Incident bancar. bilet la ordin introdus la plată, refuzat pentru lipsa parţială de disponibil în cont. obligativitatea raportării incidentului la centrala incidentelor de plăţi din cadrul bnr, indiferent de motivele care au condus la aceasta.


INCIDENT BANCAR. BILET LA ORDIN INTRODUS LA

PLATĂ, REFUZAT PENTRU LIPSA PARŢIALĂ DE

DISPONIBIL ÎN CONT. OBLIGATIVITATEA RAPORTĂRII

INCIDENTULUI LA CENTRALA INCIDENTELOR DE

PLĂŢI DIN CADRUL BNR, INDIFERENT DE MOTIVELE

CARE AU CONDUS LA ACEASTA.

Art. 3 şi art. 13 alin.1 din Regulamentul nr. 1/2001  emis

de BNR

Potrivit art. 3 şi 13 alin. 1 din Regulamentul nr. 1/2001,

actualizat, emis de Banca Naţională a României, banca este obligată să înscrie la

Centrala Incidentelor de Plăţi din cadrul B.N.R. refuzul de plată a unui bilet la

ordin, pentru lipsa parţială de disponibil în cont, chiar dacă prezentarea acestuia s-a

datorat unei erori, în contextul încheierii unei convenţii în baza căreia a fost emis un

alt bilet la ordin, cu scadenţa la o dată ulterioară.

Decizia nr. 126/A-C/7 noiembrie 2007, pronunţată

de Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de

contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr.

763/1259/2007

Prin cererea nr.4468/280/19.04.2007, reclamanta SC E. B.C.

SRL a solicitat Judecătoriei Piteşti ca, în contradictoriu cu R.BANK –

Sucursala Piteşti, să constate inexistenţa incidentului bancar produs la

data de 26.03.2007 prin introducerea greşită la plată de către SC E

Bucureşti a biletului la ordin emis la 22.01.2007, scadent la 24.03.2007.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de

22.01.2007 a emis în favoarea SC E. Bucureşti un bilet la ordin pentru

suma de 13.232,36 lei, scadent la 24.03.2007. Pentru că ziua respectivă de

scadenţă era o zi de sâmbătă – considerată zi nelucrătoare – părţile s-au

înţeles să fie emis un alt bilet la ordin. Ca atare, la data de 24.01.2007,

reclamanta a emis un alt bilet la ordin pentru aceeaşi societate şi aceeaşi

sumă, cu scadenţa la 27.03.2007.

Dintr-o eroare, însă, primul bilet la ordin a fost introdus la

plată la R. BANK care l-a refuzat pentru lipsă parţială de disponibil în

cont, mai exact pentru suma de 5.361,70 lei.

Reclamanta a mai arătat că, în contul altor bănci, avea la

momentul respectiv disponibilităţi băneşti suficiente pentru a acoperi şi

diferenţa respectivă, însă incidentul nu îi poate fi imputat şi s-a datorat

unei erori. Activitatea reclamantei are de suferit în urma consemnării

acestui incident, pentru că firma va fi depunctată în mod nereal la

licitaţiile la care participă în mod obişnuit.

În final, reclamanta a cerut instanţei să dispună radierea

incidentului de plată.

Prin sentinţa civilă nr.3050/24.05.2007, Judecătoria Piteşti şi-

a declinat competenţa materială la Tribunalul Comercial Argeş, reţinând

că litigiul este unul comercial şi neevaluabil în bani.

La Tribunalul Comercial Argeş cauza a fost înregistrată sub

nr.763/1259/2007.

Prin sentinţa nr.776/C/12.07.2007, Tribunalul a respins

cererea ca neîntemeiată, reţinând că la data de 26.03.2007 SC R. BANK –

Sucursala Piteşti a refuzat la plată, din lipsă de disponibil în contul

reclamantei, biletul la ordin nr. 1012, scadent la 24.03.2007. Conform

normelor Băncii Naţionale a României pârâta a raportat incidentul la

Centrala Incidentelor de Plăţi din cadrul BNR.  Deşi reclamanta a

invocat faptul că nu ar avea nicio culpă în apariţia incidentului de plată,

iar ulterior a întocmit un alt bilet la ordin cu scadenţa la 27.03.2007,

potrivit Regulamentului nr. 1/2001 al BNR actualizat, pârâta era obligată

să raporteze la C.I.P. situaţia creată, fără a examina motivele ce au

condus la aceasta. De altfel, nici reclamanta nu a contestat lipsa de

disponibil din contul său de la R. BANK la data de 26.03.2007 când

biletul la ordin nr. 1012 a fost refuzat la plată, or existenţa în alte conturi

de la alte bănci a unor disponibilităţi băneşti care acopereau suma

respectivă este fără relevanţă juridică în cauza dedusă judecăţii şi al cărui

obiect este incidentul la plată creat exclusiv din culpa reclamantei la

26.03.2007.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta care a criticat-

o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, prima instanţă nu a ţinut cont de înţelegerea

intervenită între reclamantă şi SC E. SA Bucureşti, înţelegere dovedită şi

prin adresa de la fila 9 dosar fond, prin care creditoarea precizează clar că

introducerea biletului la ordin a fost o eroare.

Prima instanţă trebuie să aibă în vedere că părţile au căzut de

acord să amâne scadenţa datoriei la o altă zi, înţelegere care poate fi

opozabilă băncii şi care poate duce la radierea incidentului de plată.

Incidentul respectiv nu poate fi considerat ca o intenţie a

reclamantei de a frauda legea, iar faptul că la momentul respectiv

reclamanta avea sume îndestulătoare în conturile altor bănci arată faptul

că nu a avut intenţia săvârşirii unei fapte care să încalce lege.

Intimata pârâtă R. Bank SA a depus întâmpinare solicitând, în

esenţă, respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de fapt invocate,

în raport de dispoz. art. 294 şi următoarele Cod pr.civilă, Curtea a

constatat că apelul este nefondat.

Astfel, nu are relevanţă din punctul de vedere al provocării

incidentului de plata şi al constatării existenţei acestuia de către pârâtă şi

declarării la CIP faptul că reclamanta a emis un nou bilet la ordin prin

care s-a obligat, ca şi în primul bilet la ordin, să plătească suma de

13.232,36 lei în favoarea SC E. SA Bucureşti.

Câtă vreme primul bilet la ordin a fost prezentat băncii

pentru a se încasa suma de plătit către SC E. SA şi câtă vreme banca a

constatat că în contul reclamantei  nu sunt suficiente disponibilităţi

băneşti pentru a acoperi întreaga suma înscrisă în titlul prezentat şi a

refuzat titlul respectiv, aceasta era obligată să acţioneze conform art. 3 şi

art. 13 alin. 1 din Regulamentul 1/2001 emis de Banca Naţională a

României, adică să înscrie refuzul la  CIP, sub sancţiunile prev. în Cap.

III Secţiunea a 3-a a Regulamentului respectiv.

Nu are relevanţă că  între societăţile comerciale a intervenit

altă convenţie relativ la scadenţa debitului reclamantei SC E.B.C. SRL, o

astfel de convenţie nefiind opozabila băncii căreia i s-a prezentat la data

de 26.03.2007 un bilet la ordin valabil emis de către societatea respectivă

spre a plăti suma destinată satisfacerii creanţei SC E. SA.

Eroarea invocată de reclamanta nu anulează incidentul de

plată şi nu poate fi invocată în faţa băncii pârâte care a acţionat legal în

raport cu situaţia de fapt de la momentul la care i s-a cerut suma înscrisă

în primul bilet la ordin.

Nu are relevanţă, de asemenea, din punctul de vedere al

naşterii incidentului de plata şi al transmiterii acestuia către CIP faptul că

reclamanta SC E. B. C. SRL avea în conturile altor bănci disponibilităţi

băneşti suficiente pentru acoperirea sumei pe care s-a obligat s-o

plătească către SC E. SA, din aceleaşi considerente sus expuse.

Indiferent de starea subiectiva a reclamantei – intenţia de a

„frauda legea” ori eroarea de fapt – banca era obligata ca, în momentul în

care a primit un bilet la ordin pe care l-a refuzat pentru lipsă parţială de

disponibil, să transmită incidentul la CIP şi să ceară înregistrarea lui,

lucru pe care pârâta din speţă l-a şi făcut.