Prin sentinţa civilă nr. 625 din 19 aprilie 2004 a Tribunalului Vaslui a fost admisă cererea în anulare formulată de debitoarea SC GOSCOMLOC SA Huşi, în contradictor cu creditoarea S.M.P. Petrom S.A. Bucureşti – Sucursala PECO Vaslui, împotriva somaţiei de plată, dispusă prin ordonanţa nr. 2242/15 septembrie 2003, emisă de Tribunalul Vaslui.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa atacată, debitoarea a fost obligată să achite creditoarei suma de 39 894 247 929 lei cu titlu de preţ produse petroliere şi penalităţi de întârziere plată şi suma de 392 000 lei cheltuieli de judecată în termen de 30 zile de la data comunicării ordonanţei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în baza contractelor comerciale nr. 8/2001, nr. 16/2002 şi 14/2003 s-au livrat debitoarei produse în valoare totală de 17 386 277 lei, conform facturilor fiscale depuse la dosar, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată, situaţie în care s-au formulat pretenţiile menţionate.
Prin întâmpinare, debitoarea recunoaşte suma de 17 386 076 277 lei, sumă ce a fost confirmată de altfel prin răspunsul la concilierea iniţială de către creditoare, înregistrată sub nr. 4586 din 30.06.2003, dar nu este de acord cu penalităţile de întârziere, cererea neîndeplinind condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, acestea urmând a fi calculate de un expert.
Tribunalul verificând actele şi lucrările dosarelor, întreg materialul probator administrat în cauză, constată că pretenţiile creditoarei sunt integral întemeiate, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, conform prevederilor art. 379 Cod procedură civilă şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, modificată ulterior.
Împotriva acestei ordonanţe, debitoarea a formulat cerere de anulare, susţinând că instanţa nu a luat în considerare apărările sale consemnate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, întrucât acestea nu au fost niciodată recunoscute, nu s-a efectuat un punctaj comun prin care să fie stabilită suma pe care o datorează ca penalităţi.
Cu atât mai mult, între calculele depuse de creditoare şi calculul debitoarei sunt diferenţe semnificative, drept pentru care se apreciază că pentru clarificarea sumelor reprezentând penalităţi este necesară efectuarea unei expertize finaciar-contabile, probă care nu poate fi administrată în cadrul procedurii somaţiei de plată, ci pe calea dreptului comun.
Analizând ordonanţa în raport cu probatoriul acesteia, tribunalul constată că cererea nu este întemeiată.
În mod corect, instanţa a reţinut că cererea de somaţie este întemeiată şi dovedită, debitul principal fiind dovedit şi însuşit de debitoare. Stabilind acest debit, calculul penalităţilor nu necesită o judecată de fond, fiind suficient un simplu calcul matematic, care pe baza înscrisurilor a fost pe deplin dovedit. Stabilind totodată că datoria este certă, lichidă şi exigibilă, cererea de somare fiind dovedită, în mod corect a fost admisă. Pentru aceste considerente, cererea în anulare nefiind întemeiată, va fi respinsă, menţinând ordonanţa atacată ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. GOSCOMLOC S.A. Huşi, invocând faptul că penalităţile nu sunt datorata în totalitate, calculul acestor nu este real şi nu se poate stabili data scadenţei pe zile de întârziere, solicitând a fi admise în parte pretenţiile debitoarei S.N:P. PETROM S.A. Bucureşti – Sucursala PECO Vaslui, respectiv suma de 17 386 076 277 lei şi respins capătul de cerere privind penalităţile în sumă de 22 508 171 652 lei, pentru care este necesar efectuarea unei expertize.
Curtea de Apel Iaşi, examinând cererea de recurs constată că aceasta este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris, determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi, prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturile şi obligaţiile privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Procedura specială a somaţiei de plată poate fi exercitată, spre deosebire de acţiunile în pretenţii promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanţa pretinsă nu este contestată, nu numai în ce priveşte existenţa, ci şi cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte, nu ar mai exista raţiunea menţinerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte, o atare concluzie rezultă din dispoziţiile aplicabile procedurii speciale.
În speţă, obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere calculate de creditoare în sumă de 22 508 171 652 lei nu a fost însuşită de debitoare, dimpotrivă suma a fost permanent contestată, astfel, pe calea dreptului comun, urmează a se administra probe, respectiv expertiză financiar contabilă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a admis recursul declarat, iar sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost schimbată în tor.
S-a admis cererea în anulare şi anulată în parte Ordonanţa nr. 2242 din 15.12.2003 pronunţată de Tribunalul Vaslui în sensul că s-a respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere în sumă de 22 508 171 652 lei, fiind menţinute dispoziţiile ordonanţei privind somaţia de plată pentru suma de 17 386 076 277 lei reprezentând preţ.
Decizia nr. 320/R din 6 septembrie 2004.
