Pretentii – reprezentand obligatii contractuale neonorate si penalitati de intarziere


Pretentii – reprezentând obligatii contractuale neonorate si penalitati de întârziere

Prin cererea adresata acestei instante, reclamanta C.N.A.D.N.R. S.A.- Directia Drumuri si Poduri Iasi, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4352,81 lei, reprezentând obligatii contractuale neonorate si penalitati de întârziere la suma datorata, în baza contractului nr. 244 din 28.07.2006, încheiat între creditoarea C.N.A.D.N.R. si debitoare, reprezentând neplata a doua rate trimestriale din contract.

Instanta a declinat competenta în favoarea tribunalului cu motivarea ca reclamanta este o autoritate publica, astfel cum aceasta notiune este definita de dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. B din L 55/2004 privind contenciosul administrativ iar contractul în temeiul caruia se solicita obligarea pârâtei la plata debitului reprezentând c/val. Achizitionare roviniete, este un contract administrativ, asimilat actului administrativ, prev. de art. 2 alin.1 lit. C din L nr. 55/2004. În atare situatie, tariful de utilizare a drumurilor nationale este datorat nu în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci în baza legii, obligatia achitarii rovinietei având caracter general obligatoriu iar contractele ce au ca obiect plata esalonata a rovinietelor, nu au natura comerciala sau civila, în functie de calitatea beneficiarului ci natura administrativa, întrucât, au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor bunuri publice.