Cheltuieli de judecată solicitate în cauză având ca obiect aplicarea unei amenzi judiciare în baza art.659 alin.2 coroborat cu art.187 alin.1 pct.2 lit.f CPC
Dosar nr. 19185/55/2014/a3
Prima instanţă :
BEJ S.C.R. a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare în baza art.659 alin.2 şi art.187 alin.1 pct.2 lit.f CPC ca urmare a refuzului Primăriei Şiria de a-i comunica informaţiile necesare executării silite cu privire la bunurile debitoarei executate silit în dos.exec.1556/2014, solicitând totodată cheltuieli de judecată formate din taxa judiciară de timbru şi contravaloarea xerocopierii actelor înaintate la dosarul instanţei.
Instanţa a admis cererea de aplicare a unei amenzi judiciare, respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată cu motivarea că acestea se cumulează cu cheltuielile de executare
Instanţa de apel :
Respins apelul exercitat de BEJ S.C.R. Instanţa de control a arătat că faţă de prevederile art.659 coroborate cu art.669 alin.1 şi alin.3 pct 7 CPC, cheltuielile de judecată ocazionate în cauza care are ca obiect solicitarea executorului judecătoresc de aplicare a unei amenzi judiciare terţului pentru nerespectarea obligaţiei de a da informaţiile solicitate, sunt cheltuieli de executare, care vor fi avute în vedere în dosarul execuţional.