Drept fiscal. Obligarea depunerii de catre contribuabili a deconturilor de TVA, potrivit art. 156 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
– art. 156 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Suma de 12.042 lei reprezentând TVA de plata retinuta de organele de control fiscal are doua componente:
Suma de 12.042 lei reprezentând TVA de plata retinuta de organele de control fiscal are doua componente:
Prima componenta are în vedere suma de 2.609 lei, care provine din faptul ca asociatia familiala nu a depus deconturile de TVA pentru perioada iunie – decembrie 2005, încalcând astfel prevederile art.156 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Prima componenta are în vedere suma de 2.609 lei, care provine din faptul ca asociatia familiala nu a depus deconturile de TVA pentru perioada iunie – decembrie 2005, încalcând astfel prevederile art.156 alin.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Potrivit acestor dispozitii legale, contribuabilii au obligatia depunerii decontului de taxa pe valoarea adaugata aferenta perioadei fiscale pâna la data de 25 ale lunii urmatoare perioadei fiscale.
Potrivit acestor dispozitii legale, contribuabilii au obligatia depunerii decontului de taxa pe valoarea adaugata aferenta perioadei fiscale pâna la data de 25 ale lunii urmatoare perioadei fiscale.
Prin raportul de expertiza fiscala judiciara întocmit de expert A. E. s-a retinut ca “din punct de vedere al expertizei fiscale, diferenta de plata în suma de 2609 lei rezultata din nedepunerea deconturilor de taxa pe valoarea adaugata pentru perioada 01.06.2005 – 31.12.2005 se datoreaza bugetului consolidat al statului” (fila 173 dosar de fond).
Prin raportul de expertiza fiscala judiciara întocmit de expert A. E. s-a retinut ca “din punct de vedere al expertizei fiscale, diferenta de plata în suma de 2609 lei rezultata din nedepunerea deconturilor de taxa pe valoarea adaugata pentru perioada 01.06.2005 – 31.12.2005 se datoreaza bugetului consolidat al statului” (fila 173 dosar de fond).
Au fost confirmate astfel cele stabilite de organele de control fiscal prin Decizia de impunere nr.12550/03.10.2008, astfel ca se constata întemeiata critica recurentei D. G. F. P. I. cu privire la acest aspect.
Au fost confirmate astfel cele stabilite de organele de control fiscal prin Decizia de impunere nr.12550/03.10.2008, astfel ca se constata întemeiata critica recurentei D. G. F. P. I. cu privire la acest aspect.
Cea de-a doua componenta a obligatiei de plata a TVA vizeaza suma de 9433 lei reprezentând TVA dedusa prin deconturile depuse de asociatia familiala în perioada 01.01.2004 – 31.03.2005, pentru care nu s-au prezentat la control documente justificative, încalcându-e astfel disp. art.146 alin.1 lit.b) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Cea de-a doua componenta a obligatiei de plata a TVA vizeaza suma de 9433 lei reprezentând TVA dedusa prin deconturile depuse de asociatia familiala în perioada 01.01.2004 – 31.03.2005, pentru care nu s-au prezentat la control documente justificative, încalcându-e astfel disp. art.146 alin.1 lit.b) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Expertiza fiscala judiciara efectuata în cauza a stabilit ca nu au fost prezentate documente justificative pentru diferenta de 9.433 lei ce reprezinta taxa dedusa prin deconturile e TVA în perioada 01.01.2004 – 31.03.2005, astfel ca, din punct de vedere fiscal, cu respectarea disp. art.145 alin.12 lit.b) din Legea nr.571/2003, actualizata pâna la data de 31.12.2006, contribuabilul A. F. “D.” nu are drept de deducere.
Expertiza fiscala judiciara efectuata în cauza a stabilit ca nu au fost prezentate documente justificative pentru diferenta de 9.433 lei ce reprezinta taxa dedusa prin deconturile e TVA în perioada 01.01.2004 – 31.03.2005, astfel ca, din punct de vedere fiscal, cu respectarea disp. art.145 alin.12 lit.b) din Legea nr.571/2003, actualizata pâna la data de 31.12.2006, contribuabilul A. F. “D.” nu are drept de deducere.
Prin urmare, în mod legal s-a stabilit prin decizia de impunere contestata si obligatia de plata a TVA în suma de 9.433 lei, criticile recurentei – pârâte D. G. F. P. I. fiind întemeiate si sub acest aspect.
Prin urmare, în mod legal s-a stabilit prin decizia de impunere contestata si obligatia de plata a TVA în suma de 9.433 lei, criticile recurentei – pârâte D. G. F. P. I. fiind întemeiate si sub acest aspect.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 1101/26.04.2010)
Deliberând asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomita, sub nr.3457/98/2008 reclamantii D. I. si D. N., în calitate de fosti asociati al A. F., au chemat în judecata pe pârâtele D. G. F. P. I si A. F. P. S., solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei nr.268/31.10.2008 si, pe cale de consecinta, admiterea contestatiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr.12550/03.10.2007, exonerarea de plata obligatiilor suplimentare bugetare în suma de 56.389 lei, precum si suspendarea executarii deciziei de impunere pâna la solutionarea irevocabila a cauzei.
În motivarea actiunii, reclamantii au sustinut ca, în mod gresit, organele de control fiscal au stabilit, în raport de cifra de afaceri a asociatiei, ca aceasta ar fi platitoare de TVA.
Au apreciat reclamantii ca, si în situatia în care s-ar fi constatat ca asociatia este platitoare de TVA, trebuia sa se faca aplicarea dispozitiilor Codului fiscal, în sensul ca la data stabilirii obligatiei de plata a TVA trebuia recunoscut dreptul de deducere a acestei taxe din facturile si bonurile fiscale existente în evidenta contabila a asocierii.
Cu privire la impozitul pe venitul suplimentar stabilit de organele fiscale, reclamantii au sustinut ca acestea au gresit atunci când nu au luat în considerare declaratia rectificativa pe anul 2004 depusa de asociatie.
Prin întâmpinarea formulata în cauza, pârâtele au solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata si mentinerea actelor administrative contestate, ca fiind legale si temeinice.
La data de 13.04.2009, reclamantii au formulat cerere de recuzare a expertului contabil numit în cauza, cerere care a fost respinsa de instanta, ca fiind tardiva, având în vedere ca nu a fost respectat termenul de 5 zile prevazut de disp. art. 204 alin.2 Cod procedura civila.
Cererea de suspendare a executarii Deciziei nr.268/2008 a fost admisa prin încheierea din data de 02.02.2009.
Pe baza probelor cu înscrisuri si expertiza contabila administrate în cauza, Tribunalul Ialomita a pronuntat Sentinta civila nr.526 F/25 mai 2009, prin care a dispus: respingerea ca tardiv formulata a cererii de recuzare a expertului contabil A. E., admiterea cererii în parte, anulare în parte a Deciziei nr.268/31.10.2008 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Ialomita si, în consecinta, admiterea în parte a contestatiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr.12550/03.10.2008 emisa de Administratia Finantelor Publice Slobozia, modificarea deciziei de impunere în ceea ce priveste obligatiile suplimentare reprezentând TVA de plata, în sensul reducerii lor la 10.110 lei TVA si 13158 lei majorari TVA si mentinerea dispozitiilor cu privire la plata impozitului pe venit.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Din verificarile efectuate de organul de control fiscal si din cele stabilite prin raportul de expertiza contabila efectuat în cauza rezulta ca impozitul suplimentar pe venit a fost stabilit în mod legal, întrucât nu se pot lua în considerare pentru anul 2004 declaratiile rectificative depuse de reclamanti la organul fiscal, deoarece s-au utilizat alte formulare decât cele pentru care s-au facut declaratii initiale pe anul 2004, iar aceste declaratii s-au depus la data de 12.12.2008, dupa momentul initierii de catre organul fiscal a unei actiuni de control pentru perioada respectiva.
Potrivit dispozitiilor OMFP nr.1304/2004, dupa transmiterea avizului de inspectie fiscala cei verificati nu mai pot depune declaratii rectificative pentru impozitele, taxele si contributiile sociale aferente perioadei verificate.
Cu privire la TVA stabilita în sarcina de plata a asociatiei, tribunalul a constatat ca valoarea reala datorata este de 10.110 lei TVA si 13.158 lei accesorii, întrucât asociatia de a devenit platitor de TVA, în conditiile si termenele prevazute de art.25 pct. A lit. a) din OUG nr.17/2000, începând cu data de 01.06.2000, prin depasirea plafonului reglementat de art.6 pct.A lit.k) din acelasi act normativ.
Urmare a verificarilor efectuate de expertul contabil asupra declaratiilor privind veniturile din activitati independente depuse pentru anul 2004, a deconturilor de TVA existente la dosarul cauzei si a documentelor contabile (facturi pentru cumparaturi, jurnal pentru TVA), se constata ca pentru anul 2004 TVA în sarcina A.F.”D.” este în suma de 9.818 lei, ce se compune din TVA colectat în suma de 6.909 lei, aferent veniturilor declarate initial pentru anul 2004 si neînscrise în deconturile pentru TVA si 2.909 lei, diferenta TVA fara drept de deducere fata de TVA dedusa prin decont în perioada 01.01.2004 – 31.12.2004.
Pentru anul 2005, s-a constatat o diferenta de TVA de plata în sarcina asociatiei în suma de 292 lei, ca diferenta între TVA colectata si nedeclarata organului fiscal si TVA deductibila si nedeclarata organului fiscal.
La realizarea acestor constatari s-a avut în vedere încalcarea disp. art. 145 alin.12 lit.b) si art.156 alin.2 Cod fiscal.
Prin neplata diferentei de TVA în suma totala de 10.110 lei, asociatia datoreaza si accesorii la aceasta suma în valoare de 13.158 lei, în conditiile art.119 si 120 Cod de procedura fiscala.
Împotriva Sentintei civile nr.526 F/25.05.2009, pronuntata de Tribunalul Ialomita, au declarat recurs, în termen legal, reclamantii D. N. si D. I., precum si pârâta D. G. F. P. I.
Recurentii-reclamanti nu si-au îndeplinit obligatia de a timbra recursul cu taxa judiciara de timbru în valoare de 21,5 lei si timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, desi au fost legal citati cu aceasta mentiune pentru termenele de judecata din 11.01.2010, 22.02.2010 si 19.04.2010.
Fata de aceasta împrejurare, Curtea a invocat, din oficiu, în sedinta publica din data de 19.04.2010, exceptia de netimbrare în privinta recursului declarat de reclamanti.
Potrivit disp. art.20 alin.1 si 3 din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, taxele judiciare de timbru se achita anticipat, iar neîndeplinirea obligatiei de plata pâna la termenul stabilit de instanta se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
În temeiul acestor dispozitii legale, Curtea va dispune anularea recursului declarat de reclamanti, ca netimbrat.
În motivarea recursului, pârâta D. G. F. P. I. a sustinut ca solutia instantei de fond, întemeiata pe concluziile expertizei contabile, este data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv de nelegalitate prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, întrucât expertul fiscal a calculat taxa pe valoarea adaugata pe baza unui Registru jurnal de încasari si plati care nu era întocmit în mod corect, în sensul ca documentele justificative de încasare a contravalorii marfii vândute erau trecute doar “monetare” si nu rapoarte zilnice de vânzare emise de casa de marcat electronica fiscala pe care asociatia familiala a folosit-o, asa cum prevad dispozitiile OMF nr.1040/2004.
Recurenta a sustinut ca, prin neprezentarea de facturi sau alte documente legale aprobate care sa justifice TVA aferenta bunurilor achizitionate, asociatia familiala nu avea dreptul sa deduca suma de 9.433 lei, fata de disp. art.145 alin.12 lit.b) din Legea nr.571/2003.
De asemenea, s-a precizat ca diferentele de TVA de plata s-au stabilit pe baza documentelor justificative pe care reprezentantul fiscal al asociatiei, dl. D. I., le-a pus la dispozitia echipei de inspectie fiscala, iar la încheierea inspectiei fiscale, prin declaratia data în conformitate cu art.105 alin.8 din OG nr.92/2003, de reprezentantul fiscal al asociatiei, acesta a recunoscut ca a pus la dispozitia organului de inspectie fiscala “toate documentele si informatiile solicitate pentru desfasurarea inspectiei fiscale, precum si faptul ca raspunde de exactitatea, realitatea si legalitatea acestora”.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotarârii instantei de fond, în sensul respingerii actiunii reclamantilor ca neîntemeiata si mentinerii actelor administrative fiscale contestate ca temeinice si legale, pentru suma totala de 56.389 lei, reprezentând: impozit pe venit 14.773 lei, accesorii aferente impozitului pe venit 14.252 lei, TVA 12.042 lei si accesorii aferente TVA 15.322 lei.
Curtea, examinând sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale aplicabile, constata ca recursul declarat de pârâta D. G. F. P. I. este fondat, în considerarea urmatoarelor argumente:
Prin Decizia de impunere nr.12550/03.10.2008 emisa de Administratia Finantelor Publice Slobozia s-a stabilit în sarcina A. F. “D.” obligatia de plata a urmatoarelor surse: impozit pe venit – 14.773 lei, accesorii aferente – 14.252 lei, TVA – 12.042 lei, accesorii aferente 15.322 lei.
Recursul declarat de pârâta D. G. F. P. I. vizeaza solutia pronuntata de instanta de fond în ceea ce priveste obligatia de plata a TVA si a accesoriilor aferente.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea constata ca hotarârea instantei de fond, prin care actiunea promovata de reclamanti a fost admisa în parte, se bazeaza pe concluziile expertizei fiscale judiciare întocmite de acelasi expert, urmare a încuviintarii obiectiunilor formulate de reclamanti.
Din aceasta completare a raportului de expertiza rezulta ca A.F. “D.” are TVA de plata în suma de 10.110 lei din care: 9.818 lei pentru anul 2004 si 292 lei pentru anul 2005, precum si accesorii în suma de 13.158 lei.
Acest punct de vedere al expertului vine în contradictie cu cel exprimat de organele de control fiscal si confirmat prin raportul de expertiza întocmit initial în cauza, iar din analiza constatarilor expertului, ca raspuns la obiectiunile formulate de reclamanti, se observa ca nu a fost adus niciun argument si nu a fost anexat expertizei niciun document justificativ din care sa rezulte ca asociatia familiala a depus deconturile de TVA aferente perioadei iunie – decembrie 2005 pâna la data de 25 ale lunii urmatoare perioadei fiscale, conform art.156 alin.2 din Legea nr.571/2003, si ca a prezentat documente justificative pentru TVA dedusa prin deconturile depuse în perioada 01.01.2004 – 31.03.2005.
În aceste conditii, având în vedere si declaratia data de reprezentantul fiscal al asociatiei familiale, la încheierea inspectiei fiscale, în sensul ca a pus la dispozitia organului de inspectie fiscala toate documentele si informatiile solicitate, precum si înscrisurile depuse de reclamanti în sustinerea actiunii, Curtea constata ca punctul de vedere al expertului contabil A. E., prezentat în completarea la raportul de expertiza, nu are o fundamentare legala si nu a fost însotit de nici un document justificativ, de natura sa infirme nu numai concluziile organelor de control fiscal, dar si concluziile exprimate initial în cauza de acelasi expert contabil.
Pentru considerentele evidentiate, Curtea retine ca sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâta D. G. F. P. I. si urmeaza sa dispuna, în temeiul disp. art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 Cod procedura civila, admiterea recursului, modificarea în parte a sentintei recurate, în sensul respingerii actiunii în integralitate, ca neîntemeiata.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
