PREŢ. LOCUL PLĂTII. SUPORTAREA RISCULUI.
Plata pentru a fi considerată valabilă şi pentru a
stinge obligaţie trebuie să fie făcută în mâinile creditorului
sau împuternicitului acestuia, la locul determinat prin
contract, iar în lipsa unei astfel de convenţii la locul şi la
timpul în care se face predarea lucrului.
(Decizia nr.170/R-C din 4 martie 2005)
Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. „C.N.C.D” S.A. a solicitat
obligarea pârâtei S.C. „R.C” S.R.L. la plata unei diferenţe de preţ de
20.000.000 lei, a unor dobânzi de 12.542.241 lei şi suportarea acestora şi în
continuare.
Prin sentinţa nr.574/C/2001, Tribunalul Argeş a admis acţiunea
aşa cum a fost formulată şi a obligat-o pe pârâtă să plătească sumele solicitate
cu titlu de preţ, dobândă şi dobânzi în continuare până la achitarea integrală a
debitului, cu suportarea şi a cheltuielilor de judecată.
Recursul formulat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel
Piteşti prin decizia nr.170/R-C/2005.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, între părţi a existat un
raport contractual de vânzare-cumpărare în executarea căruia, reclamanta a
vândut, pârâtei un autoturism Dacia, aceasta din urmă achitând o parte din
preţ şi rămânând o restanţă de 20.000.000 lei.
Pentru această diferenţă, la 19 mai 1999, pârâta a emis un ordin de
plată către BANKCOOP – Agenţia Târgu Neamţ pe care aceasta l-a înaintat
agenţiei din Piteşti a aceleiaşi bănci la 21 mai 1999. Ordinul a fost prezentat în
şedinţa de compensare a B.N.R. Argeş la data de 24 mai 1999 şi a fost
restituit băncii, deoarece la finele şedinţei de compensare din această zi, prin
Ordinul Guvernatorului BNR nr.8, BANKCOOP a intrat în regim special de
plată, iar apoi în procedură de reorganizare judiciară şi faliment.
Cei 20.000.000 lei nu au ajuns, aşadar, în contul vânzătoarei şi nu
au stins creanţa acesteia.
Potrivit art.1096 din Codul civil, plata ca modalitate de stingere a
obligaţiei, trebuie să se facă în mâinile creditorului sau a împuternicitului
acestuia, pentru a fi considerată valabilă.
Potrivit art.1361 din acelaşi cod, cumpărătorul trebuie să facă plata
la locul determinat în contract, iar în lipsa acestuia, la locul şi la timpul în care
se face predarea lucrului.
În cauză, predarea lucrului potrivit înscrisului de la fila 4 din
dosar, s-a făcut la sediul vânzătoarei şi întrucât, părţile nu au convenit nimic
sub acest aspect, preţul trebuia achitat de către cumpărătoare în acelaşi loc.
Câtă vreme, acest preţ nu a ajuns în mâinile creditoarei, nu se poate pretinde
că obligaţia a fost stinsă, pârâta-cumpărătoare fiind cea care suportă riscul
intrării băncii în regim special de plată, întrucât ea a rămas în continuare
proprietara sumei de bani pe care o poate recupera printr-o eventuală
înscriere la masa credală.