657.86 lei)
contravaloarea ratelor 2, 3 şi 4 din valoarea rovinietei emise în baza contractului nr.
309/04.02.2005 şi 261,09 euro, respectiv 937,31 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat instanţei că, la data de
04.02.2005, a încheiat cu debitorul T G contractul nr. 309, prin care s-a stipulat eliberarea
rovinietei ce atestă plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, în
temeiul art.4 din O.G. nr. 15/2002 aprobată prin Legea nr. 424/2002, obligatoriu pentru
perioada de parcurs şi staţionare de câte 12 luni, cu posibilitatea achitării în patru rate
trimestriale. Creditoarea a învederat că debitorul a achitat prima rată din tariful de utilizare a
reţelei de drumuri naţionale conform înştiinţării de plată nr. SV16358/12.06.2006, rămânând
neplătite trei rate, iar penalităţile de întârziere au fost calculate conform dispoziţiilor art. 3
alin.1 din contractul menţionat. Creditoarea a mai arătat că, valoarea în lei a rovinietei a fost
determinată potrivit prevederilor art.2 pct.7 din contract şi că, în cauză, sunt îndeplinite
cerinţele art.1 din O.G. nr. 5/2001 în sensul existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1 şi art.6 alin.2 şi 3 din O.G.
nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma în cuantum de 39
lei, achitată prin ordinul de plată nr. 3716 (fila 2), conform prevederilor art.3 lit.o¹ din Legea
nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi s-au aplicat timbre judiciare în cuantum de
0,3 lei, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri,
mijloc de probă admis de instanţă, ca fiind concludent, pertinent şi util soluţionării cauzei,
potrivit dispoziţiilor art.167 C.proc.civ., depunând în acest sens la dosar în fotocopie
certificată pentru conformitatea cu originalul următoarele înscrisuri: înştiinţare de plată către
T G (fila 4), confirmare de primire (filele 5 şi 6), contractul nr. 309/04.02.2005 (filele 7,8),
anexele A şi C la Contractul nr. 309/04.02.2005 (filele 9 şi 10) şi nota de calcul a ratelor şi
penalităţilor până la data de 28.03.2008 (fila 11).
Debitorul a formulat întâmpinare la cererea de emitere a somaţiei de plată prin
care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de emitere a somaţiei de plată, solicitând
respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate de creditoare, cu cheltuieli de judecată. În
motivare, petentul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de
O.G.5/2001, constând în existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. Debitorul a
învederat instanţei că raportul contractual intervenit între părţi are un caracter sinalagmatic
ce permitea creditoarei să invoce excepţia de neexecutare sau rezoluţiunea contractului. În
plus, debitorul a arătat că nu poate fi obligat la plata obligaţiei legale ce-i revenea potrivit
art.4 din O.G. 15/2002 – act normativ ce nu mai este în vigoare – de vreme ce pentru
neîndeplinirea obligaţiei de rezultat de a circula cu rovinieta valabilă în reţeaua de drumuri
naţionale, putea fi sancţionat contravenţional. De asemenea debitorul a susţinut că prin
obligarea debitorului la plata ratelor 2,3,şi 4 din contract, ar însemna ca instanţa să se
substituie voinţei interne a acestora, întrucât este evident că obţinerea rovinietelor era
condiţionată de achitarea trimestrială a ratelor, prevedere contractuală ce are natura unei
condiţii suspensive şi nicidecum a unor termene de executare. Debitorul a susţinut că faţă de
modul de redactare a obiectului contractului, creditoarea s-a obligat să elibereze roviniete
valabile pentru trei luni şi că atâta timp cât debitorul nu şi-a manifestat voinţa de a achita
următoarele rate, creditoarea nu avea nici dreptul şi nici obligaţia de a elibera revinieta,
debitorul fiind singurul în măsură de a solicita continuarea contractului prin plata ulterioară a
ratelor. În continuare, petentul a arătat că părţile şi-au executat parţial şi reciproc obligaţiile
aumate prin contract, iar creditorul nu a suferit nici un prejudiciu din partea debitorului. În
acest fel, debitorul nu poate fi obligat la plata ratelor restante întrucât creanţei îi lipseşte
caracterul cert şi în consecinţă şi caracterul lichid şi exigibil şi întrucât nici creditoarea nu a
executat obligaţia corelativă ce îi incumba potrivit contractului.
Societatea creditoare a depus prin fax, la data de 19.09.2008, răspuns la
întâmpinarea formulată de debitor (fila 27-30), prin care a solicitat admiterea cererii de
emitere a ordonanţei care să cuprindă somarea debitorului T G. În motivare, creditoarea a
arătat că, în cauza de faţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.1
alin.1din O.G.nr.5/2001. Faţă de susţinerile debitorului privind durata rovinietei, creditoarea
arată că tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale este stabilit de lege pentru un
interval de 12 luni, debitorul având posibilitatea de achitare a acestuia în 4 rate trimestriale.
În şedinţa publică de la termenul de astăzi, instanţa a respins excepţia
inadmisibilităţii cererii de emitere a ordonanţei care să cuprindă somaţia de plată a
debitorului, invocată prin întâmpinare. Ulterior, debitorul a invocat prin apărător, excepţia
prescripţiei dreptului la acţiune privind obligarea sa la plata ratelor 2 şi 3 din tariful de
utilizare a reţelei naţionale de drumuri, stabilite prin Contractul 309/04.02.2005, şi a
penalităţilor aferente. Instanţa a admis această excepţie, urmând a se pronunţa asupra cererii
de obligare a debitorului la plata ratei a patra din contravaloarea rovinietei şi a penalităţilor
aferente acesteia.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa
reţine următoarele:
Între creditoarea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri C, în calitate de „încasator” şi
debitorul T G, în calitate de „beneficiar”, s-au stabilit raporturi contractuale comerciale, prin
încheierea contractului nr. 309/04.02.2005 (filele 7 şi 8), având ca obiect încasarea tarifului
de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, în patru rate trimestriale, în conformitate cu O.G.
15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri
naţionale din România, aprobată prin Legea nr. 424/2002 şi modificată de Legea nr. 415 din
18.10.2004
Potrivit anexei A din contractul anterior menţionat, contravaloarea tarifului de
utilizare a reţelei de drumuri naţionale pentru autovehiculul destinat transportului de marfă,
proprietatea debitorului, este în cuantum total de 244,00 euro (fila 9). Din cuprinsul anexei C
a aceluiaşi contract, rezultă că plata a fost eşalonată în patru rate, cea din urmă fiind scadentă
la data de 04.11.2005 (fila 10). Din susţinerile creditoarei în cererea introductivă rezultă că
prima dintre rate a fost achitată conform înştiinţării de plată nr. SV16358/12.06.2006. Prin
admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune în sens material privitor la ratele 2 şi 3 şi
la penalităţile aferente acestora, invocată de debitor în şedinţă publică, s-a constatat că
dreptul creditoarei de a obţine obligarea debitorului T G la plata acestor debite este prescris.
Potrivit dispoziţiilor art.1 pct.1 din O.G. nr.5/2001 privind procedura somaţiei
de plată, această procedură se aplică în scopul realizării voluntare sau prin executare silită a
creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani
asumate prin contract constatat printr-un înscris însuşit de părţi prin semnătură ori prin alt
mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii,
lucrări sau orice alte prestaţii.
În primul rând, pentru a fi îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale cererii de
emitere a somaţiei de plată, creditorul trebuie să dovedească existenţa unei creanţe a cărei
obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, izvorul
obligaţiei putând fi un contract sau alt înscris însuşit de către debitor prin semnătură sau în
alt mod admis de lege.
Astfel, creditoarea a dovedit existenţa unui înscris însuşit de debitoare prin
semnătură, cuprinzând acordul de voinţă al părţilor cu putere de lege şi care atestă drepturi şi
obligaţii în legătură cu prestaţiile efectuate de către aceasta, respectiv contractul 309 din data
04.02.2005 (filele 7,8).
În al doilea rând, creditoarea trebuia să dovedească deţinerea unei creanţe
certe, lichide şi exigibile faţă de debitorul T G.
Creanţa este certă în sensul dispoziţiilor art.379 alin.3 C.proc.civ., dacă
existenţa acesteia nu este discutabilă din punct de vedere juridic. Sub acest aspect, instanţa
reţine că debitorul T G a contestat existenţa debitului imputat de către creditoare, arătând
prin întâmpinare că întregii creanţe, inclusiv ratei a patra, îi lipseşte caracterul cert şi în
consecinţă şi caracterul lichid şi exigibil. Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii
de emitere a ordonanţei care să cuprindă somaţia de plată a debitorului, având în vedere
conţinutul contractului încheiat între părţi şi dispoziţiile imperative ale art. I alin. 7 din
Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de
trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată de Legea nr. 415 din
18.10.2004. În esenţă, s-a apreciat că părţile au avut în vedere, la încheierea contractului, o
rovinietă pentru o perioadă de 12 luni şi că obligaţia corelativă de plată a contravalorii
acesteia a fost eşalonată în patru rate.
Instanţa apreciază, faţă de caracterul imperativ al Ordonanţei Guvernului
nr.15/2002, modificată prin Legea nr.415/2004, în vigoare la data încheierii contractului
(04.02.2005), că argumentele referitoare la lipsa caracterului cert al creanţei creditoarei, nu
sunt suficient de pertinente pentru a determina părţile să folosească procedura de drept
comun. Debitorul a susţinut prin întâmpinare că:
1.raportul contractual intervenit între părţi are un caracter sinalagmatic ce permitea
creditoarei să invoce excepţia de neexecutare sau rezoluţiunea contractului ;
2.debitorul nu poate fi obligat la plata obligaţiei legale ce-i revenea potrivit art.4 din
O.G. 15/2002 – act normativ ce nu mai este în vigoare – de vreme ce pentru
neîndeplinirea obligaţiei de rezultat de a circula cu rovinieta valabilă în reţeaua de
drumuri naţionale, putea fi sancţionat contravenţional ;
3. obligarea debitorului la plata ratelor 2,3,şi 4 din contract, ar însemna ca instanţa să se
substituie voinţei interne a părţilor, întrucât este evident că obţinerea rovinietelor era
condiţionată de achitarea trimestrială a ratelor, prevedere contractuală ce are natura
unei condiţii suspensive şi nicidecum a unor termene de executare ;
4.faţă de modul de redactare a obiectului contractului, creditoarea s-a obligat să
elibereze roviniete valabile pentru trei luni şi că atâta timp cât debitorul nu şi-a
manifestat voinţa de a achita următoarele rate, creditoarea nu avea nici dreptul şi nici
obligaţia de a elibera rovinieta, debitorul fiind singurul în măsură de a solicita
continuarea contractului prin plata ulterioară a ratelor ;
5.părţile şi-au executat parţial şi reciproc obligaţiile aumate prin contract, iar creditorul
nu a suferit nici un prejudiciu din partea debitorului.
În cazul contractelor sinalagmatice, creditorul are dreptul de a alege, în caz de
neexecutare a obligaţiei corelative, între invocarea excepţiei de neexecutare, rezoluţiunea
contractului sau executarea silită a creanţei. Finalitatea practică a procedurii somaţiei de
plată instituite de O.G. nr.5/2001este tocmai realizarea grabnică, voluntară sau prin
executare silită, a creanţelor ce au ca obiect o sumă de bani. Răspunderea contractuală a
debitorului are un temei juridic distinct faţă de răspunderea contravenţională, care
sancţionează fapte ce prezintă pericol social şi care aduc atingere valorilor sociale într-un
grad mai redus decât infracţiunile. Obligaţia legală de plata a rovinietei, subzistă indiferent
de atitudinea contractuală a debitorului, iar în ipoteza în care ar fi utilizat reţeaua de drumuri
naţionale, şi-ar fi asumat riscul de a fi sancţionat contravenţional, sancţiune aplicabilă şi în
cazul deţinerii rovinietei, dar neprezentării agenţilor constatatori. În ceea ce priveşte
eliberarea rovinietelor cu durată de valabilitate de 3 luni, instanţa reaminteşte că art. I alin. 7
din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.415/2004
prevede că “tariful de utilizare este structurat în funcţie de durata de utilizare a reţelei de
drumuri naţionale din România, pentru perioade de o zi, 7 zile, 30 de zile, 6 luni şi 12 luni”.
Deci, la data de 04.02.2005, legea nu prevedea posibilitaea achitării tarifului de utilizare a
reţelei naţionale de drumuri pentru perioade de 3 luni. Prin neplata contravalorii rovinietei s-
a adus un prejudiciu creditoarei ce constă tocmai în suma datorată.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază creanţa având ca obiect rata a
patra din tariful de utilizarea a reţelei naţionale de drumuri, ca având un caracter cert.
Potrivit dispoziţiilor art.379 alin.4 C.proc.civ., creanţa este lichida atunci când
cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, este
determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau,
după caz, sunt opozabile debitorului. În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază
creanţa creditoarei ca fiind lichidă, cuantumul ratei a patra din tariful de utilizare a
drumurilor naţionale, fiind determinat prin Anexa C la contractul nr.309/04.02.2005 (fila 10)
şi evidenţiat în nota de calcul a debitului (fila 11) şi constând în contravaloarea în lei a sumei
de 60 euro.
Creanţa este exigibilă în cazul în care termenul prevăzut în favoarea ori şi în
favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condiţiile legii – art.263 şi art.382 C.pr.civ. –
debitorul este decăzut din beneficiul termenului. În cauza de faţă, instanţa constată a fi
îndeplinită şi condiţia exigibilităţii creanţei, scadenţa acesteia, stabilită contractual, fiind la
data de 04.11.2005.
Raportând situaţia de fapt la prevederile art.1 din O.G. nr.5/2001 rezultă că
reclamanta-creditoare este titulara unei creanţe.
În ceea ce priveşte obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere,
instanţa constată că părţile au stabilit în mod valabil clauza penală prin dispoziţiile art.3
alin.1 din contractul nr. 309/04.02.2005, conform cărora beneficiarul datorează penalităţi de
0,15% pe zi de întârziere asupra sumelor pentru care termenul de plată a fost depăşit. Astfel,
creanţa având ca obiect penalităţile de întârziere, îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.1 din
O.G. nr.5/2001, având un caracter cert, fiind prevăzute în contractul menţionat, lichid
(cuantumul creanţei fiind determinat, prin procentul de 0,15%/zi de întârziere raportat la
valoarea debitului principal, rezultând suma în cuantum de 78 euro (conform calculului
detaliat de la fila 11) şi exigibil.
Întrucât părţile nu au stabilit în mod expres clauza conform căreia cuantumul
penalităţilor poate depăşi valoarea debitului principal, în temeiul art.4 alin.3 din Legea
469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, va dispune obligarea
debitorului la plata penalităţilor de întârziere doar până la nivelul debitului principal,
reprezentat de valoarea ratei a patra din tariful de utilizare a drumurilor publice, respectiv la
echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii pentru suma de 60 euro.
Pentru aceste considerente, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art.1 pct.1 din O.G.
nr.5/2001, va admite în parte cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia
Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa în contradictoriu cu debitorul T G şi, pe cale de
consecinţă, va soma debitoarea să plătească creditoarei suma de 60 euro în echivalentul în lei
la cursul BNR din ziua plăţii – reprezentând rata a patra din tariful de utilizare a reţelei de
drumuri naţionale pentru anul 2005 – şi suma de 60 euro în echivalentul în lei la cursul BNR
din ziua plăţii – reprezentând penalităţi de întârziere aferente acestei ratei restante, în termen
de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei ordonanţe, termen de plată stabilit
în condiţiile art.6 alin.3 din O.G. nr.5/2001.
În ceea ce priveşte obligarea debitorului la plata către creditor a cheltuielilor de
judecată, instanţa reţine că aceste cheltuieli au fost determinate de neîndeplinirea obligaţiilor
contractuale de către debitorul T G. Reţinând culpa procesuală a acestuia, în temeiul art.274
alin.1 C.proc.civ., instanţa va admite cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata
cheltuielilor de judecată şi–l va obliga pe acesta din urmă să plătească creditoarei suma de
39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând timbru judiciar achitat prin ordinul de
plată 3716/12.08.2008 şi timbru judiciar în valoare de 0.3 lei .
1
