Aspecte privind prescripţia sumelor reprezentând contravaloarea regiei restante şi acordarea termenului de graţie.


Din fişa de calcul a regiei restante (filele 8 şi 9 din dosar) rezultă că pârâtul are un debit de 13627,7 lei aferent perioadei octombrie 2002 – august 2009.

În ceea ce priveşte problema prescripţiei, care s-ar putea ridica pentru sumele datorate pentru perioada octombrie 2002 – februarie 2007, instanţa constată că aceasta nu a operat, cursul prescripţiei fiind întrerupt mai întâi la data de 07.07.2003, când s-a achitat de către pârât suma de 500.000 lei (ROL), apoi la data de 15.04.2006, când pârâtul a achitat suma de 30 lei, precum şi la data de 25.08.2008, când au mai fost plătiţi 50 de lei, toate aceste sume fiind achitate cu titlu de restanţe.

Potrivit art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, „prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.”

Plata efectuată, chiar parţială, are valoarea unei recunoaşteri.

În ceea ce priveşte cererea pârâtului de acordare a termenului de graţie, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 1001 alin. 2 C. civ., „judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, să acorde mici termene pentru plată şi să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc.”

Însă conform alin. 3 al aceluiaşi articol, „judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă.”

După cum se observă, acordarea termenului de graţie este o vocaţie pentru debitor, şi nu un drept, aprecierea urmând să se facă de instanţă în raport cu circumstanţele cauzei.

În prezenta cauză pârâtul, deşi avea posibilitatea achitării lunare a debitului, nu a făcut-o, acumulând restanţe foarte mari – 13627,7 lei, pe o perioadă foarte îndelungată – octombrie 2002 – august 2009. Având în vedere că în temeiul art. 1001 alin. 2 C. civ. nu ar putea fi acordate decât „mici termene”, instanţa consideră că din moment ce plăţile nu au fost făcute în cadrul îndelungatei perioade amintite, nu există certitudinea că achitarea debitului ar putea fi făcută în mod benevol în cadrul unor „mici termene”, din actele dosarului nedesprinzându-se această concluzie.

Pe cale de consecinţă, instanţa nu va acorda pârâtului termenul de graţie solicitat.

Faţă de cele de mai sus,, instanţa va admite acţiunea formulată şi va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13627,7 lei, reprezentând contravaloare regie restantă în perioada octombrie 2002 – august 2009.

Judecător

ZAHARIA GEORGE – CRISTINEL