Asigurări sociale – plata ajutor de deces


Dosar nr. 3200/89/2009

asigurari sociale – plata ajutor de deces

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 2709

Sedinta publica de la 03 Decembrie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Judecator LAURA-MONICA BALAN

Asistent judiciar SIMONA MIHAELA TABACARU

Asistent judiciar DANIEL GEORGE RUSU

Grefier GHEORGHE RADU

– – – – – – –

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B D – C, domiciliata în, în contradictoriu cu pârâtii Scoala Generala cu clasele I – VIII Muntenii de Jos, judetul Vaslui, si Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Andrei Muresanu, nr. 22, judetul Vaslui, având ca obiect litigiu de asigurari sociale – plata ajutorului de deces.

La apelul nominal, facut în sedinta publica, se prezinta reclamanta B D C, lipsa fiind pârâtii.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, învederând stadiul procesual al dosarului, care se afla la al doilea termen, ca reclamanta a depus precizari (ca raspuns la întâmpinarea formulata de Casa Judeteana de Pensii Vaslui), împreuna cu practica judiciara în materie si ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa, dupa care:

Reclamanta B D C, având cuvântul, precizeaza ca nu mai are alte cereri de formulat sau acte de depus.

Instanta, verificând actele si lucrarile dosarului, si consultându-se, apreciaza ca nu sunt alte motive de amânare si considera cauza în stare de judecata, trecând apoi la dezbateri, conform dispozitiilor art. 152 Cod procedura civila, dând cuvântul partii prezente.

Reclamanta B D C, având cuvântul, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata si obligarea pârâtilor la plata ajutorului de deces, conform art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, având în vedere actele depuse la dosarul cauzei.

S-au declarat apoi dezbaterile închise, conform dispozitiilor art. 150 Cod procedura civila, dupa care dosarul a fost lasat în pronuntare, trecând apoi la deliberare conform art. 256 Cod procedura civila, pentru când:

INSTANTA DE JUDECATA

Asupra cauzei civile de fata;

Cu nr. 3200/89 din 06-10-2009, s-a înregistrat actiunea formulata de reclamanta B D, în contradictoriu cu pârâtii Scoala cu clasele I – VIII Muntenii de Sus si Casa Judeteana de Pensii Vaslui, solicitând obligarea pârâtilor  la plata ajutorului de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, conform art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, ajutor diminuat cu suma de 1750 lei, reprezentând ajutorul primit.

În motivarea actiunii, reclamanta BD arata ca sotul ei a decedat la data de 13-06-2009, la data decesului fiind cadru didactic la Scoala cu clasele I – VIII Muntenii de Sus. Reclamanta precizeaza ca a solicitat unitatii scolare plata acestui drept, cerere ce nu a fost solutionata, fiind înaintata Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui.

În drept,  reclamanta B D invoca dispozitiile art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, art. 36 alin. 5 lit. f, art. 13 si art. 14 din Contractul Colectiv de munca la nivel unic la nivel de ramura – Învatamânt, art. 135 din Legea nr. 19/2000.

Actiunea este scutita de la plata taxelor de timbru, conform art. 159 din Legea nr. 19/2000.

În dovedirea actiunii, reclamanta B D a folosit proba cu înscrisuri.

Pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui a depus întâmpinare, solicitând respingerea actiunii, apreciind ca acordarea ajutorului de deces în cuantum de 5 salarii urmasilor cadrelor didactice, prevazut de în Legea nr. 128/1997, încalca principiul egalitatii consacrat de Legea nr. 19/2000, ce asigura tuturor participantilor la sistemul public un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege.

Pârâta Scoala cu clasele I – VIII Muntenii de Sus nu a depus întâmpinare.

La data de 22-10-2009, reclamanta B D a depus precizari prin care învedereaza instantei ca a beneficiat de ajutorul de deces stabilit de Legea nr. 19/2000.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta apreciaza ca actiunea este neîntemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind  Statutul personalului didactic, în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptatiti este de cinci salarii ale persoanei decedate.

Ulterior, a fost adoptata Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, care prevede, în art. 98 alin. 1 lit. f, ca asiguratii sistemului public au dreptul în afara de pensie, la ajutor de deces.

Art. 126 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede ca, în cazul decesului asiguratului, beneficiaza de ajutor de deces o singura persoana, care face dovada ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul, în conditiile dreptului comun, sau, în lipsa acestuia, oricare persoana care face aceasta dovada. Conform alin. 2, cuantumul ajutorului de deces se stabileste anual, prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, si nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat si facut public de catre CNPAS, conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.

Art. 128 din Legea nr. 19/2000 prevede ca ajutorul de deces se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat si se acorda, la cerere, pe baza certificatului de deces, plata fiind facuta de catre angajator, în cazul decesului unei persoane care îsi desfasoara activitatea pe baza de contract individual de munca, conform art. 135 lit. a din acelasi act normativ.

Din examinarea acestor prevederi legale, se constata ca exista un singur ajutor de deces, care  se acorda în aceleasi conditii, se suporta din acelasi fond, respectiv din bugetul asigurarilor sociale, si se achita de catre angajator. Ajutorul de deces este un drept de asigurari sociale acordat asiguratilor sistemului public, care se organizeaza si functioneaza pe baza principiilor enumerate în art. 2 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Prin lege speciala sau prin contracte colective de munca pot fi prevazute ajutoare pentru salariati, inclusiv ajutor de deces, altul decât cel prevazut de Legea nr. 19/2000, însa, pentru a retine natura lor diferita, este necesar ca aceste ajutoare sa fie suportate de catre angajator, deci plata lor sa nu se faca din bugetul asigurarilor sociale.

Asadar, ajutorul acordat în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, reglementat prin art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, este acelasi cu ajutorul acordat în caz de deces al oricarui asigurat al sistemului public, reglementat ulterior prin art. 98 lit. f din Legea nr. 19/2000.

În ceea ce priveste cuantumul  acestui ajutor, tinând seama de succesiunea în timp a celor doua acte normative, precum si de dispozitiile art. 198 din Legea nr. 19/2000, conform carora orice alte dispozitii contrare prezentei legi se abroga, se constata ca acest cuantum se stabileste anual, prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie brut pe economie prognozat si facut public de catre CNPAS.

Fata de acestea, instanta apreciaza ca actiunea este neîntemeiata, urmând a fi respinsa.

OPINIE SEPARATA

În opinia noastra , consideram ca actiunea formulata reclamanta B D în contradictoriu cu pârâtii Scoala cu clasele I-VIII Muntenii de Sus si Casa Judeteana de Pensii Vaslui, privind acordarea ajutorului de deces în cuantum de 5 (cinci) salarii ale persoanei decedate este întemeiata pentru urmatoarele considerente :

Conform art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, ajutorul de deces în cazul decesului unui cadru didactic  este în suma de cinci salarii ale persoanei decedate si se plateste din bugetul asigurarilor sociale. Acest drept este prevazut si în Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura de învatamânt.

Totodata, conform prevederilor art. 135 lit. a din Legea nr. 19/2000, ajutorul de deces se achita în termen de 24 ore de la solicitare de catre angajator în cazul decesului asiguratului prevazut de art. 5 alin. 1 pct. I si II, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Nu se poate sustine faptul ca prevederile art. 106 alin. 2 din Legea nr. 126/1997 sunt abrogate odata cu aparitia Legii nr. 19/2000 deoarece acestea au un caracter derogatoriu si stabilesc cuantumul ajutorului de deces în cazul anumitor categorii de bugetari, având un caracter special fata de dispozitiile Legii nr. 19/2000, care, prin art. 128, stabileste cuantumul ajutorului de deces în cazul asiguratilor pentru care nu exista norme speciale derogatorii.

Pe de alta parte, acest drept este recunoscut si de Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel de ramura învatamânt pentru anii 2007/ 2008, înregistrat sub nr. 596/12.11.2007, în vigoare la data decesului numitului Bulbuc Constantin, care a avut calitatea de cadru didactic, norma ulterioara intrarii în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin care, în art.  36 alin .5 lit. c, se statueaza ca în caz de deces al unui salariat din învatamânt, cei îndreptatiti, beneficiaza de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate din bugetul asigurarilor sociale. Este, astfel, evident faptul ca, cuantumul ajutorului de deces cuvenit reclamantei este de 5 salarii ale persoanei decedate.

Astfel,  fata de dispozitiile legale mai sus aratate, instanta retine ca obligatia de plata a sumei reprezentând ajutorul de deces catre reclamanta apartine angajatorului, în speta Scolii cu clasele I-VIII Muntenii de Sus, care va fi obligata sa achite reclamantei ajutorul de deces în cuantum de cinci salarii ale persoanei decedate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta B D, cu domiciliul, în contradictoriu cu pârâtii Scoala cu clasele I – VIII Muntenii de Sus, cu sediul în comuna Muntenii de Sus, judetul Vaslui, si Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Andrei Muresanu, nr. 22, judetul Vaslui, ca neîntemeiata.

Definitiva.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 03 decembrie 2009.