SENTINŢA CIVILĂ Nr. 407
Şedinţa publică de la 09 Februarie 2009
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 21.01.2009 sub nr. 4793/327/2008, creditoarea _. a chemat-o în judecată pe debitoarea _, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, pe cale de ordonanţă, să dispună emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de 5210,74 lei defalcată astfel: suma de 2396,37 lei reprezentând contravaloarea marfa livrată şi neachitată, suma de 378 lei reprezentând contravaloare ambalaj, suma de 2396,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere, 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat, în esenţă, că la data de 13.12.2006 a încheiat cu debitoarea contractul de vânzare cumpărare nr. 186 (anexa nr. 1), având ca obiect comercializare produse.
Creditoarea a mai precizat că în calitate de furnizor, a livrat debitoarei produse în baza facturilor fiscale nr. 39159/29.07.2008 şi nr. 44829/15.08.2008.
În cea ce priveşte suma de 378 lei, creditoarea arată că a livrat debitoarei ambalaje în baza facturilor fiscale nr. 11378/26.04.2007, nr.6920311/16.03.2007, nr.6923172/29.03.2007 şi nr.6775/12.04.2007.
Cu privire la suma de 2396,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere, creditoarea arată că în art. 11 din contractul încheiat între părţi se prevede o clauză penală conform căreia cumpărătorul urmează să plătească penalităţi în cuantum de 1% pe zi în caz de întârziere la plată.
În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998, art. 1361 şi urm. Cod civil, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2007.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. o din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr.32/1995.
În dovedirea acţiunii, creditoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de vânzare cumpărare nr. 186 (f. 6), certificat de înregistrare (f. 7), facturii fiscale (f. 8-13), calcul penalităţi de întârziere (f. 14).
Debitoarea, deşi legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, iniţial între creditoare şi debitoare s-au stabilit relaţii comerciale având ca obiect livrare produse, în conformitate cu clauzele contractului de vânzare cumpărare nr. 186 din data de 13.12.2006 (f. 6).
Instanţa reţine că acest contract şi-a încetat efectele juridice la data de 30.04.2008, astfel cum rezultă din clauza nr. 8 a contractului în care se prevede faptul că prezentul contract este valabil până la data de 30.04.2008, prevederile acestuia aplicându-se de la data semnării sale.
După data de 30.04.2008, creditoarea, în calitate de vânzător i-a livrat debitoarei în calitate de cumpărător o serie de produse, pentru care a emis facturile fiscale seria nr. 39159/29.07.2008 şi nr. 44829/15.08.2008.
De asemenea, creditoarea a livrat debitoarei ambalaje în baza facturilor fiscale nr. 11378/26.04.2007, nr.6920311/16.03.2007, nr.6923172/29.03.2007 şi nr.6775/12.04.2007 în cuantum de 378 lei.
Instanţa reţine faptul că după data de 30.04.2008 între cele două părţi a intervenit un contract de vânzare cumpărare consensual, acordul părţilor materializându-se sub forma comenzii, acceptată şi executată de către creditoare, care a emis facturile ce fac obiectul acestui litigiu.
Prin urmare, între creditoarea şi debitoarea deşi nu s-a mai încheiat un contract în formă scrisă, s-au derulat relaţii comerciale în baza cărora au fost emise facturi fiscale ce din punct de vedere juridic reprezintă un contract în formă simplificată.
În drept, potrivit art. 2 din OUG 119/2007 procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, nefiind incluse în sfera de aplicare a ordonanţei creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi nici contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
Potrivit art. 379 Cod procedură civilă, creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa constată caracterul cert al creanţei în valoare totală de 2774,37 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, existenţa sa rezultând din facturile fiscale nr.39159/29.07.2008, nr. 44829/15.08.2008 nr. 11378/26.04.2007, nr. 6920311/16.03.2007, nr. 6923172/29.03.2007 şi nr. 6775/12.04.2007, precum şi caracterul lichid, astfel cum este stabilit de art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, câtimea creanţei fiind determinată şi rezultând din înscrisuri însuşite de părţi, respectiv facturile fiscale enumerate mai sus care potrivit art. 46 Cod comercial fac dovada şi împotriva debitorului în măsura în care sunt acceptate.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligaţiunile comerciale se probează şi cu facturi acceptate.
În cauza dedusă judecăţii acceptarea este expresă, făcându-se prin depunerea semnăturii destinatarului pe factură.
Caracterul exigibil al creanţei rezultă din faptul neplăţii preţului de către debitoare la scadenţa stabilită în facturile fiscale.
Întrucât creanţa solicitată de creditoare prin prezenta cerere este certă, lichidă şi exigibilă, pentru suma de 2774,37 lei, reprezentând o obligaţie de plată a unei sume de bani şi este determinată potrivit facturilor acceptate de către debitoare, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse şi constatând întrunite condiţiile cerute de art. 2 din OUG 119/2007, instanţa va admite acţiunea şi va soma debitoarea să plătească creditoarei, suma de 2396,37 lei, reprezentând contravaloarea marfă livrată şi 378 lei reprezentând contravaloarea ambalajului lăsat în custodie.
Cu privire la penalităţile convenţionale de întârziere, instanţa constată că acestea au fost calculate avându-se în vedere un cuantum procentual al penalităţilor de 1% pentru fiecare zi de întârziere conform contractului de vânzare cumpărare nr. 186 din data de 13.12.2006.
Instanţa apreciază că penalităţile solicitate pentru neefectuarea plăţii la scadenţă pentru facturile fiscale nr. 39159/29.07.2008 şi nr. 44829/15.08.2008 nu sunt întemeiate întrucât acestea au fost emise după data expirării contractului nr. 186 din data de 13.12.2006, prevederile acestuia fiind inaplicabile.
Prin urmare, instanţa respinge capătul de cerere privind penalităţile de întârziere ca fiind neîntemeiat.
În baza art. 10 alin. 3 din O.U.G. 119/2001, constatând că pretenţiile creditoarei sunt justificate în scopul executării obligaţiei de plata, instanţa va fixa un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga debitoarea şi la plata sumei de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru şi timbru judiciar), pe temeiul culpei sale procesuale.
