Prin cererea înregistrată sub nr. 7994/110/2012 la 27.12.2012, contestatoarea P.S. a solicitat în contradictoriu cu intimata UAT a comunei D. reprezentată prin Primar, anularea dispoziţiei nr. 590/27.11.2012 privind sistarea plăţii şi privind recuperarea sumei de 2371 lei, sumă încasată cu titlu de stimulente, în perioada 01.06.2012-31.08.2012.
De asemenea a solicitat contestatoarea suspendarea executării dispoziţiei contestate şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, contestatoarea a arătat că, raportat la dispoziţiile art.254 Codul muncii, emiterea un ei astfel de dispoziţii în vederea recuperării debitului este nelegală, ea neputând fi titlu executoriu care să ducă la recuperare.
În ceea ce priveşte sistarea plăţii stimulentelor acordare, contestatoarea a arătat că art.14 Legea 285/2010 conferă această posibilitate şi în aceste condiţii dispoziţia nr.447/2010 privind acordarea stimulentelor a fost confirmată si de Prefect.
În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri.
Intimata UAT a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că recuperarea a fost dispusă în urma auditului C.C. Bacău, prin raportul acesteia constatându-se caracterul nelegal al plăţilor acordate cu titlu de stimulente contestatoarei în perioada 01.01.2012 -31.08.212. În consecinţă intimata a dispus în sensul recuperării sumei.
În combaterea contestaţiei s-au depus înscrisuri : Decizia nr. 80/2012, dispoziţia nr.590/2012 dispoziţia nr.250/2012, dispoziţia nr.42/2011 si dispoziţia nr.430/2010.
La termenul din 18.02.2013, instanţa a dispus suspendarea judecăţii, în condiţiile art.242 alin.1 pct.2 cod procedură civilă, judecata fiind reluată la 03.06.2013.
Analizând actele dosarului în raport de susţinerile părţilor, tribunalul reţine:
Prin dispoziţia nr.590/27.11.2012 a Primarului comunei D. s-a decis sistarea, începând cu 01.10.2012, a plăţii dreptului privind stimulente acordat contestatoarei si totodată s-a dispus în sensul recuperării sumei de 2128 lei, acordată cu acest titlu, în perioada 01.01.2012 -31.08.2012.
Împotriva acestei dispoziţii a formulat contestaţie, în termen legal, prezenta contestatoare.
Raportat la dispoziţiile art.169 alin.2 Codul muncii, care stabileşte că reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadentă, lichidă si exigibilă si a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, tribunalul reţine că prezenta dispoziţie nu poate constitui temei pentru recuperarea sumei de 2128 lei, deoarece nu are caracterul unei hotărâri judecătoreşti. In lipsa unei astfel de hotărâri, pronunţata de o instanţă, recuperarea sumei nu s-ar putea face decât cel mult printr-un angajament de plată în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile art.254 alin.3 si 4 Codul muncii.
Ca urmare, instanţa va dispune anularea dispoziţiei în ceea ce priveşte măsura recuperării sumei de 2128 lei si a despăgubirilor aferente.
Privitor la dispoziţia de sistare a plăţii stimulentelor tribunalul reţine că, la momentul emiterii dispoziţiei de sistare 27.1.2012 erau abrogate dispoziţiile art.227 alin.4 OG 92/2002, dispoziţii ce au fost avute în vedere la momentul la care s-a dispus plata suplimentelor.
Dispoziţiile art.227 alin. 4 OG 92/2003 au fost abrogate prin dispoziţiile art.I pct.90 OG nr.29/2011, art.III din OG 29 stabilind că ar.I. respectiv cel referitor la abrogare, intră în vigoare de la 01.01.2012.
Fata de dispoziţiile OG 29/2011, tribunalul reţine că sistarea plăţii s-a făcut în mod legal, dispoziţia urmând a fi anulată în parte, doar în ceea ce priveşte menţiunile de recuperare a sumei.
Având în vedere dispoziţiile art.276 cod procedură civilă, tribunalul va admite în parter cererea de cheltuieli de judecată, corespunzător solicitărilor admise.
